Lost – 3x22x23 “Through the Looking Glass”
Da-i o nota !
Întoarcerea la lumină sau lumina misterelor ce vor sa vină? Ce detalii am pierdut, ce frame by frame să mai faci pentru a intui ce urmează?
Lost se putea termina aici sau poate continua fără a se lungi, fără a plictisi. Lost poate continua acolo unde pare a începe sau a se termina, asemenea unei bucle Moebius. Pe orice parte aş întoarce debutul şi finalul sezonului, rămân întrebări nepuse şi răspunsuri care-şi caută explicaţiile. Un final plin de acţiune, cu morţi, dispăruţi, reapăruţi, suspans şi mai ales psihomanipulare. Fiecare intrare a lui Jack în scenă este similară cu intrările/ieşirile prin oglinda ale lui Alice in Wonderland. Fiecare eveniment te face să te simţi într-o time shifting machine… aici cred că flaskbackurile şi previziunile încep să se coordoneze în loc să se confunde, încep să ne răscolească în credinţa că trăim clipa actuală când de fapt timpul trecut poate deveni antonimul acesteia iar prezentul cară în spate exact absenţa sa ca entitate.
Sigur că fiind ultimele două episoade ale seriei, evenimentele şi acţiunea abundă. Jack organizează capcana pentru Ceilalţii care vor fi venit pentru a răpi femeile gravide. Evident cineva dă greş şi se lasă cu morţi şi prizonieri. Cu demonstraţii de caractere tari şi caractere slabe. În Lost, personajele supravieţuiesc sau dispar în funcţie de misiunea pe care o au de îndeplinit în mijlocul conştiinţei publice sau în sinele conştiinţei individuale. Man of Faith se “ridică şi umblă” la îndemnul unui Walt care reapare numai pentru a restabili liantul cursiv între real şi imaginar.
Relaţiile dintre Ceilalţi par a fi bazate pe existenţa principiului de Jacob şi pe ascultarea militărească a unor ordine bazate pe minciună şi manipulare. Staţia de bruiere subacvatică păzită permanent de cele două camarade ale lui Mikhail – probabil vechi cunoştinţe de commando – prezintă elemente tehnice interesante, Dharma sau nu. Aparatura pare a fi tot din anii ’60, similară cu cea de pe celelalte staţii deja cunoscute. Tot nu e clar legătura între grupurile Mikhail, Ben şi Richard. Compania Widmore era conectată direct la sistemele de comunicare Dharma şi implicit Penelope pare a-l fi căutat pe Desmond prin mijloace din cele mai variate şi mai periculoase. Fiecare pare a respecta ordinele lui Ben indiferent de costurile în vieţi omeneşti, fără a avea o minimă iniţiativă. Ceea ce denotă prezenţa unei motivaţii mult mai puternice de fond.
Aşa cum am intuit parţial, Naomi nu este ceea ce pare a fi, nu este trimisă de Penelope şi nici nu aflăm de cine e trimisă. Încă un mister şi supoziţia că Ben nu minte ci doar deformează adevărul. Nu vreau să vă risipesc plăcerea de a viziona şi comenta detaliile vizibile acestui end season. Sunt de acord că relaţia intimă dintre prezenţa unui personaj în serial şi destin trebuie respectată..dar Charlie a părut extrem de mioritic la faza cu hubloul spart şi inundarea camerei de comandă a staţiei subacvatice. În plus, hubloul nu era chiar în partea superioară a camerei, camera nu era înclinată, aşa că ar fi trebuit să rămână o pernă de aer. Hubloul sare din figuri la explozia unei grenade în apă şi rezistă fără să crâcnească la impactul cu o butelie… mie exact scena cu Charlie mi s-a părut a fi departe de realitatea ştiinţifică..
