Waltermath. You can't explain that!

Duet. Că l-am ajuns din urmă la timp.

Swing And A Miss are de-a face cu o nouă relaţie a Isabelei, un jucător de fotbal american care din întâmplare (sau nu) e jefuit de cel mai de preţ bun al său, talismanul care-i aducea noroc în meciuri.

Lăsând la o parte faptul absolut evident că ”once you go black, you never go back” e o afirmaţie evident exagerată, dat fiind că Isabel revine la Walter la finalul episodului, am senzaţia că toate întorsăturile de situaţie şi conjuncturile delicate în care sunt puse personajele sunt experimentale. Porneşte ceva într-un episod, se termină la trei episoade după (maxim), sau în următorul, sau chiar se rezolvă intern în actualul. Adică n-avem deocamdată vreun plot din ăla pe termen lung, vreo conspiraţie, vreun scop ciudat al vreunui personaj care are potenţial să ţină sezoane întregi. E chill, totul merge relaxat, şi acţiunea e foarte digerabilă, şi în limitele bunului simţ, adică nu duce lipsă de inteligenţă, cum ne-au obişnuit majoritatea producţiilor care au ca target publicul american modern.

Duo de personaje noi: Gemenii, aka The Twins. Unul blond şi unul negru, sunt gemeni de la mame diferite. Şi taţi diferiţi. Dar s-au născut în aceeaşi zi (cred). Deşi unul e mai înalt şi unul mai scund, cei doi sunt la fel de împiedicaţi, şi constituie o pereche de infractori deosebit de periculoşi, mai ales pentru integritatea propriilor persoane. Cu nişte creiere de care ar fi mîndră orice găină, cei doi infractori calcă pe unde nu le fierbe oala. Sau poate din contră, calcă exact pe unde fierbeau oalele, şi din cauza asta se ard rău de tot.

There is a point where ”gay” and ”happy” just mix up together.

Walter are o tentativă de dărâmare a unei antene satelit, eşuată cu mare stil, dar compensată cu şi mai mare stil de Leo, care pur şi simplu knox out the dish!!! Leo. He Knox you out!

Amuzant mai ales prin prezenţa gemenilor, episodul a culminat cu demascarea celui care pusese la cale furtul, şi convingerea lui, de către Walter şi Leo, că e mai bine să returneze şosetele şi să stea cuminte.

The Great Escape, cum s-a numit al doilea episod, a avut în prim-plan un magician care-şi pierduse… asistenta drăguţă. Cum Walter nu credea în magie, şi-a luat asistenta lui drăguţă, pe Leo Knox, şi a început să investigheze cazul.

Episodul, cred eu, a fost la egalitate cu ăla în care apăruse evaluatorul. Dr. Sweets. Aici am avut agenta îndrăgostită de Walter, căreia-i săreau ochii din cap după el mai ceva ca bilele la şase din patrujnouă, şi pe Isabel, geloasă nevoie mare pe tanti asta că încearcă să i-l smulgă pe mascul.

Apropo de masculi, a apărut din nou gay-ul ăla simpatic de la magazinul de pantofi. De data asta păzea un seif. Care seif, fusese curăţat şi umplut cu bancnote false între timp. M-a distrat enorm dezorientarea lui când l-au arestat ăia, a doua oară, şi tot din pricina lui Walter. Personajul e foarte comic, şi eu râd de mă stric de fiecare dată când deschide gura. Probabil că-l vom mai vedea prin serial.

Pictorul. Walter-ego.

Culmea, a reuşit să se întâmple ceva interesant şi cu Willa în episodul ăsta. Am aflat de ce tot încerca să intre în seiful lui Walter, şi care-i faza cu Timo, vărul ei. Cică ţiganii îşi vorbesc cu apelativul ”vărule”. Cum ar spune Parpanghel: ”Să moară fratele meu dacă m-am cuplat io cu soră-sa!”.

Hopaaa! Deci nuntă aranjată, Willa fiind promisă lui Timo. Evident, Timo trebuia să mituiască bulibaşa ca să se contramandeze eventu’. Ciudat, eu n-a trebuit să mituiesc pe nimeni ca să-mi anuleze NBC Eventu’.

Aşa că s-a rezolvat şi conflictul ăsta, Walter scoţând la iveală nişte cercei pe care Willa îi ratase când patrulase prin seif, şi care erau numai buni de amanetat pe 10.000 de coco.

Walter: Se cântă imnul! Fruntea sus, Leo! / Leo: Man, what's that smell? Did you just... ?

Şi cum totul e bine când se termină cu bine, magicianul se face cu o nouă asistentă (agenta îndrăgostită de Walter), şi băieţii noştri aşteaptă cu interes să vadă ce le aduce episodul următor. Ca şi mine, dealtfel.

Valar Morghulis!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Nu e cazul să mai sunaţi la uşă. Iese Red John din când în când.

Tripletă The Mentalist, pentru recuperare şi trecere în revistă.

My Bloody Valentine poate suna ca un episod difuzat de Sf. Valentin, dar nu-i aşa. Titlul este o aluzie (ca toate titlurile) la crima din episod, care este înfăptuită de o ”ea” asupra unui ”el”. Pe lângă asta, este readus în vizor cuplul Van Pelt – O’Laughlin, prin tot felul de halucinaţii şi viziuni ale ei, cu oarecare remuşcări că-l împuşcase.

Partea asta mi s-a părut telenovelă. Nu m-a fascinat chiar deloc, poate şi din cauza cadrului. Treaba cu pierdutul prin pădure, Van Pelt vorbind singură şi tanti ucigaşa uitându-se ciudat la ea.

Janpen: Who were you talking to?
Van Pelt: Nobody.
Janpen: Great. Lost in the woods with a crazy cop.
Van Pelt: Hey, I got it worse. I’m lost in the woods with a grumpy hooker. Let’s go.

Nu mi-o luaţi în nume de rău, îmi pare bine că s-au mai concentrat şi pe Van Pelt, că prea n-are parte de atenţie, dar au greşit abordarea, zic eu. Mai bine o făceau să sufere după Rigsby, sau ceva de genul ăsta. Halucinaţiile şi viziunile parcă au fost nelalocul lor, ca nuca-n perete.

Per ansamblu, 5/10. Sau 2.5 din 5. Slăbuţ.

Dar nu disperaţi, că vine…

Red Is The New Black. Featuring Red John. Vă place, nu? Şi mie. Dar am o serie de probleme:

Unu: Darcy continuă să investigheze treaba cu Red John, şi-i cere tot felul de materiale lui Wainwright. El acceptă să i le dea, dar ţine toată treaba secretă. Cam ciudat. Oare n-are încredere în oamenii lui? Probabil. Altfel nu-mi explic de ce, pe lângă faptul că a ţinut secretă treaba, a dat chiar TOT ce avea despre Red John. Mă aşteptam ca din clipă în clipă să se înfigă în cutiile alea şi să sustragă câte ceva, gândindu-mă că poate e mână în mână cu RJ. Dacă nu are legături cu criminalul, înseamnă că sau e sub papucul FBI-ului, care îl au la mână (sau la papuc) cu ceva, sau a preferat să păstreze tăcerea din alte motive, pentru a observa el anumite lucruri. Rămâne de văzut.

