Prison Break – Noutati despre sezonul 4 (updated)
Pentru ca sezonul 4 din Prison Break se apropie cu pasi repezi, au inceput deja sa apara stiri legate de acesta:
1. Primul episod din sezonul 4 se va numi “Scylla” (Pentru cei care nu stiu, Scylla este un monstru din mitologia greaca care a trait langa un defileu al unui rau, de partea opusa unui alt monstru numit Charybdis. Acest fapt de a fi intre 2 monstri este o metafora pentru atunci cand te afli prins la mijloc intre 2 pericole, astfel incat chiar daca reusesti sa scapi de unul, de celalalt nu vei scapa)
2. Doua noi personaje cheie pentru razboiul dintre Scofield si Companie vor fi introduse in premiera celui de-al 4-lea sezon. Pe de o parte il avem pe Don, un angajat FBI care ii sugereaza lui Scofield o modalitate de a dobori Compania odata pentru totdeauna. Pe de alta parte il avem pe Penrab, asasinul de top al Companiei care abia asteapta o sansa sa iasa la atac.
3. Michael se va intoarce la inchisoare! Intr-un fel. Se pare ca cei de la FOX au construit o magazie imensa care va servi pe post de “inchisoare metaforica” pentru Michael si banda lui de neadaptati (inclusiv Dr. Sara).
Multumiri lui @vlad pentru pont!
UPDATE
Unul din noile personaje ale sezonului 4 va fi interpretat de Michael Rapaport (il stiti din The War at Home). Dupa descrierea personajului el pare a fi acel Don mentionat la punctul 2. Cum ultima aparitie a lui Rapaport a fost in rolul lui Frank, in My Name is Earl, un detinut care l-a ajutat pe Earl sa evadeze, putem spune ca e deja incalzit si ca va intra fara probleme in atmosfera din Prison Break
sper sa fie super si sezonu 4 mie unu mi-au placut toate sez
Lume, lume, foarte bun serial (parerea mea
).Daca ati facut un picutz de atentie in episodul in care apare capul Sarei in cutie…hmmmm…nu prea au insistat cu imaginea! Era normal ca tot o sa apara candva Sara in serial, ca deh…a avut un rol super simpatic si ar fi fost pacat sa nu ii mai vedem dragalasul chip
Sau poate s-au plans unii care scriu pe forumuri pe unde citesc si “soarecii” de la ABC sa afle parerea publicului si au vazut ca nu le-a placut faza cu Sara moarta. Asa ca au revitalizat-o.Pentru rating,desigur(a se aminti serialul Dallas, cand l-au readus la viata pe Bobby ca l-a vrut publicul hi,hi)…Sau poate nu. Ma gandeam si eu…
Asta cu rating-ul e de-a dreptul penibil dar nu ma mira doar traiesc din asta.
Tot sesonul 3 a fost cu faze trase de par, top penibil mi s-a parut cand au arestat-o pe seniorita “Susan B” si a mers doar generalul cu un soldatzel sa il elibereze pe LJ si bineinteles ca au fost omorati.Sa nu pomenesc de evadarea din SONA, 4 au trecut neobservati prin gard mai ales ca era alarma si fusesera 3 prinsi incercand, de caini prin zona nici nu se punea problema.Pe Sucre l-a turnat T-Bag de-abia dupa ce l-au chinuit juma’ de ora si chiar cand sa scape!!!!
pace voua!
…telenovela sau nu?? serialul a fost de bun augur dupa o serie de seriale naspa a adus ceva nou si multi l-au urmarit…si dintr-o data moare Sara si a scazut audienta….banul vorbeste…hai sa o bagam inapoi si castigam mai multi decat pierdem …asa ca vine seria 4 cu sara cu tot si cu aceleasi incurcaturi si finaluri in coada de peste unde nimic nu e ceea ce pare…..si ca sa-l compari cu Lost e o blasfemie cinematografica…pai Lost e o idiotienie bazata doar pe suspans…e urmarit psihologic suspansul fara nici un subiect….o adunatura de oamenii de mai multe feluri din mai multe domenii cu diferite probleme nerezolvate in viata privata….sunt aruncati intr-un loc ciudat o insula care exista sau nu, si de aici incolo hai sa creeam suspans la maxim fiindca nici nu stim unde va fii finalul sau ce se va mai intampla (dpdv al scenaristilor care au si facut o greva intretimp) oricum abia astept seria 4 din PB si raman la parerea ca Lost e pentru fraieri.