Misterul insulei rămâne desigur o afacere în câţiva… Ben, Richard, Locke, Jack, Jacob, Juliet… Nu aflăm nimic nou despre numere, Smokie,dacă Jacob are legătură cu tatăl lui Jack şi de aia apare în viziunile sumbre ale viitorului. Mai sunt probabil şi altele dar acum sunt oarecum trist că s-a terminat suspansul săptămânal (flashback) şi oarecum vesel că nu mă mai trezesc joia la 4 (flashforward). Nu mă pot împiedica să vă recomand, dacă nu aţi trecut deja prin ea, L’isola del giorno prima, a lui Umberto Eco. Citez “Poate că providenţa o voise (pe Insulă) de-a dreptul mărturie castă a unei frumuseţi pe care n-ar fi trebuit s-o tulbure vreodată”. Poate că aceste peisaje real-ireale ne vor bântui peste vară, menţinând viu focul unui blog care ne aduce într-un loc mai virtual ca Insula pentru a ne plimba înainte şi înapoi în deducţii mai mult sau mai puţin logice.
Închei neconvenţional prin a-i mulţumi lui Mihai pentru oportunitatea pe care mi-a acordat-o, permiţându-mi să fac recenzia acestei serii şi, alături de el deja celebrului veverita_bc, alături de care am realizat (*în trei) o titrare promptă şi – zic eu – destul de bună. Pe curând.

(143 votes, average: 4.71 out of 5)
brz, nu e adevarat, inseamna nici una nici alta
Either = una sau alta, oricare… un fel de putin din amandoua (ambele ar fi spus “both”)
Neither = nici una, nici alta
Pai daca Jack are prune-n gura.
Pe Lostpedia spune neither.
Oricum tre sa asteptam sa apara transcriptul.
se aude clar , zice neither , adik nici una , nici alta
Despre cosciug…. habar n-am cine e acolo.
)
Dar pot sa pun pariu ca nu e Hurley in el
pun la bataie orice ca zice “neither”
Si mimica fetei spune acelasi lucru, dar e suficient sa asculti atent si se aude clar N-ul
Oare Kate nu a primit acele permise gratuite cu care circula Jack???Din discutia celor doi nu prea reiese.Adica Jack foloseste acel “we”, noi.Oare “noi nu o include si pe kate? Si daca o include de ce ii spune ca si cum ea nu ar fi stiut??
Acum mi-a picat.
pe ben l-a suparat rau dharma si de aia, de mic s-a aliat cu ceilalti(unde era si mama sa!!!)si i-a casapit.apoi incearca impreuna cu ceilalti(de unde au sosit?)sa impiedice dharma sa revina in acel loc,asta insemnand inclusiv ucidrea celor ce doreau sa plece cu alt scop decat recrutarea de noi membri(ceea ce incearca sa faca si cu cativa dintre prabusiti).
-jack cauta pe cineva/ceva care sa-l duca inapoi pe insula si acel cineva moare si el e distrus(poate negrul ala de i-a tradat).vrea sa se intoarca ptr. ca s-a saturat sa minta iar viata pe care o duce in acel moment(viitor/prezent) nu i se potriveste si pare a fi fortat sa o duca alaturi de tatal sau.cine-l forteaza?acel/acei de care se teme kate ca se vor intreba cu privire la absenta ei! deci nu toti vor pleca de pe insula.doar cativa(2-3) care vor accepta un compromis sau vor fi fortati sa duca o viata din care sa lipseasca cele 3 luni de pe insula.
Si eu tot either am auzit…Grozave episoade
Eu zic ca in cosciug e Ben. De ce zic asta: Eu sustin ideea ca Ben e printre cei buni. IN primele episoade din seria 4 o sa vedem cum se adevereste ce spunea Ben …. si il “vom trece” in categoria celor buni.
hai sa fiu io primu care zice asta : In sicriu , stiu din surse sigure, masa lu fratele prietenei mele lucreaza cu unul care o are pe sorsa la abc ., deci sa revin in sicriu este …..
“Fanii lostului care nu o sa mai aiba rabdare pana in 2010 sa zica astia cate ceva din insula lu’ peste.”
