Da-i o nota: (30 votes, average: 4.70 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

Mi-a placut acest episod si ma bucur ca FlashForward reuseste sa-mi mentina interesul viu si sa ma numere inca printre cei care il urmaresc saptamanal. Nu il astept cu sufletul la gura, dar in acest moment se afla pe locul trei in My top ten! Desi si-a primit destule critici pe blog, showul evolueaza constant si ma surprinde mereu. Ti se pare ca ai parte de scene previzibile si cand iti freci mainile de bucurie ca ai ghicit ce o sa se intample, te surprinde cu o noua viziune si perspectiva care te face sa pui din nou lucrurile in balanta, sa regandesti fiecare argument oferit si sa ajungi la concluzia finala, ca habar nu ai ce o sa se intample pe 29 aprilie 2010.

Ceea ce altii numesc inconsecventa si scapari de scenariu, eu numesc imprevizibilitate si implicarea unui factor imperfect in derularea actiunii: oamenii. Nu stii niciodata cum se vor derula lucrurile atunci cand ai de-a face cu oamenii. Suntem imprevizibili, imperfecti, aroganti si uneori ne credem zei. La fel ca Simon. Simon, ala micu care respira mai bine decat mi-as dori si care decide la o masa de poker daca sa-si asume sau nu responsabilitatea pentru genocidul comis (micul lor experiment a facut 20 milioane de victime, din punctul meu de vedere e genocid, orice ati spune).

Si stau si ma gandesc ca daca pentru asumarea responsabilitatii au facut un minunat joc de poker (o intorsatura foarte à la Sam Winchester in The Curious case of Dean Winchester, if you know what I mean), pentru decizia de a pune in practica experimentul tragic ce au jucat: remy, popa prostu’ sau septica?  Llyod imi starneste sentimente contradictorii si este un personaj interesant. Cred ca este un good guy prins in plasa propriilor greseli si a propriei constiinte. Se numara printre cei care au provocat Stingerea dar este si cel mai afectat de consecintele actiunii sale. O constiinta incarcata poate afecta iremediabil o persoana si chiar sunt curioasa cum va evolua Llyod Simcoe ca si personaj.

Inainte de toate FF este o drama, de aceea accentul trebuie pus pe personaje si felul in care aceastea evolueaza si reactioneaza. Nu avem personaje perfecte si nici nu imi doresc asa ceva in acest show, nu am nevoie de unu’ care sa stie cu precizie ce se va intampla si sa-i salveze pe toti. Daca vreau asta, pun un film cu Bruce Willis si mi-am satisfacut pofta. Ceea ce vreau de la FF este sa vad felul in care personajele interactioneaza intre ele, cum piste care par abandonate isi gasesc rezolvarea si cum vor incerca scenaristii sa raspunda la o intrebare existentiala: exista sau nu exista liber arbitru? Daca e sa-l credem pe Simon, nu exista. Pentru linistea mea, prefer sa ma numar printre cei care cred cu tarie in liberul arbitru.

Mark si Olivia isi acorda o a doua sansa, un nou inceput, doar ei doi, o camera de hotel si un laptop bucuclas. Aici sar in apararea lui Marc, ma numar printre cei dependenti de calculator, si am grija ca in 90% din cazuri sa am laptopul in bagaj, chiar daca nu lucrez la F.B.I si nu anchetez cel mai grav caz al carierei. Interesant de vazut ca desi Marc isi doreste un nou inceput, ii daruieste Oliviei un cadou care ii aminteste acesteia de sfarsitul relatiei lor si de inceputul celei cu Llyod. Olivia incearca si ea sa schimbe viitorul, aruncand setul de lenjerie intima.

Se pare ca moartea lui Al a redat sperante multor oameni ca isi pot schimba soarta. Unii incearca sa impiedice ce se va intampla, prin gesturi marunte acum dar care ar fi putut avea consecinte tragice asupra viitorului, altii incearca sa schimbe ceea ce au vazut dar nu reusesc decat sa aduca viitorul mai aproape: in cazul lui Nicole cred ca tocmai am asistat la decizia ei de a se alatura unei secte, ceea ce inseamna ca ceea ce a vazut ea in viitor poate fi considerat ca o “rebotezare”, Ingrid intra in programul de Protectie a Martorilor si asa se explica viziunea ei, Janis decide ca merita o noua sansa si se intereseaza de procesul de donare de sperma, etc.

Marc se teme atat de mult de viitor incat comite greseli imense si merge mai departe decat s-ar fi asteptat cineva. Ce nu face un om disperat? Vaneaza omul cu cele trei stele tatuate pe mana, fara sa aiba habar ca acesta face parte dintr-o organizatie si ca sunt zeci de barbati cu acelasi tatuaj. Si nici nu avea de unde sa stie asta, ca doar nu e ghicitor in stele. Asa cum bine a punctat Stan, cineva stie ce vor face inainte de a face acel lucru. Inca nu si-au dat seama cu cine au de-a face si cat de numeroase si veninoase sunt tentaculele caracatitei care s provocat Stingerea.

Cel mai emotionat moment al episodului este dat de Aron si fiica sa, pe care o regaseste in viata dupa aproape 2 ani de zile. Well, I’ll be damn: Genevieve Cortese stie sa joace! A facut un rol mult mai credibil decat in Supernatural! Am aflat si cum de e posibil ca Tracy sa fie in viata,  de ce s-a ascuns 2 ani de zile si mai ales, am vazut continuarea viziunii lui Aron din Afganistan. Hmm, mi se pare amuzant sa regasesc aceeasi explicatie in FF ca in NCIS, cand The Bad Guys sunt contractori privati ai armatei, mai pe scurt, mercenari.

 Pe final de episod am putut sa vedem mai bine imaginea cu misteriosul personaj de pe stadion si sa remarcam pe degetul sau prezenta unui inel mai deosebit. Si daca imaginea nu era suficient de clara ca sa vedem cum arata acel inel, am avut parte de un prim plan cu celelate sase inele din setul de sapte. Si noi intrebari se ridica: de ce perosnajul misterios avea acel inel pe deget daca teoretic el nu exista? Cine este personajul introdus pe final de episod si ce rol are el in toata povestea Stingerii? Cred ca va trebui sa avem rabdare si sa vedem incotro ne poarta firul actiunii!

 Nota mea: 5/5