Lane Garrison (“Prison Break”), condamnat la peste trei ani de închisoare
Actorul Lane Garrison, interpretul personajului David “Tweener” Apolskis din “Prison Break”, a fost condamnat săptămâna aceasta la 40 de luni de închisoare, ca urmare a accidentului pe care l-a provocat pe data de 2 decembrie 2006, soldat cu moartea unui licean şi rănirea altor doi adolescenţi. Pe lângă privarea de libertate, actorul va trebui să achite victimelor o compensaţie materială de aproape 300,000 $.
Sentinţa a fost pronunţată într-o sală de judecată din Beverly Hills de către judecătorul Elden S. Fox, în prezenţa a numeroşi prieteni şi membrii ai familiei victimei, precum şi a unor rude ale actorului, care au plecat plângând după auzul hotărârii judecătorului.
În seara de 2 decembrie 2006, Lane Garrison, însoţit de alţi trei pasageri, a intrat cu maşina personală, un SUV Land Rover, într-un copac. Incidentul i-a fost fatal lui Vahagn Setian, un tânăr de 17 ani, ulterior autorităţile depistând în sângele lui Garrison o alcoolemie de 0.2%, nivel ce depăşea limita legală de 0,08% din statul California. Actorul i-a cunoscut pe tineri într-un supermarket şi i-a însoţit la o petrecere, unde conform procurorilor a consumat votcă. De la petrecere a plecat împreună cu cei trei adolescenţi până la un magazin pentru a cumpăra mai mult alcool, iar pe drumul de întoarcere a avut loc incidentul anterior menţionat.
Garrison a cerut scuze familiei tânărului, dar procurorul care instrumenta cazul a fost de părere că actorul este mai degrabă preocupat de soarta sa decât chinuit de remuşcări. Avocatul lui Garrison a declarat că clientul său îşi acceptă pedeapsa şi că va ieşi din închisoare cel mai probabil după 20 de luni.
(Sursa: LA Times)
după experiența din film poate evadează
don’t drink and drive!
Iar alcoolul e de vina. Pacat
Se pare ca actorii astia nu se invata minte…
Parca e ceva similar cu ce s-a intimplat si la noi.
numa sa nu dea peste vreun Scofield prin inchisoare…
pakt k o intrat in inchisoare….las k evadeaza el…si asa are experenta
Mda. Acum poate proba daca ce-a facut Scofield se aplica si in viata reala:))
Eu nu vad deloc partea amuzanta in toata chestia asta. E tragic ca un baiat a murit si ca Lane va petrece 3 ani intr-o inchisoare. Intr-o inchisoare unde nu-i va fi deloc usor.
Pacat.
mi se pare foarte tare faza ca a intrat in puscarie in viata reala…tragic accidentu intradevar si imi pare rau pt el, DAR TARE RAU FAZA!!!
Nici nu vreau sa ma gandesc la ce glume vor face ceilalti detinuti pe seama sa…
Oricum, a scapat usor.
3 ani pentru omor, sa zica mersi (daca sarim desigur peste datoriile de $300k)
Cat de tare.. de bine ce ne amuzam pe faza cu ceilalti actori din alte seriale care sunt in inchisoare..
foarte tare….poate isi gaseste un db cooper cu o comoara fabuloasa de 10 milioane sau unabruzzi……lol…foarte tare
doar un alt idiot care bea si se urca la volan. tragic… nu pentru el, pentru copilul care a murit.
vaide mie imi place filmele cu asta si imi place filmele lui k filmele lui este de actiune:D
ce idiot este Mahon pentru ca la omarat fara motiv pe Tweener
Of. Ma gandeam si io ca au aparut niste ‘update-uri’ referitoare la serial. Oamenilor nu va inteleg. Cum puteti sa spuneti: Vai ce tare? cum ar fi dk ati fi fost voi una din victime? Ca sa nu termin intro nota asa de trista o sa spun ca ceea ce se stie sigur despre prison break este ca david apolskis (tweener) nu o sa mai apara in serial… decat dk nu il lasa sa fimeze in direct din inchisoare.