Poate da dracu sa mor pana’n 2010 ca-i bantui pastia de la abc……
sal. E prima oara cand scriu aici. Ar trebui sa ia o piatra..hehe.
..putea sa se salveze.
Sezounl 3 m-a cam plicitisit..cu multe episoade fara rost(ziceam eu). De ex episodul ala cand au gasit aia duba aia Vw..chiar aiurea ep asta am zis, si ca sa vezi tot episodul ala a fost ca sa aibe Hurley cu ce sa dea peste unul din the others
Charlie chiar a vrut sa moara..a zis ca e momentul
In sicriu cred ca e ..a…. locke, Ben, Michael
locke..eu cred ca el nu ar fi plecat de pe insula…ori numai dak a fost luat cu forta.
Ben..eu zic ca el ar putea fi..dap si s-a dus the doc. la el…din mai multe motive, 1 ca si-a dat seama ce a pierdut cu insula, 2 ca si-a dat seama ca ben nu era a total liar.
Michael…cam mare sucriul ala(eu stiu ca se fac pe dimensiuni),,pt un copil.
Am o intrebare totusi..Jacob are vro legatura cu Fumul ala negru??..
Ma intreb de ce n-au taiat cablul de pe plaja ca sa scoata din functiune statia de bruiaj. Sau era prea simplu?
Dar ce conteaza cine e in sicriu? Ca nu castig nimic in momentul asta, si poate foarte bine sa fie un personaj inca neaparut.
nu stiu de ce mai aveti incredere intr-un scum ca ben… au fost multe faze in care a mintit si in care a recunoscut ca a mintit… in ultimele episoade numa porcarii a facut si si-a dat arama pe fata(in sensu ca nu mai e asa sigur si cool cum era prezentat la inceput)…ce sa zic e un adevarat erou.. not
Da , episoadele finale sunt bune, desi ma asteptam la ceva mai multe raspunsuri.Au ramas intrebari la care nu gasesc raspuns si nici justificari.
1. De unde veneau proviziile pe insula, daca aceasta nu putea fi gasita…?
2. Ce era cu sulurile alea care erau expulzate printr-nu fel de sistem-(Pneumatic?)- de pe statia de urmarire ?…nu s-a mai zis nimic de asta.
3. De ce nu imbatrineste Richard?…Or fi ceva mutatii genetice experimentate , sau poate nu-i pamantean…?
4. Numerele…hm…am facut o serie de combinatii…nimic relevant, dar au fost un laitmotiv pentru destul de multa vreme ca sa nu aiba vreo importanta.
…Ar mai fi, dar vorba lor: ” See you in another life”
Si pentru transcripts:
lost-tv.com/transcripts/index.html
editat de admin: nu este scriptul oficial
asta micu,charlie nu e mort definitiv- viziunea a fost ca apasa un boton si se scufunda in apa statia,dar s-a scufundat doar o camera.nu i-a spus clar ca a murit. si daca il lasa sa moara ptr. a se implini viziunea si apoi il scoate si-l resusciteaza cu tubu de oxigen care-l dadea de geam? HA? V-AM SPART.daca viziunile din viitor sunt din 04×12, 13 etc? nu se leaga cu nimic din ce stim. la urma urmei, seria se poate sfarsi f.bine si asa. majoritatea sunt gasiti si salvati, restul care vor raman acolo si gata. i-a gasit? DA, i-a salvat? DA. pai punct. sa inceapa stargate atlantis
Charlie e mort, si asta au spus si producatorii.
