Iată că, din cauza binecunoscutei greve a scenariştilor, sezonul 3 din Prison Break se termină la episodul numărul 13 şi nu a apărut încă nicio veste despre continuarea sa, asta în timp ce la multe alte seriale s-au reluat filmările.

“The Art of the Deal” trebuia să fie final de jumătate de sezon, de aceea lasă cam multe întrebări fără răspuns şi loc de şi mai multe speculaţii, iar, per total m-a cam dezamăgit. Episodul începe cu o urmărire de maşini filmată de un cameraman suferind de Parkinson, care probabil maschează faptul că regizorul nu a ştiut să facă o urmărire ca lumea sau că a vrut să dea dinamism scenei, reuşind însă doar să îmi dea o stare de ameţeală.

După ce m-am dezmeticit de la atâta mişcare de cameră, mai bruscă decât scena din “4 3 2″ când cameramanul alerga cu camera pe umăr prin Bucureşti după personajul principal, am asistat la un joc de-a şoarecele şi pisica între Michael şi Gretchen, cu multe schimbări de destinaţie, ameninţări şi întâlniri în locuri publice, iar, pe principul “cititorii noştri sunt mai inteligenţi decât noi”, îi las pe ei să judece cât de bine au fost realizate acele scene, deoarece mie îmi ridică destule semne de întrebare. Mi-a părut rău totuşi că nu am aflat ce plan avea Licoln cu depozitul acela.

În Sona, Sucre e torturat ca la carte, dar rezistă, deşi eu le-aş fi recomandat gardienilor să-l bată mai puţin şi să treacă la treburi mai eficiente gen scos de unghii sau băgat aşchii sub unghii (a se vedea “Syriana” sau “Lost”). Sucre nu îşi trădează prietenii şi ajunge să fie şi el prizonier în Sona.

Tot în Sona, T-Bag elaborează un plan care să îl scoată din închisoare, plan ce implică luatul de bani de la Lechero, omorârea acestuia şi propăvăduirea ideilor filozofice ale lui Jean-Jeacques Rousseau prin închisoare, idei privind egalitatea oamenilor. De partea cealaltă a zidurilor, McGrady are parte de un final fericit, ajungând în Columbia, unde e aşteptat de rudele sale. Tot în închisoare, Bellick e, ca de obicei, absolut degeaba.

Schimbul de persoane are loc, pe final, Sofia e împuşcată şi îl părăseşte şi pe Whistler, care se dovedeşte a fi implicat serios în Companie, iar coordonatele lui doar o păcăleală, ceea ce face ca scoaterea lui din închisoare să aibă mai mult sens. Michael jură răzbunare, despre ceea ce probabil ar fi trebuit să fie a doua jumătate a sezonului, dar ezită să o împuşte pe Gretchen atunci când are ocazia.

Surpriza episodului vine de la Mahone, care începe o colaborarea cu Compania, în timp ce Michael desface valiza misterioasă găsită de Sofia şi jură să se răzbune, deşi Lincoln încearcă să-l calmeze şi să îl convingă să ducă o viaţă normală. Totul se termină cu un montaj cu protagoniştii serialului şi situaţia lor de la finalul episodului, montaj însoţit de o melodie gen “Mulholland Drive”, posibil chiar melodia din film.

În concluzie, un final cam dezamăgitor al unui sezon cam dezamăgitor, care mă face să mă întreb de ce mă mai uit la serialul ăsta? 7,5/10

Contrar numelui serialului, evadările nu sunt aşa de dese în „Prison Break”, aşa că e de fiecare dată un mare eveniment când are loc una. Evadare care e constrânsă şi de greva scenariştilor, care probabil că lasă sezonul 3 la doar 13 episoade, deşi eu tot nu am înţeles de ce Compania s-a chinuit aşa mult să îl scoată pe Whistler din închisoare, când era clar că totul se putea rezolva cu un pic de tortură şi de ameninţări.

Episodul trecut ne-a lăsat fix când autobuzul condus de Linc a lăsat închisoarea fără curent, iar Scofield şi oamenii pe care i-a strâns în episoadele de până atunci erau pe cale să iasă (dacă evadarea avea loc peste încă vreo 10 episoade, bat pariu că Scofield scotea toţi deţinuţii). Michael demonstrează din nou că nu face nimic la întâmplare, planul său de evadare începând cu capturarea lui Lechero (care e împuşcat de vreo 2-3 ori, dar, în afară de o mică jenă, pare ok), a lui T-Bag şi a lui Bellick.

Evadarea din Sona pare mai uşoară decât cea din închisoarea Fox River, deoarece tot ceea ce Michael trebuie să facă e să aştepte şi să se strecoare afară cu mica sa gaşcă (Whistler, McGrady şi Mahone), urmând ca apoi să fugă prin pădure, în timp ce se face prea brusc ziua. Pe plajă se întâlneşte cu Lincoln şi aflăm ce era şi în misterioasa cutie îngropată de el acolo, tuburi de oxigen, apoi cei 5 înoată pe sub apă până la o baliză.