Doi: Red John getting sloppy? Come on! Îmi spunea o prietenă că nu-i stilul lui Red John să lase cadavre prin debarale în halul ăla, şi îi dau foarte mare dreptate. Şi ce avea de împărţit cu tipul de la morgă? Red John nu omora aşa, doar să se afle în treabă. Omora ca să transmită mesaje doar dacă victimele erau importante pentru ţintele lui. Ori doctorul… era atât, un doctor. Unde mai pui că n-am văzut Smiley Face. Deci… omul are o problemă. Sau sunt doi, unul pictează şi altul omoară, şi ăla care pictează era în concediu, pe când ăla care omoară era beat.

Trei: Rigsby’s gonna be a dad. Really? Aştept cu interes o pierdere de sarcină, sau o confirmare că de fapt tatăl era altcineva, eventual copilul să fie negru. Ar fi tare, nu? Van Pelt, evident, e şocată la auzul veştii, şi sincer nu pot să cred că scenariştii ar fi gândit măcar să-i despartă de tot pe cei doi.

Nota mea e 8 din 10, adică 4 din 5. Pentru Red John şi Wainwright.

Hopa! Cho se pupă cu cineva! Şi noi care credeam că personalitatea lui nu se pupă cu nimeni.

At First Blush. Un caz interesant, în sensul că le-a survenit celor de la CBI la mâna a doua. Şi neoficial. Totul datorită lui Jane, care a descoperit faptul că acuzata nu era vinovată de crimă.

Deşi previzibil, episodul a fost bun şi m-a ţinut în faţa ecranului. În parte pentru că eram curios dacă ghicisem bine adevăratul făptaş (evident, am ghicit-o pe Amy )şi în parte pentru că am vrut să văd cum arăta drumul dintre punctele A şi B, unde A e începutul şi B e descoperirea făptaşului adevărat.

Trebuie să admit, simpatizam puţin cu falsificatorul ăla de ID-uri, irlandezul, şi mi-ar fi plăcut să-l lase până la urmă. Personajul a fost bine conturat şi actorul ştia ce face. Îi venea rolul ca o mânuşă.

Şi Summer + Cho. God, I’m so happy for Cho. He finally got a girlfriend! Evident că era ceva tensiune sexuală între ei, mai ales cu cearta din lift, tensiune care s-a spart, până la urmă, datorită insitenţei ei. Femeile astea, dom’le, nu se opresc ele până nu obţin ce vor.

În schimb, Cho devine un fel de House. Îl doare spatele, ia pastile (Vicodin?) şi e grumpy pe tot parcursul episodului. Data viitoare va fi mai vesel, cause he will get laid by then, right?

Am simţit totuşi că a fost ciudată şi nelalocul ei trecerea de la episodul anterior, cu Red John evident în viaţă şi Jane pus într-o poziţie nasoală, la episodul ăsta, în care brusc Jane n-avea nicio problemă. Suspectez că n-au fost filmate în ordinea difuzării, fapt valabil pentru cam orice serial. Şi mai bagă ceva de umplutură până să ne readucă adevăratele probleme în colimator.

Notă la fel ca la precedentul, 8/10. Sau 4 din 5, dacă vreţi.

Valar Morghulis!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Deşeurile alea explodează, luna iese de pe orbită, şi 311 oameni sunt captivi pe Moonbase Alpha, cum se numea centrul, fără posibilitatea de a se întoarce acasă. Căutarea unui nou cămin porneşte de aici, şi o mulţime de rase de extratereştrii ciudaţi sunt întâlniţi pe traseu (îmi şi aduc aminte de unii care arătau de ziceai că-s gropi de gunoi mobile, mă speriau în copilărie de înnebuneam).

Space: 1999 a avut două sezoane, şi prin actorii din distribuţie s-au numărat Martin Landau şi Barbara Bain, la momentul respectiv un cuplu căsătorit, deveniţi faimoşi datorită serialului Mission: Impossible. Distribuţia i-a mai conţinut pe Barry Morse, Catherine Schell, Tony Anholt, Nick Tate, Zienia Merton şi Anton Phillips. Dacă numele vă spun ceva.

Serialul n-a avut final, deşi a existat o tentativă de a-l finaliza oarecum prin 1999 (da, chiar în anul în care vezi-Doamne se petrecea acţiunea), şi vroiau chiar să facă o serie de filme, urmând reţeta Star Trek, dar au fost doar zvonuri care nu s-au concretizat.

Interesant lucru, Space: 2099 este şi numele unei tentative de fan-film a cărui acţiune se petrecea la 30-40 de ani de la seria originală. Fiind fan-film, nu era autorizat, şi până la urmă nici ăsta nu s-a mai concretizat, din câte reuşesc să aflu de pe surse. Titlul însă s-a păstrat, pentru utilizare ulterioară.

ITV Studios America şi HDFILMS au anunţat că au ajuns la o înţelegere pentru producerea unei reimaginări a lui Space: 1999. Numită Space: 2099, dar fără a avea legătură cu proiectul fan-made, seria va conţine elemente familiare din Space: 1999, dar va reprezenta o nouă viziune asupra elementelor care au făcut din Space: 1999 ceva unic şi minunat, conform lui Jace Hall, preşedinte HDFILMS şi producător executiv al noii serii. Jace Hall a fost, de asemenea, producătorul executiv al reboot-ului de pe-acum anulat ”V”, de pe ABC. Rămâne de văzut dacă va fi un lucru bun sau nu. Eu sper sincer ca Space: 2099 să nu aibă soarta lui V.

Hall mai spune că intenţia lor nu e să modifice, să înlocuiască sau să nege seria originală în vreun fel (vezi băi Abrams, ‘ţi-ar Star Treku de râs cu distrugerea lui Vulcan cu tot), ci să aducă ceva profund şi nou genului de audienţă care cuplează la stilul fundamental de construcţie a acţiunii caracteristic francizei Space: 1999. Moooaaaaamăăăăă, ce cuvinte! Cred c-a dat declaraţie cu DEXU’! Oricum, sună bestial, şi dacă chiar aşa e, mă înham la treaba asta cu toată convingerea.

Personal, sunt tare curios dacă vor păstra personajele. Fiind reboot, ar cam trebui. Sunt curios şi cât de mult vor semăna decorurile şi mai ales costumele cu ceea ce era atunci, în 75. Probabil puţin. Nu m-ar deranja extrem de mult să fie modernizate, dar m-ar deranja enorm să văd chestii gen CGI în exces şi efecte din alea de neam prost.

Însă cel mai mult şi cel mai mult pentru mine contează povestea. Să cupleze, cum zice nea Hall, cu ceea ce era iniţial, şi pornind de la asta să ne ofere experienţa aia SF pe care o tot căutăm de când s-a terminat Stargate. Poate visez frumos, dar trebuie să fim optimişti şi să-i dăm o şansă.

Ah, şi nea Hall a zis că Indru scrie recenziile. Uitasem să vă Spun.

Sursa

Pentru comentarii.

Pentru comentarii.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Pentru comentarii!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Pentru comentarii!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Sneak Peek 2

OLD
Cast Interviews

Click here to view the embedded video.

Sneak Peek 1

Promo

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Ferea că n-am frâneeeeeeeeeeeeeee!!!!