In Lost-The Answers, ei declara ca au preferat sa-l omoare din mai multe motive:
1. Personajul nu mai avea nicio poveste de spus: scapase de dependenta de droguri, isi gasise iubirea.
2. Desmond il salvase deja de patru ori de la moarte, era aberant sa mai continue sa-l salveze.
3. Lost este un serial in care pot muri si personaje principale.
4. Charlie se sacrifica pentru a indeplini ultima profetie a lui Desmond si a-i salva pe Claire si Aaron.
Singura mea problema este inelul pe care Charlie il lasa in leaganul lui Aaron. Va fi gasit sau producatorii vor uita de faza asta?
editat de admin: in Lost The Answers n-au spus nimic vizavi de Charlie, pt simplul motiv ca a aparut inainte de ep 22 si 23. Ce ai spus tu, e dintr-un interviu si s-a spus deja aici ;-)
Stiam eu ca am vazut sau am citit undeva
@gabip iti dau dreptate, daca era neither, negru ala nu il intreba ceva de genu “then what are you doing here?” il mai intreba daca vrea sa deschida sicriul?
e foarte posibil sa fie either dar si neither.
si da, pana in acel viitor se pot intampla multe lucruri,posibil sa fie un personaj de care nu stim inca.
@grahfcard eu unul daca stiu exact cine e in sicriu atunci stiu cauza pentru care jack ar vrea sa se sinucida
Pai daca Jack are prune-n gura.
Dar asteptati sa apara transcriptul oficial.
Pe langa asta, daca zicea either cine putea sa fie? Tacsu?
Daca insula este chiar asa de negasit, cum a ajuns acel pachet parasutat cu aprovizionari, care chiar pareau ca sunt d ela Dharma
Bogdan nu mai pune intrebari inutile si fi si tu atent la serial si comentarii, ca daca nu ajungi ca macelaru
@KaiN
“@m1ha1 nu e purgatoriu, este doar o insula care nu poate fi detectata datorita electomagnetismului si a aparatelor folosite de ben pt a opri orice semnal ceea ce zici tu despre mama lui ben si alte personaje moarte sunt doar niste iluzii create de smokey care probabil are legatura cu jacob”
Tu ai citit, macar, postul meu (al doilea care apare pe pagina) si la care incerci sa imi raspunzi!?! Stiu ca nu e purgatoriu. Se precizeaza de scenaristi. Nu cred ca sunt niste iluzii create de Smokey, personajele moarte, din care mama lui Ben si tat’su lui Locke (daca mai stii, el isi amintea ultimul lucru ca s-a lovit de un parapet).
Te rog, citeste inca o data postul meu si spune-mi ce parere ai de fiecare chestie. Mi s-au parut ok comentariile tale de pana acum.
“e posibil sa aiba o legatura cu Dumnezeu insula deoarece stim ca Jacob e un personaj biblic. Eu sunt sigur ca Jacob e “the master of island”
iar …”
Ma bucur ca esti de acord cu mine intr-o oarecare masura. Si inca ceva: citeste mai ales 1,3 si b.
Ce ar fi daca Jack, Kate si cei care au mai fost salvati au ajuns de unde au plecat. Adica Jack ajunge ca tat’su, care nu mai e mort in Sydney, pentru ca nu mai are de ca sa-l faca pe Jack sa vine dupa el si sa ia avionul cu care se prabuseste… Kate e tot fugara, sau si-a facut intre timp sentinta. Ce-ar fi daca partea cu prabusirea si cu ceea ce a dus la prabusire sa nu fii existat pentru ei in realitate, dar totusi sa si-o aminteasca. Exact cum DEmsond isi amintea anumite lucruri care nu s-au mai petrecut niciodata, sau au fost oarecum schimbate…
Spor la brain storming.
@Kain, de ce simti nevoia sa postezi inutil? Daca poti sa-mi dai un raspuns util bine.. daca nu, nu
nu pe bune kain fii dragut si impartaseste-ne cheia acestui mister : de unde …. au cazut provizile alea?se joaca dharma vaporase cu pachete prin pacific sau cum???
Daca vreti sa vedeti un interviu cu BEN, go to:
http://www.bestweekever.tv/2007/05/25/tonight-on-bwe-we-interviewed-ben-from-lost/
Cred ca va avea un rol important in sezonul urmator. Nu cred ca el e cel care a murit si la care se duce Jack.
