Lost Naufragiaţii – Impactul grevei asupra Lost
Ok, îndrăznesc să cred că luni cel târziu greva va lua sfârşit. Şi dacă tot am devenit aşa de curajos, de ce să mă opresc aici ? Îndrăznesc să cred că putem identifica deja, în linii mari, evoluţia filmărilor Lost şi implicit perioada de difuzare a sfârşitului sezonului 4. Iată previziunile unor oameni destul de apropiaţi de culisele Lost.
Deci, încă o dată pentru a nu mă înţelege greşit, încă nu se ştie data de terminare a grevei. Însă sunt speranţe că este extrem de aproape … 100% veţi afla de pe tvblog imediat ce există un anunţ oficial.
Înapoi la oile noastre, ce se va întâmpla cu Lost ?
Păi e simplu, în minim 4 săptămâni de la terminarea grevei se vor întoarce înapoi la filmări, în niciun caz mai devreme. Maximul ne-ar place să credem că e undeva în jurul a 6 săptămâni, însă având în vedere că producătorii, scenariştii şi reprezentanţii ABC NU au discutat absolut nimic pe parcursul grevei, chiar nu se ştie cât de tare se va apăsa pe acceleraţie. Şi tot din acest motiv nu vom avea răspunsuri clare în primele săptămâni de la începerea producţiei.
Buun, având în vedere că un episod se filmează în minim 8 zile lucrătoare şi credeţi-mă că am băgat serios la apă această perioadă, apare întrebarea cum vor reuşi producătorii să ne aducă a doua jumătatea a acestui sezon pe ecrane în această primă jumătate a lui 2008 ? Simplu, dacă luăm în considerare următorii 3 factori:
- după difuzarea acestor 8 episoade va exisa o mică pauză de câteva săptămâni
- sezonul de seriale se va prelungi probabil până în luna iunie. Acest fapt încă nu e bătut în cuie însă au existat numeroase declaraţii din partea studiourilor ce suportă acest fapt
- pregătiţi-vă deoarece acest ultim factor e dureros … aproape sigur sezonul 4 nu va mai avea 16 episoade. În momentul de faţă se crede că vor mai fi filmate 6 episoade, însă e posibil ca acest număr să fie redus chiar şi până la 3. Însă 3 vom avea cu siguranţă!
Cam asta ar fi, tot ce mai trebuie adăugat e că data difuzării ultimului episod din sezonul 6 cel mai probabil nu a fost afectată, putem spune că Lost a scăpat uşor din această grevă ce SE PARE că e pe terminate.
P.S. Nu uitaţi să mai treceţi peste comentariile de la articolul episodului 2, au aparut nişte teorii si explicaţii destul de interesante
Si eu am auzit ca vor fii filmate maxim 6 episoade in afara de acestea 8 deja produse..intrebarea e: nr de ep pierdute sezonul acesta vor fii recuperate sez viitor? sau doar mai taie cateva intrigi sa faca sezonul mai scurt si doar atat…finalul ramanand acelasi…
Dar totusi este lost..nu cred ca jonglezi asa usor cu scenariul ca la alte seriale mai de duzina sau ca la cele care nu se leaga episoadele intre ele..vom vedea
@cristi13
Cel mai probabil se va ingramadi un pic actiunea deoarece sezoanele 5 si 6 tot cate 16 episoade vor avea.
daca tot se mai filmeaza inca 6 ep de ce sa nu se mai filmeze 8 episoade ca sa aibe 16 ep ?oricum lost sta bine fata de alte seriale cum ar fi desperate housewives sau prison break.si vorba lui cristi13 , e LOST ,numele spune totul.
asa sper si eu sa cante odata prohodu la greva
pun sampania la rece
hai la filmari
De ce mai dureaza inca o luna pana la reluarea filmarilor, dupa incheierea grevei? Scenariile banuiesc ca sunt scrise, ca doar scenaristii aia n-au stat degeaba in perioada de greva. Seara, inainte de culcare, mai compuneau un dialog, sau mai imaginau viitorul monstrului, nu pichetau continuu sediile televiziunilor.
Nu ştiu ce să-ţi zic eddiesor.
Scenariştii Lost ocupă totuşi poziţii importante în WGA şi nu cred că-şi permit să încalce regulile impuse chiar de către ei, una dintre ele fiind ca scriitorii să nu pună absolut deloc mâna pe stilou în timpul grevei.
Totuşi, după cum se întâmplă întotdeauna, pe primul loc vine propria persoană şi nu grupul din care faci parte … deci e posibil ca ceva muncă la scenarii să se fi făcut, însă mai mult ca sigur nimic clar ci mai mult idei generale. Probabil la prima întâlnire a tuturor scenariştilor Lost lucrurile vor merge destul de repede şi lin deoarece cam toţi vor veni ca prin minune cu o sumedenie de idei
Ce trebuie menţionat e că nu e doar problema lipsei de scenarii. Toată echipa a fost practic trimisă acasă … până vor fi chemaţi înapoi, până li se vor asigura încă o dată condiţiile pe insulă, până se vor pune toate mecanismele în mişcare va trece ceva timp, chiar acuma dacă mă gândesc mai bine mi se pare puţin timp 4 săptămâni
pencils down means pencils down dupa cum spun chiar ei
http://www.wga.org/subpage_member.aspx?id=2529
Cazul ideal ar fi sa bage o pauza si restul episoadelor. Pe undeva printr-un bonus dvd ziceau ca tot ciclul de productie al unui episod e undeva pe la 2 saptamani, daca imi amintesc corect. Asta nu-i deloc ok, intrucat nu prea este timp. Si mai bine nu le fac, decat sa le grabeasca si sa iasa prost.
Cel mai probabil vom fi lasati, din pacate, cu 8 episoade sezonul asta, iar episoadele ramase vor fi impartite ori intre restul sezoanelor, ori doar pentru 5.
Eu mai mult imi fac griji pentru DVD release-ul al sezonului. 8 episoade nu sunt cine stie ce, si ar fi tare urat boxsetul daca ar avea alt format.
grahfcard, cel mai probabil e cum am scris eu în articol, că doar de aia l-am scris
Offtopic:
@grahfcard
“Eu mai mult imi fac griji pentru DVD release-ul al sezonului. 8 episoade nu sunt cine stie ce, si ar fi tare urat boxsetul daca ar avea alt format.”
FTF!!!! (foarte tare, frate)