Păzea, c-a-nceput din nou! Ascundeţi-vă nevestele, copiii şi conservele cu fasole, că gladiatorii sunt puşi pe decimat! Înarmaţi până-n dinţi cu vibratoare şi dildo-uri, unele chiar cu două capete, foştii sclavi rămaşi acum fără stăpân (prin propria lor alegere, bineînţeles) rup oasele cetăţenilor romani de pe Via Appiah, Via Cassia, Via Flaminia şi Bucureşti-Constanţa via Slobozia. Că pe Bucureşti – Râmnicu Vâlcea n-au putut să intre din cauză că i-au îmbătat oltenii până au uitat ce caută acolo şi s-au întors din drum.

În primul şi în primul rând, avem un nou Spartacus. Actorul care-l joacă se numeşte Liam McIntyre. Şi deja încep să se audă vorbe prin rândurile feminine ale audienţei, nemulţumite de faptul că Spartacus ăsta nou o are mai scurtă. Am observat şi eu, dar de pe surse vă pot spune că n-au avut bani recuzitorii de săbii mai lungi. De-asta s-a şi tăiat omul pe spate în primul episod, chiar la început. Că lama lui era prea scurtă şi nu şi-a dat seama că trebuia să se aplece din vreme. Asta e, când o ai scurtă trebuie să te-apleci repede. O spunea marele filozof Elton John.

Şi apropo de Spartacus: din câte am observat eu, ăsta pare să fie singurul trac din istorie cu accent australian. Dacă ştia Mel Gibson, îi lua rolul!

Revenind la revoluţia Gladiatoro-Romană, observăm tot în debutul episodului cum că ni se oferă pe tavă un nou gladiator de tip bad guy. Agron, singurul gladiator în stare să omoare un roman deja mort. Deşi, la cum îl dădea cu capul de bordura aia, cred că era ăla săracu-n stare să învie şi să-i zică vreo două la sentiment aşa, doar-doar s-o opri nebunul. Noroc cu Spartacus, că altfel lovea Agron la el vreo trei episoade, şi după aia se scuza zicând că nu ştia cum să-i scoată casca.

Trecem în revistă romanii din serial. Cum adică trecem în…? Adică îi analizăm pe rând, fiţi atenţi!

Deci se simte lipsa lui Batiatus. Parcă Legatus Glaber ăsta nu mă prea convinge. E cam nehotărât, nesigur pe el, ezitant în tot ce face.  În schimb, sunt de acord cu Comic Diva asupra individului care tot stă pe lângă el, adjunctul lui cum ar veni. Pare mai ager niţel. Dar tot nu se compară.

Unde-i Batiatus? Unde-i Quintus? Where is Jupiter’s Cock?

În schimb avem un fel de Jupiter’s Pussy, adică Ilithyia, care e la fel de nesuferită pe cât e de îmbrăcată: prea mult pentru gustul meu. Şi o Lucretia înviată din morţi cu o mare crestătură în zona abdominală şi cu severe sechele de pe urma serii cu pricina. Dar nu-i nimic, că-şi revine, încet încet. O s-o avem pe picioare până-n ultimul episod, când o s-o decapiteze Spartacus, ca să revină din nou în sezonul trei cu capul într-o mână şi-o sabie în cealaltă. Sezonul se va numi Spartacus of the Dead.

Unde-i Hannah? Unde-i John? Unde-i Quintus Batiatus? Unde-i Whitfield? Unde-i Andy? Unde e vechiul Spartacus?

în tabăra romană mai există un gras irelevant rău de tot (doar dacă-l vezi, şi începe brusc să nu te intereseze deloc) plus doi gemeni, un el şi-o ea, Seppius şi Seppia, care seamănă între ei că s-au nimerit actorii cu lentilele de contact şi perucile. Mi se pare mie, sau ăştia doi au un comportament din ăla stil Cersei şi Jaime din Game Of Thrones? Ştiţi voi ce zic. Tot episodul mi-au dat senzaţia asta, şi am tot aşteptat după o confirmare pe care n-am primit-o. Sper sincer să n-o primesc niciodată.

Evident, gladiatorii sunt împărţiţi în două tabere: ăia pămpălăi, ai lui Spartacus, şi ăia şmecheri rău de tot (da’ rău de tot), ai lui Crixus. Evident, ai lui Spartacus se trezesc deseori la mila celorlalţi. Dacă n-aveam o dilemă de-asta într-un serial american, parcă n-ar fi fost serialul făcut calumea. Unde mai pui că aşa-zisa iubită a lui Spartacus e de fapt mână în mână (dacă n-o fi şi-n altceva, mai ştii?) cu Crixus, căruia-i furnizează toate informaţiile necesare.

Boooon! Să trecem la acţiune. Avem două motive: Motivul nevestei lui Varro şi Motivul Naeviei. Motivul nevestei lui Varro e legat de Spartacus, şi de faptul că el încearcă s-o ajute pe Aurelia să ajungă la fiul ei. După cum deja am văzut, chestia s-a terminat tragic. Dar ajungem şi acolo.

Trebuie să trecem înainte prin partea despre Naevia. Crixus, Spartacus şi băieţii vroiau să joace într-o piesă de teatru. Dar nu într-o piesă oarecare, ci într-una pentru adulţi. Partea proastă e că cineva i-a informat greşit, şi în loc să ajungă pe scena de la ”Vestale Fierbinţi 24”, au intrat la ”Gladiatori în Călduri 17”, care era dintr-un gen oarecum diferit (deşi nu foarte diferit, doar oarecum). Şi, evident iritaţi, trec prin sabie tot ce prind.

În scena anterioară văzusem o tanti care avea ceva ce se numeşte Strap-On. Căutaţi pe google definiţia, n-are rost s-o dau eu acum. Partea care m-a intrigat cel mai mult e următoarea: am înţeles, slow motion ca slow motion, dar cum naiba de i-a intrat strap-on-ul lui nenea ăla aşa repede? Tanti nici măcar nu l-a aşezat cu mâna, i-a intrat ăluia din prima, de ziceai că e suport, nu alta. Şi era un Strap-On sănătos, nu glumă!

No comment. Cauciuc evident.

Acuma probabil vă întrebaţi cum de existau Strapoane în Roma Antică. Hai să vă spun povestea. Aţi auzit vreodată de Strabon? Filozof, geograf, etcaetera. Ei, el a fost şi primul pornograf din istorie. Doar că numele lui adevărat era Strapon, şi a inventat, evident, straponul. Atâta că atunci când l-a consemnat ăla care scria tratate de istorie în vremurile de demult (o să-l numim sugestiv Bătrânul, fiindcă numele lui, paradoxal, n-a rămas în istorie deloc), avea cu el pe Abdul, asistentul. Şi Abdul îi dicta, că el nu vedea prea bine. Dar Abdul, fiind arab, nu pronunţa bine pe ”p”, şi, evident, i-a ieşit cu ”b”. Strabon. Întrebat de către Istoric cu ce se îndeletnicea Strapon (deja malformat ca denumire în Strabon, că aşa îl auzise de la Abdul), Abdul improvizează, fiindcă de fapt nu ştia să citească extraordinar de bine, şi venise acolo doar ca să-i ia banii bătrânului nebun căruia-i plăcea să mâzgălească. Şi zice: ”Ce să facă şi el, mânca rahat ca toată lumea!”. Şi Bătrânul scrie acolo: FILOZOF!

