Da-i o nota: (21 votes, average: 4.86 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

“The ride back was invigorating. The turbulence over Ohio was like being in the belly of a seizing whale. I screamed like a little girl.” – Dr. Bishop

Confruntarea cu demonii proprii trebuie să fie o problemă teribilă chiar şi în situaţii aparent normale. Mai grav este să te lupţi cu problemele induse de ceilalţi cu scopuri diverse şi nu de puţine ori cu un scop uşor de înţeles. M-am gândit zilele astea dacă tot ce trăiesc personajele serialului nu este dinainte jalonat şi ei trebuie numai să descopere căile pe care trebuie să le urmeze. Ar fi totuşi frustrant să te confrunţi zilnic cu incertitudini legate de ce o să ţi se întâmple mai departe, dacă lumile or să se ciocnească sau nu într-un mod violent. Sau poate că Olivia, Peter, chiar şi Walter sunt doar nişte personaje blocate într-o continuă căutare a trecutului dornic să fie regăsit şi eventual compensat într-un fel (asta pentru că tot m-a cuprins oareşce nostalgie legată de ”complicăţenia” asta teribilă legată de lucruri… diverse). Dream Logic este, simplu spus, despre încercarea de a uita, de a vindeca răni ce par a fi destul de complicate, despre o călătorie în Nort-Vestul ploios şi mult prea umed (cum bine observă Dr. Bishop), despre întoarcerea la siguranţa dată de locuri cunoscute şi, dacă vreţi, despre acasă.

Cum am scris în introducere (poate exagerat de lungă sau de nelalocul ei) problemele se întâmplă de data asta nu în Noua Anglie cu care ne obişnuiseră scenariştii până acum (Boston şi împrejurimile), ci în Seattle, de partea cealaltă a Americii. În respectiva localitate un cetăţean, Greg Leiter, aparent fără probleme intră în clădirea firmei de avocatură Langdon & Rob (asta dacă are vreo importanţă) şi, la un moment dat, începe să aibă halucinaţii cu diverse creaturi demonice. Cel mai afectat de starea cetăţeanului în cauză este partenerul său de întâlnire care este lovit în mod repetat şi sfârşeşte tragic. Leiter are şi el o soartă similară în sensul că ochii încep să i se mişte într-un mod destul de violent şi… astfel intriga e gata.

Sosiţi în Seattle, Olivia, Peter şi Dr. Bishop încep prin a-l chestiona pe Leiter în legătură cu evenimentul neobişnuit pe care acesta din urmă îl provocase. Răspunsul acestuia nu este de foarte mare ajutor pentru că el susţine nici mai mult nici mai puţin că totul se întâmplase din cauza demonilor pe care îi văzuse în clădire. La scurt timp Leiter are o criză şi moare. Într-o situaţie de acest fel singurul care poate da răspunsuri acolo unde nimeni altcineva nu o poate face este Dr. Bishop. Numai că Walter nu se simte foarte comfortabil în spitalul din Seattle. Amintirile despre ospiciul unde fusese internat şi nesiguranţa de a lucra într-un mediu nefamiliar îl fac pe Walter să îşi dorească reîntoarcerea în laboratorul său din Boston unde să poată studia în linişte cauzele morţii lui Leiter.

Ajuns deja în Boston, Dr. Bishop începe studiul cauzelor morţii lui Leiter (despre care aflăm că avusese probleme serioase cu somnul) şi sârguinţa sa este răsplătită din nou: agresorul devenit victimă avea implantat un chip în thalamus. O nouă victimă cu simptome similare le oferă lui Peter şi Oliviei şansa de a descoperi cauza celor două accidente. Cu puţin ajutor de la Massive Dynamics este descoperit ”capul răutăţilor”: Laxmeesh Nayak. Acesta dezvoltase o modalitate de a interfaţa un transmiţător cu creierul uman astfel încât subiectul să poată primi de la distanţă comenzi de reglare a ciclurilor somn-veghe. Problema principală este că numărul celor care aveau implantat un astfel de dispozitiv este destul de mare astfel că echipa trebuie să îi identifice înainte ca vreunul dintre ei să sfârşească rău.

