Trebuia sa fie saptamana lui Kanin, dar m-am bagat eu repede. O sa se ocupe ea de urmatoarele doua, asa ca nu plangeti prea tare.

Cu ce e diferita ruleta Harlan fata de cea clasica, aia ruseasca? Simplu. Daca la cea ruseasca bagi un cartus in butoias si tragi o data, la cea din Harlan te prefaci ca bagi acelasi cartus in butoias, dar tragi pana iti ies mintile bine in cap. Nu te opresti, tu tragi. Treaba se termina cand unul dintre spectatori se satura si trage un glonte in cap participantului. Ma cam minunez ca acest tip de ruleta* nu a aparut mai devreme, luand in considerare numarul de sadici si nebuni care o cam ard prin zona acea. Dar sunt de acord ca faza a fost folosita cu cap, scenaristii lasand onoarea unui tip din Dixie mafia, de un rang relativ inferior. Adica faza merge bine cand este aplicata cu niste drogati care nu au in cap decat pastile. Cum a fost si-n primul episod din seria asta, cu tipul care oferea o sansa celor din fata sa, dar le fixa mana in masa cu un cutit de spart gheata. A trebuit sa vina unul mai smecher si mai inteligent decat el, a se citi Raylan, ca sa-i traga teapa si un glonte. V-ati gandit un minut cum ar fi fost o rulata ca cea din titlu cu Raylan Givens in rol principal? Eu da, dar n-am gasit rezolvarea.

*Daca vreti sa vedeti un film bun cu nebuni care joaca un fel de ruleta, va recomand “13 – Tzameti” originalul. Merge si remake-ul american.

Bun, sa ne intoarcem la oile noastre. Intr-o zi o sa va spun si faza cu “oile noastre”. Saptamana asta nu am avut un caz distinct de rezolvat pentru seriful nostru. In principiu cazul exista, sa-l readuca in fata justitiei pe Wade Messer, dar tipul are legaturi cu crima organizata. Blondul, sadic, nebun, inteligent, maniac-depresiv, bipolar, etc., ofera o scurta, frumoasa si exhaustiva definitie a termenului de crima organizata. Trebuie sa recunoastem ca tipul se inscrie cu succes la categoria “villain cu greutate”, un personaj negativ creionat frumos pana acum, aparent fascinant prin tulburatorul mod prin care se ocupa de afaceri, plus zambetul afisat si bilutele posedate – cand unul ca Raylan Givens iti zice sa stai cu spatele ca te impusca daca nu faci asa ceva, pai atunci nu te intorci frate, nici macar sa zambesti. Si mai trebuie sa tinem cont ca este doar un fel de manager in organizatie, nu prea vreau sa stiu cum se comporta CEO-ul…

Prezentarea modelului organizativ local al Dixie Mafia este facut cu ajutorul catorva personaje extrem de episodice: grasul cu casa de amanet, doi drogati necunoscuti, un fost alcolist ajuns drogat (Messer) care este urmarit de Givens. Grasul il pune pe un drogat sa se joace de-a ruleta, drogatul pierde, blondul ii ordona grasului prin vocea lui Duffy sa-l elimine pe Raylan. Grasul il trimite pe Messer sa se ocupe de treaba. Wade Messer ia teapa cand vrea sa-l omoare pe serif, grasul si ultimul junkie ramas in picioare se prezinta la locul presupusei fapte, incep sa se irite unul pe celalalt cu pistoalele in mana, grasul si drogatul mor, singurul care scapa din acest triunghi mortal este Raylan Givens.

In celalalt plan, Boyd are o mica discutie cu Limehouse privitor la banii raposatei Mags. Domnul de culoare, asa cum era de asteptat, nu se lasa deloc influentat de discursul lui Boyd, il refuza si ii propune o mica afacere, in schimb. Totul desfasurandu-se in acelasi castron de politete naucitoare. Pana sa se ocupa de banii aflati in grija negrului, Boyd se ocupa de recastigarea terenului pierdut, si aici ma refer la fostul bar al varului aflat in carucior. Dupa o mica demonstratie de forta si de sah cu pistolari pe post de piese, Boyd devine proprietarul legitim al barului. Daca blondul din Dixie Mafia ne ofera definitia crimei organizate, Boyd are si el partea profesorasului cu Arlo, Ava si Devil pe post de elevi. Organizarea crimei la nivel de Harlan este prezentata scurt, cuprinzator. Primul pas facut, redobandirea barului, este eficient. Mai ramane sa vedem daca vor fi la fel de eficiente si celelalte miscari.

