“They’re amongst us.
A vampire, a werewolf and a ghost.
Share a house in Bristol.”

Comic Diva e de vina! Zau daca imi mai doream inca un serial (si asa stau prost cu timpul si nu stiu cand o sa termin proiectele deja incepute…). Dar cum sa rezist cand aud de vampiri? Si am mai vazut si trailerul pe youtube. Ce mai, viata-i grea si-apoi murim, vorba unui prieten… Asa ca… bineinteles ca l-am vazut! De fapt l-am devorat… Bine ca e doar un sezon, si inca unul scurt, adica un pilot si 6 episoade…

Si daca tot l-am vazut mi-am zis si sa scriu ceva despre el, ca merita. E deosebit de serialele clasice cu vampiri, varcolaci si fantome…

Personajele principale:

Vampirul: Mitchell (Aidan  Turner) – ei da, e sexy ca orice vampir care se respecta, are si o varsta remarcabila (100 ani) si evident e personaj pozitiv. Adica o fi el vampir, dar per ansamblu e baiat de treaba, nu omoara lumea decat cand “scapa caii” si dupa aia ii pare rau. Nu prea m-am lamurit cum reuseste sa supravietuiasca fara sa pape sange (aici sangele la punga nu e bun, trebuie luat direct de la sursa, adica de la o persoana vie). Chestia e ca incearca din rasputeri sa nu faca rau – mai ajuta pe ici, pe colo pe cate cineva si culmea, desi nu se implica in comunitatea vampirilor locali, din anumite motive acestia il respecta si chiar le e teama de el (motivele o sa le aflati daca vedeti serialul ). Noutati fata de clasicii vampiri? Pai… nu are prea mari probleme cu lumina, doar o sensibilitate a ochilor care il obliga sa poarte niste ochelari de soare de-a dreptul periculosi .  Si nu apare in oglinzi, filme, poze, samd (stiu ca nu e noutate, dar o folosesc in serial). Nu pare prea puternic si nici prea rapid (de fapt nu s-a batut cu nimeni pana acuma, asa ca…).

Varcolacul: George (Russell Tovey) – e… ummm… un varcolac incepator, are doar 2 ani de “activitate” si nu prea stie ce poate si ce nu poate face. Cea mai mare teama a lui e ca o  sa omoare pe cineva cand e in “wolf form”, motiv pentru care are o gramada de probleme (si asa apar o serie de momente de umor negru 100%). George e un varcolac timid , cu un IQ de 156, cam mereu depasit de situatii… dar care ar face orice sa-si ajute prietenii. Dupa ce a contactat “virusul” a rupt orice legatura cu viata lui anterioara. Pe Mitchell l-a intalnit cand era varcolac de sase luni si era depresiv rau de tot. Se considera un monstru si ar da orice sa poata reveni la normal, la viata pasnica si linistita de dinainte. Incetul cu incetul se obisnuieste cu ideea si isi accepta starea. (“My name is George and I am a werewolf”).

Fantoma: Annie (Leonora Crichlow) – bantuie casa in care se muta Mitchell si George. E chiar o fantoma incepatoare, habar nu are ce mai cauta pe lumea asta, de ce nu o vede lumea obisnuita… si se mira ca cei doi nu numai ca o vad, dar o si pot atinge. Deh, ca intre supranaturali… . Nu poate sa bea sau sa manance, de fapt nu are nevoie, dar asta nu o opreste sa faca toata ziua ceaiuri si cafele (pentru ca facea parte din rutina ei de cand era in viata). Trebuie sa recunosc, au o colectie impresionanta de cani si cu regularitate raman fara ceai si cafea… La un moment dat Annie descopera ca are puteri telekinezice pe care nu prea le stapaneste, dar cand se concentreaza face niste chestii deosebite (cum ar fi sa bata o gasca de vampri).

Baietii lucreaza la spitalul local ca ingrijitori (program flexibil, fara prea mari batai de cap – ideea lui Mitchell). Ce vor ei? De fapt, care e rostul serialului? Simplu: vor sa se integreze in societate, sa traiasca asa, ca niste oameni obisnuiti.  Usor de zis, greu de facut… George incearca sa se descurce cu “problema” lui – bine ca se transforma doar cand e luna plina… Mitchell  se lupta cu dorinta de a se hrani cu ceva sange proaspat si direct de la sursa, chestie care nu ii iese totdeauna… Iar Annie incearca sa afle ce treaba neterminata a lasat in urma, sa o rezolve si sa plece mai departe…

Cei trei locuiesc intr-o casa inchiriata in Bristol. Roz!  Proprietarul este fostul logodnic al lui Annie, Owen, un tip despre care nu prea vreau sa vorbesc ca sa nu va stric surpiza. Oricum, casa este extrem de importanta pentru Annie care, desi poate sa se plimbe pe unde vrea ea, e legata de casa. Se pare ca “moare” daca e distrusa casa. Vecinii au sentimente contradictorii despre cei doi (ca pe Annie nu o vad) dupa incercarile de socializare ale lui Mitchell. La inceput ii cred homosexuali, apoi sunt la nivel de saluturi pe strada, dupa care ii considera pedofili si le fac tot felul de mizerii… Deh, ca intre vecini…

Ce e important pentru fiecare din cei trei? Ceilalti doi. Se ajuta reciproc in caz de nevoie si nu au un lider, sunt cumva egali. Toti au probleme diferite, evident, dar reusesc sa inteleaga necazurile celorlalti doi si il (o) sustin din rasputeri.

Cam ce fel de probleme? Eh… Annie descopera cum a murit (de fapt isi aduce aminte) si vrea sa se razbune – super scena in care George o ajuta sa gaseaca tonul si cuvintele potrivite ca sa bantuie ucigasul cat mai eficient, sau, legat tot de Annie – cei doi o asteapta sa se intoarca de la o intalnire cu o alta fantoma (un el, normal) si se comporta ca niste parinti…

Cand in mica lor lume apare un alt varcolac ce teoretic il poate ajuta pe George, e randul lui Mitchell si a Anniei sa insiste si chiar il forteaza sa ii accepte ajutorul. Iar Mitchell i-a salvat viata lui George inca de la prima intalnire.

Cat despre Mitchell… ce poate fi mai semnificativ decat momentul in care Annie refuza sa plece pe… ummm… “vesnicele plaiuri ale vanatorii” pentru ca Mitchell era ranit? Si George e gata sa se sacrifice ca sa-l salveze (iarasi o super scena – la spital, Mitchell ranit, sa zicem in coma, apar doi vampiri rai care categoric vor sa-l omoare, iar George ii spune unui preot aflat aproape din intamplare pe acolo “say something religious”).

Mai apare si o gasca intreaga de personaje mai mult sau mai putin negative, unele gri de-a binelea, altele negre rau de tot, cam ca in viata… Dar nu vreau sa va stric surprizele, asa ca le las in umbra, sa le descoperiti pe parcurs.

Important este si umorul. Poantele sunt fine, mult umor negru… deh, englezesc… Dar subiectul e serios. Si intr-un fel te face sa-ti pese de destinele celor trei, sa vrei sa-i vezi fericiti impreuna, anonimi in micul lor univers perfect obisnuit pana la banalitate.