Dacă am stabilit chestia asta, şi-am luat-o-n evidenţă, trecem mai departe, la alt personaj îndelung aşteptat, şi anume Doctore! Doctore a fost primul Jedi din istorie. El a folosit Forţa cu mult înainte să se inventeze Săbiile Laser. El e Chuck Norris-ul Romei Antice, simbol al puterii şi al inteligenţei. Mi-a plăcut scena din alee, cu acei ciudaţi care vroiau să-l atace, şi omul era atât de chill, încât mă aşteptam din clipă-n clipă să spună ”These are not the droids you’re looking for.” şi să meargă mai departe nonşalant. Oricum, şi lupta a fost delicioasă, şi dovada clară că decât să încerci să-l găseşti pe Doctore, mai bine ai grijă să nu te găsească el pe tine.

Şi, bineînţeles, a fost şi scena magică a dezvăluirii, momentul maxim al lui Gaius Claudius Glaber: Lucretia reînviată public (deşi nu prea ştia ea exact ce-i de capul ei), umilinţa suferită de frăţiorul Seppius (am aşa o boală pe el, încât sper să sfârşească ucis şi arma crimei să fie straponul ăla de dinainte ) şi aducerea Aureliei în faţa mulţimii, dejucând astfel planul iniţial al lui Spartacus şi scoţându-l şi din sărite. Noroc cu Crixus şi compania că au fost pe aproape.

Deşi slow motion-ul a fost în exces, mult prea mult şi prea exagerat, ca şi nuditatea masculină, dealtfel, au fost două momente cheie în care el a fost util şi a constituit instrument artistic în cosntrucţia scenelor: faza din bordelul ăla (sau ce naiba era), exact când s-a  dat First Blood (prima lovitură, prima rană, etc.), ca să zic aşa, când şi-a luat-o ciudatul ăla gras exact în cel mai intens moment pe care-l avea la dispoziţie, şi scenele în care Lucretia îşi amintea porţiuni din trăirile anterioare.

Chuck Norris, I am your father!!!

A avut o revelaţie când vorbea cu Ilithyia, când l-a văzut pe Spartacus, şi la sfârşit când ochii ei s-au întâlnit cu ai lui Crixus. Şi Crixus a fost genuinely surprised, mi-a plăcut la nebunie cum şi-a jucat omul scena, a fost perfect. Pentru prima dată în viaţa lui, el a fost şi partea raţională din grup, ţinându-l din scurt pe Spartacus şi explicându-i care-i opţiunea cea mai bună la momentul respectiv.

Deşi Crixus îl spionează pe Spartacus prin intermediul domnişoarei respective, sper totuşi că o face doar aşa, preventiv, şi că nu şi-ar pune în gând să-l trădeze sau ceva de gen. Îmi place cum s-a dezvoltat personajul, şi potenţial are din plin.

În altă ordine de idei, cică trebuie să apară şi Gannicus la un moment dat, şi singurul regret legat de chestia asta e faptul că n-o să-l putem vedea niciodată luptând cot la cot cu vechiul Spartacus, adică Andy Whitfield. Ar fi fost o privelişte, este?

Nu vreau să-l critic pe noul Spartacus, oricum din variantele date tot pe el l-aş fi ales şi eu, şi e foarte greu să te integrezi într-un rol în care a fost altcineva anterior, şi s-o mai şi faci astfel încât să mulţumeşti toată audienţa. Eu zic că sezonul ăsta e de acomodare, şi dacă dă Dumnezeu la un sezon nou după (şi scăpăm între timp de Apocalipsă), sunt mari şanse să ne placă foarte mult şi Liam.

Din personaje, singurul care n-a scos capul pe nicăieri e Ashur. Băiatul ăsta chiar îmi lipseşte, sper să revină. Din câte ştiu, n-a spus nimeni că n-ar face-o. Poate s-a dus după Gannicus şi s-a înhăitat cu el. Ar fi ceva, este?

Spartacus: Vengeance aduce ceva nou, luând, bineînţeles, din ceva-urile vechi. Sper ca lipsa lui Andy Whitfield să fie oarecum amortizată de prezenţa lui Liam, căruia îi doresc succes în a-şi dezvolta rolul şi personajul. Şi mai sper ca lipsa lui John Hannah să nu doară atât de tare. Pe el chiar îl regret, by Jupiter’s cock!

Apropo, cică în ultimul episod o să apară în final şi Jupiter’s cock. Oare cine o să-l joace? Eu cred că Strapon. )

Valar Morghulis!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Eu sunt Zâna Măseluţă, şi singurul motiv pentru care Chuck Norris are propriile lui glume este că i-am dat eu voie. )

O Cenușăreasă… puțin mai altfel. Ghiciți cine-a găsit pantoful?

Săptămâna asta a aparținut în mod clar matematicii! Am avut premiera Touch, și apoi episodul trei din The Finder, ”A Cinderella Story”, în care un mic geniu matematician își căuta crush-ul de-o noapte, în persoana unei blonde destul de interesante, rătăcită prin Miami, orașul tuturor posibilităților ciudate.

Și episodul ăsta a avut aluzii, mai mult sau mai puțin intenționate. Și vorbesc în principal de aluzia la Dexter: Miami, barcă, criminal în serie. Damn, I’m good!

Avem un sneak peek în viața personală a lui Leo Knox (you know, the guy that Knox your brains out), și anume soarta familiei lui, mai precis a soției și a fiicei, moarte amândouă prin intoxicare cu E-Coli, din cauza unui individ care n-a vrut să retragă un lot de carne infestată de pe piață. Sau ceva la maniera asta. Și aici a intrat în acțiune Coca Lara, aka țigănușa blondă, care l-a făcut la buzunare pe individul respectiv într-un mod cel puțin original: prin lovituri repetate cu bâta de baseball! Subtil, să mor io! Și eu mă pricepeam mai bine să rezolv problema fără să atrag atenția.

Stai să... TZZZZZ... trag un... TZZZZZ... pui de... TZZZZZZ... somn! TZZZZZZ!

Don’șoara Uies Marșal a fost sublimă, dar a lipsit cam cu desăvârșire. Atât ea cât și Coca par absente, par băgate de umplutură în serial, iar personajele sunt fade rău. Cel puțin, Uies Marșal are țâțe.

Cel mai mult mi-a plăcut scena cu Walter, bunul samaritean, care dă telefon don’șoarei Uies Marșal să-i zică că (scuzați cacofonia) a găsit barca criminalului.

Să nu care cumva să intri acolo, Walter maică, că e dă rău! Așteaptă organele!

Walter însă face o combinație urâtă cu organele și intră în barcă. Zic frate, gata, Dexter Morgan. Sau Doomsday Killer ceva, când am văzut plasticele alea pătate de sânge, pantofii, toată treaba. Clar, Butcher Bay Motherfucker all over again.

Și episodul a fost și electrizant, pe deasupra. S-a curentat băiatul ăsta mai ceva ca vecinul când dădea cu bormașina în cablurile mele din pereți, încercând să fure curent, și reușind, însă wireless!

Her name was Ellie, and I loved her!

Mi-a  mai plăcut și altceva: agerimea lui Walter! A realizat din prima că Willa (aka Coca) vrea să spargă seiful. Și i-a spus și ei chestia asta, ca să știe că o ține sub observație. Sincer, mă îndoiesc că va avea vreo tentativă de spargere tânăra speranță a Facultății din Ferentari, cred că momentul ăla din finalul primului episod a fost doar așa, să ne facă curioși legat de desfășurarea evenimentelor.

