Da-i o nota: (15 votes, average: 5.00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

Un episod EPIC! Si totodata final de sezon, in ciuda zvonurilor de tot felul (din pacate). Zepelinul Rosu e inca in reparatii dupa o viroza, asa ca va cere scuze daca va fi incoerenta pe alocuri.

Ce mi-a placut cel mai mult a fost interactiunea Arthur-Merlin, care mi-a cam lipsit sezonul acesta, dupa ce in primul sezon cam totul s-a invartit in jurul lor. Marele destin al lui Merlin in privinta lui Arthur nu e doar de a-l salva pe viitorul rege din diversele pericole mortale, ci si de a-i construi caracterul. Arthur s-a schimbat mult, de la baietasul arogant care crede ca statutul social e totul, pana la printul responsabil pentru care Camelotul, poporul lui, reprezinta principala-i datorie de print, si care stie sa asculte sfaturile supusilor lui si isi poate recunoaste dragostea fata de o servitoare.

Scenariul a insistat si el pe asta, cu paralela obligatorie intre Uther – “Grija mea principala esti tu” – si Arthur – “Grija mea e pentru Camelot”.

Merlin a avut de indurat povara vinovatiei pentru eliberarea dragonului tacanit si razbunator. Chipul lui nu e facut pentru minciuna, desi de doua sezoane incoace s-a antrenat din ce in ce in artele camuflajului si deceptiei. Si ca si cum n-ar fi fost de ajuns, in cursul catorva zile trece intre o culme a bucuriei si un abis al tragediei, atunci cand isi descopera tatal pe care nu-l cunoscuse niciodata, numai ca sa-l piarda.

Trebuie sa recunosc, antrenata fiind in arta serialelor, eram aproape sigura ca Papa Merlin e sortit pieirii – asa functioneaza televiziunea – si m-am pregatit sufleteste pentru ceea ce-l pastea pe Merlin. Diferenta intre Merlin care invata sa-i spuna “tata” lui Balinor si Merlin care nu poate nici macar sa-l jeleasca public e devastatoare.

Dar macar Merlin il are in continuare pe Arthur. Conversatia lor in timp ce se pregatesc pentru batalia finala a fost emotionanta, pentru ca Arthur admite, in felul ocolit in care cineva ca el isi poate declara sentimentele, ca Merlin ii e mai mult decat un servitor, ii e prieten si tovaras de lupta. (Chiar daca Arthur n-are cum sa stie cat de util a fost Merlin in multe dintre luptele purtate impreuna, mai ales cele cu creaturi supranaturale…)

Infruntarea intre Ultimul Dragon si Ultimul Dragonlord a fost trista si dureroasa, avand in vedere contextul. Merlin isi dovedeste inca o data calitatea sufleteasca (desi unii poate ar numi-o sentimentalism nostalgic ) – nu-l poate ucide pe Ultimul Dragon in existenta. Am banuit asta de cand tatal lui Merlin ii descria ce inseamna puterea unui Dragonlord – faptul ca e un fel de fratie, o comunicare de la suflet la suflet. Merlin, pentru ca e Merlin, nu poate folosi asa ceva pentru a distruge, nu dupa ce tocmai s-a folosit de increderea Morganei pentru a o otravi. Povestea aceea a avut un fel de happy-end (mai putin rapirea Morganei), dar asta nu inseamna ca nu l-a marcat pe “autorul moral”.

Lupta finala a cavalerilor a fost emotionanta, desi ne-au cam trisat pentru a pastra secretul lui Merlin. Sigur, ar fi fost prea mult pentru un singur episod ca Merlin sa-si foloseasca puterea in fata lui Arthur – desi, ce mai cliffhanger ar fi facut din asta! Apropos, cand dragonul a suflat cu foc, cum de nu s-a facut Arthur scrum? Ca pana acum pana si piatra castelului ardea, si nu l-am vazut pe Merlin boscorodind nimic magic.

Si ma intreb: sa intelegem ca dintre toti cavalerii care au plecat in lupta n-a scapat niciunul? Imaginea de mai sus parea sa prefigureze Masa Rotunda, dar daca toti cei prezenti au decedat, e cam trist…