La inceput a fost… Amanda Tapping. Dupa ce Stargate-urile au inchis portile si au tras obloanele, oarecum curioasa despre cam ce soi de personaj ar putea sa mai joace actrita cu pricina, dupa mai bine de 10 ani in acelasi rol si cum “I’m a sucker” pentru filmele SF si fantastice, Sanctuary a “sunat” promitator. Am “prostul” obicei ca descopar serialele dupa ce si-au luat avant sanatos, asa ca am urmarit vreo sase episoade in cateva zile, dupa care, resemnata, a trebuit sa astept cate o saptamana, ca totul omu’, pana la episodul urmator.

Sanctuary este … altceva. Desi la inceput a avut un pic de aer a la “X-files”, pe parcurs si-a luat avant si a inceput sa dezvolte o poveste interesanta. Ceea ce face serialul a avea pe vino-ncoa este fapul ca scenaristii reusesc sa nu il faca previzibil.

Dar sa incepem cu inceputul. Serialul a existat in prima faza sub forma de web-episoade, care au avut atata succes incat s-a ajuns la realizarea unui serial pentru TV, cu buget mic si filmat aproape in totalitate in fata celebrului ecran verde. Si cum a atras nume destul de celebre precum Amanda Tapping (Sam din SG), Christopher Heyerdahl (Todd din SGA, pentru cine nu il stie din alte roluri), Ryan Robbins (Conor din Battlestar Galactica), pana si Rekha Sharma alias Tory cea nesuferita din BSG si Kandyse McClure, Dee din acelasi BSG isi fac, episodic, aparitia.

Sanctuary incepe cu un profiler, un foarte tanar dr. Will Zimmerman cu o poveste oarecum ciudata, mama lui fusese ucisa de un monstru pe cand acesta avea doar 8 ani si implicarea lui intr-un caz ciudat care are ca erou principal un baietel terifiat cu o mutatie letala (venit, de unde altundeva, din zona Cernobîlului). Iar de aici lucrurile incep sa se complice. Apare o misterioasa dr. Helen Magnus, care il invita sa faca parte din echipa ei. Will este introdus in tainele Sanctuarului, o cladire fantomatica, unde fiinte supranaturale sunt adapostite de cercetatoarea respectiva. Logica lui Will accepta greu ideea unui astfel de loc, dar realizeaza oportunitatile care i se deschid inainte si paraseste FBI-ul, pentru a se alatura lui Helen si echipei sale. Echipa care o mai contine pe Ashley Magnus, fiica lui Helen, Henry Foss, care se dovedeste a fi si el, during time, “anormal” (cum sunt numite fiintele supranaturale in film) si… Bigfoot.

Will se detaseaza incetul cu incetul de viata lui de dinainte, afla ca Helen are peste 100 de ani (desi arata ca o femeie de treizeci si ceva de ani), ca tatal fetei si respectiv cel pe care Helen il iubeste nu este altcineva decat… Jack the Ripper (sau John Druitt), care se dovedeste, in final, a nu fi chiar atat de malefic ca celebrul personaj. Desi da dovada de sadism cand isi arunca propria fiica in cusca unui montru, monstru care se dovedeste a fi cel care o ucisese pe mama lui Will. Descopera ca Helen facuse parte dintr-un grup de cinci savanti care se transformasera singuri in cobai umani, injectandu-si sange pur de vampir (uff! ma mir ca nu au aruncat si un Dracula pe acolo…) si care dezvoltasera rand pe rand puteri supranaturale, cei cinci fiind: Helen, Jack the Ripper, Nikola Tesla, celebrul savant sarb (care, apropo, spre mandria mea de romanca, se banuieste a fi de origine istro-romana), dr.Watson (“Elementary, my dear Watson!”) si… Omul invizibil.