Pe fondul manevrelor celor din Dixie Mafia si a lui Boyd Crowder, Dickie Bennet are o conversatie nu ocmai placuta. Gardianul lacom care a asistat la discutia dintre Boyd si Dickie de la izolare, vrea o buna parte, daca nu toti banii lui Mags Bennet. Conditia esentiala pentru ca Dickie sa intre in posesia banilor este ca se poate face doar in persoana, adica trebuie asteptata ispasirea pedepsei. Hmm… isi zice in barba gardianul – doar atat?

In rest, dragii mei, enjoy!

Dupa inceputul de saptamana trecuta, nu chiar naucitor, dar destul cat sa puna la fiert domnisoarele plus niscaiva impuscaturi ca sa placa si masculilor, Justified bate sau nu putin pasul pe loc. Ar fi trebuit sa bata pasul pe loc, dar de fapt inca sunt la prezentarea si introducerea personajelor. In primul episod l-am avut pe blondul mafiot care l-a scos din scena pe unul dintre mafiotii locali, acum ni se dezvaluie un alt villain, un serif mai sef cu fusta si ochi faimosi (la Hollywood), si ceva actiune.

Cazul de saptamana asta este destul de interesant, mai ales ca avem ocazia sa-l vedem pe Art la treaba, o treaba ca pe vremuri. Cand lumea mai avea si carti de telefon prin casa. Nu ca acum cand exista Sfantul Internet. Scurta paranteza: la un moment dat, in discutia dintre Art si vechiul sau coleg, se pomeneste de un tip, Bass Reeves, si de faptul ca nu s-a gandit nimeni pana acum sa-l puna pe Denzel Washington in pielea lui. Caut putin si aflu ca tipul a fost primul sau unul dintre primii serifi de culoare, sau afro-americani. S-a aprins vreun bec deasupra vreunei minti “luminate” de la Hollywood? Sa ne intoarcem la caz. Vechiul prieten al lui Art se ocupa cu protectia martorilor. La scurt timp dupa introducerea acestuia in peisaj, tipul o mierleste. Asasinul este chiar unul dintre martori, care s-a cam saturat de prea putina aventura care i-o ofera programul asta faimos si se gandeste sa reintre in gratiile mafiotilor. Asa ca fostul asasin al mafiei italiene “vinde” identitatea unui martor important unuia care isi trimite imediat doi baieti sa imbrace martorul intr-un palton de scanduri. Doar ca Art are destula experienta si cu putin neortodoxism afla cine e in pericol de moarte si reuseste s-o anunte pe Rachel despre iminenta… Baietii rai sunt deja la locul faptei, si pana la sfarsit tipa baga un glonte in cap unuia, chiar cand ajunge cavaleria ca s-o scape si de celalalt. Happy end.

Dar ce a facut Raylan in tot acest timp? Tipul are probleme. Seriful nostru, atat de sigur pe el, care face pe durul si insesibilul, cerseste, oarecum, un sarut de ajutor din partea Winonei. Pentru ca in scena a intrat Carla Cugino. Se pare ca intre cei doi, Givens si Goodall, a cam existat ceva in trecutul nu prea indepartat, iar Olyphantul nu prea stie sa reziste farmecelor tipei. Bine, ca nici nu l-a impuns, dar se vede de la o posta sexualitatea pe care o degaja, de parca ar transpira feromoni. Putina logica: feromonul bate hormonul, hormonul bate neuronul… Ca sa-i fie si mai greu, lui Givens i se da pe mana don’soara sexoasa ca sa mearga si sa afle ceva informatii de la niste italieni. Zis si facut, cu un intermezzo in care vedem cum se descurca tipa si cand trebuie sa puna la podea un nene rau si prost.