Sucre, care avea un rol cheie în evadare, e reţinut în biroul închisorii, moment care pregăteşte partea SF a episodului, parte în care tatăl lui MacGrady vede că barca ce avea să fie folosită pentru evadare nu e închiriată şi merge aiurea spre sud-vest, găsind baliza cu cei 5.

În restul episodului, au loc urmăriri între Companie şi evadaţi, schimb de focuri, Lincoln îi păcăleşte şi programează o întâlnire la un loc stabilit de el, vrea să îl omoare pe Mahone, deşi mie chiar îmi place de el, ca personaj, LJ şi Sofia nu sunt omorâţi, T-Bag e torturat şi îl dă în gât pe Sucre, iar Whistler fuge, folosind un truc de şcoala generală atunci când se preface că are glezna luxată.

În concluzie, „Hell or High Water” a fost un episod bun pentru Prison Break, despre care ţin să subliniez că nu e un serial tocmai strălucit. 8,5/10

Michael ţine în mână cheia episodului

După un episod care teoretic a fost premiera celei de-a doua jumătăţi de sezon şi de la care mă aşteptam să fie măcar decent, dar a fost prost şi plin de clişee, mai ales regizorale, nu mă aşteptam prea multe de la “Dirt Nap”. De fapt, nici Prison Break nu e un serial de la care mă aştept la prea multe, deşi are ocazional sclipirile lui, dar de multe ori dă impresia că povestea lui nu se îndreaptă spre nicăieri sau se îndreaptă, dar oamenii care îl scriu habar nu au care e această direcţie.

După toată povestea cu generalul de săptămâna trecută, care părea că rezolvă Compania de unul singur şi care a fost mai mult o tragere de timp, serialul s-a întors la treburi mai serioase, cum ar fi evadarea şi luptele din închisoare.

În închisoare, Lechero e temporar detronat de către Sammy, cam târziu aş zice, lovitura fiind plănuită de ceva timp, dar acesta face greşeala să nu-l omoare pe Lechero. Această detronare se dovedeşte în mod evident că e un mare impediment în încercarea lui Michael de a evada, mai ales că Sammy îi vrea capul şi oferă un bax de rom ca recompensă. O altă problemă în evadare, care reamintesc că se bazează pe un tunel care trece prin “no man’s land”, este faptul că Michael nu prea are uneltele necesare pentru a consolida tunelul.

Spre finalul episodului situaţia se îmbunătăţeşte şi Sammy nu prinde viu finalul episodului, trecând întâi prin “pericolul” unei lupte împotriva lui Bellick, apoi decoperind tunelul şi pe cei care îl săpau, urmând ca în final să moară strivit de pămând din cauza curiozităţii sale şi din cauza că Michael anumit a omis să consolideze o parte a sa. Cu Lechero la putere, evadarea poate continua, dar în episoadele următoare.

Şi în afara închisorii se întâmplă lucruri importante, cum ar fi de exemplu că Susan/Gretchen se prinde de planul lui Sucre şi al lui Lincoln, îl ameninţă pe Sucre că Maricruz ar putea fi în pericol, dar nu cred că îşi dă seama că are în maşină o bombă plantată de Sucre, în timp ce între Lincoln şi Sofia lucrurile mai evoluează, fiind alimentate în special de neîncrederea Sofiei în Whistler. Ar mai fi de menţionat că Gretchen trimite mailuri în numele lui Garry Miller, adică Whistler, iar Sofia găseşte o valiză prin lucrurile lui Whistler, dar nu apucă să o desfacă până se termină episodul.

În concluzie, “Dirt Nap” a fost un episod decent de Prison Break, care mă face să cred că serialul ăsta se îndreaptă totuşi undeva şi că mai e ceva de capul lui. 8/10

Fara sa va plictiseasca cu”bilantul” de rigoare (a fost un an cu bune si cu rele, cu seriale noi care au dezamagit, cu seriale noi care ne-au captivat, cu seriale vechi si dragi care s-au terminat etc, etc, etc ), echipa TvBlog va ureaza Sarbatori fericite, sa fiti sanatosi si fericiti, sa nu exagerati cu sarmalele si sa va bucurati de darurile primite.

PS. Daca a mai ramas vreun locsor liber pe lista pentru Mosu’, scrieti ceva si de greva scenaristilor, poate reuseste el sa-i puna capat

Dexter – un cinic supravieţuitor?

Anul acesta Crăciunul a venit mai devreme şi, pe lângă episodul de săptămâna asta, au apărut şi “pe sub mână” şi nişte screenere cu ultimele două episoade din cel de-al doilea sezon al unuia dintre cele mai bune seriale din acest an, dacă nu cel mai bun. Astfel, seara trecută am făcut un minimaraton de Dexter, văzând ultimele 3 episoade din sezonul doi. Nu recomand citirea articolului de cei care nu au văzut respectivele episoade, deoarece conţine spoilere majore.

Ca de obicei, şi ultimele trei episoade din acest sezon au fost foarte bune, explorând trecutul lui Dexter şi identitatea sa, cum ar fi “There’s Something About Harry”, sau rezolvând toată problema cu Bay Harbor Butcher, în “British Invasion”, nu înainte de câteva răsturnări de situaţie şi posibile mari surprize, în “Left Turn Ahead”.

