Da-i nota: (8 votes, average: 4.75 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

L-am asteptat cu nerabdare? Da. A fost cel mai bun episod DW ever? Nu. M-am bucurat de un nou episod? Cu siguranta! Doctor Who are efectul asta bizar, ca pana si un episod mediu spre obisnuit lasa in urma un gust de aventura si fantezie.

Episodul de azi a fost destul de tipic – un grup izolat de oameni, o planeta destul de ieftina (nisip, nisip si iar nisip) si, bineinteles, Pamantul in pericol; un roi de fiinte extraterestre devoratoare[1]; niste extraterestri bipezi cu cap de insecte, pe post de Red Shirts (cine a fost surprins ca au murit toti sa ridice mana, ca sa radem de el ); o arhetipica Negresa Mistica (aici in persoana lui Carmen, cea cu darul clarviziunii); o frumoasa si curajoasa domnita, Christina, care devine asistenta Doftorului pe parcursul episodului.

[1] Am o teorie cum ca lui Rusty (Russell T. Davies) ii plac la nebunie roiurile astea CGIte si nu scapa nicio ocazie sa le imprastie pe ecran: roiurile de Daleki zburatori de la sfarsitul sezoanelor 1 si 2, Toclafanii de la finalul sezonului 3, Adiposii din Partners in Crime…

Pe Michelle Ryan nu o stiu, asa ca sa ma scuzati daca nu-i acord destula importanta, nu am decat episodul asta s-o judec. Lady Christina a fost simpatica, mai ales la inceput, cand preia cu eleganta conducerea grupului de sub nasul Doctorului, obisnuit ca el sa fie vioara intai, si il ironizeaza pentru obsesia de a fi cunoscut doar ca “Doctorul” – “asta nu e un nume, e o problema psihica”. In rest nu prea m-a convins, dar cred ca ar fi fost interesant s-o vedem alaturi de Doctor pe termen lung, salvand impreuna cate-o civilizatie si furand la schimb cate-un obiect de arta nepretuit, ca sa nu mai poata Doctorul sa scoata fata in lume.

E adevarat ca e greu sa joci alaturi de Tennant – risti ori sa pari inexpresiv(a), ori sa te contaminezi cu stilul lui. Nici in episodul curent n-a ratat ocazia sa cloncane, plescaie si sasaie, vorbind pe limba extraterestrilor insectoizi. A, da: Tardisul a fost absent nemotivat pana la sfarsit (pentru ca altfel era prea simplu de ajuns inapoi “acasa”), drept pentru care traducerea a trebuit sa fie suplinita de vastele lui cunostinte lingvistice la inceput, respectiv de un plot device, er, translator telepatic, o data ce ajung pe nava insectosilor. Mi-au lipsit si imaginile din interiorul “cutiei albastre”, poate data viitoare. Aflam in schimb (poate se stia dinainte, dar n-am vazut toata seria Doctor Who clasica – mi-ar trebui cativa ani pentru asta ) ca Doctorul a… furat Tardisul de la propriul popor. Lady Christina e in buna companie.

O surpriza placuta a fost aparitia UNIT. UNIT a(u) fost parte din Doctor Who dinainte ca subsemnata sa fi vazut televizor, ce sa mai vorbim de pustii astia cu cas la gura din Torchwood, asa ca ma bucur sa-i vad implicati in actiune din cand in cand. Malcolm si veneratia lui fata de Doctor (care nu-l impiedica sa fie un pic, doar un pic megaloman ) au fost amuzanti. Si, precum un fan la o conventie, Malcolm a apucat si el sa-si imbratiseze idolul si sa-i declare iubirea.

Traumele psihologice ale Doctorului fac si ele o scurta aparitie: intai e pomenita Donna (ea era cea care-i mai spunea “Spaceman”) intr-un fugar moment de melancolie de tip on/off; iar la sfarsit Christina e refuzata abrupt cand e gata sa sara pe el dupa el in Tardis, pe motiv ca Doctorul i-a pierdut pe toti cei pe care i-a luat cu el si nu mai vrea sa treaca prin asta. Niciodata! Sa zicem ca personalitatea asta e mai labila, pentru ca altfel de 900 de ani incoace Doctorul tot ia cu el asistenti si asistente si apoi se desparte de ei… E-adevarat, noi ca spectatori avem un avantaj nedrept, si anume stim ca Doctor Who fara cel putin o insotitoare nu se poate. Si daca al zecelea Doctor nu mai vrea sa piarda pe nimeni, ei bine, poate al unsprezecelea o sa aiba alta parere.

Fiind vorba de Rusty si de inceputul sfarsitului epocii Tennant, avem parte si de foreshadowing la greu, subtil precum un Dalek intr-o vitrina cu portelanuri. Clarvazatoarea Carmen il anunta ca i se apropie de sfarsit “cantecul”, asa cum mai prezisese si amicul Ood. (Va mai amintit de Ood, cei care-si tineau creierele in maini? )

(Apropo, dezvaluirea asta declanseaza un acces de generozitate, in care Doctorul o ajuta pe Lady Christina sa evadeze de sub nasul politistilor, si toata lumea aplauda ca intr-un film de doi bani… Tocmai accesele astea de puerilitate ma fac sa stramb din nas si trec un episod din registrul “bun” in “aproape bun”.)

Alta surpriza placuta a fost ca dintre “ai nostri”, dintre oameni adica, nu a murit decat soferul. Cred ca a fost intr-o dispozitie excelenta Rusty cand a scris episodul. Eram sigura ca cel putin unul dintre pasageri o s-o mierleasca, apoi cand s-au intors cu bine eram gata sa pariez ca Erisa, sefa de la UNIT, o sa moara eroic, ca pedeapsa ca a vrut sa-l sacrifice pe Doctor in numele sigurantei intregii planete, dar uite ca de Pasti au fost milosi. (Desi n-am aflat ce parere, probabil blasfematorie, ar fi avut Doctorul despre “original”… )

Carmen ii mai spune si ca [un ceva, "it"] “se intoarce, se intoarce prin intuneric”, si apoi “el o sa bata de patru ori”. Hm, deci nu un postas, care suna intotdeauna de doua ori. Cred ca Rusty ii pregateste el Doctorului Tennant o iesire din scena de zile mari, si sper din toata inima mea de fan Doctor Who sa-i si reuseasca.

N-o sa spun nimic despre specialul urmator din respect pentru cei ce aleg sa nu se uite la promo, decat ca… tot nu stim exact cand o sa fie. “Later this year” – dar anul abia ce-a inceput…