Intr-un fel cred ca el e cheia… chiar daca n-am inteles de ce si-a omorit partenerii. Doar ca alaturi de el in echipa others, se afla si …neimbatrinitul Richard Alpert.
Insula… The Island sau The Eyes-Land ?
Articolul din ziar in viziunea site-ului thefuselage.com:
“The body of John Lantham of New York was found shortly after 4 am in the 4300 block of Grand Avenue.
Ted Worden, a doorman at the Tower Lofts complex, heard loud noises coming from the victim’s loft.
Concerned for tenants’ safety, he entered the loft and found the body hanging from a beam in the living room.
According to Jaime Ortiz, a police spokesman, the incident was deemed a suicide after medical tests. Latham (sic) is survived by one teenaged son.
Memorial services will be held at the Hoffs-Drawlar Funeral Home tomorrow evening.”
Conform acestuia, persoana din cosciug are un fiu adolescent, un nou motiv pentru a spune ca Michael e cel mort.
@KaiN Michael e singurul care a plecat de pe insula pe cont propriu. A parcurs un drum pe care banuim ca l-a tinut minte. Jack, Kate si Hugo au auzit instructiunile lui Ben, dar Michael chiar le-a urmat…
Charlie s-a despartit de echipa serialului. Ultima scena filmata este cea in care se ineaca.
Interviul lui Dominic Monaghan il gasiti la http://www.ew.com/ew/article/0,,20040051,00.html
editat de admin: ce se presupune a fi scris in ziar s-a spus mai sus (vezi comentariul lui @m1ha1)
ATENTIE
!!!!!!!!!inmormantarea este A LUI LOCKE……..IN RUPTURA DIN ZIAR…..SPUNE CA DUPA UN SET DE ANALIZE…ESTE LOCKE ..S-A INTORS, A RAMAS PARALIZAT SI IN FINAL S-A SPANZURAT……SI COPII, MAI TINETI MINTE ARMA PE CARE A LUAT-O LOCKE…ERA INREGISTRATA PE NUMELE DE Jonathan Locke………JONH..ESTE PRESCURTAREA DE LA Jonathan…!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
editat de admin: pe viitor nu mai “tipa”, adica nu mai folosi CAPS si mai putine “!!!!”. 10x
Si ca sa pastrez ordinea ideilor si sa dau si eu o predictie: in sicriu e Sawyer, iar Kate cand Kate e ingrijorata ca “el” se va intreba unde e vorbeste de detectivul/marshall care o tine sub supraveghere ea fiind eliberata conditionat. Sawyer indeplineste conditiile din articol si nu ii e nici ruda, nici prieten lui Jack. Anyway vedem la anu’ cine a avut dreptate. Ca scenaristii ar putea-o intoarce pana atunci si ar putea sa-l puna si pe ursul polar in sicriu.
Happy brain storming!
huh…in sfarsit am reusit sa parcurg toate comentariile voastre. evident am si eu o mica parere. mie una chiar mi-au placut ultimele 2 episoade ale seriei 3, dar m-au lasat la fel de curioasa ca la sfarsitul fiecarui episod…am avut parte, dupa cum s-a mai zis, de multe rasturnari de situatie.
pe Charlie nu-l mai compatimesc caci ati fact-o voi inaintea mea destul (desi era printre pers mele preferate).ceea ce m-a pus putin pe ganduri a fost altceva…in viziunea lui Des, Charlie ajunge la statie, apasa butonul, statia se scufunda, el moare, Claire si Aaron sunt salvati, toata lumea e fericita. curios e ca pe statie se aflau cele doua fete rele, iar la fel de curios este faptul ca apasarea butonului necesita introducerea unui cod. daca nu erau cele doua gagicutze, ce facea Charlie?
