My Name is Earl – 3×21 – G.E.D.
Dă-i o notă:

După ce, episod de episod, Earl încearcă să se revanşeze pentru relele pe care le-a făcut înainte să descopere karma, ajutând diferite persoane, în “G.E.D.” a venit şi rândul lui să fie ajutat, evident, tot de către el. De asemenea, pe lângă aspectele comice, “G.E.D.” e un episod care tratează un subiect serios şi de actualitate şi la noi: starea proastă a învăţământului, generată de dezinteresul şi lipsa de respect a elevilor şi blazarea şi acuta lipsă de autoritate a profesorilor.
Cum am scris mai sus, Earl îşi dă seama că nu a făcut prea mult purici prin şcoli, iar atunci când a făcut, a chinuit profesorii, nereuşind să aibă un pic de educaţie şi că încă se mai comportă ca un adolescent şi mai are mult până a deveni adult. Astfel, se hotărăşte să facă liceul la seral, dar, cum nu prea are succes acolo, se duce la fosta sa şcoală pentru a continua de unde a renunţat, dar găseşte o situaţie descrisă mai sus, o situaţie pe care o vedem şi prin multe şcoli de la noi, cu menţiunea că în America nu sunt manelişti. Earl încearcă să dea un exemplu şi să predea şi el la liceu, pentru a-i avertiza pe copii ce viitor îi aşteaptă, dar primeşte acelaşi tratament ca şi restul profesorilor, totul rezolvându-se cu violenţă extremă: profesorii aruncă în aer maşina unui elev şi aceştia încep să prindă frică.
În concluzie, “G.E.D.” a fost un episod destul de bun, Randy a avut destule momente amuzante care lipsiseră din episoadele precedente, dar nu pot să îi dau mai mult de un 8/10