Sincer, nu mă aşteptam ca sfârşitul de sezon să ţină pasul cu excelentul mijloc de sezon, dar a reuşit să se ridice la aşteptările mele, la un moment dat chiar m-am simţit copleşit de câte s-au întâmplat. Deoarece am văzut toate trei episoadele unul după altul, le voi trata ca un tot unitar, fiindu-mi destul de greu să le delimitez.

Cel mai importantă dezvăluire a acestui sfârşit de sezon este faptul că Harry, tatăl adoptiv al lui Dexter, nu a murit de un atac de cord, ci s-a sinucis fiind copleşit de vina că a creat un monstru, cât de justiţiar ar fi el. Dexter îl ţine prizonier pe Doakes într-o cuşcă din cabana ucigaşului mamei sale. Se creează astfel un fel de legătură între Dexter şi Doakes, înlesnită de faptul că Dexter nu mai are secrete faţă Doakes.

Dexter chiar simte compasiune pentru Doakes

În paralel, scăpat de “protecţia” FBI, Dexter mai plantează nişte dovezi că Doakes ar fi vinovat, în timp ce LaGuerta încearcă din răsputeri să îi dovedească nevinovăţia. Doakes descoperă şi el monstrul Dexter, atunci când acesta tranşează un traficant de droguri chiar în acea cabană, fiind la fel de afectat cum fusese şi Harry cu ceva timp în urmă. De fapt, cam tot finalul de sezon se concentrează pe relaţia Doakes-Dexter, cât şi pe evoluţia emoţională al lui Dexter, toate acestea cu doza obişnuită de cinism şi cu câteva comentarii genial de sarcastice a vocii narative al lui Dexter.

În “Left Turn Ahead” vedem un Dexter aproape convins de către Doakes să nu mai respecte Codul şi să se autodenunţe, doreşte chiar să mărturisească surorii sale totul şi să aibă o ultimă întâlnire cu Rita şi copiii, dar la sfârşit îşi revine, revenind şi dilema cu ce să facă cu Doakes. Desigur, mai suntem martori la unele evenimente din relaţia Debrei cu Morgan, dar sincer, nu prea mă interesează şi îmi provoacă un uşor dezgust, în timp ce noile tentative ale Lilei de a ajunge la Dexter sunt demn de notat.

Afro-Doakes din anii ’70

Lila apare până la urmă ca un “Deus ex Machina”, demonstrându-şi talentul de piromană în două locuri: atelierul său, Dexter şi copiii Ritei fiind posibile victime, şi cabana unde era Doakes, victimă Henry James Doakes, care, ironic, fusese salvat de către Dexter din ghearele unor traficanţi de droguri. Mi s-a părut un pic cam brutală şi chiar surprinzătoare moartea lui Doakes, dar era clar că dintre Dexter şi Doakes, doar un personaj avea să supraveţuiască.

Pe Lila însă o înţeleg perfect, asta deşi nu îi aprob acţiunile. Ea îl iubeşte mult pe Dexter, dragostea sa neîmplinită devenind o obsesie alimentată de disperare şi egoism, ea încercând tot pentru a ajunge în braţele lui Dexter. Ea mai are ceva în comun cu Dexter: faptul că nu simte nimic şi nu are sentimente, aceasta fiind motivul pentru care participa la întâlnirile dependenţilor. Mi-a plăcut însă că l-a înţeles pe Dexter, că a ajuns chiar să îl compătimească atunci când a aflat că e criminal şi că a arătat foarte multă piele în acest sezon.

La final însă, ea ajunge pe mâinile lui Dexter, la Paris chiar, atât Dexter, cât şi secretul său supravieţuind. Şi aşa se termină un sezon excelent de Dexter, despre care ar mai fi multe de zis şi, sincer, n-aş vrea să fiu acum în pielea scenariştilor de la Dexter, care trebuie să scrie ceva măcar comparabil cu ce a fost până acum, un al treilea sezon fiind deja anunţat. Sper totuşi să nu meargă pe linia narativă a cărţilor, unde Dexter se căsătoreşte cu Rita şi îl învaţă codul pe fiul ei, traumatizat în copilărie de violenţa la care a fost supusă mama sa, deşi sunt sigur că ar ieşi un sezon excelent şi din asta. 10/10

 
Dexter, martor sau acuzat?

Am şi în această săptămână confirmarea: da, sezonul 2 din Dexter este extraordinar de bun, chiar şi cu foarte puţinele sale mici scăpări şi clişee.

"Resistance is Futile" e un nou episod plin de suspans şi evenimente mai mult sau mai puţin previzibile, care începe cu o ironică secvenţă de vis, a la Sopranos, în care Dexter îşi târăşte ultima victimă prin secţia de poliţie. Mai vedem apoi cum evoluează relaţie dintre Lundy şi Debra, deşi mă puteam lipsi de secvenţa cu Lundy în fundul gol, o mai vedem pe Lila care se dă la Angel pentru a ajunge la Dexter, care face tot posibilul să scape de ea, chiar îi pare rău că nu are motive să o omoare, acesta însă încercând să se împace cu Rita.

