Da-i o nota: (19 votes, average: 5.00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

“I don’t do Valium nearly enough. It’s a good idea. I’ll have 50 mg, please … I have quite a high tolerance.” – Dr. Bishop

“The more answers we get, the more questions they lead to.” – Phillip Broyles

Ultimul episod Fringe din 2009 trebuia să fie revelator, dar nu excesiv de revelator, îndeajuns de bun cât să ne menţină în tensiune, dată fiind alternanţa de teme cu care ne-au obişnuit scenariştii până acum. Şi, plecând de la ce am văzut episodul trecut, aşteptările nu mi-au fost înşelate în niciun fel.

Oamenii răi de la compania implicată în prezervarea capetelor umane cu care am avut de-a face în debutul sezonului se întorc pentru a-şi continua treaba. Faptul că sunt foarte buni în ceea ce fac este confirmat de cele trei persoane care în toiul nopţii se hotărăsc să practice o mică lecţie de anatomie pe unul din pacienţii de la Hennigton Mental Institute. Prin lecţie de anatomie vreau să spun o intervenţie pe creier în toată regula în urma căreia o bucată de ţesut este extrasă din creierul unui pacient aflat într-un soi de transă. Ce e foarte ciudat în legătură cu toată scena e modul de comportare a insului care se ocupă de intervenţie: păi dacă tot vii în toiul nopţii să îi cotrobăi cuiva prin cap cum se face că te comporţi foarte politicos? Discuţi cu omul, îi asculţi povestea (“A girl in a red dress. Flowers in her hair.”), îl asiguri că n-o să doară, îi mulţumeşti şi te mai şi scuzi că nu poţi închide craniul la loc când se declanşează alarma (“My sincere apology. I’d rather not leave you in such a state.”). O nouă specie de infractori în acţiune.

A doua zi trioul (Olivia, Peter, Dr. Bihsop) merge la spital (apropo, a observat cineva că maşina în care sunt cei trei are numărul de înmatriculare 1C3P01 ?) pentru a vedea ce s-a întâmplat cu pacientul, pe numele lui Joseph Slater, care s-a vindecat subit după 14 ani de schizofrenie… şi pe lângă asta nici nu-şi mai aminteşte nimic din cei 14 ani. Totul este ieşit din comun mai ales că un medicament pentru vindecarea nebuniei nu există (cum spune Walter ”A remedy for insanity, as you can imagine, I have thought long and hard about it.”) aşa că următoarea soluţiei este verificarea camerelor de supraveghere. Ocazie cu care Olivia are surpriza de a-l recunoaşte pe Thomas Jerome Newton, deşi ultima oară îl văzuse numai sub formă de cap pus la păstrare. O altă problemă mai ales că, după cum recunoaşte şi Peter, “Frozen heads don’t just get up and walk into places. The dead don’t rise from their graves and perform midnight brain surgery!”.

În laboratorul său Dr. Bishop lucrează la o soluţie pentru problema vindecării misterioase a domnului Slater. Din moment ce vindecarea a venit atât de brusc Walter concluzionează că ceva, sau cineva, l-a făcut nebun iar candidatul cel mai probabil este cel care l-a internat în urmă cu 14 ani şi mai ales i-a prescris medicamente pe o perioadă nedeterminată: un anume Dr. Paris. În acelaşi timp Astrid descoperă că au mai existat 2 pacienţi cu o situaţie similară cu a lui Joseph Slater: Deborah Crampton şi Gordon Stuart.

Despre Deborah Crampton aflăm că a fost pacienta doctorului Paris şi că, în urma internării, depresia post-natală de care suferea se transformase într-un sindrom obsesiv-compulsiv (obsesia pentru numărul 28!). La fel, totul a încetat brusc, însă de data asta Newton reuşise să-şi ducă treaba până la capăt (doar o cicatrice rămasă!). Al treilea pacient, internat într-un alt spital, suferea de schizofrenie şi se credea Sydney Greenstreet, actorul din Casablanca.

Surpriza cea mare vine când Peter constată că Walter are o cicatrice similară cu a celor trei menţionaţi mai sus. Din câte se pare în cei 17 ani pe care Dr. Bishop îi petrecuse la St. Claire’s existaseră 6 vizite ale lui Paris despre care, bineînţeles, Walter nu îşi aminteşte nimic. Totul este confirmat de o investigaţie medicală care arată că Walter suferise intervenţii în lobul temporal stâng de unde i se extrăseseră porţiuni pe care Dr. Paris le ascunsese şi acum Newton le recuperează una câte una.

Newton reuşeşte să îl răpească pe Walter şi încearcă să conecteze cele 3 porţiuni recuperate pentru a obţine informaţii despre modul în care putea realiza poarta inter-lumi paralele. Peter reuşeşte să pună cap la cap obsesiile celor trei pacienţi şi îşi dă seama că fata în rochie roşie se numea Sydney şi locuia în Cambridge, pe strada Green la numărul 2828, peste drum de vechea casa a familiei Bishop. Din moment ce amintirile sunt ale lui Walter şi el are întotdeauna nevoie de stimuli pentru a-şi aminti diverse lucruri Peter şi Olivia pornesc spre adresa respectivă. Între timp Walter chiar îşi aminteşte ceva, dar bineînţeles că nu aflăm nimic. (Oricum este o nouă scenă în care John Noble face un rol bun.)

Ajunsă la locul faptei Olivia porneşte pe urma celor 3 atacatori şi îi prinde foarte repede, chiar dubios de repede, m-aş gândi că Newton chiar ştia şi dorea să fie prins. De aceea îşi pregătise un plan de rezervă care consta în otrăvirea lui Walter (iar îşi cere scuze!) şi Olivia nu are altă soluţie decât să îl lase să scape, în schimbul antidotului, desigur.

Şi pentru că totul trebuia să se încheie cum trebuie Walter îşi aminteşte că cel care îi extrăsese porţiunile de materie cenuşie era nimeni altul decât William Bell, partenerul său şi patron de megacorporaţie. Încă o dată mă uimeşte modul în care Dr. Bishop este singurul care suferă în toată afacerea în timp ce partenerul său pare să se bucure de toate lucrurile bune. În ”August” Walter este profund mâhnit de faptul că partenerul său nu îl aşteptase pentru a realiza împreună compania la care visau. Din câte se pare Bell este cel care i-a cauzat toate problemele lui Walter.

Ca o concluzie pentru ”Grey Matters” pot spune că am văzut un episod bun cu multe replici interesante, am primit câteva răspunsuri, au apărut mult mai mai multe întrebări (Broyles are mare dreptate!). Poate în viitor aflăm de ce în universul lui Newton copacii şi iarba au murit de mult (ce e ”The Blight”?), care sunt adevăratele intenţii ale lui William Bell, ce e cu Newton şi de ce vrea să deschidă ”poarta” între universuri. Şi multe altele. Apropo de Newton, mi se pare mie sau pare a fi o versiune mai tânără a lui William Bell?