Ben si-a luat-o in freza urat, insa nush daca o merita sau nu…oricum nu am inca incredere 100% in el, dar in ultimul episod tind sa cred ca a spus adevaraul intr-o anumita masura. cum ziceam si in alt comment, presimt ca el va fi clasat drept “tipul cel bun”…parca mi-a fost mila de el cand l-a lovit Jack cu atata sete…
dragutza mi s-a parut faza cand Rousseau e fata in fata cu Alex si cand nu stie cum sa reactioneze.
treaba cu articolul m-a ros si pe mine. initial m-am gandit la Sawyer. la Michael si Ben nu m-am gandit nici macar o clipita. John ar fi o posibilitate. m-am gandit ca, odata ajuns inapoi acasa, a paralizat iar…in pragul disperarii, si-a pus streangul de gat…probabil nu au fost toti salvati de pe insula, cum spuneati si voi sau poate au luat-o razna, iar moartea acelui personaj l-a impins pe Jack sa reactioneze atat de…sinucigas. recunosc ca m-a ros rau ce scria in articolul ala (curiosii astia:P). de altfel nu exclud nici posibilitatea ca in sicriu sa se afle un personaj care inca nici nu si-a facut aparitia in film.
in cazul lui Walt…si eu am avut senzatia ca e alt personaj
treaba cu permisele pentru zbor si pe mine m-a pus o lecutza pe ganduri…initial m-am gandit ca lor, medicilor, dar apoi m-am gandit: de ce neaparat le-a dat permise tocmai firma Oceanic? mi se parea normal ca aceasta companie aeriana sa intre in faliment dupa cele petrecute. si faza cu tatal sau iar m-a pus pe ganduri si mi-am adus aminte de primul sezon cand m-am intrebat “de ce e sicriul gol?”
personajul cel mai funny al celor 2 episoade a fost Hugo:D…desi e mereu discriminat(si ma enerveaza teribil cand il discrimineaza ca e gras), a venit si i-a salvat pe cei 3 cu masinutza lui cea albastra:P…bravo lui…toata admiratia
si ca sa inchei, o sa spun ca gestul lui Bernard a fost…nush daca s-a mai vb pe undeva de acest subiect,insa cred ca a fost veriga cea mai slaba a filmului…pacat de Rose ca e femeie buna…daca ii intreba pe Sayid sau Jin,sigur nu spuneau nimic
cat despre pauza ce va urma…cred ca o voi lua razna:(…eu una am vazut cele 3 serii intr-o luna jumatate (prima serie am vazut-o intr-o saptamana)…eram maniaca sa vad ce se intampla,si stateam zile si nopti sa vad ce se mai intampla…ma gandeam ca in pauza asta sa o iau de la capat:D…si cum zicea cineva mai sus, poate ne vdm la o bere vara asta sa mai dezbatem una alta pe tema lost…
have a nice day;)
m-am intors ..poate spune ce vrea fieacre de mine dar sincer ceea ce nu poate fi real este doar fictinue..
despre mikhail pot spune ce este dea dreputul incredibil ..eu nu cred ca voi mai urmari vreodata acest serial RATAT .”fiecare sa isi duce crucea”
am uitat – nu voi mai intra pe acest blog numai cu oapeni “iscusiti”
noroc bun!
mersi pentru edit!
@macelaru: nu te obliga nimeni sa te uiti daca nu-ti place,si cu atat mai mult, sa intri aici si sa postezi…daca nu-ti place, nu-ti place…nu te mai hazarda atat…
app de Mickail…ca mi-am adus aminte…omu asta te lasa fara cuvinte…am ramas
cand l-am vz in apa, ranjing…si in plus a explodat si odata cu grenada…giz…banuiesc ca tot viu e
@Bogdan si The Undertaker
pentru Dharma insula nu era de negasit doar ei au creeat toate bazele, bunkerul,turnu de control si tot
, nu stiu ce sa zic dar nu cred ca tot lostu e o fictiune sau un lucru imaginar in capul lui jack(ar fi prea ridicol).
cine a zis ca pentru Dharma insula era de ne gasit?