Concluzionând, constat că mi-a plăcut mai mult episodul anterior. Ăsta parcă n-a fost chiar cine ştie ce. Sau poate eram eu cam prost dispus, dar şi personajul episodic, aka the nerd, a fost mai boring decât Dr. Sweets, de săptămâna trecută, care era un nerd mult mai cool.

Şi mai rămâne problema celor două personaje feminine, care trebuie să-şi găsească locul. Sunt prea aruncate acolo de umplutură.

Valar Morghulis!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Pentru comentarii!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Say cheese...!!!

The Finder e la al doilea episod, şi îmi confirmă deja aşteptările. Da! Asta vroiam să văd! Geoff Stults face un personaj extraordinar, şi am toată convingerea că nu se va opri prea curând. Dar hai să trecem la disecţie.

Episodul s-a centrat pe fostul detectiv Eddie Ross, condamnat la moarte după ce ispăşise în prealabil douăzeci de ani de închisoare pe motiv că şi-ar fi ucis partenerul. Instantaneu te duce cu gândul la The Green Mile, şi rolul pe care Michael Clarke Duncan l-a avut în ecranizarea după romanul lui Stephen King. Şi aluziile nu se opresc aici, pentru că episodul e plin de ele, cu trimiteri la variate subiecte.

Directorul închisorii crede în nevinovăţia lui Ross, şi-i cere lui Walter să găsească unul din gloanţele care fuseseră trase în acea noapte.

Partea inedită a episodului a fost Dr. Lance Sweets, venit la ”Capătul Pământului” ca să evalueze integritatea mintală a lui Walter şi măsura în care forţele de ordine (FBI, CIA, şi tot alfabetul) se pot baza pe expertiza acestuia.

Evident, numai întreg la cap nu era Walter, dar metodele lui şi mai ales concluziile la care ajungea l-au făcut până la urmă pe Lance Sweets să-i acorde circumstanţe atenuante şi să treacă cu vederea micile ”scăpări”. Foarte interesantă a fost şedinţa de hipnoză, la care Leo asista cu mare curiozitate, iniţial susţinând că nu crede că Walter e hipnotizat, avertizându-l pe Sweets că individul e foarte şiret, şi că poate să se prefacă. Fiind martori la şedinţă, nu putem spune dacă s-a prefăcut sau nu, pentru că aparent era conştient de ce se întâmpla în creierul lui, şi după ce a ieşit din transă n-a uitat nimic din ce s-a întâmplat.

Moment hipnotic

În timpul investigaţiei lui Walter, el ajunge să dialogheze cu agentul Internal Affairs care cercetase cazul lui Ross. Primul lor dialog s-a desfăşurat într-un club care aparţinea unui duo de foşti poliţişti/detectivi din Miami, actualmente retraşi din activitate. Şi aici avem cea de-a doua aluzie. Indivizii semănau izbitor cu personajele din serialul de mare succes din anii ’80 Miami Vice, şi evident cu actorii care-i interpretau, adică Don Johnson şi Philip Michael Thomas. N-aveam cum să ratez asemănarea, întrucât mă uitam în mod frecvent la serial în copilărie.

În alt plan narativ, Willa, ţigănuşa blondă, îi face de petrecanie unui puştan care se dă la ea. În sensul că îi înscenează furtul unei maşini. N-a avut vreo relevanţă imensă pentru episod, a fost pe-acolo doar de umplutură.

Cam la fel s-a întâmplat şi cu US Marshall Isabel, doar că ea măcar a ajutat puţin cu cazul, scoţând la iveală nişte dosare mai vechi, şi l-a convins pe Sweets să nu-l dea în gât pe Walter, scoţând la iveală un decolteu impresionant. Asta în cele cinci minute de screen-time pe care le-a avut.

Momente de luat în considerare au mai existat pe parcursul episodului. Mă gândeam iniţial la reconstituirea traiectoriei glonţului folosind figurine de plastic, maşinuţe de jucărie şi cartoane de ouă, dar după o analiză mai amănunţită am ajuns la concluzia că a fost totuşi mai mult fiction decât fact, şi am decis să mă concentrez mai mult asupra scenei cu tentativa de succes a descoperirii vocii fostei iubite a lui Ross din zecile de discuri/casete/cd-uri puse la ascultat în acelaşi timp. Asta spune multe despre creierul lui Walter, denotă faptul că nu e doar un individ cu o inteligenţă ieşită din comun sau cu atenţia la detaliu foarte bine dezvoltată, este de asemenea şi posesorul unui creier capabil de analize amănunţite şi extrapolarea unui element dintr-un context foarte complicat.

Miami Vice - varianta The Finder.

Walter e deosebit, şi cine ştie câte lucruri vom mai descoperi despre el în episoadele ce vor urma? Poate că n-are acel pop culture al lui Shawn Spencer, şi nici nu-i place ananasul (?), dar este un Shawn 2.0 în ceea ce priveşte activitatea cerebrală. Şi capacitatea de a trage concluzii corecte.

Spre exemplu, atunci când a vizitat-o pe Glen, fosta iubită a lui Ross, actualmente cântăreaţă de succes, şi aceasta i-a spus că trebuie să se retragă fiindcă are de ”cântat pentru hrană” (formula originală era sing for my supper, dar eu am tradus adaptat la context), el i-a spus:

Walter: Do you know who else sings for their supper? Informants…

Din jargonul ei, el şi-a dat seama că ea a fost informatoare. În contextul informatorilor, sing=vorbeşte, iar supper – exact ce-am tradus mai devreme.

Concluzia e că am rămas cu ceva întrebări. Spre exemplu, Walter zicea că a suferit accidentul când era într-un HumVee cu încă şapte oameni. Mai apoi, îi povesteşte lui Sweets că în urma accidentului şase oameni de valoare şi-au pierdut viaţa. Ooops! Unde-i al şaptelea? Va apărea la un moment dat? Interesant de exploatat pe planul ăsta, scenariştilor – făceţi-vă treaba.

De asemenea, ştim acum de ce Walter găseşte orice. Reţeta succesului e una foarte simplă: nu se opreşte din căutat. Moare înainte să nu-l găsească. Foarte interesantă abordarea, lucru care spune multe despre personalitatea şi caracterul lui.

În altă ordine de idei, mi-a plăcut la nebunie episodul, şi din partea mea are nota maximă. Îmi place serialul, şi chiar mă bucur că l-am ”capturat”.

Valar Morghulis!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Pentru comentarii!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Scara măgarului

Pentru că îmi plac cvartetele.

Pink Tops e despre uciderea unei poliţiste de la narcotice care era sub acoperire. A fost un episod din ăla ”freak of the week”, vorba Comic Divei, fără legătură cu plotul mare, cu Red John sau altceva.

S-a axat mai mult pe dezvoltarea personajelor, şi dintre toate probabil că cel mai mult s-a dezvoltat Cho, că a pus mâna pe-o nouă informatoare în persoana lui Summer, o ”agăţătoare”, ca să mă exprim aşa. Adiţie interesantă la viaţa monotonă a lui Cho, rămâne de văzut cum se va dezvolta relaţia.

