Lost – 4×10 “Something Nice Back Home”
Da-i o nota:
(24 votes, average: 4.21 out of 5, rated)
Loading ...
Din pacate, biotudor nu poate scrie articolul saptamana asta, asa ca ma aveti pe mine pe cap. Vreau sa incep prin a spune ca Jack este unul din personajele pe care le plac cel mai putin, alaturi de Kate, iar preview-ul nu mi-a ridicat nici un fel de interes in problema lui. Nici episodul de altfel, si chiar nu inteleg rezultatele directe ale povestii cu operatia. Cel mai important pare a fi dezlegarea de Juliet si deschiderea relatiei cu Kate, dar dedesubtul mult mai interesant il aduce in lumina Rose: Jack se imbolnaveste exact cand trebuie sa plece cu totii de pe insula? Cam suspect, pe o insula unde oamenii se fac bine, nu se imbolnavesc, si sunt de parere ca multi, precum Sawyer si Rose, vor alege sa ramana. Dar toate la randul lor.
Nu imi place relatia celor doi. Kate mi se pare usuratica, si asta de pe la inceputul sezonului, iar Jack egoist si ipocrit. A vrut sa-si dovedeasca ca nu o iubeste pe Kate? Foarte bine, inteleg asta, se mai practica; nu stiu daca e adevarul, sau doar aparenta pe care o accepta cu totii ca sa fie multumiti si sa nu isi bata capul cu probleme sentimentale. Inteleg si faptul ca Jack trebuie sa fie erou si i-a promis lui Juliet ca o va salva, ca nu o va lasa pe mana lui Ben – e in natura lui. Dar se pare ca in natura lui este si egoismul si lasitatea: el a salvat-o pe Kate, Citeste mai departe…
(4 votes, average: 4.75 out of 5, rated)
Finale-ul de sezon a trecut destul de repede pentru mine, si nu pot decat sa spun ca nu stiu ce sa scriu despre el. Inceputul este unul foarte reusit, care te prinde imediat, si care, mai important, se ocupa cu urmarile imediate ale episodului trecut. Iar dupa ce am respirat linistit ca Tom e bine, cum era si normal, am avut surpriza sa mai primesc o lovitura puternica in aceeasi parte a episodului, si anume mica epidemie cauzata de Danny in spital.
De obicei vad episodul la primele ore ale diminetii, dar de data asta, din diverse motive, a trebuit sa il vad mult mai tarziu, si am devenit foarte nerabdator. Nu stiu daca asta a avut sau nu de-a face cu faptul ca mi-a placut la nebunie episodul de saptamana asta. Dupa cum se construise situatia pana acum, ma asteptam la un episod cu o actiune in Promise City, de unde Shawn si mica lui armata urmau sa il recupereze pe Kevin. Am fost surprins atunci cand evadarea a fost o faza de o scena, sarind peste operatiunea propriu-zisa. Cu asta, la care se adauga si inceputul in forta, mi-am dat seama ca episodul urma sa fie unul nu numai incitant, ci si rapid, atat in actiune cat si in viteza de scurgere, si am avut dreptate.
Episodul de saptamana asta a clarificat, in sfarsit, cateva probleme la care sunt sigur ca se gandeau multi. Mie mi-a placut tare mult actiunea, desi inceputul a fost pastrat pentru reuniunea dintre Richard si Lily. Pe la jumatatea episodului, insa, devine mult mai intensa, atat cu conflictul lui Richard cat si cel al lui Tom care, dupa mine, a fost mult mai interesant, oricat de mult mi-ar placea Richard. Ma bucur ca nu a trebuit sa trecem prin cine stie ce scene dramatice duse spre ridicol ca sa se termine transformarea lui Tom, si cu atat mai mult ca nu am avut de-a face cu cine stie ce lupta intre cele doua constiinte.
Episodul de saptamana asta nu a fost cine stie ce eveniment, cel putin in ceea ce priveste povestea. Desi surpriza a fost epuizata de saptamana trecuta, a fost o placere sa vad guest starring Mahershalalhashbaz Ali la inceputul episodului, si desi a adus o imbunatatire vizibila situatiei, nu pot spune ca a fost un eveniment prea zdruncinator. Ma bucur nespus ca Isabelle s-a facut mica, si sper sa ramana asa si sa uite toti de rolul ei important dar inca necunoscut. Nu pot totusi sa nu imi exprim ingrijorarea in legatura cu recuperarea puterilor ei, desi nu imi pot imagina exact cum.