Toate acestea sunt importante în economia episodului, dar mult mai important e că Doakes e considerat principalul suspect în cazul "Bay Harbor Butcher", eveniment relativ previzibil, şi că Doakes şi Dexter au o confruntare la sfârşitul episodului, Doakes fiind acum sigur de cine este cu adevărat Dexter, eveniment deloc previzibil. Deşi incriminarea lui Doakes ar fi putut părea o scăpare sigură pentru Dexter, din cauza incontesabilei dovezi găsite în maşină la Doakes, care nu avea cum să fie justificată că a fost furată de la Dexter, sfârşitul episodului complică mult lucrurile.

Mi-a plăcut cum regizorul a încercat să ne păcălească, insinuând că Dexter va fi incriminat, cadrele desaturate care relează încă un episod din adolescenţa lui Dexter, cât şi tot suspansul din episod, toate acestea făcându-mă să mai dau un 10/10 unui episod al acestui serial.

O relaţie ce se destramă

Spre deosebire de alte seriale, Dexter îşi menţine vigoarea şi în sezonul 2, iar, cu cât se apropie mai mult de finalul sezonului, cu atât devine mai interesant şi mai surprinzător, iar şi în această săptămână se menţine nivelul ridicat al episoadelor recente.

Dacă acum vreo 2 episoade eram entuziasmat de sânii Lilei şi de posibila relaţie a ei cu Dexter, de episodul trecut totul s-a stricat, adică de atunci când am descoperit latura psihopată şi excesiv de posesivă a ei. În “Morning Comes” primim confirmarea că ea ar face orice pentru a-l ţine aproape pe Dexter, inclusiv de a-i aranja o întâlnire cu cel care i-a ucis mama.

La secţie însă au loc evenimentele cele mai importante, deoarece investigaţiile în cazul “Bay Harbor Butcher” înaintează tot mai mult, Lundy se dovedeşte foarte priceput în ceea ce face, iar cercul suspecţilor se restrânge drastic la angajaţii secţiei de poliţie. Cu această ocazie Dexter descoperă că noile sale revelaţii şi încercări de a duce o viaţă normală, toate sub influenţa Lilei, nu au făcut decât să îl pună în pericol de a fi descoperit.

După cum remarcau mai mulţi cititori în comentariile la episoadele trecute, Lila se dovedeşte a fi o influenţă negativă pentru Dexter, iar aparenta sa normalizare nu e decât trecătoare. Dexter ucide din nou, chiar daca şi de data asta e un pic constrâns, iar la finalul episodului ajunge să o ameninţe pe Lila. Dexter pare hăituit din toate direcţiile: Lundy pune întrebări tot mai suspecte, iar Doakes intră în casă la el şi îi descoperă mica bază de date cu sângele victimelor sale.Se apropie sfârşitul lui Dexter? Singura scăpare a lui cred că ar fi înscenarea altcuiva, Doakes fiind cel mai probabil candidat, dar sunt sigur că va urma încă o serie de episoade excelente. 9,5/10

Trei oameni, un tunel, o mulţime de posibilităţi

Din cauza grevei scenariştilor, Prison Break a avut o primă jumatate de sezon mai scurtă ca de obicei, "Bang and Burn" fiind ultimul episod din acest an. Episodul trecut ne lăsase cu o tentativă de evadare eşuată, cu Lechero ca nou membru în gaşca posibililor viitori evadaţi, iar pe Whistler sub umbra unor noi suspiciuni, asta datorită dialogului acestuia cu Susan/Gretchen.

"Bang and Burn" începe pe notele unui cover în spaniolă a "Don’t Fear the Reaper", melodia celor de la Blue Oyster Cult, şi ne asigură încă de la început că vom avea parte de multe evenimente importante şi răsturnări de situaţie.

În primul rând, Compania se întoarce, devine din ce în ce mai nervoasă, mai ales din cauza tentativei eşuate de evadare, şi propune eliminarea celor doi fraţi, alături de o operaţiune în forţă de scoatere al lui Whistler din Sona, operaţiune numită sugestiv "Bang and Burn". Cu ocazia asta ne întâlnim şi cu tipul chelios care îi dădea ordine pe hârtiuţe d-lui Kim, acesta fiind mai nervos şi mai vorbăreţ ca niciodată.

Misterul identităţii şi rolului lui Whistler în Companie se adânceşte, soţia sa descoperind că îl minte, că mai are închiriat un apartament şi că are un paşaport pe numele de Garry Miller. Whistler trebuie şi să-l omoare pe Scofield, dar încă nu are ocazia, iar Scofield descoperă un tunel subteran prin care Lechero îi propună să sape pentru o eventuală evadare.

Operaţiune "Bang and Burn" se dovedeşte a fi un eşec, fiind, după părerea mea, cam amatoresc executată, Michael se agaţă de Whistler şi, dintr-un motiv care momentan îmi scapă, elicopterul ezită să plece cu cei doi agăţaţi de el, totul terminându-se prin decizia a unui şef al închisorii de a-l muta pe Michael în altă închisoare, lăsându-ne să aşteptăm până în ianuarie să vedem cum evoluează situaţia.

