Dă-i o nota: (18 votes, average: 4.89 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

See? It’s always the same, the criminal mind. It never sees the end of the road. Forever hoping, actually believing that there’ll be one more corner to turn.

De ce oare nu mi-am dat seama până acum ce comoară e Cal Lightman atunci când vine vorba de jucat cărţi? Şi nu mă refer numai la partea materială (deşi contează al naibii de mult) ci şi la confortul de a şti că indiferent de joc, ghinionul tău şi norocul celorlalţi vei ieşi, invariabil, câştigător. Dacă vrei.

Şi de data asta producătorii şi-au dorit să ne ţină în tensiune. Şi atunci când episodul începe cu un Cal Lightman pus la pământ (la propriu şi la figurat) de două, trei proiectile, nu prea ai cum să ieşi din starea asta până nu te lămureşti în final cum stau lucrurile. Eu însă m-am obişnuit deja cu ideea că Lightman este invincibil. Indiferent de încurcătura şi chiar şi atunci când totul pare fără speranţă sau de nerezolvat sau de neprevăzut, te trezeşti în final că, de fapt, Lightman a fost (scuzaţi expresia ) călare pe situaţie tot timpul.

Astfel încât deznodământul de la sfârşitul episodului nu m-a mirat prea tare: Cal intuieşte de la început că prietenul său din copilărie, Terry Marsh îl târăşte într-o situaţie mult mai urâtă decât cea pe care i-a prezentat-o, apoi pokerul si jucătorii nu prezintă nicio dificultate pentru el şi nici mai târziu, când are de trecut nişte probe mai serioase nu-şi pierde stăpânirea, concentrarea şi sângele rece. Şi nici cheful de glume.

Dar să-l lăsăm pe Cal şi sa trecem şi la cel de-al doilea caz. O adolescentă care se pregătea pentru admiterea în facultate într-o instituţie privată, din cauza felului în care era tratată de colegi si unul dintre profesori, creează un filmuleţ urât cu atentate cu bombă, oameni răniţi şi aşa mai departe şi îl trimite directorului instituţiei şi profesorului cu pricina.

Gillian interpretează greşit gestul de a crea această casetă, catalogându-l ca gest criminal şi nu ca o intenţie de suicid. Şi mie mi s-a părut puţin greu de digerat: sunt o puştoaică mică şi grasă, toată lumea îşi bate joc de mine la şcoală pentru că, se ştie, copiii sunt răi oricum, fără să mai fie nevoie de un profesor care să încurajeze un astfel de comportament, care sa-mi spună că sunt grasă şi leneşă de faţă cu ceilalţi. Şi ce fac? Creez o casetă cu bombe şi răniţi ca să-mi anunţ intenţia de a ucide? N-am mai auzit de aşa ceva, dar, în fine, încurcate sunt căile psihologiei…

Dacă e ceva ce nu îmi place este modul constant în care Eli o ia peste bot (scuzaţi expresia din nou ) de la Lightman. Mereu e pus la colţ, invitat să stea în banca lui, redus la tăcere. Dacă lucrurile o ţin mult aşa, nu m-ar mira să se hotărască să plece, o fi “The Lightman Group” un loc excelent în care să înveţi meserie, dar să fii şi neplătit şi să ai un şef care îţi arată constant că nu dă doi bani pe tine e totuţi cam mult. Mai ales când ai oferte din altă parte.