Buna, eu sunt unul dintre fraieri. Cum iti merge?
Mda….telenovela???
))) e chiar fain serialu…si ma bucur k apare sarah..dar paris in serial???c’mon…ar strica totu…nehhhh mai bine fara
……….hai fratilor lasati-o moarta cu treaba asta cu telenovela k nu convingeti p nimeni…nici macar pe voi,din mom ce il asteptati cu sufletul la gura…..eu zic k au fost super-tari toate3 sezoane,si d abia il ast pe al4lea,indiferent cum o sa fie sara,moarta,nemoarta….
stiti voi…..,o telenovela….,daca te uiti dupa doua sapt nu ai pierdut mai nimic,actiunea e tot acolo,parca a stat timpul in loc,eu nu pot sa vb de prison br.ca de o telenovela,e cu totul altceva!
vreau sa va spun ca am vazut filmul de curand(toate 3 sezoane)din pura coriozitate,pt ca toata lumea vorbea despre el,…si ma bucur de faptul ca am reusit sa-l vad,si la fel camajoritatea celor care postati aici,astept cu nerabdare sez 4.nu voi mai dormi (din nou) multe nopti,dar merita vazut!
e adv ca sara nu a murit..??cum daca iau arata capul..taiat8-|:-??
sunt foarte surprinsa de acest film…e foarte interesant ,dar urmeaza sa mai privesc si sezonul 4 sa vedem ce se intimpla cu Sara…insa actorii sunt cool…:)))
da pai sa stiti ca mi-e mi placut toate sezoanele imi pare rau dupa Fernando ca a ramas in Sona dar scapa si el istorie mare cu fatalaul ala de mana rupta!!se lasa asteptat tare de tot sez 4 dar il asteptam cu drag si nerabdare!!dfespre sara era firesc sa tariasca ca nu mai avea farmec dupa aia!!iar o alta parere mai bine l-ar scoate pe lg din prison ca prea e de tot cu copilul ala!!e durere de nervi!!
Da` pai e prea super serialul.Toate sezoanele au fost cool.Si..Despre faimosul Michael Scofield
).E prea de tot.Asta are totu in cap stie mereu cum sa scape,cum sa evadeze,cum sa`i pacaleasca.Si chestia cu Sara.Cum apare in sez. 4 vie,daca i`am vazut capul taiat.Oare o fi fost falsificat?
).Sau ca noua Sara din sez. 4 e cnv. sub acoperire?.Urmeaza sa aflam.!
prea de tot cu sara asta …trebuia sa o lase moarta …..ce kkt de pacaleala io dat lu’ Lincoln …adica te apuci si minti daca vezi capul unei papusi sa zicem ..ca altfel nu imi explic ce draq o vazut el acolo in cutie ….foarte slab foarte slab din partea regizorilor ….sunt complet dezamagit. PUNCT
daca nu va place nu va mai uitati ce tot atadea comentari ca nu va placut.Mie mia placut toate sezoanele si mi-ai placea sa tina inca 10 ani PB.
super tare filmu…astia c telenovela lor ar fi mai bn s taca din gura…nu va mai uitati dc e telenovela..atata stiti s criticati…prison break cel mai tare film pe kre l-am vazut vreodata…
admin edit: ce zici, incercam sa scriem ceva si in romaneste ?
Cel mai bun serial pe care l-am vazut vreodata.Astept sez.4
mie mi se pare cel mai bun serial de televiziune iar faptul ca sara a revenit dupa asa zisa ei moarte si ca acest fapt ii da statutul de ”telenovela” eu cred ca totusi nu ati prins firul actiunii si inatmplarilor, ganditiva ca gretchen este o tipa f inteligenta si vroia cu orice pret pe wistler si stiind ca sara este punctl slab al lui michael deci….era de asteptat sa fie o vrajeala moartea sarei si faptul ca dela o simpla evadare sa ajuns sa se faca atata zarva in jurul companiei ..iarasi pai ce vroiati mai sa fie 4, 5, 100 sez numai despre fox river….mie mi se pare f interesant serialul si astept cu sufletul la gura ep 17…..wentworth 4 ever luv :*..peace:D
hmmm..abia astept..si sper sa nu fie numai 6 episoade