Dă-i o notă: (4 votes, average: 4.00 out of 5, rated)  Loading ...

Din motive pe care teoretic nu am voie să le divulg din cauza unor probleme de drept de autor şi din cauză că trebuie să evit blamatul cuvânt “P2P”, am apucat de abia ieri să văd ultimul episod din Mad Men. Nu ştiu cum sunt rating-urile, dar cred că Mad Men merita un post mai cunoscut decât AMC, deşi sunt sigur că nu va fi anulat din cauza lor

“Shoot” începe cu un simbolism a la Sopranos, numai că în loc de raţe avem porumbei, care simbolizează în acelaşi timp libertatea (zboară pe unde vor), dar şi constrângerile şi obligaţiile vieţii (tot timpul se întorc în colivii după mâncare şi adăpost). Principalul eveniment din acest episod este oferta pe care o primeşte Don Draper de la McCann Erickson (companie multinaţională, există şi în zilele noastre, având şi filială în România), ofertă de a lucra la ei, aceştia folosindu-se şi de nevasta lui, Betty, care primeşte o ofertă de a apărea într-o reclamă la Coca Cola.

Ca în multe dintre episoadele în care se insistă asupra vieţii lui Betty, descoperim din nou firea copilăroasă a acesteia şi anxietatea de care suferă, ca o consecinţă a vieţii de casnică, aceasta presupunând şi multă singurătate. De fiecare dată când o privesc pe Betty singură şi deprimată îmi aduc aminte de filmul “The Hours”, chiar dacă aceasta pare la sfârşit împăcată cu rolul ei de casnică şi de mamă a doi copii, fiind însă dezorientată pentru că toate aşteptările cu privire la viaţa ei cuprindeau doar perioada de până la căsătorie.

În birou, observăm că Peggy a mai pus câteva kilograme, dar că aceasta refuză sfaturile lui Joan, având planuri mai mari decât de a deveni secretară sau şefa secretarelor. Silueta ei devine subiectul glumelor din birou, care se termină cu o mică bătaie dintre Ken şi Pete, care sare în apărarea lui Peggy. De asemenea, Pete dovedeşte încă o dată că se pricepe la publicitate şi la campanii, cumpărând aproape tot spaţiul de reclame din nişte state pentru nişte reclame la laxative, astfel Kennedy rămânând fără spaţiu, în timp ce Nixon avea deja reclamele lui.

Don până la urmă refuză oferta celor de la McCann Erickson şi rămâne la Sterling Cooper, obţinând şi o mărire de salariu (el câştigă 45.000$ pe an, în timp ce afăm că Pete Campbell câştigă doar 3.500$), realizând că nu va avea aceeaşi libertate creativă ca la Sterling Cooper şi că nu va putea da afară clienţi. Apoi, Betty trage spre porumbei cu o puşcă cu alice, fiind oarecum geloasă pe libertatea lor, acesta fiind finalul unui episod bun de Mad Men, deşi nu are forţa şi încărcătura emoţională a episodului precedent. 8,5/10