Chiar şi cu eforturile doctorului de a elimina implanturile de la cât mai multe persoane mai apar încă două victime. Este inutil să mai povestesc despre lucrul acesta de aceea cred că ar fi mai potrivit să scriu despre modul în care Nayak este devoalat ca vinovat pentru tot ce se întâmplase. Deja după primele scene în care apare mi-am dat seama că el trebuie să fie în spatele incidentelor. Lucrul acesta cred că este şi singurul lucru de reproşat la episodul actual. Având în vedere atâtea poveşti interesante cu ZFT, shape-shifteri sau Observatori cred că puteau găsi ceva mai interesant legat de implant şi posibilităţile imense pe care acesta le oferă. Nu degeaba Nina Sharp vorbeşte despre interesul companiei Massive Dynamics pentru experimentele Doctorului Nayak (poate vedem în episoadele următoare o dezvoltare a conceptului.)

Faptul că Olivia este cel mai afectat personaj al serialului este deja de la sine înţeles. Peste problemele cu memoria pe care le avea mai vine şi dispariţia colegului şi prietenului Charlie. Trebuie să fie destul de greu pentru cineva care a avut destule probleme în familie (aflăm despre tatăl vitreg şi cele două feţe ale acestuia: sobrietatea şi beţia) şi care caută o persoană de care să se sprijine. Întâi John Scott, acum Charlie şi cine ştie câte or să mai vină. Interesant modul în care Sam Weiss găseşte tot felul de modalităţi pentru a o ajuta pe Olivia să se vindece. Cărţile de vizită pe care le ia de la fiecare persoana cu care se întâlneşte, dar mai ales descoperirea frazei You‘re gonna be fine. Asta m-a făcut să mă gândesc dacă tot ce se întâmplă cu personajele din Fringe nu este deja prestabilit (şi aici nu mă refer la scenariu). Nu mai reiau ideea din introducere. E bine totuşi de ştiut că speranţa rămâne indiferent de situaţie şi că întâmplarea poate nu este întotdeauna chiar simplă întâmplare.

Peter îşi continuă drumul din ultimele episoade şi nu încetează să ne ofere informaţii noi despre el şi copilăria sa. Visul lui din finalul episodului poate, de fapt este în mod sigur, un indiciu clar despre tot mai sigura ”răpire” (nu ştiu dacă este neapărat cuvântul cel mai potrivit, poate că nu a fost vorba neapărat de o răpire; oricum nu vreau să mă mai arunc în vreo speculaţie legată de Peter) a lui din realitatea cealaltă. Interesant de reţinut că Peter nu-şi mai aminteşte niciun coşmar între 8 şi 19 ani şi nici unele întâmplări alături de tatăl său. Posibil să existe vreo legătură cu faptul că Olivia nu şi-a amintit întâlnirea cu Dr. Bell după călătoria inter-dimensională. Dacă îmi amintesc eu bine Bell şi Bishop au tot vorbit de efectele unei astfel de călătorii şi de faptul că puţini au rezistat unei asemenea încercări. Şi culoarea roşie. Nici nu mai ştiu ce să zic de culoarea roşie…

Şi să nu uit de agent Kashner.  A fost interesant să mai văd lume nouă, poate în episoadele următoare reapare şi agent Jessup. Mă gândesc că trebuie să apară cineva în locul lui Charlie.

În opinia mea Dream Logic a fost un episod peste medie. Ar fi putut fi şi mai bun (din motive pe care le-am scris mai sus), deşi este destul de greu să difuzezi un episod foarte bun după Momentum Deferred care a fost cel mai bun posibil… Peter este din ce în ce mai bun şi îşi aminteşte lucruri. Nici nu îmi pot imagine câte posibilităţi pot exista din punctul acesta de vedere.