Da-i o nota: (19 votes, average: 4.84 out of 5, rated)  Loading ...

”Family is very important to me. There’s nothing I wouldn’t do.” – Dr. Bishop

Nu mai este niciun secret că familia Bishop (Walter în special) are multe “schelete” în dulap. Este unul din lucrurile de care te convingi după vizionarea câtorva episoade. Însă partea interesantă este că Walter îşi aminteşte de multele probleme din trecut în acelaşi timp cu noi, privitorii… şi lucrul acesta nu face decât să adauge încă un pic de neprevăzut în poveste. Deşi Fringe duce lipsă mai degrabă de consecvenţă decât de neprevăzut.

O nuntă este, în mod normal, un eveniment fericit din viaţa unor oameni şi ar fi putut fi la fel în cazul însurăţeilor cu care facem cunoştinţă în debutul episodului. Ce te faci însă când invitaţii din partea mirelui, inclusiv fericitul, se sufocă din senin într-o incintă plină literalmente cu aer? Păi chemi autorităţile să vadă ce s-a întâmplat. Primele impresii despre incident: există 14, de fapt 15 victime, toate înrudite cu Eva Staller; una din lumânări este cu aromă de scorţişoară şi nu de iasomie cum ar fi trebuit (Peter este din nou inspirat, la propriu!); Eva Staller este supravieţuitoare a Holocaustului. Toate lucrurile astea îl duc pe Dr. Bishop la concluzia că moartea prin asfixiere a acelor oameni trebuie să aibă legătură cu experimentele naziştilor: unul dintre planurilor lor fusese descoperirea unei modalităţi de a ataca numai anumite grupuri de oameni având caracteristici comune (”A wedding is the perfect laboratory. You have your target group, the Stallers, and you have the control group, everyone else.”).

Cum un om de ştiinţă încearcă întotdeauna să îşi recreeze rezultatele (Dr. Bishop ştie cel mai bine acest lucru) un incident similar are loc la o cafenea unde 9 persoane mor asfixiate. Singura diferenţă, una care pune la încercare ipoteza lui Dr. Bishop, este că victimele nu sunt înrudite şi au în comun doar culoarea ochilor.

Modelul molecular al toxinei duce către creatorul compusului mulţumită unei ”semnături” (un căluţ de mare) pe care acesta avusese grijă să o plaseze într-un colţişor al structurii: este vorba de Dr. Robert Bishop, tatăl lui Walter Bishop. Robert Bishop, cercetător la Universitatea din Berlin, fusese spion pentru Aliaţi şi imigrase în Statele Unite în 1943. Pentru a putea scoate din Germania lucrările sale folosise o serie de cărţi pe care le lăsase moştenire lui Walter. Numai că Peter avusese grijă să vândă cărţile în urmă cu vreo 10 ani aşa că Walter este convins că cineva făcuse rost de cărţi şi acum foloseşte cercetările tatălui său în scopuri malefice.

Peter reuşeşte să dea de urma cărţilor (sau ce mai rămăsese din ele) cu ajutorul prietenului său de la anticariat, însă cumpărătorul este doar un artist care încearcă să prezinte prin lucrările sale banalitatea răului şi modul în care tiranii istoriei nu sunt decât nişte ticăloşi obişnuiţi (”Alice in the Wonderland meets the evil Nazi experiment!”). Foarte originală ideea!

În continuare autorul celor două incidente sufocante (Alfred Hoffman, om care ar trebui să aibă cam 100 de ani!) mai face un mic experiment asupra unui om fără adăpost, descinderea de la reşedinţa acestuia îl afectează puţin pe Dr. Bishop, dar nu foarte mult (în timp ce Peter nu păţeşte absolut nimic!)… şi urmează conferinţa pe tema toleranţei la nivel mondial. Un loc în care să existe reprezentanţi ai mai multor grupuri etnice este locul potrivit pentru testarea substanţei. Hoffman este foarte sigur de reuşita planului său, mai ales că are certitudinea dispariţiei fizice a lui Walter. Planurile lui sunt dejucate într-un final de Dr. Bishop care sintetizează o toxină special pentru Hoffman. Şi Hoffman ce să mai zică altceva decât ”Traitor!”. Unii oameni nu se potolesc niciodată, mai ales când au de-a face cu un Walter Bishop pregătit de orice pentru a-şi apăra familia. Inclusiv onorabilitatea tatălui său.

Schimburi interesante de replici:

Walter: “Do you think she’ll call me Dad?”
Peter: “Who?”
Walter: “Agent Dunham.”
Peter: “My guess would be no!”
Walter: “Don’t look at me like that. She’s just what you need. Someone who can see right through you.”

Peter: “What are you doing to those rats?”
Walter: “Killing them. Well, hopefully only the white ones.”

Ce mi s-a părut interesant în episodul acesta: incursiunea în trecutul familiei Bishop ne permite să aflăm câteva lucruri despre Robert Bishop, om important dacă a fost ales de Aliaţi pentru a le fi spion; toxina descoperită de el poate avea (sau nu) legătură cu ZFT, organizaţia aceea despre care am tot auzit sezonul trecut, din moment ce respectivii erau din Germania şi obişnuiau să îşi “semneze” substanţele; îmi este totuşi destul de neclar ce l-a apucat pe Hoffman să folosească acum toxina: ori a vrut să (îşi) demonstreze ceva, ori urmează ceva referitor la toată încrengătura aceasta; ar fi fost interesant să aflăm mai multe despre cum e posibil ca Hoffman să aibă 100 de ani: cât de bine arată un om la vârsta asta, o fi descoperit omul fântâna tinereţii; apropo de familie, zic că este interesant dialogul dintre Walter şi Peter despre Olivia, nu fac mai multe speculaţii despre subiectul ăsta, rămâne de văzut.

Episodul următor Jacksonville, Florida, Olivia, cortexiphan, experimente… sau cel puţin aşa cred.