Si asa, intre episoade in care cei doi vaneaza de la creaturi terifiante ce creaza imagini optice, in Tibet, pana la crittersi mici, pufosi si draguti care ajung sa infesteze intreaga cladire (ca sa nu mai vorbesc de modul in care ii afecteaza pe oameni, care brusc incep sa fie atrasi unii de catre ceilalti si nu in modul cel mai inocent, if you know what I mean), de la cele trei Moragan (cele trei femei care omorau doar prin prezenta lor, denumirea venind de la celebra vrajitoare Morgan Le Fay din Legenda lui Arthur) pana la faimosul triunghi al Bermudelor, povestea celor patru eroi incepe sa capete contur, dezvaluind si un tata al lui Helen care crease o rasa de anormali si care fusese furnizorul sangelui pur. Apare si o organizatie straveche rivala, denumita Kabala care isi vara coada peste tot si nu intr-un mod pozitiv, Kabala ce il are in custodie, sa zicem asa, pe chiar tatal mentionat. Si a carui sefa Dana Whitcomb este diavolul in persoana.

S-au intamplat multe in acest prim sezon. Dar nimic parca nu a fost mai interesant decat ultimele doua episoade espre care am sa vorbesc in rezumatul meu. Un atac viral este lansat de Kabala, atac care face toti anormalii din lume sa atace oamenii. John (Jack the Raper) ii aduce lui Helen dovada atacului viral sub forma unui mecanism distrus. Bigfoot este afectat, fiind practic condamnat sa moara, singura modalitate de distruge virusul fiind preparea unui antidot din sangele pur de vampir. Iar Helen ia hotararea sa mearga in orasul pierdut Balasami, leaganul civilizatiei vampirilor, unde ultimul flacon al celebrului sange pur este ascuns si unde doar cei cinci il pot extrage. Si cum vampiri fara pomenirea Transilvaniei nu se poate, aici am avut prima mentiune (singura insa, spre lauda scenaristilor) a celebrei noastre provincii. Dr Watson se adauga echipei, este gasita si nepoata Omului Invizibil, Clara. Marea problema deriva din faptul ca Nikola Tesla, devenit vampir ca urmare a injectarii cu celebrul sange, fusese ucis de catre John, atunci cand, la randul sau, incercase s-o omoare pe Helen.

Ashley si Henry se despart de ceilalti cu misiunea sa se infiltreze intr-una dintre fabricile Kabalei, dar sunt prinsi si torturati. In special Henry , care incearca din rasputeri sa isi tina puterea sub control (din cate am inteles eu e un soi de varcolac).

Cei patru plus Will ajung la orasul respectiv, in India, care se dovedeste a fi distrus. Si aici avem o prima dovada a talentului lui Will, care are o putere de analiza fantastica si care, impreuna cu dr.Watson gaseste intrarea in labirintul de sub oras printre ruine. Avem parte chiar si de o dicutie ironica in care Clara, caruia ii este greu sa isi accepte talentul de a deveni invizibila si povara destinului care i-a fost “bagat pe gat” de un bunic si o mama “anormali”, il intreaba pe John de ce nu ii teleporteaza le direct in labirint (aceasta fiind puterea lui), iar acesta ii replica ironic ca e problema ei daca vrea sa sfarseasca in interiorul unei stanci, atata timp cat el nu se poate teleporta intr-un loc daca nu stie ce este in acel loc. Si, surprinzator, dar nu complet neasteptat, coborand sub ruine si ajungand in labirintul cu pricina dau de …Tesla. Pielea lui de vampir supravietuise tenativei de asasinat.