În rest, Mahone nu se poate controla şi nu poate scoate o mărturie coerentă, fiind trimis înapoi spre Sona, Sucre îl ajută pe Lincoln să înregistreze nişte zgomote de împuşcături, apoi să omoare nişte oameni de-ai companiei (chiar, sunt curios dacă LJ o să păţească ceva din cauza asta), iar T-Bag şi mai ales Bellick sunt absolut degeaba. Ce mai e de menţionat e că Lincoln văzuse 3 saci pentru cadavre în întâlnirea cu oamenii Companiei de dinaintea tentativei eşuate de evadare, saci probabil pentru transportul lui, al lui LJ şi al lui Michael.

În concluzie, un episod bun pentru Prison Break, desigur mai slab decât orice episod de Dexter sau de Mad Men, de exemplu, dar în care s-au întâmplat destule. 9/10

Dexter 1 – Doakes 0

Dexter continuă să fie la înâlţime şi în această săptămână, “That Night, a Forest Grew” fiind un episod excelent, cu destule surprize şi evenimente importante în economia serialului.

La fel ca şi în episodul trecut, Dexter şi Lila au o viaţă sexuală foarte activă în variate locaţii, cum ar fi casa Lilei, casa lui Dexter sau o casă din cartierul lui Dexter. Dacă tot vorbim de Dexter, mie îmi place varianta umanizată a lui, în care nu mai simte nevoia de a ucide, probabil din cauza vieţii sexuale active, şi în care e la fel de rece ca înainte, reuşind să-i însceneze suspendarea lui Doakes ca un adevărat maestru al intrigilor.

Lila reprezintă una din atracţiile episodului, culmea, nu din cauza splendorii şi goliciunii ei, ci din cauză faptului că facem cunoştiinţă cu o latură ascunsă a personalităţii sale, cea de piromană şi probabil de instabilă psihic, înscenându-şi un incendiu în atelierul ei şi părând a ţine cu dinţii de Dexter. Ce e însă şi mai ciudat şi surprinzător e ceea ce simte Debra pentru agentul Lundy, mai ales sărutul dintre cei doi, care m-a surprins deoarece credeam că Debra vede în Lundy un tată şi nu un iubit.

După cum am scris mai sus, Dexter reuşeşte să obţină suspendarea lui Doakes, relaţia cu Lila merge bine, dar încep să se întrevadă şanse tot mai mari ca acesta să se întoarcă la Rita, asta mai ales datorită copiilor, a plecării mamei Ritei şi a faptului că Lila pare să fie o psihopată. De asemenea, un rol important îl are şi manifestul pe care Dexter îl trimite poliţiei, care, deşi la început îi trimite pe piste greşite, îl face pe Lundy să creadă că ucigaşul e cineva din interiorul Poliţiei.

În concluzie, un nou episod excelent de Dexter, care e, în opinia mea, cel mai bun serial de dramă sau acţiune care rulează în această perioadă. 10/10

Punctul culminant al jocului: depăşirea a un milion de puncte

Producătorii South Park îşi continuă critica şi parodia nemiloasă asupra unor aspecte ale societăţii americane, în general, şi a asupra industriei entertainment-ului şi acomunităţii gamerilor, în particular, cu un episod în cel mai pur stil South Park, chiar dacă un pic cam nesărat.

Victima este, de data asta, jocul Guitar Hero, joc de care devin obsedaţi copiii din South Park, alegând să se joace cu acel controller de plastic specific jocului, în loc să cânte la un instrument adevărat. Kyle şi Stan devin foarte buni la acest joc, fiind descoperiţi de un impresar şi urmând o parodie a traseului-clişeu pe care l-a avut multe formaţii rock, începând cu succes şi terminând cu certuri şi droguri şi o eventuală revenire. Singura diferenţă e că toate acestea se întâmplă în lume virtuală, inclusiv drogatul, care ia forma unui joc care se cheamă Heroin Hero, una dintre cele mai reuşite glume ale episodului.

În concluzie, “Guitar Queer-o” e o parodie tipică South Park, dar care nu are genialitatea parodiilor la “Lord of the Rings” sau “World of Warcraft”, dar care are destule momente bune, cum ar fi cel al interpretării acustice ale unei melodii şi care e un bun prilej de a reauzi melodii rock bune. 9/10

Stewie e serios de data aceasta

Săptămâna aceasta am avut parte de un episod cu totul special de Family Guy, acesta fiind al 100-lea al serialului, dar şi de un eveniment pe care îl aşteptam de mult, deşi în ultimele sezoane nu prea s-a mai pus accentul pe el: Stewie reuşeşte în sfârşit să o omoare pe Lois.

