Da-i o nota: (7 votes, average: 4.86 out of 5, rated)  Loading ...

We must let go!

Stiu, recenzia vine cam tarziu si imi cer iertare de la toti fanii care isi pierd vremea citind divagatiile mele, dar chiar am fost ingropata pana-n gat in diverse activitati in sprijinul societatii feroeze si abia de cateva zile m-am linistit si eu si m-am apucat de recuperat ce nu am reusit sa vad de joi incoace. Sa revenim insa la episodul nostru. Sanctuary post-Ashley. Eh, am tot trait cu speranta ca poate, totusi, mai exista o posibilitate ca blonda noastra sa se intoarca. Numai ca se pare ca secenaristii au ales sa ne convinga ca s-a dus si nu se mai intoarce. Cel putin, pe moment.

Episodul s-a impartit in doua pe doua planuri. Unul a celor care trebuie sa accepte ce s-a intamplat, in care Helen refuza sa creada ca Ashley e moarta, iar John a acceptat ideea dar nu isi gaseste linistea inainte de a se razbuna pe cei vinovati si cel de al doilea in care Kate isi face loc, incet-incet in echipa Sanctuarului. Ma bucura ca au incercat sa introduca si un element de destindere, avand in vedere atmosfera trista care bantuia pe la inceputul episodului.

Helen are viziuni. Se vede in desert, discuta cu oameni care ii raspund in parabole, despre locuri care nu exista dar…exista. Are sens ce spun? Mi-a fost greu sa inteleg dar toata ideea cu indienii si inmanatul urnei Marelui Vraci a avut, cumva legatura cu constientizarea faptului ca Ashley nu mai este. O vede pe Ashley in fiecare dintre cei care vin in contact cu ea, il vede pe John asa cum era el inainte de a se transforma in Jack the Ripper.  John incearca sa o aduca cu picioarele pe pamant, sa o faca sa accepte moartea fetei si sa aiba o ceremonie de inmormantare. El pare sa fi acceptat situatia, desi suferinta il face sa ii vaneze pe cei responsabili. Cred ca a fost prima data cand i-as fi dorit Danei Whitcomb soarta bietelor fete masacarate de celebrul criminal.

Will, la randul lui, incearca acelasi lucru cu Helen. Will sufera si el dar pare a fi inteles moartea Clarei, asa inutila cum a fost ea. Puterea de convingere a lui Magnus este mare si reuseste sa ii strecoare lui Will o urma de indoiala atunci cand ii expune teoria ei:Ashley ar putea exista sub forma de energie in interiorul campului electro-magnetic ce invaluie cladirea. Este descoperit unul dintre mutanti, incastrat undeva in peretele cladirii, din fericire corpul neapartinandu-i fetei. Cei doi mai fac o incercare, dar la o analiza a campului EM, semnatura electromagnetica a fetei nu apare si Magnus este silita sa accepte cruda realitate.

Will si Henri trebuie sa se descurce cu locatarii sanctuariilor distruse. Care se dovedesc prea multi, muuuult peste posibilitatile de cazare ale Sanctuarului nostru. Si ca sa nu fie totul ok, mai apare si un omulet zglobiu si libelos care are diverse pretentii care mai de care mai ilare. Pe Will il tot infasca o gheara care iese dintr-o lada… Uff, cam neastamparati cautatorii astia de azil! Apare si Doua Fete, uitasem complet de el, sincera sa fiu. Pe de alta parte Kate… tot Kate. Nu numai ca e de o dezordine indescriptibila, nu as fi putut trai in asa o mizerie – pizza prin si sub haine, pahare de Cola aruncate peste tot etc (mananca ea d-alea cand o intarca mutu balaia, la cat e de slaba!), dar nici nu isi dezminte firea. Da de o pereche de anormali pe numele lor Stenopelhabilis (mi selimba plimba-n gura deja!) si lacomia incepe sa isi scoata capul la lumina. Aparent coltii acestora costa o avere pe piata neagra (mai ceva precum cornul de rinocer), iar cand mai si afla ca e o pereche, incantarea devina maxima. Numai ca cei doi fusesera ucisi in atacul asupra filialei londoneze, iar Magnus ii voia pentru studiu. Ark-Fong, seful filialei din Beijing ii mai si spune ca incercau sa obtina un puiut. Kate incearca sa fure coltii noaptea, scotand unul dintre cadavre din staza, numai ca, surpriz-surpriz, un puiut sare din burta mamei, o manjeste pe madam si ii mai si arde o limba de broscuta prinzatoare de musculite in obraz dupa care o sterge frumusel. Alerta mare, toti incearca cu mic cu mare sa prinda animalutul amator de hamburgeri, numai ca tipul evadeaza bine mersi prin sistemul de ventilatie (cam rudimentar, apropo!).

