Da-i o nota: (1 votes, average: 5.00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.  Loading ...

Si eu care credeam ca Merlin m-a tinut cu sufletul la gura saptamana asta… Nu vazusem inca Numb3rs!

Pentru cei ce nu stiu – si cred ca asta inseamna toti ceilalti doi urmaritori de Numb3rs de pe TV Blog… – Edgerton e personajul meu favorit, inca din primul episod in care a aparut. Se vede ca nu am fost singura care l-a indragit imediat, pentru ca niciun alt guest star nu a aparut atat de frecvent precum Lou Diamond Phillips.

Ce-mi place cel mai mult la Edgerton sunt umorul, competenta si nonsalanta. La orice alt personaj atata aroganta si siguranta de sine m-ar enerva, dar Edgerton “is the bastard son of Yoda and Clint Eastwood” (cuvintele lui Colby, nu ale mele ) si la el sunt OK.

Ultimatum il pune intr-o situatie aparent imposibila: acuzat si arestat, cu un sac de dovezi impotriva lui. Isi foloseste si competenta personala (cine nu s-a gandit la MacGyver cand Ian a asamblat un electrocutor din tot soiul de obiecte gasibile in camera? ) dar in cele din urma trebuie sa isi puna viata in mainile altor oameni – el care lucreaza cel mai bine de unul singur, lupul singuratic prin definitie.

Aparitiile lui Edgerton au fost din ce in ce mai putin pline de voiosia din primele episoade. Ce diferenta in Ultimatum fata de sezonul 2 (“I always have the best time with you guys!”)! Scenaristii l-au incadrat si pe Edgerton in tendinta sumbra a sezonului 6. Hei, nimeni nu se ia de Edgerton al meu! (OK, umorul si-l pastreaza, cand prima cerere este o reuniune a Beatlesilor. ) (Ma intreb daca nu cumva e de vina si prezenta in Stargate Universe, pe post de nesaratul Colonel Telford. “Coafura” sigur e din cauza lui Telford. )

Dupa toti agentii corupti pe care i-a prins, si dintre care pe unii a fost pus in situatia sa-i impuste personal, Don si-a pastrat totusi increderea in lume. Eram convinsa ca de-asta nu a tras cand a avut ocazia, ca sa-i dea o sansa lui Ian sa-si dovedeasca nevinovatia.

Din fericire pentru Ian, stie la cine sa apeleze. Iarasi, ce progres de la ironiile de la inceput in legatura cu “voodoo-ul” matematic al lui Charlie – acum Edgerton mizeaza totul pe intelectul lui.

Charlie si Don au mai multa incredere in Ian decat Nikki. Interesant ca nici apelul la experienta asemanatoare a lui Colby nu are prea multa rezonanta. E adevarat ca in situatia lui Colby nu prea ai chef sa auzi astfel de argumente… Si eu m-am gandit ca de-asta l-a luat ostatic tocmai pe Colby, sperand ca o sa-l inteleaga mai bine decat ar fi facut-o Don. Iar Don ii era mult mai util in exterior.

Si desi nu a avut timp sa dezvolte sindromul Stockholm , in cele din urma Colby are incredere si il ajuta pe Ian.

Echipa David-Colby e formidabila in continuare. Cat de mult mi-a placut comunicarea secreta cu cuvantul lor cheie “Mexico”? Uite-ataaaaaaaaaaaaaaaaaaat de mult! (Felicitari scenaristilor pentru continuitate.) Mi-au placut si la sfarsit, cand se sterg amandoi de praf si se “complimenteaza” reciproc, acuzandu-se de comportament feminin. Hei, ce vreti sa ziceti cu asta? Ca e cumva rusinos sa tii la cineva si s-o arati? Whatever, niste fraieri, dar haiosi, si e oricum evident ca tin unul la altul foarte mult.

Totul e bine cand se termina cu bine, chiar daca riscurile pe care si le-a asumat Edgerton au fost imense, iar metodele extreme. Omul traieste intr-adevar “on the edge”. Apropos, de cand are un apartament in Los Angeles? Ca pe la primele aparitii era clar ca nu locuieste in oras, si e doar in trecere. Iar agenta corupta zice ca “nu doarme niciodata doua nopti la rand in acelasi loc” – wow, cred ca e tare complicat!

Mi-a placut si echipa Don-Charlie, cand explicau tacticile de urmarire a fugarilor in tandem, si la sfarsit cand se felicita reciproc.

Nu mi-a placut ca iarasi avem o agenta a legii corupta, dar asta e. Era clar ca n-o sa ajunga bine cand l-a ironizat pe Charlie si matematica lui. Nimeni nu se ia de Charlie!