Deşi i s-a făcut multă publicitate, iar înaintea lui a fost şi un episod aniversar în care Seth MacFarlane a parodiat episoadele anioversare, arătând însă şi secvenţe din episoadele precedente, “Stewie Kills Lois” a fost un episod cel mult mediu, notabil mai mult prin acţiunea sa şi prin faptul că Stewie chiar o omoară pe Lois, decât pentru glumele din el.

Desigur, sunt destule glume reuşite, noi aluzii la posibila homosexualitate a lui Stewie, Lois se întoarce vie la sfârşitul episodului, dar parca al 100lea episod de Family Guy Trebuia să fie mai bun. 7,5/10

O imagine din episod

Cel de-al doilea episod din Prison Break de astăzi mi-a amintit din nou de zilele mai bune ale serialului, cu tot suspansul lor şi cu încercarea de a evada din închisoare. Din motive tehnice, am văzut destul de târziu acest episod, de aceea am ales să scriu 2 recenzii în loc de una.

Episodul 6 ne lăsa fix înaintea unei lupte dintre Michael şi Whistler, luptă din care doar unul trebuia să iasă viu şi luptă care se dovedeşte a fi o diversiune al lui Michael pentru a câştiga nişte timp şi pentru a distrage atenţia celor din închisoare. Gardianul cafegiu a fost adormit, soarele îl bătea în faţă pe celălalt gardian, Michael şi cu Whistler coborau liniştiţi din celulă, când, în cel mai pur stil Prison Break, evadarea nu mai are loc, de data asta din cauza unui nor, care blochează drumul soarelui sper ochii gardianului.

Michael şi cu Whstler ajung să se bată pe bune, Whistler aproape că îl omoară pe Michael, atunci când tentativa eşuată de evadare vine în ajutorul lor. De aici încolo se întâmplă nişte plot-twist-uri: Lechero îşi cam pierde din autoritate, un om de-al său e suspectat şi omorât de către gardieni, iar Lechero vrea să participe şi el la o evadare organizată de către Michael.

În afară de asta, mai aflăm că pe Susan o cheamă de fapt Gretchen şi că aceasta poartă o conversaţie codată cu Whistler, cei doi fiind văzuţi de către Michael, care sigur va pune nişte întrebări în episoadele următoare. În rest, Bellick este ca de obicei mult prea degeaba, nici pe T-Bag nu îl vedem prea mult, iar Mahone se simte din ce în ce mai tras în piept, asta în timp ce simte tot mai mult nevoia de a lua nişte droguri.

În concluzie, un episod plin de evenimente şi răsturnări de situaţie, un episod ca şi cele din zilele bune de Prison Break. 9,5/10

 
Dexter şi Lundy

Al şaselea episod din seria a doua de Dexter mi s-a părut de departe cel mai bun episod din sezon, având absolut de toate şi ceva în plus faţă de prima serie, Dexter fiind pe cale de a se cunoaşte din ce în ce mai bine şi de a-l pune sub îndoială pe Harry şi tot ce a învăţat de la acesta.

Desigur, cauza tuturor acestor descoperiri e Lila, care e şi motivul pentru care Dexter se desparte de Rita, asta după ce cei trei au luat cina cu mama Ritei, totul mergând foarte bine. Dexter descoperă un individ care îi copie crimele, interpretat de actorul care îl jucase şi pe Haywire în Prison Break, şi se vede oarecum obligat să îl omoare, deoarece un val de crime-copie ar muta investigaţia exclusiv la FBI, având astfel şanse mult mai mari să fie prins.

Dexter şi Lila în sfârşit fac sex, unul cu altul chiar, ceea ce face sortită eşecului tentativa Ritei de a-l ierta pe Dexter. Lila pare un personaj destul de misterios, care poate ştie mai mult despre Dexter sau nu spune în întregime adevărul, până şi modul în care l-a abordat pe Dexter la început fiind un pic suspect.

Mai suspect însă e comportamentul lui Lundy, care pe lângă exteriorul său de tipicar de vârsta a treia ascunde inteligenţă şi profesionalism şi probabil îl suspectează deja pe Dexter, deoarece îl implică mai mult pe el, decât pe Masuka în investigaţiile sale. Doakes revine şi el în viaţa lui Dexter, descoperind că acesta nu e dependent de heroină şi supectându-l din nou că a făcut lucruri necurate.

În concluzie, "Dex, Lies and Videotapes" e un episod excelent, în care Dexter, deşi îşi mai acoperă nişte urme ştergând înregistrarea în care îşi inspecta barca, mai face nişte greşeli, iar, ceea ce e mai important, nu mai simte dorinţa de a ucide şi pune tot mai mult la îndoială codul lui Harry, asta în timp ce Lila are o influenţă tot mai mare în viaţa lui. 10/10

 
Faţa lui Michael atunci când a aflat că Sara e moartă

După cum bine ştiţi, astăzi au apărut nu unul, ci două episoade de Prison Break, eu hotărând să scriu câte un articol pentru fiecare episod. N-am văzut încă “Vamonos” (care probabil se traduce ca “Să plecăm!”), episod despre care voi scrie un pic mai târziu.

