Cupluri celebre care s-au logodit în 2011
Anul acesta, vedetele de la Hollywood au apărut pe primele pagini ale tabloidelor, fie pentru că au sărbătorit venirea pe lume a unui nou membru în familie, fie au pus punct unei căsnicii sau unei relații, sau fie sunt pe punctul de a face marele pas cu persoana iubita. În acest articol o să aruncăm o scurtă privire la cuplurile celebre care s-au logodit în acest an.
Dacă unii dintre ei au relații stabile de câțiva ani și vor să oficializeze acest lucru, alții s-au lăsat duși de val și după doar câteva luni se simt pregătiți de căsătorie. Rămâne de văzut totuși cați dintre ei vor ajunge în fața altarului, pentru că…you never know!
Carey Mulligan și Marcus Mumford
Carey Mulligan părea să aibă o relație foarte puternică și stabilă cu Shia LaBeouf, însă, în octombrie 2010, s-au despărțit după mai bine de un an împreună. Nu a trecut mult timp până când actrița a găsit din nou dragostea în brațele lui Marcus Mumford, solistul formației Mumford & Sons. Acesta nu a stat deloc pe gânduri și, după 5 luni de relație, a cerut-o pe Carey de soție în august 2011.
Felicity Blunt și Stanley Tucci
Pentru Stanley Tucci, apariția lui Felicity Blunt în viața lui a venit ca o gură de aer proaspăt. Actorul a rămas văduv în 2009, după ce prima lui soție, Kate, a pierdut lupta cu cancerul, iar acum urmează să se căsătorească pentru a doua oară. Emily Blunt a jucat rolul de Cupidon în această relație, fiind cea care i-a făcut cunoștință actorului cu sora ei, Felicity. Emily și Stanley au jucat împreună în filmul The Devil Wears Prada.
Kaley Cuoco și Josh “Lazie” Resnik
După ce a avut o relație de doi anu cu co-starul ei din The Big Bang Theory – Johnny Galecki, relație pe care ambii au ținut-o secretă, frumoasa Kaley Cuoco și-a îndepărtat atenția de la tocilari și s-a cuplat cu un bărbat înalt, plin de tatuaje și pe deasupra specialist în dependențe. Josh Resnik, fost basist al formației Danzig, i-a cerut mâna lui Kaley în luna octombrie a acestui an.
Frankie Muniz și Elycia Marie Turnbow
Pentru Frankie Muniz, starul pe care îl știm din serialul Malcom in the Middle, decizia de a o cere de soție pe Elycia Marie Turnbow, a venit după 4 ani de relație. Cei doi au reușit de-a lungul anilor să stea departe de ochii presei și s-au logodit în octombrie.
Elizabeth Hurley și Shane Warne
În plan sentimental, Elizabeth Hurley s-a lovit de tot felul de obstacole. După 13 ani de relație cu Hugh Grant (1987-2000), cei doi s-au despărțit, însă au rămas în continuare amici. În 2002, actrița din Gossip Girl a avut o scurtă aventură cu producătorul american Steve Bing, din care a rezultat un copil. Inițial, Bing nu a recunoascut paternitatea, însă testele ADN au stabilit contrariul. Spre sfârșitul anului 2002, Elizabeth s-a implicat într-o relație cu indianul Arun Nayar, iar în 2007 s-au căsătorit. La sfrârșitul lui 2010, o nouă scânteie avea să apară în viața ei – jucătorul australian de cricket Shane Warne. Actrița a dezvăluit pe Twitter că ea și soțul ei erau separați de câteva luni, iar divorțul a fost cursul natural al lucrurilor. La sfârșitul lunii septembrie, după doar 3 luni de la finalizarea divorțului, Warne a cerut-o de soție cu un inel cu safir.
Tracy Morgan și Megan Wollover
Comedianul Tracy Morgan a confirmat în luna septembrie că s-a logodit, însă i-a spus lui Ryan Seacrest că a pus marea întrebare înainte cu 6 luni. Norocoasa este modelul Megan Wollover, iar fericitul moment s-a produs când cei doi erau în vacanță în San Francisco. Actorul a mai fost căsătorit cu Sabrina, iubita lui din liceu, din 1985 până în 2009, însă, când Morgan a intentat divorțul, cei doi erau deja separați de 8 ani.