@m1ha1 mai aveti un pic si susitineti gluma mea cum ca ar fi totul un vis pe care jack il are
cat despre acei oameni morti ce apar vi pe insula sunt doar 2 posibilitati: ori sunt iluzii ori smokey sau jacob au puterea de a reinvia mortii (cu asta s-ar explica si aparitia in viitor a tatalui lui jack.
si daca producatorii nu spuneau faptul ca insula nu e purgatoriu tu atunci chiar credeai ca e? deaia ti-am dat raspuns
iar smokey eu cred ca este un produs jacob prin care se afirma pe insula.
asa sa iti reiau articolul:
1 bastinasii aceia la care te referi “the hostiles” stim despre ei ca erau dinaintea Dharma pe insula si ei sunt cei care au legatura cu supernaturalul insulei, se pare ca in prezent decat Richard si probabil Jacob au mai ramas din “the hostiles” cat despre insula nu poate fi “the lost garden of heaven” ori cat ar avea insula legatura cu biblia stim ca e ceva real adica situata undeva pe ocean.
2 da, a spus ca mai e cu cineva iar aici nu iti pot raspunde inca, poate in seria urmatoare
3 Walt cel mai probabil este o iluzie creata de jacob(asta daca accepti ca jacob/smokey poate poate crea iluzi care par foarte reale.) pentru al ajuta pe loke sa isi recapete increderea si sa continue misiunea.
@macelaru nu te obliga nimeni, probabil ca acest serial te depaseste cu mult.
cum sa omori si scoti din film o asa bunaciune si draguta ca Naomi
) si ati vazut ce a crescut walt in 40 de zile cat alti in 3 ani
)
hmmm… macelaru, nu mai folosi saluturi care nu te reprezinta!
. oricum, lostul este prea mult pentru un QI prea mic.
noroc bun e folosit numai de oameni adevarati
sper ca pana in februarie lumea sa nu isi piarda interesul!
am si eu o nelamurire daca stie cineva sa explice va rog..the others stiau despre statia “Pearl” dar nu stiau de “Swan”..atunci care este explicatia ca Ben il urmarea pe Jack din “Pearl” in “Swan”..astept raspunsuri!!
10x KaiN.
Deci asteptam raspunsurile in urmatoarele 3 sezoane.
Sper sa vina si sa nu se incheie si sezonul 6 tot cu o deschidere spre alte mistere…
@yunus eu unul sincer nu prea te-am inteles, fi mai concret stim faptul ca ben il urmarea din statia “Pearl” dar nu am inteles ce vrei sa spui prin “Ben il urmarea pe Jack din “Pearl” in “Swan””
@m1ha1 np, si eu sper sa nu ne lase cu ochi in soare la sfarsitul serialului, nu cred ca isi permit producatorii asa ceva, ar supra multa lume
@KaiN in ep expose cand a coborat Juliette cu Ben in “Pearl” vorbeau despre Jack daca o sa fie de acord sa il opereze..si Jack era in “Pearl” cand il studiau..intelegi?
@KaiN, presupunerea ta are cateva parti slabe
De ce Dharma nu a mai revenit pe insula pana acum , daca stiu unde e insula si pot ajunge usor la ea. Daca era atat de importanta.. eu cred ca incercau sa revina imediat dupa ce n-au mai avut nici un semn de la ai lor.
De ce continua sa trimita “ajutoare” chiar daca nu mai au legatura cu nimeni de pe insula de mult timp?
dap am inteles ce vrei sa spui, doar modul de exprimare l-ai avut cam ciudat credeam ca vrei sa spui altceva, si tin sa te contrazic, the others stiau de statia “Swan”.
Unde am zis ca Ben si ai lui nu stiau de Swan?
La discutia despre alt episod am zis chiar ” cum de nu stie nimic Ben de Desmond?”.. si mi s-a raspuns ca producatorii au zis Ben nu stia ca este cineva in Swan ( sau ca nu stia de existenta acelui buncher ). Cea ce mie mi se pare o aberatie in contextul in care ne este aratat Ben si Juliet in Perla urmarind pe monitoare Swan-ul.
