Scandalul Tonight Show: Conan O’Brien refuza oferta NBC

8 comentarii · 13.01.2010 · Publicat de silversky in NBC, Silversky, Stiri, The Tonight Show

conan-and-jay

Ape tulburi la NBC: scandalul iscat in jurul celui mai cunoscut talk show nocturn american continua, ultimul episod avand loc aseara, cand Conan O’Brien a declarat intr-un comunicat de presa ca refuza schimbarea de orar propusa.

Dupa cum va informa Zanduka la inceputul saptamanii, oficialii televiziunii au fost foarte nemultumiti de felul in care au decurs lucrurile dupa mutarea lui Leno la ora 22:00. Nemultumirea nu era provocata doar de faptul ca audienta lui Leno nu reusea sa o depaseasca pe cea a serialelor concurente de la acea ora, ci mai ales de parcursul lui Conan. In vreme ce Leno reusea o medie de peste 5 milioane de telespectatori pe editie, catalogata “not so bad”, ca sa-i citez pe responsabilii NBC, Conan a ajuns sa fie dominat copios de Letterman, lucru deranjant tinand cont ca pe vremea lui Leno, “Tonight Show” era liderul absolut al serilor americane.

Asadar, incapacitatea lui Conan de a atrage suficient de mult public tanar si succesul limitat al lui Leno intr-un interval orar de prime-time au dus la decizia de saptamana aceasta, in care NBC-ul propune revenirea lui Leno la 23:35, urmat de Conan O’Brien la 00:05 si Jimmy Fallon la 01:05.

YouTube Preview Image

E de la sine inteles ca noua grila l-ar afecta profund pe O’Brien, care, chiar si la carma celui mai ravnit talk-show este readus in postura de vioara secunda a late-night-ului, deci refuzul sau era previzibil.
Conan acuza NBC-ul ca nu i-a oferit intreg sprijinul necesar si ca, in incercarea de a-si rezolva problemele din prime-time, isi modifica programul de noapte, punand slabele performante ale emisiunii sale pe seama debutului si a nevoii de formare si fidelizare a publicului, care necesita timp.

In aceste conditii, zilele lui Conan in cadrul NBC sunt mai mult ca sigur numarate, dat fiind faptul ca e greu de crezut ca se va renunta la Leno, iar in targ se zvoneste ca cei de la FOX il asteapta pe O’Brien dupa colt, pregatiti cu o oferta.
Veti zice foarte bine, sa se faca rocada. Numai ca aici intervine si aspectul financiar, deloc neglijabil: plecarea lui O’Brien ar costa NBC-ul in jur de 40 de milioane de dolari. O afacere pe cat se poate de proasta pentru televiziune, care recidiveaza, provocand un scandal la fel de mare ca cel de la instalarea lui Leno, in anii ‘90.

Iata in continuare cele mai importante declaratii din comunicatul lui Conan O’Brien:

“Acum sase ani, am semnat un contract cu NBC-ul pentru a prelua emisiunea < Tonight Show >, in luna iunie 2009. Precum multi dintre noi, am crescut urmarindu-l pe Johnny Carson in fiecare seara, iar sansa de a sta intr-o zi in acel scaun a insemnat totul pentru mine. Am muncit mult si din greu pentru acea sansa, am dat la o parte oferte mult mai avantajoase, iar din 2004 am petrecut, la propriu, sute de ore, gandindu-ma la cum as putea extinde franciza mai departe in viitor.

Am crezut, spre greseala mea, ca, precum predecesorul meu, voi beneficia de o perioada de timp de gratie si, la fel de important, de un oarecare ajutor al audientei programelor din prime-time. Acumularea unei audiente durabile la ora 23:30 este imposibila fara aceste doua lucruri.

Dar din pacate, nu ni s-a dat vreodata aceasta sansa. Dupa doar sapte luni, cu versiunea mea de < Tonight Show > inca la inceputuri, NBC a decis sa reactioneze la marile sale probleme din prime-time, facand o schimbare in programul sau nocturn consacrat.

