Dă-i o notă: (12 votes, average: 5.00 out of 5, rated)  Loading ...

“See? This is what I mean about consequences, love. You can’t predict them. And when it comes to you, that’s what scares me the most: the unknown.”

Toată lumea ia totul personal! Îmi dau seama că e o generalizare mare aici (cine oare a spus că “orice generalizare e periculoasă, inclusiv aceasta din urmă”? I can’t remeber and I don’t wanna Google it! ). Anyway, despre ce vorbeam? A, da, despre a lua totul personal.

Pe Lightman cazul de săptămâna asta îl chinuieşte îngrozitor! În primul rând, pentru că presupusa victimă a infracţiunii de act sexual cu un minor este colegă de şcoală cu Emily şi în al doilea rând pentru că, pe măsură ce Cal începe să sape mai adânc, descoperă nişte lucruri (crede el) în neregulă şi cu fiica lui: acte de identitate false (pe care Emily susţine că nu le-a folosit şi nici nu le va folosit, dar de ce le-o fi ţinând în dulap atunci?) şi pilule anticoncepţionale (se pare că nici pe astea nu le-a folosit, dar le va folosi!).  Ce mai, coşmarul oricărui tată de adolescentă de 16 ani!

Zoe a acceptat să fie avocatul apărării învinuitului din motive mai mult personale: i s-a părut ei că procurorul nu ar fi anchetat cazul cu atâta conştiinciozitate dacă clientul ei nu ar fi fost un tânăr cu pielea de culoare închisă. Mai mult, a fost colegă de facultate cu adversarul ei în acest caz şi susţine că ar fi tratat-o cu răceală din cauza faptului ca are un părinte alb şi unul negru.

Tatăl victimei, atunci când află că propria lui fiică nu e deloc atât de inocentă pe cât se credea, în loc să-şi concentreze furia şi dezamăgirea pe persoana care merită să suporte toate astea şi care l-a adus practic în situaţia asta, preferă să-şi direcţioneze sentimentele negative pe o persoană care nu are nicio vină!

Gillian este atacată şi ea în punctul ei sensibil: nu are familie şi îi plac atât de mult copiii, încât are nostalgia lor. Iar persoana pe care o anchetează a ştiut să valorifice asta. Mi-a plăcut mult animozitatea declarată dintre ei, semn că o discuţie în contradictoriu poate fi la fel de periculoasă chiar dacă tonul vocii nu este ridicat, nu se aruncă cu insulte şi nimeni nu este scos din pepeni. Ba chiar mai periculoasă.

Eli nu vede cu ochi buni modul în care Gillian a ales să “rezolve” cazul, practic ingnorând interesele instituţiei care le-a solicitat sprijinul, ajutând să fugă singurele persoane care puteau fi acuzate de evaziune fiscală. Într-adevăr, nu era prea corect, dar şi ce-a făcut Gillian e cusut cu aţă albă. Eli însă în final se decide să o susţină: “You gotta have faith in something, and I’m putting mine in you. Doesn’t mean what you did was right…” Acum începe să capete vreun sens ceea ce spuneam la începutul articolului despre toata lumea care ia totul personal?