Nikola: You’re father really didn’t like me, did he?
Helen:  You’re an aquired taste.
Cei cinci se impart si pleaca in cautarea celor cinci chei pentru care trebuie sa treaca teste: Tesla este curentat la voltaj ridicat si la dus si la intors – mi-a placut replica unui Tesla cu parul valvoi si fumegand, vis-a-vis de tatal lui Helen. John si Watson trebuie sa lucreze impreuna; Watson utilizandu-si puterea de deductie, John posibilitatea de teleportare, Helen inteligenta, iar Clara invizibilitatea. Ei, aici mi-a placut modul in care a trebuit Will sa o faca sa isi infringa frica. Clara trebuia sa ia cheia aflata pe un piedestal la capatul unui coridor a carui podea se prabusea daca soarele reflecta cel mai mic obiect si deci Clara a trebuit sa se dezbrace, sa devina invizibila si sa isi mentina invizibilitatea, lucru greu de realizat cand nu se concentra suficient. Hehehe, isteata fata! Ce metoda de relaxare si-a putut gasi!! Mutra lui Will a facut toti banii. Si pentru ca ieri a fost ziua cu ingerasi si floricele, am postat si poza mai jos.

Cei cinci recupereaza mult ravnitul flacon, dar Watson moare, mecanismul care il tinea in viata se defecteaza, iar acesta imbatraneste subit si isi da duhul, nu inainte de a-i spune lui Will (pe care il considera succesorul sau, intr-un fel) : “There is something we are not seeing, this was too easy. There is something else that is happening, something else that we are not seeing. You must find the missing piece.” Dupa care se stinge, lasandu-l pe wil in ceata.

Ashley si Harry evadeaza din facilitatea Kabalei, nu inainte ca Harry sa copieze intreaga baza de date. Cam prea usor as spune eu. Cei doi ajung inapoi la Sanctuar adusi fiind de John care-i teleporteaza, unde Ashley se prabuseste si este transportata, inconstienta, la infirmerie. Clara si Will au o discutie pe acoperisul cladirii unde Will ii spune clarei ca are un loc impreuna cu ei in Sanctuar, iar Clara, impresionata de sensibilitatea lui Will, il saruta (era si cazul, chiar un sezon intreg fara o idila mica-mica acolo mai ales cand avem un tip atat de atragator precum Will…). In timp ce cei doi isi pierd vremea pe acoperis discutand, Will realizeaza subit ce nu este in regula si o sterge sa ii spuna lui Helen. Intre timp Harry descopera ca toate datele copiate erau un fals, iar flaconul de sange dispare de pe masa. Helen il acuza pe John ca el ar fi furat flaconul (doar el se teleporta cat ai zice “peste”), in final dandu-si seama ca cea vinovata este, de fapt, Ashley.

Sezonul se termina cu un peisaj feeric si ciudat, o sefa a Kabalei care o astepata pe Ashley in Insula Pastelui, aceasta din urma inmanandu-ii celebrul falcon. Acum ca antidotul virusului nu mai poate fi obtinut, Kabala isi poate construi armata de anormali.

Mi se pare a fi unul dintre serialele reusite, sper sa nu cobesc. Primul sezon s-a terminat lasandu-ma sa imi doresc sa vad mai mult. Este inteligent construit, personajele se dezvolta pe parcurs si lasa loc de actiune si pentru personajele secundare. Pana si asa-zisele episoade de umplutura si-au avut rolul lor si ceea ce ma atrage teribil este imprevizibilitatea episoadelor. Mi-a placut ideea de a-i face reali pe Watson si pe Omul Invizibil, de a ii justifica sadismul lui Jack the Ripper ca un efect secundar al experientelor la care s-a supus, mi-a placut pana si ideea unui Tesla fermecator in nesuferenia lui (sindromul baiatului rau) sau a lui Bigfoot in rol de angajat si prieten. Daca mai zvarlim in mixtura si farmecul lui Robinn Dunne (unde-i tin canadienii pe actorii astia ascunsi?), umorul subtil – a se vedea omul cu doua fete care se tot cearta / intretine cu Will – sau povestea de dragoste oarecum tragica dintre Helen si John (si care imi satisface firea “hopeless” romantica), avem reteta completa. Astept sezonul 2 cu sufletul la gura. Bine ca mai exista un Battlestar Galactica si un Bones sau, mai nou, Dolhouse care sa ma mai tina ocupata pana reincepe Sanctuary.