NCIS – 7×04 “Good Cop, Bad Cop”
Da-i o nota:
Inca un episod care o are in prim plan pe Ziva. Este de fapt continuarea primului episod al acestui sezon, un test pentru Ziva si echipa, dar si posibilitatea de a afla ce s-a intamplat cu nava The Damocles. Un episod in care Ziva trebuie sa-si dovedeasca loialitatea, trebuie sa faca alegerea corecta si trebuie sa inchida un ultim capitol in viata ei ca si agent de legatura cu Mossad. Dupa acest episod, aceasta devine agent NCIS. Bine ai revenit in echipa, Ziva!
Cadavrul fostului soldat in marina americana, Daniel Cryer este descoperit in largul marii. E de ajuns sa aduni 2+2 si raspunsurile incep sa apara, unul dupa altul. Dar la fiecare raspuns dat, se ridica cel putin doua intrebari, iar cea care poate rezolva ecuatia este chiar Ziva. Aflam astfel ca misiunea Zivei presupunea infiltrarea in anturajul lui Saleem si uciderea acestuia. Ca sa ajunga mai intai in Somalia, Ziva trebuia sa calatoreasca pe nava The Damocles. Presupun ca Ziva a fost sabia de deasupra capului echipajului.
Lucrurile pe vas scapa de sub control iar Ziva si partenerul sau se vad nevoiti sa execute intreg echipajul. Printre atatia arabi se gasea si Daniel, ex-soldat in Marina, dezertor si contrabandist, mercenar de prima mana. Nefiind convins de loialitatea lui Cryer, Ben Gidon il executa pe american, plasand cazul drept in mainile NCIS. Ultima lovitura primita de Ziva provine de la tatal sau, care considera ca Ziva este un obstacol de care trebuie sa scape. Misiunea lui Ben? Sa o scoata pe Ziva vinovata de uciderea lui Cryer.
Titlul episodului se refera la metodele de interogatoriu pe care Gibbs le foloseste. De data asta, good cop este chiar directorul Vance (well done, sir) iar bad cop este Gibbs. Desi dupa cum s-a derulat interogatoriul, as spune ca lucrurile au stat chiar invers.
DiNozzo si McGee se tachineaza in continuare, pun pariuri stupide si amuzante pentru a scapa de intocmirea rapoartelor iar Tony se uita la prea multe filme in timpul liber si incepe sa incurce fictiunea cu realitatea. Foarte amuzante replicile acestuia si mai ales analogia la Alien al lui Ridley Scott. Sa inteleg ca Ziva e posedata de vreun extraterestru periculos? Tony, mai usor cu filmele!
Abby si Ducky incearca si ei cum pot sa o ajute pe Ziva, dar e mai greu de facut asta cand Ziva nu vrea sa fie ajutata. Poate ca are nevoie sa invete din nou sa se acomodeze echipei NCIS si sa aiba incredere in altcineva. Un episod foarte bun, cu mult umor si in care cunoastem si mai bine membrii acestei echipe. Sau ar trebui sa spun familie? 5/5




“Get to work… probie.”
Vezi cand apare urmatorul episod din NCIS » Orar seriale
Descarca cele mai recente subtitrari NCIS » Subtitrari NCIS