Mad Men se va termina dupa 6 sezoane?
Cel putin asta se pare ca a fost auzit declarand creatorul serialului, Matthew Weiner… Bineinteles ca vorbele lui au avut efectul unui uragan printre fanii Mad Men, care nu sunt deloc multumiti sa stie ca serialul lor preferat a ajuns deja la jumatate. Cei de la AMC nu s-au lasat nici ei mai prejos si au dat o declaratie simpatica in care se spun: “Nimeni nu-si doreste sa-l vada pe Don Draper costumat ca-n anii ’70. Avem incredere in viziunea lui Matthew si suntem siguri ca stie pana unde sa duca serialul. Dar, acestea fiind zise, sa nu uitam ca M*A*S*H a reusit sa gaseasca un mod de a ‘prelungi’ razboiul din Coreea pe durata a mai mult de un deceniu, asa ca urmariti-ne in continuare!”.
Fiecare pare sa aiba dreptatea lui. Matthew a declarat la inceputul serialului ca vrea sa acopere perioada ’60-’70 in cinci sezoane, deci declaratia lui ca nu se vede implicat in serial mai mult de un al saselea sezon are sens (a mai “dat” un sezon de la el). Pe de alta parte, in primele trei sezoane au fost acoperiti doar trei ani din acea perioada, asa ca si AMC-ul e indreptatit sa vrea sa pastreze ritmul de un an/sezon.
Pentru moment, AMC a confirmat doar sezonul al patrulea, a carui productie a inceput saptamana trecuta si care va avea premiera pe 25 iulie.
super serial
am ajuns la ep8 din seria 3
Sper ca nu o sa aiba numai 6 sezoane!Ador serialul asta!!E unul dintre cele mai tari seriale EVER!!
Vezi cand apare urmatorul episod din Mad Men » Orar seriale
Descarca cele mai recente subtitrari Mad Men » Subtitrari Mad Men