Dupa episodul trecut nu cred ca prea multi se asteptau la ceva mai bun saptamana asta, iar eu unul nu ma asteptam la mai mult decat un episod oarecare. Ce-i drept, nu a fost nici unul facut ca sa traga de timp, nici unul care sa impinga povestea mai departe sau sa dezvaluie cine stie ce mister. Totusi, ‘No Exit’ a dat voce frustrarilor multor spectatori, daca nu si o solutie. Desi cu siguranta ar fi fost mult mai interesant daca chiar ar fi fost un atac, preferabil din partea viitorului, trebuie sa spun ca ideea unui tip oarecare frustrat de vesnica neintelegere dintre tabere, care incearca sa faca ceva in legatura cu asta, mi-a placut. Ma rog, tipul nu e chiar un necunoscut, dar faptul ca este PJ face problema sa para una mult mai apasatoare. Cred ca toti s-au intrebat de ce naiba oamenii astia nu vor sa lucreze impreuna, daca toti isi doresc o lume mai buna. Solutia cea mai eficienta in astfel de cazuri este desigur un inamic comun care sa ii uneasca, dar ei cam duc lipsa de asta. Aici intervine puterea lui PJ, si cele trei tabere sunt aruncate impotriva unui astfel de inamic. Un pic cam ciudat, 
Spuneam candva in articolele trecute ca astept ceva de magnitudinea ‘atacului’ terorist de la inceputul sezonului trecut, cand Nova Group a vindecat solul unui desert intreg, facandu-l mai mult decat fertil. Mai spuneam ca nu ma astept prea curand la asa ceva, dar ca imi doresc sa inceapa sa dea rezultate vizibile, dovezi pentru declaratiile pe care le tot arunca la tot pasul, ca salveaza lumea, ca o vindeca, ca vor aduce raiul pe pamant. Mai spuneam ca vreau sa vina mai repede razboiul despre care vorbeau, din care am vazut cateva secvente tot sezonul trecut. Era vorba despre un razboi posibil, daca imi amintesc bine, dar parca in ultimul timp pare sa devina probabil.
Mai devreme am lasat un comment destul de scurt cu link-ul spre articolul de pe tailsection, coverage-ul de la Comic-Con 07. Am sa reiau pe scurt informatiile date, am sa ma stresez un pic, si voi reveni cu update-uri cand mai apar. Fiti cu ochii in patru pentru un nou film DHARMA.
Trebuie sa spun ca sunt un pic dezamagit de episodul asta. Ma asteptam la mult mai multe, ma asteptam ca, in sfarsit dupa atatea amanari, sa intervina si elita aia de care spunea Collier in sezonul trecut, tipii rai care vor sa se inchida in ultimul oras al globului si sa faca Dumnezeu stie ce pe acolo de unii singuri. Nu a fost tocmai asa, dar macar un pic s-au aratat, si acum stim ca au avut de-a face cu Isabelle, si mai important, cu Matthew Ross. Sezonul trecut a avut cateva scene dubioase cu el vorbind la telefon despre tot felul de planuri si ajutoare, si se pare ca in sfarsit avem confirmarea ca punea ceva la cale. Imi pare rau, totusi, ca nu au aparut o mana de oameni cu puteri, asa cum ma asteptam, care sa inceapa un mic razboi cu the 4400. Dar ca tot veni vorba de razboi, alegerea lui Shawn de a-l vindeca pe Hewitt de la sfarsitul episodului (alegere care m-a cam enervat, in mare parte din cauza faptului ca ma enerveaza personajul), cred ca nu il va pune pe un drum mai bun decat cel pe care era inainte, si tot impotriva lui Shawn va fi. Probabil va accelera doar evenimentele si se va gasi in putere mult mai curand.
Previously on LOST a fost o recapitulare a primei parti din Pilot, si o pauza destul de lunga cu care cred ca deja s-a obisnuit toata lumea. In orice caz, de acum vom recapitula mai multe episoade pe articol ca sa avansam un pic mai repede prin sezoane.