Daca Naomi este trimisa de Dharma, de unde avea poza lui Desmond cu Pen? Banuiala mea e ca poza i-a fost data de Charles Widmore, tatal lui Pen. Ramane de vazut daca Charles are sau nu legatura cu Dharma…
@Bogdan
eu cred ca nu au revenit pentru ca ben stia multe despre dharma iar probabil ca acel “scut de face insula invizibila” sau ce or avea ei “antidetectare” ca sa spun asa, a fost activat dupa ce ia exterminat pe cei de la dharma de pe insula. iar “ajutoare” mi se pare logic ca trimit daca insula este asa de importanta(uitete in flashfwd-uri si vezi cat de disperat e jack sa ajunga inapoi).
sper ca ti-am raspuns la nelamuriri chiar daca sunt doar parerile mele, acu nu te pune nimeni sa le crezi, dar au destula logica dupa mine.
bogdan ai fost mai rapid ca mine… kain a dat o explicatie dar cam incompleta as zice.. vezi intrebarile lui bogdan la care as adauga ca mi se pare imposibil ca dharma si greg sa trimita ajutoare doar de dragu de-a trimite.. si la cine sa le dea?? la macelarii de others?? si daca stiu unde e insula apoi se bate cap in cap cu ipoteza ca au apelat la naomi sa le gaseasca insula(desi cred ca sunt altii oameni sau organizatii care vor sa afle de insula… dar in fine).. oricum ai pune problema ceva tampit-inexplicabil tot iasa..
Ben si otehrsii nu stiau de Swan inainte de prabusirea 815; Locke a descoperit-o inaintea lor. Si asta e un lucru f ciudat avand in vedere ca Ben a fost membru Dharma mult timp
@The Undertaker tampit nu e deloc, stai un pic ca m-am incurcat prin “ajutoare” am inteles persoane care sa reia activitatea dharma, acu vad ca v-ati referit la mancare si restu, pai acele ajutoare e posibil sa le fi trimis ben pentru losties, doar aveau nevoie de ei in viata, si stiau ca nu prea mai au provizii, e o ipostaza destul de buna, dar din cate imi aduc aminte acele provizii erau deja “aterizate” si atunci e posibil sa fi fost acolo de ceva vreme, de pe timpul ca dharma avea activitate pe insula.
@scz nu am afirmat ca “the others” stiau inainte de prabusirea lor, yunus cred ca se referea dupa ce au aflat “losties” de ea,deoarece scena cu pearl si swan se afla dupa.
pai da deci nu stia de Swan..dar stia de Pearl..cum e posibil ?
“dar din cate imi aduc aminte acele provizii erau deja “aterizate” si atunci e posibil sa fi fost acolo de ceva vreme, de pe timpul ca dharma avea activitate pe insula.”
Hai s-o luam pe rand. Ne este aratata dharma la inceputuri pe insula .. inceputul anilor 80. Confirmata si de tehnologia din hatch-uri . Ben are vreo 10 cand vine pe insula. Sa zicem ca pe la 25 le da la cap colegilor sai si-l omoara pe taica-su. Asta inseamna ca prezenta dharmei pe insula s-a terminat pe la mijlocul anilor 90 , sa zicem 1995, dar nu mai tarziu de anul 2000. Actiunea Lost incepe in septembrie 2004. Mai stim ca Juliet e de cativa ani pe inula ( parca vreo 4 ).
Asta inseamna ca Dharma, fara sa mai aiba contact cu insula, a trimis in continuare ajutoare. Iar ajutoarele nu pareau sa fie de mult acolo. Era totusi un drum batut destul de des. Era drumul intre plaja si Swan. Plus ca avea o baliza care clipea.. nu cred ca baliza aia ar fi clipit mult timp…
Sper sa nu fi gresit pe undeva.. avand in vedere ora la care scriu plus 2 beri..