Donald Faison și Cacee Cobb
Donald Faison, actor pe care îl cunoaștem drept chirurgul Chris Turk din serialul Scrubs, este pe cale să se căsătorească pentru a doua oară cu frumoasa Cacee Cobb. Faison a mai fost căsătorit cu Lisa Askey din 2001 până în 2005, iar împreună îi au pe gemenii Kaya și Dade (născuți în 1999) și încă un fiu, Kobe, născut în 2001. Actorul mai are încă un fiu (născut în 1996), Sean, dintr-o relație anterioară cu Audrey Ince.
Iubirea învinge chiar și o diferență de vârstă de 19 ani. David Cross, starul serialului Arrested Developmet și Amber Tamblyn, vedeta unor filme ca The Sisterhood of the Traveling Pants sau 127 Hours, au stârnit zvonuri cum că ar fi împreună încă din aprilie 2008. Cei doi au ieșit public cu relația abia în 2009, iar din data de 17 august 2011 sunt oficial logodiți.
Zach Kehanyov și Tara Reid
Înainte să-i spună da bulgarului Zachary Kehanyov, Tara Reid a mai fost logodită de două ori: prima oară cu Carson Daly, în iunie 2001 și mai apoi în ianuarie 2010, cu antreprenorul Michael Axtmann. Să sperăm ca a treia logodna va fi încununată cu noroc și se fa materializa în fața altarului. În luna august, actrița a postat pe Twitter că s-a logodit și s-a căsătorit în aceeași zi, în Grecia. Cu toate acestea, Tara a recunoscut că nu sunt de fapt căsătoriți, fiindcă uniunea lor nu a fost legalizată în SUA.
Mark-Paul Gosselaar și Catriona McGinn
După ce a divorțat de Lisa Ann Russell, cea care i-a fost soție timp de 14 ani, Mark-Paul Gosselaar a cerut-o de soție pe Catriona McGinn, o directoare de publicitate. Cei doi sunt logodiți din luna august și inelul care a făcut-o pe Catriona să spună da are un diamant de 5 karate și e creat de Neil Lane.
Julie Benz și Rich Orosco
După 4 ani de relație, Julie Benz, vedeta serialului Dexter, și directorul de marketing Rich Orosco au hotărât să facă marele pas și să se logodească.Julie a mai fost căsătorită cu actorul John Kassir din 1998 până în 2007.
Înainte să-l găsească pe actorul și designerul de bijuterii Adam Shulman, Anne Hathaway a avut o relație de 4 ani cu afaceristul italian Raffaello Follieri. Cei doi s-au despărțit la jumătatea anului 2008, după ce fiscul a descoprit mai multe nereguli în afacerile acestuia și l-a acuzat de fraudă. Chiar dacă plănuia să stea single o perioadă, după șocul suferit, Anne l-a întâlnit în noiembrie 2008 pe Adam. Relația lor a rezistat, chiar dacă Anne a făcut apariții provocatoare în filme precum Love and Other Drugs sau One Day, iar cei doi s-au logodit anul acesta, în noiembrie.
Articol preluat de pe cinemarx.











David Cross e tare si-a luat iubita tanara:))
Ce ti-e si cu iubirea asta
Nici nu stiam ca Anne Hathaway e logodita.
Of! S-a dus si Tara Reid si Julie Benz.
ca sa moara zanduka.
Mishwu, asta e dupa ce ai intrat pe ym sau inainte?
la naiba cum trece timpul, parca mai alaltaieri lasam vacile pe camp si fugeam sa vad “Salvati de clopotei” cu Mark-Paul Gosselaar . Pe urma trebuia sa fug din nou sa adun vacile, din porumbul oamenilor
hahaha. inainte.
) >:D< there there
))
Inima ta e alaturi de mine, nu?
O slabit nu gluma sotia lui Tracy Morgan de cand o intrat 30 Rock in pauza.
in prima poza seamana Marcus Mumford cu Stallone sau numa mie mi se pare?
Ma intreb oare ce-a fost in capul lui Amber Tamblyn?Se vede ca iubirea e oarba rau
Vad ca sunt cam rautacioasa azi,dar chiar asa Amber?
Oricum felicitari cuplurilor si casa de piatra