Si aventura contnua, Kate se ofera sa il ajute pe Henri sa il prinda pe “trouble maker” in schimbul unui set de colti, al parintilor bineinteles. Tzontzonel (asa o sa ii zic, ca tare scumpic mai era in ciuda apucaturilor) ataca un Burger King local, ranind un angajat dupa care o sterge in canalizare. Cei doi pleaca dupa el, dar una peste alta, dupa un aparent atac al lui Tzontzonel (care a devenit un Tzontzonoi intre timp, ca dovada a ce face hamburgerul din american…aaaaa! din anormal, pardon!), cei doi ii gasesc “garsoniera” iar Henri se prinde ca animalutul o considera pe Kate mamica lui. Baiatul manca ce manca Kate, ea fusese prima fiinta pe care el o vazuse, ii sterpelise pana si blugii.

Eh, Kate nu e chiar atat de dura. Se lasa induiosata de bietul Tzontzonel (botezat Ralphie) si refuza coltii pe care Henri ii inmaneaza, hotarandu-se sa ramana. Ca sa le faca astora zilele amare si am eu un presimt ca mai ales Henri va fi cel mai “afectat”. Pana si Big Foot incepe sa o placa, afectiune exprimata concis atunci cand ii arde, scurt, una peste ceafa.

Filmul se termina cu ceremonia lui Ashley. Impresionant sicriul gol in care cei trei aseaza, rand pe rand, o papusa (Big Foot), un trandafir (Will), o carte (Henri) si medalionul pe care Magnus il primisese de la seful indienilor ca rasplata pentru aducerea urnei. Mi-au placut mult cuvintele indianului: “We want you to have this. It was ment for you. May it guard you through dark places and into the light”. Desi bijuteria aia mi s-a parut a isi fi avut loculintr-o familie nobila, nicidecum sa apartina unui trib de nativi americani. Lasand asta de-o parte, parca a avut si un mesaj ascuns pentru Ashley, pe care eu ma incapatanez sa o consider in viata, pierduta undeva in alt plan al existentei si care va trebui sa gaseasca singura drumul catre lumina. Vom vedea pe viitor daca ma insel sau nu.

Mi s-a parut atat de trist momentul in care Magnus isi ia la revedere de la Ashley a carei fantoma conclude “We must let go!”. Totul intercalat cu imagini ale Danei Whitcomb bandu-si cafeaua intr-o cafenea, cu un Druitt care o urmareste si cu o melodie absolut feerica – mai toate firele de par si au gasit brusc o pozitie verticala (mai ceva ca la orele de armata din anul I), atat de frumoasa mi s-a parut.

Mi-a placut episodul, mi-a placut mult cum a jucat Heyerdal, este un actor foarte sensibil in ciuda aspectului nu foarte “ortodox”, mi-a placut ideea de acceptare a mortii si mi-a placut simbolismul gesturilor celor patru in ceremonia de inmormantare a fetei. Si mi-a placut si umorul vanatorii de pui de Stenopelhabilis alias Tzontzonel, amator de hamburgeri si cartofi prajiti si modul in care Kate a inteles ca mai exista si alte lucruri mai importante in lumea asta decat banii.

Abia astept sa vad ce se mai intampla, Ma bucur ca Sanctuary ne incanta cu sezonul de fata si sper sa il vad si continuandu-se. Pe vinerea ce vine.