Da-i o nota: (19 votes, average: 4.79 out of 5, rated)  Loading ...

“These expressions are universal. Emotion looks the same, whether you’re a suburban housewife or a suicide bomber. Truth is written on all our faces.”

Aleg sa investesc timp intr-un serial atunci cand stiu ca am mai invatat ceva dupa ce l-am vizionat: fie pentru situatiile de viata prezentate in film, in care ma regasesc zi de zi, fie pentru trasaturile speciale de caracter ale personajelor pe care le admir, fie pentru scenariul in care zac indesate replici inteligente sau rasturnari neastepatate de situatie. Asa mi-au cazut ochii si pe „Lie to me”. Un serial despre comportamentul oamenilor atunci cand disimuleaza adevarul? „Exact ce-mi trebuia”, mi-am spus.

Este un serial in care ti se spun lucruri pe care, daca nu esti absolvent de Psihologie, nu ai de unde sa le stii. Se pare ca, in principiu, un om obisnuit spune 3 minciuni la fiecare 10 minute. Corpul nostru insa intotdeauna spune adevarul si ne contrazice cuvintele atunci cand alegem sa mintim. Se darama mitul conform caruia daca mentii contactul vizual inseamna ca esti foarte increzator pe ceea ce spui si e foarte posibil sa spui adevarul. De fapt, poate sa insemne ca esti pur si simplu curios sa vezi daca persoana pe care o minti te-a crezut sau nu.

Afli ca oamenii, atunci cand mint in legatura cu locurile in care au fost si lucrurile pe care le-au facut peste zi, tind sa memoreze activitatile de la cap la coada, dar cand ii pui sa le evoce in ordinea inversa, de la coada la cap, nu mai sunt in stare. Cand esti speriat, sangele din capilarele mainilor se retrage pentru a asigura o mai buna circulatie picioarelor, pentru a putea s-o iei la sanatoasa. Si astea sunt doar cateva exemple din ce am aflat din episod. Pe restul le descoperiti singuri. Dar, asa cum bine spune unul dintre personaje, important nu e daca oamenii mint intr-un caz concret, ci de ce mint.

Nu am de gand sa va povestesc actiunea, nu vreau sa va uitati la episod stiind deja ce o sa se intample. Dar am sa va prezint personajele. Totul se invarte in jurul doctorului Cal Leightman, conducatorul unei agentii private care colaboreaza cu FBI-ul, politia, firmele de avocatura, atunci cand sunt chemati sa dea o mana de ajutor pentru rezolvarea unor cazuri. Tipul este un fel de Patrick Jane (din „The Mentalist”, pentru ca este foarte atent la detalii) si Dr. House (din serialul cu acelasi nume) pusi laolalta. Doar ca nu are capacitatile mentale ale primului si foloseste doar 10% din cinismul si indiferenta celui de-al doilea. Adica doar atunci cand e provocat.

Lumea se uita la el asa cum merita sa fie privit un om care a fost dispus sa locuiasca 3 ani de zile intr-o jungla africana pentru a observa comportamenul unor triburi si a le studia sprancenele. Imi place la el faptul ca nu prea pune pret pe cuvinte. De asemena, e frumos sa-l vezi enervat de faptul ca cineva i-a furat locul de parcare sau, si mai rau, ca fiica lui are intalnire si sa vrea sa stie daca au de gand sa treaca „la orizontala” sau nu. Si-mi mai place faptul ca tipul pare un om obisnuit, nu iese cu nimic in evidenta din punct de vedere fizic. Am observat ca, de obicei, in rolurile principale in serialele americane sunt distribuiti actori, daca nu frumosi, macar cu unele  trasaturi fizice remarcabile.

Apoi facem cunostinta cu Gillian Foster, psiholog. Deocamdata nu am remarcat altceva deosebit la ea, in afara de faptul ca e inteligenta, frumusica, casatorita, si mai mult ca sigur la un moment dat va avea o relatie cu Leightman. Ni se prezinta si Will Loker, un tanar frumusel foc ce se ocupa cu munca de birou, il vezi mai mult cu nasul in hartii. Nu-mi dau seama daca intr-adevar sta in personalitatea lui sa nu minta si sa spuna absolut orice ii trece in minte in momentul ala, fara sa-i pese de consecinte, sau e doar foarte determinat sa traiasca in adevar. Vom vedea…

Ria Torres este ultimul om ce se alatura echipei. Cum bine ati ghicit, si ea trebuie sa aiba ceva special: face parte din categoria extrem de rara a persoanelor care sunt capabile sa citeasca un om fara nici un pic de pregatire in domeniu. Se pare ca s-a nascut cu acest talent. Mi-a placut modul in care au recrutat-o.

Ca sa incerc o apreciere generala a serialului, pot sa spun ca are mare potential, daca producatorii ii acorda atentia cuvenita. Are momente si replici amuzante, personajele sunt prezentate si in viata de zi cu zi, nu se rezuma totul doar la cazurile pe care le rezolva, ceea ce mai adauga un pic de sare si piper. Daca tot a venit vorba de cazuri, aici mai au putin de lucrat, pentru ca in episodul asta deznodamantul a fost destul de previzibil. Deocamdata pot tine spectatorul atent prin faptul ca subliniaza foarte bine detaliile, este filmat in asa fel incat sa-ti dai seama si singur de lucrurile din comportamentul oamenilor care n-ar trebui sa fie prezente acolo, apoi ti le spun si ei, dar pe viitor, ar fi bine sa vina cu ceva cazuri mai complicate… Episodul se termina bine, insa, cu scene frumoase si amuzante de final, si e bine aleasa si melodia.