Da-i o nota: (17 votes, average: 4.71 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

Gregory House, will you marry me?

Cu o saptamana intarziere vine si recenzia la un episod usor de digerat, tocma bun dupa sarbatorile de iarna  pline cu tot felul de bunataturi ce se aseaza mai mult sau mai putin pe diferite parti ale corpului. O combinatie intre House-ul clasic si o reteta parca preluata din Two and a Half Men, cu House in rolul lui Charlie incercand sa combine o tipa si Wilson ca Alan, considerat gay, si incercand sa combine aceeasi tipa.

Ca pacient avem, in episodul acesta, un traficant de “textile”/politist sub asternuturi, adus la un consult de prietenul lui, “textilar” pe bune, la House, dupa ce lesina in mijlocul unei tranzactii. In plan secund avem micii invatacei, respectiv 13, Taub si Chase care, luand exemplu de la barosan, decid sa se joace putin cu Foreman lasandu-i de inteles ca ei castiga mai mult decat el. Iar, nu in cele din urma, il avem pe House care face ce stie el mai bine, adica manipuleaza, si anume pe tipa simpatica de la 3b care i-a cazut cu tronc lui Wilson, problema fiind ca mai toata lumea din blocul in care locuiesc, inclusiv ea, considera ca cei doi sunt “life parteners”. Iar lui House ii place sa “yank his chain” lui Wilson, astfel incat nu face nimic sa infirme aceasta ipoteza, ba mai mult decide ca vrea si el ce vrea Wilson, si pune la cale genialul plan de a o aburi pe Laura, tipa de la 3b, ca intr-adevar sunt gay, dar ca relatia lor nu merge in special, datorita lui Wilson care este foarte “closeted”, si astfel, intr-o noapte dupa ce isi ineaca amarul, sa ajunga in patul de la 3b de la un “back rub” la un “front rub”.

Desi mi-am propus sa nu intru in treburi complexe, nu pot sa nu observ ca ideea generala a episodului este cea de aparenta, in sensul ca nimeni nu sta foarte mult sa priveasca sub prima impresie, astfel incat nu suntem altceva decat ce ne considera cei din jur ca suntem. Fie ca este prima impresie de care nu poti sa scapi foarte usor, mai ales cand asa-zisul partener de viata face tot ce ii sta in putere sa intretina aceasta imagine, inclusiv chestii pe care le detesta din toata fiinta, sau ca este o fatada pe care o construiesti migalos si intentionat pentru ca asta iti cere slujba, chiar daca acest lucru inseamna sa renunti la familie pana cand intr-un final este prea tarziu sa fii cine esti cu adevarat si alaturi de cei dragi, ori chiar cand aparenta este intentionat fabricata eronata de catre cei din jur, doar pentru a face misto de tine, ajungand in final sa profiti de aceasta aparenta pentru a obtine o marire de salariu.

Astfel se ajunge la punctul culminant in care Wilson il cere in casatorie pe House in public, cand acesta era foarte aproape de un “front rub”, sau la relatii de prietenie adevarata, chiar daca una bazata pe o minciuna esentiala, in care “textilarul” ajunge sa o duca pe 13 la “fabrica de textile”, pentru a-i salva viata prietenului sau, chiar si dupa ce 13 a incercat sa il drogheze. Mi-a placut ironia scenariului: sa nu reusesti sa droghezi un traficant de droguri. In ciuda a ceea ce a facut, prietenia nu ii este returnata, politistul lasandu-l sa fie arestat in raid, iar el insusi murind de o boala incurabila in cam acelasi ceas. Si desigur, se ajunge si la situatia in care Foreman le zice “Who’s your daddy?” celorlalti, dovedind ca nu degeaba a fost “team lider”, si ca a prins si el de la barosan arta manipularii.

All in all, un episod simpatic, tocma bun pentru revenirea dupa vacanta, si deschizator de apetit pentru cat mai mult House in noul an. Si fiind prima recenzie pe acest an, inchei cu urarea mea pentru toti devoratorii inraiti de pe acest blog si nu numai: Un an nou cat mai House-ian!