Dă-i o notă: (13 votes, average: 5.00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

“I’m my own boss. It’s a 24/7 job.”

Vă puteaţi imagina că aşa ar putea să arate un om obsedat de munca lui? Un profesionist care are mari probleme atunci când trebuie să ia o pauză şi îi lase pe alţii responsabili de bunul mers al “The Lightman Group”? Un om care trebuie mereu să deţină controlul?

Pentru episodul ăsta am găsit o grămadă de puncte slabe şi o să încerc să mă limitez la cele mai importante dintre ele, ca sa nu trasform articolul în “10 motive pentru care n-ar trebui să te uiţi la Lie to Me“, ca în titlurile din revistele glossy. Să nu înţelegeţi de aici  că a fost un episod prost, dimpotrivă. Dacă ar trebui să rezum, aş spune că a fost un episod cu multe puncte vulnerabile.

Aşadar, Cal Lightman e (mai mult impotriva voinţei lui decât pe bază voluntară) în Mexic. Zice-se cu aia mică a lui în vacanţă. Nici n-apucăm bine să ne bucurăm pentru Cal şi de privelişte că apare un băiat cu o expresie a feţei foarte serioasă şi îmbrăcat la costum care, după ce îl înştiinţează pe Lightman că lucrează la ambasada americană îl roagă să-i acorde ajutorul într-o problemă urgentă.

O fi Cal Lightman mare şi tare, un renumit profesionist şi yadda yadda, o fi colaborând el cu FBI-ul, dar rămâne totuşi un simplu conducător al unei firme private, nu e nici pe departe atât de important încât băiatul ăla frumos de la ambasadă să ştie că se afla in vacanţă în Mexic şi să-l salte de la piscină.

Emily a fost tare enervantă episodul ăsta. În general, e o puştoaică inteligentă şi simpatică care dă savoare vieţii private lui Cal. Acum însă, răspunde la întrebări în locul tatălui, dă asigurări în privinţa unor lucruri care nu ţin de ea (în consecinţă, făcând promisiuni pe care nu le poate ţine) şi decide de la sine putere sa stea de vorbă cu potenţiali suspecţi în speranţa că ar putea să obţină informaţii folositoare tatălui. Toată furia lui Cal direcţionată asupra ei a fost binemeritată de data asta. Nu zic, intenţia ei a fost bună, să se comporte ca un adult pentru a fi tratată ca un adult, însă socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg.

Jack Radar, tipul care trebuia să fie marele rival al lui Lightman nu m-a convins foarte tare. Parcă i-au conturat caracterul întocmai ca să-l pună în evidenţă şi mai mult pe Cal. Să pară şi mai strălucitor prin comparaţie. Cum ar putea un om preocupat excesiv de bani şi publicitate să fie un adevărat rival pentru Lightman? Probabil însă că în episoadele următoare îi vor mai adăuga ceva trăsături mai demne de admiraţie.

Şi ne întoarcem la Cal, care controlează din Mexic sistemul de protecţie împotriva incendiilor al sediului său din Washington, care urmăreşte activitatea angajaţilor mai ceva ca un obsedat, care o cheamă pe Ria până la el pentru a o trimite la întâlnire cu un potenţial criminal,  care ignoră toate ameninţările făcute într-un stat străin.

Ca să ma opresc din critică, vă las cu o fărâmă de înţelepciune: “People hiding something never want to draw attention on themself.”