Summer: You know, you really should do something about that back of yours.
Cho: It’s nothing.
Summer: You’re very invested in this man-in-an-iron-face routine, aren’t you? I bet I could make you cry like a baby.
Cho: I’ll bet.
Summer: There may be hope for you yet.

The Redshirt mi-a plăcut enorm. Titlul episodului vine de la Star Trek, serial în cadrul căruia exista obiceiul ca de fiecare dată când echipajul principal cobora pe o planetă, să ia cu ei un om în plus, care purta întotdeauna o bluză roşie, şi care constituia de fiecare dată intriga episodului, prin moartea lui subită din cauza expunerii la pericolele planetei. Ăsta era modul lor de  a alerta personajele principale. Redshirt, în esenţă, e unul din ăsta expendable, disposable, de care n-ai nevoie. Carnea de tun, mai pe româneşte.

Episodul a fost centrat pe o tentativă de crimă la adresa unui fost fotbalist (de fotbal american) prin explozia maşinii sale. Întâmplarea face că tentativa a devenit crimă până la urmă, dar nu cu victima intenţionată, persoana care a murit fiind un asociat de-al individului ţintă. Practic, cel care a murit a fost Redshirt-ul, şi Jane s-a folosit de asta ca să scoată la lumină făptaşul, ţinând adevărata presupus-victimă într-o ascunzătoare pentru un timp.

Apropo, am adorat efectiv reacţia şefului când i-au spus ăia de ce a trebuit să ascundă informaţiile astea de el. ))

Pe de altă parte, trebuie menţionat că m-a luat prin surprindere făptaşul. Nu mă aşteptam ca el să fie, mă aşteptam la exact celălalt.

Cho şi noua prietenă. Spionaţi de Rigsby.

Fugue In Red a fost un episod foarte interesant. În timpul investigării unui caz, Jane e atacat şi ca urmare îşi pierde o bună parte din memorie. Nu mai ştie cine-s cei de la CBI şi la un moment dat chiar o întreabă pe Lisbon dacă ei doi sunt cuplaţi.

Pentru un episod (nu chiar întreg), parcă am fi asistat la reapariţia lui Jane aşa cum era el la începutul serialului. Chestia asta a venit ca o gură de aer pentru mine, şi parcă şi umorul a fost mai la el acasă în episodul ăsta.

Jane chiar şi-a scos la suprafaţă o afinitate pentru Van Pelt:

Lisbon: We were all marks today.
Van Pelt: Not me. What? He didn’t con me.
Rigsby: Yeah, only because he wants to have a date with you.
Van Pelt: (cheery) Really?

Şi din acest schimb de replici tragem concluzia că şi ei i-ar cam plăcea de el. Adică… ştiu eu… are părul roşu. Şi toate chestiile astea roşii care-l înconjoară pe Jane îmi dau de bănuit.

Bineînţeles, singura modaitate să-i vină minţile-n cap era să i se reamintească de trauma pe care şi-o încuiase el în tărtăcuţă, şi Lisbon n-are de-ales decât să-l ducă în vechea lui casă, locul în care Red John i-a omorât familia, ceea ce îl ajută să se recupereze, deşi într-un mod foarte dur.

Always Bet On Red e un titlu cu mai multe aluzii. Odată avem aluzia la jocurile de noroc din locaţia aia unde au fost Cho şi Summer să facă arestarea (da, a apărut Summer din nou ). Apoi, avem o metaforă referitoare la Red John. Dacă suspectezi că Red John n-a murit, poţi să pui pariu că aşa e.

Şi Red John îşi lasă amprenta pe acest episod, urmărind-o din urmă pe agenta Darcy, cea care investiga cazul morţii lui Panzer, aka San Juaqin Killer.

E absolut evident că Red John şi-a pus amprenta şi pe Jane. De la o vreme încoace, Jane recurge la măsuri extreme, şi asta denotă faptul că starea lui morală se depreciază. De data asta, a muşamalizat toată treaba cu moartea lui Panzer, şi a atribuit-o unui individ care se sinucisese. Darcy a pus botul şi totul s-a încheiat bine pentru Jane, dar viitorul nu arată prea strălucit.

E adevărat că ăla era mort, şi probabil nu-l afecta cu nimic faptul că i s-ar fi înscenat o crimă, şi-n plus de asta mai erau şi vieţi la mijloc, ceea ce totuşi mă face să-i acord circumstanţe atenuante. În plus de asta, a rezolvat cazul avocatului mort cu stil şi graţie. La fel a făcut şi Cho cu reţinerea suspectei.

Deliric e de vină!

Mi se par foarte interesante scenele de genul celei din debutul episodului, care înfăţişază teama civililor de pericole precum exploziile, armele de foc, etc. Rigsby şi Lisbon, oamenii cu antrenament, s-au ridicat de pe jos şi au început să fugă SPRE explozie, să verifice dacă sunt supravieţuitori şi eventual să tragă primele concluzii, la cald, până nu se distruge mare pare din evidenţă.

Jane, pe de altă parte, civilul care preferă să evite pericolul cu orice preţ, a fugit în direcţie opusă, speriat, cu teama de a nu păţi ceva. Îmi aduc aminte de o scenă similară din CSI, când Nick Stokes ajunge faţă în faţă cu autorul unei crime, înarmat, din cauză că poliţiştii neatenţi nu verficaseră bine casa în care avusese loc fapta. Teamă ca pe figura acelui om rar mi-a fost dat să văd.

Deci, practic, plusul e dat de realism în cazul ăsta. Nu sunt toţi „badasses” şi „Rambo” sau mai ştiu eu ce. Sunt oameni normali, ca noi, puşi în situaţii limită. Şi astea sunt reacţiile lor fireşti.

Ce-am mai observat? Jane i-a dat de înţeles lui Lisbon că doar ea ştie de faptul că Red John trăieşte fiindcă aşa a ales el, să-i spună doar ei, ceea ce denotă faptul că are încredere în ea. Lisbon ştie acest lucru, şi deşi poate nu e de acord cu toată cascadoria făcută de Jane ca să-i acopere urmele lui Red John, ca şi pe ale sale în ceea cepriveşte moartea lui Timothy Carter, care de fapt nu era Red John, ea acceptă aceste lucruri şi îi trece cu vederea scăpările. Ţine la el.

Valar Morghulis!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Ţupa-ţup!

Patru joburi, patru episoade, o retrospectivă a finalului de sezon, că s-a terminat vacanţa şi trebuie să trec la treabă.

The Lonely Hearts Job a avut de-a face cu o întreagă operaţiune a unui grup de grifteri, peste care trupa noastră a dat accidental atunci când investiga un eveniment care avea legătură cu persoana pe care fuseseră angajaţi s-o găsească.

Mi-a făcut foarte mare plăcere să-l revăd pe David Ogden Stiers, pe care îl ştim cel mai bine din M*A*S*H, din rolul epicului maior Charles Emerson Winchester al III-lea, şi poate din Dead Zone, unde l-a jucat pe Gene Purdy. Unii din voi probabil l-aţi văzut în Love&Money, sau, mai puţin probabil, în Doc, două seriale în care a avut roluri principale.

Apropo de rolul lui din M*A*S*H,  unde a fost „al treilea”, aici personajul lui se cheamă Walt Whitman Wellesley IV (al patrulea), evident o aluzie la cel mai faimos rol pe care l-a avut, mai ales că toate cele trei nume încep cu „W”, de la Winchester.