După un “Interference” plictisitor şi fără vlagă, mă aşteptam de la “Photo Finish” să fie un episod mai bun şi mai interesant, iar aşteptările mele au fost în mare parte îndeplinite. Ce mi-a plăcut însă, a fost că, deşi titlul, “Photo Finish”, sugera la prima vedere o evadare la limită, el s-a referit până la urmă la altceva, adică la încercarea lui Michael de a obţine o poză cu Sara şi la posibilul său refuz de a mai evada.

Spre deosebire de episodul trecut, destul de multe lucruri se întâmplă în acest episod. În primul rând, ne dăm încă o dată seama că Lincoln e mai mult muşchi decât creier, deconspirând planul de a evada ziua, ceea ce aproape atrage uciderea lui LJ (aflăm şi lucruri interesante despre trecutul lui Susan). Tot de la Lincoln, Michael află că Sara nu mai trăieşte, cu ocazia asta având un nou montaj tembel de la regizorul episodului, dar şi aparenta decizie al lui Michael de a renunţa la evadare şi de a-l omorî pe Whistler într-o bătaie organizată, deşi sunt sigur că acesta e, de fapt, un nou plan al lui de evadare.

În rest, T-Bag încearcă să scape de mâna dreaptă al lui Lechero, despre care aflăm de ce îl şi cheamă Lechero, Whistler e acuzat că a omorât pe francezul care îl urmărea tot timpul, iar Mahone iese din închisoare şi e posibil transferat într-una din America, asta în schimbul mărturiei contra guvernului american în cazul “Conspiraţia Lincoln Burrows”.

În concluzie, “Photo Finish” a fost un episod bun de Prison Break, cu micile lui naivităţi şi hibe desigur, dar merită un 9/10

Imaginaţia lui Cartman îi oferă satisfacţie

Săptămâna aceasta s-a încheiat prima trilogie de episoade din South Park, iar, spre deosebire de majoritatea sfârşiturilor de trilogii, mi s-a părut cel mai bun episod din trilogie. Desigur, avem din nou războiul dintre personajele pozitive şi cele negative, în paralel cu încercarea lui Cartman de a-l face pe Stan să îi sugă testiculele.

Acest episod mi s-a părut că parodiază mai mult Lord of the Rings decât primele două părţi, ceea ce e foarte bine, în timp ce, surprinzător, Butter devine un fel de Neo, folosindu-şi imaginaţia pentru a readuce la viaţă personajele pozitive. Popeye face toţi banii, fiind unul dintre cele mai amuzante personaje, asta în afară de Cartman, desigur. La sfâşit totul se termină cu bine, revenirea discursului cu “I learned something today” amintindu-mi de primele sezoane ale serialului.

În concluzie, un nou episod reuşit de la South Park, care îmbină foarte frumos umorul cu parodia şi morala şi în care testiculele lui Cartman nu rămân nesupte, chiar dacă doar în imaginaţie. 9,5/10

 
Randy psihedelic

Se pare că Earl va fi în închisoare cea mai mare parte e sezonul 3, aşa că scenariştii se chinuie să mai scrie episoade care să nu mai implice lista. De data data aceasta însă, avem parte de o reeditare a unui episod din sezonul trecut, "Our Cops is On".

De data asta, episodul ficţional din "Cops" se concentrează la primul 4 iulie de după atacul de la 11 septembrie, din nou cu Earl şi Randy făcând fărădelegi, cu Joy înşelându-l pe Earl cu Darnell, cu Kenny făcând avansuri poliţistului etc. De data asta nu mai aflăm lucruri surprinzătoare din trecutul lui Earl sau a celorlaltor personaje. Nu o să insist pe povestitul episodului, deoarece nu acţiunea e importantă în acest serial.

"Our Other Cops is On" parcă nu e la fel de amuzant ca primul "Our Cops is On", dar desule glume reuşite ("Man, Hitler hated her!"), dar am văzut episoade mai bune decât acesta. 8,5/10

O familie fericită 

E mare păcat că primul sezon din Californication a avut doar 12 episoade, dar măcar nu am avut niciun episod de umplutură. "The Last Walz" prezintă un punct culminant al sezonului: nunta dintre Karen şi Bill, cu aceeaşi ironie, realism şi aceleaşi evenimente imprevizibile ca şi în restul episoadelor.

Deşi la început visează că va face scandal, Hank se comportă surprinzător de matur la nunta lui Karen, pare cam resemnat şi pus în faţa faptului împlinit. Nu la fel de matur se comportă Mia, care, afând că tatăl ei nu îi va permită să îşi publice cartea, care e de fapt a lui Hank, se îmbată şi face o scenă foarte jenantă la nuntă.

Noua ei soră, Becca, se comportă însă mai matur, venindu-i pentru prima oară ciclul, asta când era în casă la Hank şi ajungând pe la final să se sărute cu un tip din formaţia ei. Charlie şi cu soţia sa se împacă, fiind ajutaţi de Hank, nunta decurge foarte normal şi liniştit, până când, surpriză, Karen sare în maşina lui Hank, care tocmai pleca, astfel încheindu-se primul sezon din Californication.