Sincer sa fiu, ma asteptam la un episod normal, cu actiune oarecare si un avans al povestii destul de incet, dar se pare ca m-am inselat. Si inca cum… Episodul de saptamana asta daca nu va fi preferatul meu, sigur va duce spre preferatul meu de anul asta, si asta pentru ca prinde foarte bine esenta sezonului. Actiunea incepe imediat dupa sfarsitul episodului trecut, si se transforma imediat intr-o urmarire, destul de scurta, ce-i drept, care il aduce pe Kyle fata in fata cu profetul nostru mesianic preferat. In afara de Iisus, se pare, dupa plangerile interminabile cum ca The 4400 este de fapt un atac bine calculat asupra crestinismului, care abia acum, dupa patru ani, ajunge la punctul important.
Promicin problem of the week, April nu este moarta. In cazuri normale, asta nu ar fi o problema, dar avand in vedere ca a luat promicin (si ca nu prea imi place personajul), treaba se schimba total. Sigur, ar fi fost nasol daca murea si asa rezolvau problema ei, iar un episod cu ea in loc de un personaj oarecare construit special pentru asta pare o idee mult mai buna. Trebuie sa spun, totusi, ca puterea ei de a scoate adevarul din oricine este destul de misto, ca sa nu mai zic distractiva. Eu unul am ras vreo 5 minute la intrebarea ‘ever had sexual fantasies about her?’ mai ales stiind ca sezonul trecut au fost scoase niste scene de genul asta din aventurile in fantasyland-ul Alanei. Ma rog, trecand peste asta, si peste plot-ul destul de usor al episodului, April se gaseste, in ciuda asteptarilor mele de a fi trimisa peste ocean pe undeva ca sa scape de ea, de fapt angajata de govern. Asta inseamna, din pacate pentru mine, mai mult screen time pentru ea. Sunt sigur, totusi, ca pentru altii este un lucru destul de fericit.
Dupa cum spuneam, am intrat in rutina, iar episodul asta este exemplul perfect de pregatire pentru ceva mult mai important. Promicin-ul nu a dat nastere unui monstru de data asta, ci a implinit un vis, desi scurt. La fel ca saptamana trecuta, in loc sa scoata un bad guy care sa faca probleme NTAC-ului, au pus problema altfel, si au creat un personaj cu care sa simpatizeze atat publicul, cat si personajele. In sensul asta, Tom si Diana nu mai sunt vanatorii pe care ii cunosteam, ci detectivi care urmaresc sa afle adevarul despre victima, dar si sa ii impace sufletul. Cel putin Diana, care se pare ca din agentul experimentat si cu o siguranta de sine un pic aroganta din primul sezon, a ajuns destul de usor de atins si impersionat. Probabil din cauza Maiei si a faptului ca acum este mama.
Acum ca am trecut de pilot, totul reintra in rutina, si apare o noua persoana problematica cu puteri, cum era de asteptat. Totusi, in loc sa-l arunce pe unu oarecare drept scuza de intriga, au reusit sa mai exploreze teritoriul Promicin-ului, lucru la care nu ma asteptam. Povestea lui Ryan, tatal lui Brandon, o oglindeste pe cea a fratilor reuniti, insa intr-un mod un pic distorsionat. Shawn si Ryan aduc Promicin-ul in scena, insa doar Danny este capabil sa faca alegerea, Brandon primind injectia fara voia sa. Pana acum, ca spectatori, am fost doar intrebati ce parere avem despre Promicin, daca este o crima, daca este un lucru bun, daca suntem pregatiti, dar acum suntem fortati sa alegem. Suntem de acord, avand in vedere circumstantele, cu ce a facut Ryan, am face si noi la fel, sau este o crima ingrozitoare? La inceput asa pare, dar pana la sfarsitul episodului ne schimbam parerea, cel putin un pic, si il intelegem pe tatal care nu poate fi imbratisat de fiul sau. Frumusetea este ca dupa un pic de gandire dupa terminarea episodului, singurul raspuns la care am ajuns a fost “nu stiu”.
Multi dintre cei care nu au vazut The 4400 au o preconceptie ca ar fi un serial ieftin science fiction cu mutanti care nu merita pierderea celor 42 de minute ale unui episod când ai alte lucruri mai mari, cum ar fi Heroes sau nemuritorul X-Men. Destul de adevarat, serialul nu are un buget prea mare, este cât se poate de science fiction si are si oameni cu puteri speciale, dar alea 42 de minute ale episoadelor merita mult mai multe vizionari. Pleaca de la o reteta simpla, cu unul dintre cei 4400 care cauzeaza probleme, si în mai putin de 5 episoade se ajunge la ideea schimbarii istoriei.