Mi-a plăcut cel mai mult finalul episodului, şi m-a surprins cum a ieşit Nate din încurcătura aia de pe barcă. Uneori mai trag şi ăştia de păr acţiunea, dar e bine că rămâne digerabilă şi nu deranjază excesiv privitorii.

Parker... I am your father! Deci tatal lui Parker e Darth Vader? I didn't see that coming!

The Gold Job a fost despre aur. Şi despre importanţa lui Hardison pentru echipă, care a fost de fapt adevărata idee a episodului. Trebuie să recunoaşteţi că Nate era foarte hilar încercând să facă prezentarea aia, şi mai târziu, când îşi asumase funcţiile lui Hardison şi încerca să-i ţină locul.

Nate: Now, how do I get the financials?
Hardison: Call for a free credit report. You got a phone.
Nate: Really? Seriously? Y–you’re doing that?
Hardison: Hell, yeah.
Nate: He’s really doing this.

Un mare plus pentru Aldis Hodge, care e clar genial!

„Negativii” episodului au fost doi fraţi (în sensul de un frate şi o soră), care aveau o afacere prin care făceau speculă cumpărând aur la preţuri mici de la oameni care vroiau să scoată un ban in ce aveau prin casă. În episodul ăsta a existat cel mai tensionat moment de genul „gata, frate, i-au prins”, în care credeam că Nate şi trupa au dat rău de tot cu bâta-n baltă şi până aici le-a fost. Cum-necum, au reuşit să întoarcă situaţia în favoarea lor (aşa cum fac mereu, dealtfel) şi totul s-a terminat cu bine.

Mamăăă, ce mă puteţi enerva. Am o migrenă. Sper să scap de voi până în sezonul cinci. Mă duc să joc în Beavis & Butthead, să mă mai relaxez.

The Radio Job a fost prima parte a cupletului „awesome” din finalul sezonului. Personaj bonus a fost Jimmy Ford, care a fost folosit de Latimer pentru a ajunge la Nate. Din păcate, în finalul episodului, faimosul Jimmy Ford şi-a găsit obştescul sfârşit, spre şocul lui Nate şi stupoarea celorlalţi.

Din fericire însă, am avut parte şi de momente amuzante, şi mă refer aici în special la tot spectacolul făcut de Eliott. Deci omul ăsta termină întotdeauna sezoanele în forţă.

„Who am I? I’m just a fly in the ointment, pal!”

Recunoaşteţi replica? E a lui Bruce Willis, din Die Hard. Aka John Mclane. Şi acum vă spun ceva ce sigur nu ştiaţi: Primul rol pe care l-a avut Aldis Hodge (Hardison) a fost în Die Hard: With a Vengeance. Deci aluzii peste aluzii. Mi-a plăcut asta.

Şi mi-a plăcut şi circul făcut de Eliott, când şi-a luat bătaie intenţionat în văzul lumii, după care i-a tras deoparte şi i-a căsăpit scurt. Mă uitam la episod când eram la un curs (da, asta fac eu la cursuri, dar rămâne între noi ) şi un coleg care privea peste umărul meu îmi zice:

-Băi, da-şi cam ia băiatu’ ăsta!

După care Eliott se retrage într-un loc ferit de privirile celor de afară, şi-i termină pe-ăia scurt, dintr-o mişcare. La care colegul:

-Care-i faza? Lipsesc cadre sau ceva?

Epic!

Au căzut, este?

The Last Dam Job este un episod cu un titlu foarte original, care m-a făcut să suspectez pentru o clipă că de fapt se termină serialul. Dar mi-a trecut când mi-am amintit că sezonul 5 e deja confirmat.

Este şi un episod cu o mulţime de personaje bonus. Din cauza situaţiei în care se aflau şi a pericolului de a fi recunoscuţi de sistemele de securitate, cei din echipă trebuie să-şi ia înlocuitori. Aşadar, Parker l-a luat pe taică-său, Sophie pe Maggie (ex-nevasta lui Nate, deşi sincer mi-ar fi plăcut mai mult Tara Reed, aka Se7en of N9ne , din motive evidente), Eliott pe Quinn (antipatic rău băiatul) şi Hardison pe…. say my name biatch… C.H.A.O.S.!!! Adică Wesley Crusher… ăsta… Wil Wheaton.

Am avut ceva cu băiatul ăsta, a trecut prin juma din serialele la care scriu.

Chaos: I want my usual fee plus expenses, and Parker dresses up as Starbuck from Battlestar Galactica.
Hardison: Hey! It’s not happening.
Chaos: I’ll accept Sophie as Counselor Troi. We’ll negotiate on the flight.

Prima se referea la „Febleţea” Kathee Sakhoff, aka Starbuck din noul Battlestar Galactica. Îi zic „Febleţea” de când cu 24, vedeţi articolele şi comentariile de la sezonul 8 ca să înţelegeţi contextul.

A doua se referă la Deanna Troi (aka actriţa Marina Sirrtis) din Star Trek: The Next Generation, în cadrul căruia şi Wil Wheaton a jucat, pentru o perioadă, rolul lui Wesley Crusher. Sunt curios ce părerea ar avea Deanna dac-ar şti că perversu’ ăla mic avea fantezii cu ea. )))

Am avut şi un personaj bonus negativ, în persoana lui Victor Dubenich (Saul Rubinek, aka Artie din Warehouse 13, şi multiple alte roluri, în Stargate SG-1, Eureka, Psych, Curb Your Enthusiasm, etc.), adică tipul din primul episod al serialului, The Nigerian Job.

Nate: Do you remember what I said to you? Next time we would meet, that I wouldn’t be so nice?
Dubenich: Yeah.
Nate: Okay. Welcome to the next time.

A fost ca o declaraţia a lui Nate de genul: „Vezi că de-acum nu mai joc după reguli.”, şi ceea ce ne-a dat nouă de înţeles că începe distracţia.

Inteligent făcute au fost şi scenele în care fiecare îşi aborda înlocuitorul, cu precădere cea a lui Eliott, când el şi Quinn vorbeau în timp ce snopeau nişte dubioşi care se dădeau foarte tari pe acolo. Cea cu Parker mi s-a părut trasă de păr, i-a furat fetei balitai acadeaua din mână şi aia n-a observat. Haida-de! E ca şi cum i-ai fura unui tâmplar ciocanul în timp ce bate cu el. Probabil Parker jucase prea mult Skyrim, că doar acolo poţi să le furi oamenilor hainele de pe ei şi ei nu se prind deloc.

Hardison vs Chaos a fost tipic, ceva ce clar Hardison nu vroia să facă, dar era evident că n-avea de-ales, şi deşi ura să se roage de Chaos, era nevoit. Cât despre Sophie… nu ştim care a fost abordarea. Ne-au lăsat în suspans.

Scena finală a fost apoteotică. Nate Ford, pistolul lui Jimmy Ford, şi dincolo de el Victor Dubenich şi James Latimer, încercând fiecare să-şi salveze pielea prin acuzaţii vertiginoase împotriva celuilalt. Rezultatul a fost că Nate a lăsat pistolul între ei, mai mult sau mai puţin persuadat de privirile celor din trupă, care se uitau la el foarte încruntaţi (mai ales Eliott, care zâmbeşte cam ca Tommy Lee Jones în Men In Black ), şi s-a retras încetişor în timp ce răufăcătorii se băteau pe armă. Şi cădeau în apă, ulterior luptei.