"The Last Walz" a fost un episod în nota serialului, adică foarte bun, inclusiv răsturnarea de situaţie de pe final, având şi momente foarte amuzante, cum ar fi bătaia dintre Hank şi o femeie de la magazin, bătaie pe o cutie de tampoane, iar primul sezon din Californication a fost o delectare, cu toată drama şi cu ironia lui. 9,5/10

Nancy, cu cuţitul la gâtul Celiei

Weeds a avut săptămâna asta un fel de revenire de formă, “Dark Times” fiind un episod pe care doar fundul mare şi negru al lui Conrad a reuşit un pic să mi-l strice, asta fiind fix la sfârşit. “Little Boxes” cu versuri pe rusă sau altă limbă slavă a fost un deliciu.

Avem din nou o Nancy disperată, care s-a săturat de a fi şantajată, de data asta de către Celia, hotărând să nu mai plătească pe nimeni şi să ameninţe pe toţi. Mary-Kate Olsen nu mai apre în acest episod, Doug e din nou amuzant, dar de data asta Sullivan îl ameninţă, Andy să dă la o tipă folosindu-se de Dean, dar tipa era şi ea dealer.

Conrad are probleme, din cauza unei viitoare inspecţii în locul unde creşteau marijuana, Nancy îl ajută, ajungând să închirieze casa Celiei. Nancy e agitată şi disperată, iar când e aşa, are o viaţă sexuală activă, de data asta culcându-se cu Conrad. E un deliciu să o vedem pe Nancy disperată, pentru că atunci vin cele mai ironice momente.

În concluzie, “Dark Times” a fost unul dintre cele mai bune episoade din acest sezon, având mult umor şi destulă acţiune, în stilul clasic Weeds. 9/10

Dexter, găsindu-şi consolarea în braţele Lilei

Din nou un episod bun din Dexter, în care acesta intră mai puternic în contact cu natura sa umană, în care mai aflăm noi detalii despre evenimentul care i-a marcat viaţa lui Dexter, adică uciderea mamei sale, cât şi în care Dexter mai face încă o greşeală şi mai dă poliţiei un motiv să îl considere vinovat, atunci când va apare pe lista suspecţilor.

Pe scurt, principala dezvăluire din acest episod a fost cea că mama lui Dexter şi Harry Morgan au avut o relaţie, aceasta dându-i şi informaţii lui Morgan despre traficanţii de droguri, ceea ce i-a adus până la urmă moartea violentă. De aceea Harry a ascuns acel dosar, sperând că Dexter nu va da niciodată de el. Dexter află însă că unul dintre cei trei criminali e într-un program de protecţie a martorilor şi are un bar pe undeva prin Florida, fiind convins de Lila să meargă să vorbească cu el.

Lila are din nou un rol important în umanizarea lui Dexter, mai ales prin faptul că îl ajută în momentele dificile. De fapt, mi-ar plăcea ca Dexter să o lase pe Rita pentru Lila, care îl înţelege, l-ar accepta aşa cum e şi. pe deasupra, are şi ea o crimă la activ. La a finalul episodului Dexter face o mare greşeală, inspectându-şi barca de urme de sânge, dar neştiind că tocmai a fost montată o cameră de supraveghere acolo.

Mai avem un subplot cu relaţia furtunoasă dintre Debra şi tipul pe care îl cunoscuse la sală, altul cu o crimă, victima lucrând la nişte benzi desenate, “The Dark Defende”, în care “The Bay Harbor Butcher” era erou şi altul cu mama Ritei, care până la urmă se hotărăşte să rămână la fiica sa, pronabil pentru a o proteja. “The Dark Defender” a fost un episod foarte bun, care merită un 9,5/10

 
Una din scenele cele mai amuzante ale episodului: Randy crede că un sudoku e un rebus şi întreabă ce cuvânt de 9 litere conţine cifra 6

Cum Earl e încă în închisoare, scenariştii de la My Name is Earl încă mai explorează noi posibilităţi de a ieşi din tiparul “Earl rezolvă ceva de pe listă”. De data asta însă, nu se duc prea departe, pentru că Earl începe să îşi facă un fel de listă şi în închisoare.

Ne reîntâlnim în acest episod cu Frank, personaj pe care probabil îl vom vedea destul de des cât timp Earl mai e în închisoare, iar acum o cunoaştem şi pe prietena lui, Angel, care se remarcă şi prin faptul că are tatuate nişte aripioare de înger în zonele intime. Aaaaaaah, ce frumos! m-a gândit. Frank însă are probleme cu prietena lui, parţial din cauza lui Earl, iar acesta promite să îl ajute şi începe o listă în închisoare. În paralel, Catalina îi face o poză compromiţătoare lui Joy, iar aceasta încearcă să se reăzbune şi să facă rost de poză.

Desigur, Earl îi rezolvă problema lui Frank, dar acesta hotărăşte că, pentru binele prietenei sale, e mai bine să se despartă de ea, iar Joy găseşte o modalitate să se răzbune pe Catalina. Pe Randy nu îl prea vedem, iar atunci când ăl vedem, nu are replici prea amuzante, cam tot episodul fiind ok, dar mediu. 8/10