Da-i o nota: (25 votes, average: 5.00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

”Momentum can be deferred, but it must always be paid back, in full… As I once said to Walter, physics is a bitch.” - William Bell

Fiind vorba de unul dintre cele mai bune episoade Fringe de până acum (de fapt chiar este cel mai bun!) îmi găsesc destul greu cuvintele pentru a scrie despre câte îmi trec prin minte legat de serialul meu (nostru) preferat… Olivia îşi aminteşte călătoria inter-dimensională, Walter este prins încă o dată din urmă de trecutul său plin, o nouă etapă spre aparent inevitabilul război pe care tot mai mulţi îl previzionează este parcursă, shape-shifteri şi multe altele despre care o să încerc să scriu în continuare.

Primul sezon s-a încheiat cu Olivia faţă în faţă cu misteriosul William Bell, asociat al lui Walter Bishop şi patron al corporaţiei Massive Dynamics. Întoarcerea violentă a Oliviei în realitatea normală nu a adus şi răspunsurile pe care toţi ni le doream. După cum ne-au obişnuit scenariştii a trebuit să aşteptăm trecerea a trei episoade până când am putut vedea pe îndelete ce s-a întâmplat în clădirea WTC şi ce au discutat agent Dunham şi William Bell. Ca de obicei Dr. Bishop este omul cu ideile şi răspunsurile pentru problemele cu care cei din jurul său se confruntă. Un vechi experiment pe care îl făcuse împreună cu partenerul său cu ani în urmă se dovedeşte a fi soluţia ideală pentru ca Olivia să îşi amintească ce se întâmplase în celălalt univers. Singura problemă cu experimentul  lui Walter este legată de prezenţa unor viermi nu foarte plăcuţi la gust. Atât Peter cât şi Astrid se opun folosirii acestora, însă Olivia este mult mai preocupată de problema care îi dăduse atâtea bătăi de cap (la propriu) şi bea cocktailul. Între timp un atac la Elias Cryonics, furtul unor capete umane îngheţate şi existenţa unui cadavru al unuia dintre atacatori cu caracteristici mai speciale (sângele său este argintiu ca mercurul) fac necesară intervenţia celor de la FBI. Până la urmă de ce ar avea nevoie cineva de nişte capete umane conservate criogenic.

Pentru ca lucrurile să se complice şi mai tare Walter concluzionează că shape-shifterul găsit la locul atacului are într-adevăr un sânge format din mercur în proporţie de 47% deci shifterul pe care îl crezuseră mort cu vreo şase săptămâni în urmă trebuie să fie viu şi nevătămat (şi chiar este agent FBI sub înfăţişarea lui Charlie!). De unde vine problema identificării respectivului în timp util astfel încât Olivia să nu fie în pericol. Dr. Bishop este din nou salvatorul situaţiei pentru că, surpriză!, îşi aminteşte de un alt experiment din trecutul său tumultuos în care o femeie aflată sub influenţa unor halucinogene puternice putea vedea persoane din alte realităţi (femeia implicată în experimentul cu halucionegene apare în aceeaşi înregistrare şi în A New Day In The Old Town când tot despre un shape-shifter este vorba).

Femeia în cauză este Rebecca Kibner, admiratoare a lui Walter şi printre singurele persoane care nu pare afectată de experimentele la care luase parte în trecut. Dornică să ajute ea acceptă să participe la o re-editare a experimentului din urmă cu vreo 30 de ani. Partea aceasta a episodului este cea mai importantă a episodului: Olivia leşină (din câte văd leşinul este noua modă în materie de seriale de televiziune, flashback de data asta) şi îşi reaminteşte discuţia cu William Bell (sau Willem cum obişnuia Olivia să îi spună). Minutele astea ne oferă destul de multe informaţii legate de ce interesează pe toată lumea: un război e pe cale să fie declanşat între cele 2 universuri/realităţi aşa că o armată trebuia creată. Bineînţeles că Olivia este parte a armatei create de echipa Bell-Bishop. Aflasem asta de la testul cu aprinderea beculeţelor din primul sezon. Şi apoi cu toate dovezile că Olivia este specială, este mai puternică mental decât alţi subiecţi ai experimentelor cu Cortexiphan (Bad Dreams îmi vine în minte) nu era foarte greu de presupus rolul ei în toată construcţia. Discuţia dintre cei doi aduce o întrebare destul de importantă legată de rolul altui personaj: de ce îi spune Oliviei fraza aceea în greacă special pentru Peter şi mai ales de ce o asigură că el o va ajuta în ce va trebui să facă.

Despre capetele pe care le căutau shape-shifterii ştim că erau furate cu scopul găsirii unuia anume. Bell îi oferise Oliviei un simbol care ar fi trebuit să îi ajute pe cei de la Fringe Division, respectiv Massive Dynamics să îl găsească, însă comportamentul Ninei Sharp – nu am înţeles de ce nu a zis nimic legat de respectivul simbol, mi-e greu să cred că ditamai corporaţia nu ştia nimic despre asta, mai ales că fondatorul însuşi era la curent; posibil să fi fost doar un tertip al lor de a nu dezvălui nimic celor din afară; sau cine ştie ce altă explicaţie poate exista… – şi o alegere greşită a Oliviei fac ca băieţii răi să ajungă primii la craniu. Păcat că Charlie (sau ce mai rămăsese din el) a sfârşit aşa.

După ce am scris despre povestea de săptămâna aceasta nu pot să nu mă refer la ce rămâne din acest episod. Înţeleg că din coliziunea celor 2 realităţi nu poate rămâne decât una singură (Nina Sharp a avut grijă să demonstreze cât se poate de clar). Totuşi de ce ar fi început cineva războiul al cărui consecinţe să fie respectiva coliziune. Poate că Bell are dreptate. Poţi amâna ceva, însă până la urmă amânarea trebuie să fie compensată cumva. Poate de-asta a durat atâta timp pregătirea soldaţilor (experimentele respective s-au întâmplat undeva prin anii ’70 deci am putea crede că băieţii răi se mişcă foarte încet; pentru că tot scriam despre băieţi răi…).

Peter devine după episodul acesta şi mai misterios. Mai ales că Bell îl menţionează ca având un rol important în ce va să să vină, mai e şi fraza în limba greacă pe care acelaşi Peter şi-o aminteşte din copilărie. Poate să fie exagerat sau greşit, dar dacă Rebecca Kibner vede oameni din cealaltă realitate, shape-shifteri mai precis, Peter nu ar putea fi unul dintre ei?

Interesant graffiti-ul din scena eliminării lui Charlie. Vincent van Gogh şi unul din autoportretele sale m-a dus cu gândul la starea lui mentală şi asemănarea din acest punct de vedere cu Walter. Amândoi cu probleme, amândoi neînţeleşi.

Hibrizii om-maşină care îşi pot schimba forma şi au sângele format în mare parte din mercur mi-au amintit de Terminator. Filmul al doilea mai precis. Cu deosebirea importantă că în Fringe hibrizii nu sunt la fel de indestructibili.

Am început recenzia spunând că Momentum Deferred este cel mai bun episod de până acum şi trebuie să închei spunând acelaşi lucru. A fost o încântare din primul până în ultimul minut, prietena lui Walter a fost o bună legătură cu trecutul şi ne-a dat un mic indiciu despre Peter, Olivia şi-a amintit în sfârşit, Walter este încă o dată emoţionat şi are curajul de a se descurca singur în lume. Din ce în ce mai bine, din ce în ce mai interesant.