Melrose Place – 1×16 “Santa Fe”

3 comentarii · Publicat de jeannot in Drama, jeannot, Melrose Place

Episod interesant şi palpitant în acelaşi timp. După cum spuneam şi speram într-o recenzie anterioară, vechile personaje din Melrose Place s-au reunit, măcar pentru o scurtă perioadă de timp. Amanda, Jane, Jo şi Michael, adunaţi toţi în clădirea din Melrose, fiecare urmându-şi, ca în trecut, propriile interese.

Înainte de a face o incursiune în viaţa noilor locatari din Melrose, să vedem de fapt ce urmăreau vechii chiriaşi. Amanda e din nou în căutarea tabloului lui Sidney şi, dintr-o discuţie cu David, află că Sidney i-a oferit un tablou cu valoare sentimentală lui Auggie, cu care avea o relaţie specială. Să sperăm într-o revenire a lui Auggie? Vom vedea, deşi mă îndoiesc. Jane revine (şi probabil va mai poposi ceva vreme) pentru a-i aminti Amandei că a lăsat-o să stea în apartamentul ei, doar pentru a-i băga beţe în roate Ellei şi a o concedia de la WPK. Nu ştiu dacă mi se pare, dar personajul Josie e destul de diferit de ceea ce-mi amintesc eu. Acum e mai vindicativă şi încearcă prin diferite mijloace să-i distrugă viaţa şi cariera Ellei, doar pentru că aceasta nu a ales-o pe ea, ca şi creatoare de modă, într-una din prezentările agenţiei. Apare fugitiv şi Jo, pentru a pune la punct divergenţele cu Amanda în ceea ce priveşte plata comisioanelor pentru serviciile sale fotografice. Jo a încasat un cec cu o valoare mai mică faţă de cea care a ieşit din bugetul agenţiei Amandei. Cineva fură compania? Adică Amanda îşi falimentează propria companie? Se pare că da, însă ţap ispăşitor va fi altcineva. Cine e ţapul ispăşitor în povestea furtului din compania WPK? Normal, Ella. Amanda face în aşa fel încât în conturile Ellei să fie mult mai mulţi bani decât ar trebui. Îl mai avem şi pe Michael apărut în peisajul complexului, dar o să amintesc mai târziu de el.

Pentru că Jonah şi-a vândut scenariul filmului „Living in reverse”, e vremea pentru o petrecere fastuoasă. Lume bună, conflicte destule. Drew e ca un ghimpe în coastă pentru Jonah, deoarece (după cum bine intuiam eu :) ) relaţia dintre el şi Riley pare să prindă contur. Adevărul e că îmi place acest cuplu. Nu acelaşi lucru pot spune şi despre Jonah, care devine din ce în ce mai gelos, deşi nu ar avea motive odată ce relaţia lui cu Ella evoluează, cu toate că şi pe Riley o deranjează, dar nu-şi arată pe faţă sentimentele. Totul degenerează într-o luptă între cei doi crai, terminată evident, în piscină. La cât pare de angelic acest Drew, partea ascunsă din el (cu ciopârţirea cadavrelor de la morgă) mi-a cam dat fiori. Să fie pentru o cauză bună? Nu-mi trece deocamdată nimic prin minte.

O mai remarcăm în acest episod pe Lauren, cu problemele ei de „companie”. Pentru că Michael îi face avansuri (doar a plătit omu’ nişte servicii care nu au mai fost duse la capăt), Lauren îşi ia inima în dinţi şi le mărturiseşte prietenilor despre viaţa ei de noapte. Unii o susţin, alţii, precum David, îi întorc spatele. Nici măcar faptul că Lauren îi spune că îl iubeşte nu îl înduplecă pe Don Juan. Prevăd ceva scântei între el şi noua blondină, Morgan. E lipicioasă şi perversă. Mmm, genul meu de personaj preferat :) .

Până data viitoare, see ya!

31.03.2010

3 raspunsuri la “Melrose Place – 1×16 “Santa Fe””

  1. Tot mai reusit e serialu asta, reuniunea din episodul asta o fost destul de interesanta, sa vad 4 personaje din cel original si sincer il urmaresc doar pentru ca e Stephanie Jacobsen (Lauren) in el, femeia aia e al naibii de sexy :P .

  2. Si eu am remarcat acelasi lucru :D E din ce in ce mai bun, sper sa nu se rezume doar la un sezon.

  3. CoraBabyNo Gravatar says:

    Din nou un episod foarte bun, nu-mi vine sa cred ce mult a inceput sa-mi placa MP!
    A avut si niste melodii super tari pe parcursul episodului.
    Iar Lauren si David sunt atat de frumosi si adorabili..sper sa se impace..au o chimie f buna si se potrivesc perfect..Kauren e intr-adevar superba, dar si David e f HOT :)
    Sunt curioasa care e faza cu Drew, de ce taie cadavre…

Adaugati comentariu

Inainte de a adauga comentariul, te rugam sa citesti regulamentul!

Copyright © 2006-2012 TvBlog.ro - Toate drepturile rezervate
Contact/Reclamatii si sugestii | Termeni si conditii de utilizare a blog-ului