Joia trecuta, directorii NBC mi-au spus ca intentioneaza sa mute < Tonight Show > la ora 00:05, pentru a-i face loc emisiunii < Jay Leno Show > la ora 23:35. Timp de 60 de ani, < The Tonight Show > a fost difuzat imediat dupa stirile locale. Sincer, cred ca intarziind Tonight Show-ul in ziua urmatoare, pentru a-i face loc unui alt program de divertisment, va afecta serios ceea ce cred eu ca este cea mai mare franciza din istoria televiziunii.

< Tonight Show > la ora 00:05 pur si simplu nu mai este < Tonight Show >. Deasemenea, daca voi accepta aceasta modificare, voi intarzia si emisiunea < Late Show >, mostenita de la David Letterman si transmisa mai departe lui Jimmy Fallon, din intervalul in care era transmisa de atata vreme. Ar afecta o alta franciza NBC la care tin si nu ar fi corect fara de Jimmy. (..)

Nu pot participa la ceea ce sincer cred ca este o distrugere. (..)

Mereu s-a speculat ca voi pleca la alta retea de televiziune, dar, ca sa lamuresc lucrurile, in prezent nu am alta oferta si, sincer, nu am nicio idee despre ce se va intampla in continuare. Sper ca NBC-ul sa rezolve problema repede pentru ca echipa mea si eu sa putem face un show de care sa fim mandrii, pentru o companie care ne pretuieste munca.

Trimite mai departe pe:

messenger

twitter

facebook

8 raspunsuri la “Scandalul Tonight Show: Conan O’Brien refuza oferta NBC”

  1. chiar dak nu urm niciun late show de la NBC vreau sa vad si yo ce se va intampla….Craig Ferguson:se vede ca lumea s-a intors pe dos atunci cand Dave(Letterman) si eu suntem considerati cei ’stabili’ :) )…Craig Ferguson:Cand ma uit ce le face NBC lui leno,conan,jimmy,care sunt oameni profesionisti,oameni care isi fac bine treaba,cand ma uit ce mizerie face NBC de programul lor ma gandesc:HAHAHAHAAAAAAA:))

  2. multe greseli pe la NBC

    eu aici in Romanica urmaresc doar Leno Show ,dar ce ii face lui Conan nu e frumos

  3. Craig Ferguson:’nestiind’(:)) ca a inceput emisiunea:Ok,cand incepem in seara asta NU trebuie sa vorbesc de ceea ce se intampla la NBC.Sa nu mentionez in niciun caz despre The Late Night Situation:).O sa te bagi numai in bucluc…OO Bunaaa:)………Craig Ferguson-CBS:Constantly Boring Stuff……

  4. NBC… Nuthin’ But Crap! :D Ca sa fiu in tema

    Personal sper sa se razgandeasca si sa-i dea lui leno cele 45 de min inapoi, dar deh, vorbim de NBC.

  5. Solutia e una singura: sa-i dea lui Leno toate emisiunile… Si sa renunte si la Conan si la Jimmy

  6. In comparatie cu Leno, Conan e destul de slabut. Are un umor facil si nu are o prezenta atat de agreabila precum Jay. Desi Conan e mai popular in randul tineretului, Leno are o prestanta mult mai buna, dar face tipul de umor clasic si poate ca asta nu le place unora.
    Oricum ar fi, e clar ca NBC-ul a dat-o din nou in bara. Ar fi trebuit sa aiba un plan de rezerva, pentru ca situatia actuala a audientelor putea fi prevazuta.

  7. c’mon @silversky,inteleg ca esti fan jay leno,si iti ofer un clip care nu cred ca o sa-ti km placa…..chiar dak jimmy kimmel nu mi se pare asa de amuzant in clipul asta pur si simplu a spus adevarul…J.Kimmel-asculta jay,conan si eu avem copii,tu nu trebuie sa ai grija doar de masini,noi avem vieti de intretinut aici,tu ai 800 de mil,pt numele lui Dumnezeu lasa-ne showurile in pace!!!a spus mult mai multe lucruri da va las pe voi sa vedeti clipul http://www.youtube.com/watch?v=_FNmWFD4oWg

  8. jimmy kimmel-The best prank I ever pulled was I told a guy that ‘five years from now i’m gonna give you my show’. And then when the five years came, I gave it to him, and then I took it back almost instantly…….

Adaugati comentariu

Inainte de a adauga comentariul, te rugam sa citesti regulamentul!