Da-i o nota: 



(7 votes, average: 4.86 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ...

Intunecat, dureros si greu de digerat, episodul acesta revelatoriu merge asezonat cu melodia cu acelasi nume, „Epiphany”, a lui Staind. Inceputul finalului de sezon s-a pus pe psihodrama. Intriga creste ordonat, ca de fiecare data, intr-o progresie ca la carte (ca la manualul de psihiatrie). Ucigasul, nemernicul, monstrul pe care societatea e gata sa-l infiereze, este de fapt o victima la randul sau si creatia altui monstru. Care la randul sau…
Freud si-ar freca mainile. Da, totul isi are radacinile in copilarie. Atunci suntem inocenti si portretul nostru robot e realizat de parinti, dupa chipul si asemanarea lor. Cel mai important rol il are mama, miraculoasa fiinta care da viata si care ar trebui sa puna permanent nevoile copilului inaintea nevoilor sale. Copilul e oglinda in care se reflecta imbinarea parintilor. In cioburile unei oglinzi sparte se reflecta un monstru incapabil sa lipeasca cioburile la loc.
O familie destramata, o mama alcoolica, iresponsabila si egoista, care isi batjocoreste, umileste si neglijeaza copilul, „pedepsindu-l” pentru toate frustrarile pe care i le-a produs tatal. Un copil bun si sensibil, interiorizat si marginalizat, nesigur si timid, care cerseste pretutindeni iubirea si atentia care i-au lipsit, negasind nicaieri terenul stabil si persoana de sex feminin care sa-i asigure echilibrul, si iata portretul unui ucigas in serie, macinat de propria-i nimicnicie. Citeste mai departe…