Da-i o nota: (35 votes, average: 4.69 out of 5, rated)  Loading ...

În principiu, un episod Miles-centric ar trebui să aducă lămuriri concrete asupra trecutului unor personaje implicate în desfăşurarea ulterioară a acţiunii. Povestea lui Miles e interesantă datorită capacităţii sale de a percepe remanenţe ideatice ale persoanelor decedate. Asftel, putea percepe, în special pentru cei abia trecuţi Dincolo (nu la the others) direcţia în care le era canalizată energia terminală. Miles nu vorbeşte cu morţii, ci le percepe convulsia energetică ideatică, probabil o remanenţă a excursiei prin “tunelul oranj”. Miles este un bun detector de informaţii în special de la cei care nu mai cuvântă, ceea ce l-a făcut dezirabil în echipa alcătuită de Widmore pentru redescoperirea insulei. Apare însă o a terţă forţă, reprezentată de unul din membrii echipei Illana (Bram) care e un fel de precursor al evenimentelor ce vor guverna ultimul sezon. Apare aceeaşi parolă semiotică “ce se află în umbra statuii” la care dacă nu răspunzi corect, nu ai ce căuta pe insulă. Sau în umbra ei. Pilda pe care o propune acest grup anti-Widmore şi care aparent e independent de Ben e aproape biblică – banii nu aduc fericirea, nu generează adevăr şi mai ales nu pot umple golul spiritual pe care-l lasă plecarea cuiva de care ai cu adevărat nevoie. Dacă în umbra statuii se ascunde o noţiune spirituală, o valoare nedescifrată a mitologiei egiptene, atunci acest al treilea grup are o motivaţie suficient de puternică pentru a prelua controlul insulei. Ceea ce se pare că se şi întâmplă în realitatea imediată a prăbuşirii zborului Ajira 316.

Întrebarea este cum a plecat Miles alături de mama sa de pe insulă. A coincis asta cu problemele iscate la construcţia bunkerului şi fenomenele de acolo? Ce a determinat ruptura dintre dr Chang şi soţia sa? Ce l-a făcut să-şi exileze familia? Dorinţa de a-i proteja? În final, mama lui Miles moare de cancer, nu fără a-i sugera fiului său că nu va afla prea uşor adevărul despre tatăl său.

În afară de firul narativ pe jumătate trist, pe jumătate paranormal al vieţii lui Miles (povestit ca şi cum i-ar trece viaţa prin faţa ochilor, fără ca el să poată interveni) episodul este asezonat cu mici drame, câteva petice explicative în puzzle-ul staţiilor Dharma şi chiar cu mici glumiţe, aparent inofensive la prima vedere şi mustind de metaforă la o privire atentă.

Mica dramă este a lui Roger, care suferă la nivelul lui pentru dispariţia micului Ben. Sigur că destinul fiului său îl depăşeşte, dar asta nu-l împiedică să aibă trăirile unui tată. Roger intră în contact consecutiv cu membrii Oceanic 6, participând involuntar şi la construcţia propriului destin. În afară de slăbiciunea lui Kate pentru sentimentele unui tată de care ea nu a avut parte, Roger e un motiv excelent pentru a observa ce studiau copiii Dharma – egiptologie şi mai ale scrierea hieroglifică în traducere engleză. Pe tablă se află într-adevăr o clasificare a scrierii hieroglifice şi o descriere a stadializării şi evoluţiei modului de exprimare. Sunt definite sensul figurativ, simbolic sau fonetic al hieroglifelor. Am încercat să descifrez săptămâna trecută Gramatica egipteană a lui Champollion pentru a vedea ce scrie pe stâlpii templului, dar e prea mult. Trebuia să mă fi dus la cursurile Dharma.Uneori am impresia că membrii Dharma puneau ceva în bere, pentru că după câteva doze toţi deveneau suspicioşi, vizionari, bănuitori. Iar Roger avea toate motivele să fie suspicios, astfel încât poţi ajunge la concluzia că dacă te implici emoţional în trecut, nu e bine să ajuţi beţivanii să treacă strada, că pot avea o halucinaţie care să modifice viitorul.

Peticele care completează datele din primele sezoane se referă la construcţia staţiei Lebăda după planurile lui Radzinski şi la experimentele de electromagnetism care făceau deja victime. Dacă fluctuaţia electromagnetică era atât de puternică, probabil acesta fusese mecanismul prin care dintele plombat al bietului muncitor fusese smuls din alveolă şi-i zburase creierii. Interesant e că Lebăda se construia bine mersi pe teritoriul Celorlalţi fără ca aceştia să-şi dea seama, sau în urma unui acord tacit.

Glumiţele savuroase ţin evident de cuplul Hurley-Miles, în special generate de primul şi suportate cu greu de al doilea. Hurley e din ce în ce mai mult vocea Greierelui din Pinnochio, subliniind şi confirmând date necesare urmăriririi naraţiei, ca într-un documentar. Nu mai insist asupra calamburului din titlul episodului pentru că fie o luăm pe calea Star Wars şi ne liniştim, fie intrăm în mitologia Nordică şi iar batem câmpii până dăm de umbra statuii. În umbra statuii o fi intrarea în una dintre staţiile nedescoperite şi care e doar o uşă spre alte mistere insulare. Glumele despre urşii polari şi experimentele de short time traveling şi adaptare în condiţii neobişnuite curg. Era imposibil ca Hurley să nu fie implicat în una dintre ele. De asemenea, cartea pe care i-o citea papa Chang micului Miles se numeşte, cum altfel, “Eu şi Ursul meu polar”, asta ca să se obişnuiască ăla micu la ideea că dacă nu e cuminte va fi dus la experimente cu urşi polari.

În fine, dacă am reţinut ceva din acest episod este similitudinea dintre conflictul tată-copil, conflict care apare la Locke, la Ben, la Sayid, la Kate, la Hurley şi evident la Miles. Conflict care se materializează în fond prin abandonul patern, prin generarea unei cauze de raportare la alte valori. Prin abandon nu mă refer strict la renunţarea la calitatea de tată grijuliu ci pur şi simplu la desconsiderarea rolului pe care ar trebui să-l joace în viaţa copilului lor.

Sigur, finalul cu apariţia lui Dan nu mai miră pe nimeni. A găsit soluţia de a face un time shift. Un episod de legătură, după umila mea părere.