Şi uite-aşa am terminat un alt sezon de Leverage. A fost frumos, şi deşi unele aspecte sunt exagerate, pe mine mă mulţumeşte faptul că serialul e relaxant şi digerabil, menţinându-şi în acelaşi timp farmecul, umorul, şi mai ales inteligenţa.

Valar Morghulis!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

I'm flyin'! I'm flyin'!!!

Pentru cine nu știa, sau nu s-a prins încă, The Finder este un spin-off al serialului Bones. Termenul ”Spin-Off” desemnează ceva derivat din original. În general, protagonistul/protagoniștii unui spin-off apar(e) întâi în cadrul producției originale ca personaje secundare și/sau episodice, sau de însemnătate redusă. Așa cum s-a întâmplat și în cazul ăsta.

Serialul este bazat pe seria de romane ”The Locator”, de Richard Greener. Romanele sunt două: ”The Knowland Retribution” și ”The Lacey Confession”. Interesant este că autorul s-a apucat să scrie în contextul în care el se afla pe lista de așteptare a unui transplant de inimă, deci impulsul de a crea i-a venit oarecum atunci când a fost pus în fața unui eventual sfârșit. Din fericire, sfârșitul nu a venit, și el încă scrie.

Deși ”An orphan walks into a bar” a fost primul episod al serialului ”The Finder”, acesta nu a fost și pilotul. Pilotul serialului ”The Finder” a fost episodul nouăsprezece din sezonul șase al serialului Bones, intitulat, sugestiv, chiar ”The Finder”. Deși nu urmăresc Bones, auzind detalii despre premisa de la care vroia să pornească ”The Finder” am decis să dau o șansă episodului.

”Backdoor pilot” este termenul utilizat pentru un episod pilot al unui spin-off atunci când el (episodul) este integrat într-unul din sezoanele producției originale. Tehnica s-a mai folosit și la CSI, de exemplu, cu promovarea CSI:Miami în cadrul CSI: Crime Scene Investigation, și mai apoi a CSI:NY în cadrul CSI: Miami. Vorbesc aici strict de backdoor pilots.

M-am uitat la The Finder și fiindcă am văzut dinainte distribuția. Geoff Stults mi-e simpatic de când cu Happy Town (care mie mi s-a părut extraordinar), iar Michael Clarke Duncan nu cred că are nevoie de vreo prezentare, îl știm din Armageddon și The Green Mile, ecranizarea romanului omonim scris de Stephen King. By the way, știați că Bruce Willis l-a recomandat lui Frank Darabont pentru rolul lui John Coffey, devenind astfel contributorul major la succesul carierei lui Duncan?

Walt & Leo, the Shawn & Gus of this universe.

Lăsând aspectele de ordin tehnic la o parte, pilotul m-a impresionat plăcut și m-a făcut să sper chiar că The Finder poate fi un nou Human Target în ceea ce privește umorul specific fiecărui personaj în parte. E adevărat, n-avem un Chance pus pe fapte, și nici vreun Guerrero să bage spaima-n băieții răi, dar avem niște personaje cu totul noi, poate la fel de complexe, și dacă le dăm o șansă cât de cât cred eu că se vor putea dezvolta în ceva surprinzător.

Distribuția pilotului a fost aceeași cu a episodului de față, ”An orphan walks into a bar”, cu o excepție: în pilot, Saffron Burrows juca rolul lui Ike Latulippe, un fel de sidekick feminin al lui Walter. Ea lipsește însă din serial, din motive necunoscute încă publicului larg, fiind înlocuită de Mercedes Masöhn, și al ei personaj Isabel Zambada, Deputy U.S. Marshall. Dacă n-ați văzut pilotul și vreți să vedeți cum ar fi putut fi echipa cu componența ei originală, vă recomand călduros să-l urmăriți. Merită.

Revenind la episodul de față, constatăm încă de la început că Walter Sherman e mai mult decât un tip care rezolvă un anumit gen de joburi. El rezolvă și oameni, ca să zic așa. Îi spune tânărului care vine la el cu scopul de a-l ruga să găsească rămășițele pământești ale tatălui său, pierdute într-un accident aviatic, că știe din experiență că există șansa să găsească mai mult decât își dorește clientul, și că de-asta preferă uneori să nu accepte job-ul, întrucât poate avea mai multe consecințe negative decât benefice pentru cel care i-o cere. Deci există și un substrat la ceea ce face el, nu e numai un ”du-te acolo, rezolvă problema” banal, fie el făcut pentru bani sau din pasiune. Chestia asta ne mai spune și că Walter are conștiință, și nu vrea să și-o încarce inutil.

Jaime Murray şi costumaţia ei bestială. Sincer, nu ştiu care e mai bestială din cele două.

Dinamica dintre Walter și Leo e foarte interesantă. Fac o echipă foarte bună, și au șansa să fie un fel de Shawn și Gus, din Psych, transpuși în Florida. Ca și Shawn, Walter face mulți nebuni să pară sănătoși la cap, și Leo e stâlpul care susține echipa. E partea rațională și echilibrată a duo-ului. Și e singurul care îl înțelege cu adevărat pe Walter și darul pe care acesta îl are.

Agenta US Marshall e interesantă, mai ales atunci când încearcă să prindă infractori în lenjeria intimă. Corecție: îmbrăcată în lenjerie intimă. Că s-ar putea înțelege că infractorii erau în chiloți cât îi urmărea ea. )

Țigănușa blondă e cam enervantă, mai ales din cauză că vrea să-l jefuiască pe Walter, și să-i golească seiful în acest proces laborios de evacuare a valorilor din posesia lui. Mă unge pe inimă însă faptul că Walter bănuiește ceva. Din vorbele lui către Leo, de la finalul episodului, tragem concluzia că el știe ceva ce Leo nu, sau suspectează. Realizează că ceva a făcut-o pe țigăncușa blondă să rămână, și bănuiește că e mai mult o chestie de interes decât de dragoste.

By the way, treaba cu țigăncușa e overrated rău de tot. Adică ăștia absolut evident habar n-au cum arată un gipsy. N-ajunge să te îmbraci ca unul, ca să fii unul. Ce, dacă-mi pun șapca întoarsă pe cap, se cheamă că sunt rapper?

The Finder - Poster Alternativ )

Și ultima, dar nu cea din urmă, Jaime Murray, guest star în acest episod. Deși sper sincer că o vom mai vedea, preferabil în aceleași haine. Sau fără ele, cum era în Spartacus acum vreun an. ) Mi-a plăcut faza cu aruncatul lor în apă, și elementul surpriză a constituit cheia umorului de data asta. I certainly didn’t see that coming!

În concluzie, The Finder are potențial. Are și distribuție, și acțiunea se petrece în însoritul (*Puts on sunglasses:* YEEEEEEEEAAAAAAAAHHHH!!!) Miami.  Sper doar să nu-l pună să-l găsească pe Dexter, că s-ar putea să avem o problemă.

Valar Morghulis!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Pentru comentarii!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Pentru comentarii!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Pentru comentarii!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Pentru comentarii!

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici