Da-i o nota: (35 votes, average: 4.83 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

Dupa cum v-a anuntat deja maviky, o sa ne ocupam impreuna de FlashForward de acum inainte, pentru ca ne place amandurora foarte mult si pentru ca timpul liber e putin si pretios. Ii multumesc lui maviky ca ma lasa sa-l impart pe Dem cu ea.

Au trecut doua saptamani de la momentul lesinului colectiv si personajele noastre se adapteaza cum pot noii situatii: unii mai bine, unii mai putin bine, altii deloc. Si avem parte de inca un episod din care suntem lasati sa intelegem ca orice am face nu putem schimba ceea ce va fi, nici macar daca stim ce va fi… Destinul nu poate fi schimbat, cel putin nu pana acum. Poate in episoadele viitoare…

Olivia este printre cei care se opun din greu viziunii lor, ea o refuza cu disperare si o inteleg perfect. Dar, tot ce se intampla in jurul ei ii demonstreaza ca lupta ei e inutila si ca se va intampla cum a vazut ea. Noul ei pacient, dl Ned Ned (heh) e dintre cei incantati de viziunea lor si care de-abia asteapta ca viitorul sa devina prezent. Cine nu si-ar dori sa fie un negru in pantaloni de piele? Ned sufera de sindromul Addison (Cum cine e Addison? Tipa din Grey’s Anatomy, care acum e in Private Practice… Ce intrebare!), ceea ce face ca operatia de indepartare a hematomului de la ficat sa fie una foarte periculoasa si care l-ar putea costa viata. Olivia refuza sa creada ca Ned sufera de acel sindrom, pentru ca Bryce l-a diagnosticat pe baza viziunii lui (pigmentatie, nepasare fata de chestii care pana atunci l-ar fi ingrozit) si stim cu totii ca Olivia uraste viziunile. Noroc ca accepta la timp ca s-a inselat, iar Ned scapa cu viata si cu credinta cu viitorul l-a salvat. Mi-a placut cum a abordat Bryce toata problema si cum nu a facut-o pe Olivia sa se simta vinovata. Si se pare ca am aflat si cu cine face Janis copilul, nu cu Dem…

Ca tot vorbeam despre Dem, nu i-a fost prea usor nici in episodul asta. E bantuit in continuare de moartea iminenta, mai ales de cand a aflat si o data clara, precum si modul cum va muri. Creepy si trist. Incearca sa afle informatii legate de lesinul colectiv si spera ca Alda (terorista blonda din primul episod) ii poate spune ceva important. Nu fac decat sa alerge dupa cai verzi pe pereti, dar macar ii spune adevarul lui Mark despre telefonul primit. Mark il incurajeaza si ii promite ca vor face totul ca sa se asigure ca Dem nu va fi ucis pe 10 martie 2009. Pare ca reuseste sa-l linisteasca un pic, dar probabil ca in sufletul lui Dem e disperat. Eu as fi.

Nicole, dadaca lui Charlie, trece si ea printr-o adevarata drama. Ne intrebam unde a disparut… A disparut in viziunea ei cea groaznica. Aflam cum a ajuns la familia Benford: Aaron le-a recomandat-o. Mark reuseste sa o faca si pe ea sa spuna ce are pe suflet si nu e deloc ceva usor de inghitit: in viziunea ei, Nicole vede cum este inecata de un tip si, cel mai trist, simte ca merita sa fie inecata si in momentul mortii nu simte pic de regret. Infiorator… Mark ii promite ca nu va fi asa, ca persoana aia care crede ea ca va deveni nu exista si nu va exista. Mark e foarte bun la incurajat pe altii, dar cred ca pe el nu reuseste sa se incurajeze, cred ca el e in continuare ingrozit de viziunea lui si de posibilitatea acelui viitor.

Lloyd Simcoe reuseste sa se apropie un pic de fiul lui cel bolnavior, si asta doar cu ajutorul Oliviei. Mda, implacabila soarta… Dylan ii spune “tata” pentru prima oara si lucrurile par sa mearga pe calea cea buna pentru cei doi. Asta pana suna Simon (Dom Monaghan, yay, finally!! ) si ii spune ca trebuie sa stea de vorba, sa poartea o discutie ca de la vinovat la vinovat. Vinovati de ce? De lesinul colectiv, of course. Da, la asta nu ma asteptam nici eu.

In fine, un serial care reuseste sa ma tina in priza 42 de minute si care ma face sa imi doresc cu adevarat sa vad si urmatorul episod. Sper sa o tina tot asa si in continuare. Nota 5/5.