N-am prea avut parte de Raylan Givens in episodul asta. Mai intai Art, apoi Goodall, iar mai incolo si Boyd cu Dickie. Dupa ce s-a chinuit sa ajunga la parnaie, chiar si la izolare, dupa ce pariasem ca vrea sa-i ia piuitul lui Bennet pentru ca a tras in Ava, Boyd se dezumfla destul de usor. Mica discutie din celula pe care o are cu Dickie ii mai racoreste entuziasmul si aflam si adevaratul motiv pentru toata harababura asta cu inchisoarea: banii de zile negre ale raposatei Mags. Banii sunt tinuti de un tip care ii cam face parul maciuca lui Boyd. Ups! Boyd are deja parul maciuca. Un mic dialog savuros dintre Raylan si Boyd se transforma in bilet de iesire gratis din parnaie. Ni se prezinta si negrul macelar, la propriu, iar lui Boyd nu-i mai ramane decat sa inceapa sa arhitecteze modul prin care va intra in posesia banilor.

Sa intelegem ca actiunea principala a sezonului va fi pe doua fronturi: unul pe partea lui Boyd si Limehouse, altul pe felia spalacitului blond. Din cele doua felii se va infrupta copios Raylan. In privinta corazon-ului o sa avem scantei cu Winona si Goodall, sper. Iar la garnitura cate un caz, din cand in cand, ca sa ne aducem aminte cum isi face treaba biroul de serifi din zona.

In rest, dragii mei, enjoy!

Dupa sarmalele si racitura de Craciun, dupa betia de Revelion si renumita mahmureala din prima zi a anului, dupa doar 50 de comentarii – luati in calcul ca sfarsitul sezonului 4, cel cu asasinarea Ritei, are putin peste suta, dar timp mai e – vine si recenzia. In functie de fiecare ce si-a dorit si nu a avut, iata ca Dexter este vazut in actiune de indragostita aia de sor-sa. Marele cliffhanger poate fi un imens balon de sapun. Poate bine mersi sa spuna ca e prima oara cand face asa ceva, ca nu o sa mai faca, ca tu esti, draga mea, singura care stie si ma intelege, adu-ti aminte de frate-miu killer si de baia de sange in care m-a gasit Harry, da-mi numarul de telefon al psiholoagei tale si promit sa ma duc la ea in fiecare saptamana, putem chiar si discuta/negocia pe teme relativ incestuoase, dar nu ma spune…

Va rog sa nu desconsiderati ideea, oricat de slaba ar fi ea. Nu de alta, dar daca se pastreaza linia sezonului 6, atunci in primul episod din urmatorul sezon poate sa va aduca surpriza neplacuta. Trebuie sa admiteti ca anul asta am avut un Dexter calare pe tema religioasa, cu personaje negative slab construite si cam prost interpretate. Ma asteptam mai mult de la personajul lui Gellar, dar scenaristii au gasit de cuviinta sa-i dea prea putin spatiu (doar l-au pus intr-o lada frigorifica mai tot timpul), n-a avut omul unde sa se desfasoare. Marele secret al lui Gellar n-a fost deloc asa de mare, mai degraba nu s-a stiut cum sa se foloseasca de ideea de fantoma/spectru. Poate ar fi fost mai interesant daca Gellar ar fi fost de la inceput un Harry pentru Travis. Confruntarea si evolutia personajelor ar fi avut de castigat, ca sa nu mai zic de faptul ca si actiunea in sine ar fi fost altfel.

Si Travis… Tipul este cel mai umflat fiu de din showbiz-ul hollywood-ian. Pe scurt, n-a avut credibilitate in rolul asta. Eu cred ca ii merge mai bine la comedii, decat la personaje negative sau de actiune (vezi N.C.I.S.), dar chestia e personala. I-am acordat credit la inceput, dar si-a pierdut sustinerea mea pe parcurs. Chiar si fara sa fiu partinitor, nu a impresionat, iar timp a avut gramada, vreo 12 episoade. Sa dam vina pe casting.

De ce a dus lipsa Dexter anul asta? De eterna proasta sustinere a tramelor secundare. Sezonul 6 ne-a prezentat aventurile penisului lui Quinn, mica criza de 40 ani a lui Batista, viata de student in Miami a sorei lui Batista (intre 2 examene, cea mai mare parte din timp o arde cu Harrison, mai merge si un sex cu Louis), razboiul rece dintre Laguerta si Matthews (asta da umplutura). Unde a fost Masuka? N-a iesit cu mai nimic in evidenta. Poate doar ca l-a introdus pe Louis. Tipul a fost singura idee interesanta de pe planul doi, dar prezentata in ultima jumatate a seriei. Nu m-ar mira ca la anul Louis sa fie doar o amintire. Va aduceti cat de interesant si intrigant era personajul dadacei irlandeze de anul trecut? Sezonul asta, nimic!

In privinta Debrei arunca doar doua vorbe. S-a incercat ceva cu ea, dar cam in raspar, si nu prea a mers. Dupa o tranta si doua injuraturi TV live, ajunge sef de trib in politie cu sustinere publica. Iar dupa ce l-au scos din cadru pe Popa Sam, sa aruncam bomba freudiana.

Cand au vazut ca sezonul se calda intr-o mediocritate placuta, cineva s-a gandit ca e bine daca s-ar semna pentru ultimile doua sezoane cu conditia ca acesta sa se termine bine. S-a terminat interesant, recunosc. Mingea e in terenul lor, iar timp au.

In rest, dragii mei, ne vedem la anul!

Bun. Previzibil, dar bun. Pacat ca se apropie de sfarsit. Talk to the hand a pastrat ritmul in crescendo al calitatii din ultimile episoade, dar modelul urmat din celelalte sezoane cand cele mai bune episoade sunt aruncate spre final. Incet, incet, ne apropiem de apocalipticul final de sezon. Pana atunci, Dexter redevine erou popular si o salveaza pe Debra, din nou, de la un sfarsit de viata extrem de otravitor. Iar ca recunostinta, Debra are o fantezie cu Dex pe post de singurul barbat din lume. In legatura cu sus numita fantezie pe timp de noapte, trebuie sa recunosc ca am ras cu pofta la scena din cabinetul psiholoagei. Momentul a fost intrebarea tipei si raspunsul Debrei in legatura cu o posibila relatie dintre cei doi frati, nu biologici. Am ras pentru ca 99% dintre noi ar fi pus aceasi intrebare: Do you?; dar si pentru ca ma asteptam ca Debra sa scoata din gurita aia o injuratura extrem de elaborata.

Ce s-a mai intamplat? Moare tipa pe post de mujahedin, pacalita de Travis si frumoasa viata de Apoi. Cam usor a dus-o de nas pe Beth Dorsey. Daca era barba-su, ii zicea ca dincolo il asteapta 99 de virgine, party all the time, si gata! Mult succes in activitatile chimico-sinucigase ulterioare!

Batista scapa. La mustata, chiar. Salvat de Quinn. Care Quinn, aflat in al 12-lea ceas si al 11-lea episod, isi va reveni sper, iar impreuna cu Louis vor deveni punctele de atractie din urmatorul sezon. La viitoare puncte interesante mai adaug si nesanatoasa atractie freudiana pentru fratele vitreg a Debrei. Mix-ul ar fi extrem de interesant, nu credeti? Quinn ii sta in coasta suspectului Dexter, Louis il amesteca din nou il chestia cu Brian/Rudy, iar Debra se lupta cu sindromul Dexter, cel tare barbat din lume, care e frate-miu, si nu pot sa fiu cu el.

Ziceam de Louis ca viitoare interesanta prezenta. Dupa faza cu videogame-ul, atinge tasta cu mana BHB cu destinatia Dexter Morgan. Mi-ar place sa nu i se termine contractul in urmatorul episod. Mai ales dupa ce a fericit-o pe sora lui Batista.

Asa cum ziceam, Dexter si Pasagerul Intunecat o salveaza pe Debra, dar inhaleaza ceva din combinatia otravitoare. Efecte secundare daca nu te duci la spital? Bineinteles! Eterna ameteala care apare cand ti-e lumea mai draga. Daca se ducea la Urgente si facea o ora de inhalare de oxigen pur, nu ii trecea? Sau o injectie? A devenit Intunericimea Sa un pic cam neglijenta in ultima vreme, nu vi se pare? Faza cu efectele secundare si lumea draga se intampla cand trebuie sa actioneze capcana intinsa lui Travis. Dexter sfarseste injectat cu propriul sedativ, legat fedeles pe o barcuta in mijlocul oceanului. DDK isi pune in aplicare si ultimul tablou apocaliptic, ala cu lacul de foc. Personaj principal: Dexter. Travis pleaca, Dexter scapa, Travis nu stie. Ce o sa faca Travis acum? O sa astepte iminentul sfarsit al lumii? Si daca nu vine atat de repede cum s-a asteptat? Solutia: vine Pasagerul Intunecat mai intai, asa ca nu vor exista probleme de timing.

Isi mai fac aparitia si Laguerta si Matthews. Ultimul iese la pensie pentru ca Laguerta este un animal politic evoluat si ii manipuleaza fara prea mari sentimente de vinovatie pe Debra si Matthews. Rolul politic al Laguertei este singurul in care o vad bine.

Astea mi-au placut. Mai jos avem ceva neconcordante.

Explicatia lui Dex cu privire la suspiciunea creata de suicide DDK nu prea tine. Nu putea sa inventeze altceva? Putea sa spuna ca a vazut cand tipa a declansat dispozitivul, si a suspectat ceva, restul fiind doar intuitie, si nu noroc cum a insinuat.

Si ce mirat a fost eroul nostru cand a ajuns in piata publica, pe timp de noapte, si a trecut tipul de la securitate! Cum si-a permis asa ceva ala? Sa-l deranjeze? As! Nimic nu poate sa-i stea in cale lui Dexter cand isi ia cu el remorca de noroc.

Nu cred ca cineva s-a indoit vreo secunda ca sfarsitul Adevaratului Macelarului din Port va avea loc chiar in balta care i-a adus renumele. Flacari si maini legate? Un fleac! Nici macar nu l-au ciuruit.

Daca in episodul trecut Dexter si-a lasat vocea originala pe inregistrarea care o fac cei de la Urgente, acum avem si proba video de pe telefonul lui DDK. Sa nu uite cand ii da in cap, sa-i ia si telefonul si sa-l faca bucatele. Nu de alta, dar ar fi pacat ca dintr-o prostie sa se termine totul.

La sfarsit ramane combinatia din casa unde ar trebui sa-si gaseasca sfarsitul Batista. In chiar ultimul moment, dupa ce Travis isi descrie intentia ucigasa (ca intr-un manga sau anime: acum o sa mori!), apare Quinn salvatorul. Asta e prima parte din combinatie. Al doilea lucru este peretele din aceasi casa pe care Travis si-a lasat amprenta. Si nu numai. Si fata lui Dexter. Daca nimeni nu o sa zica nimic, sa dam vina pe focul care a cuprins casa si a topit vopseaua de pe perete.

In rest, dragii mei, enjoy!

N-am inteles ce a vrut Sutter din To be act 1 & act 2 (sper sa fiti de acord si sa reunim ultimile 2 episoade intr-unul singur), dar le-a amestecat prea tare. Eu unul, am urmarit cele 2 episoade ca un tot unitar, dar fiecare dintre ele a avut o tema diversa. Ce rost a mai avut atunci sa faca un episod de 90 de minute si sa-l imparta in doua, difuzat in doua date diferite? Ratiuni comerciale? Teama de a nu fi inteles de public? Dorinta de a detalia anumite lucruri?

Trebuie sa recunosc ca sunt putin cam dezamagit de felul in care s-a terminat sezonul 4. Daca in anii precedenti finalurile de sezon erau suspansul suprem, de data asta Kurt Sutter a decis sa sparga propriul pattern si sa ne aduca un season finale plat, fara un cliffhanger de calitate sau o desfasurare de evenimente care sa ne fi tinut cu sufletul la gura, sa muscam din covor de nerabdare, sa avem grija sa nu fim deranjati, etc. Faza cu CIA-ul are gust de final de “Lost”, bine ca nu e final de serial la SoA, altfel si-ar fi pierdut gustul de serial de calitate.

De multe ori ultima carte s-a jucat in ultimile minute, dar nicicand nu a iesit al cincilea as din maneca pentru a rezolva problemele. In schimb, Romeo Parada si acolitii au reusit sa rezolve probleme legale ale clubului, obligandu-l pe Jax sa ramana in Charming, in fruntea clubului si sa continue sa faca trafic de droguri si arme pentru RIRA si cartelul Galindo. In momentul in care Mr. Machete a scos legitimatia de agent s-a naruit pur si simplu filonul narativ al intregului sezon. Praful s-a ales, doar pentru moment se pare, de ancheta RICO a lui Potter. Va aduceti aminte? Faimoasa si amanuntita ancheta care l-a adus pe Juice in pragul sinuciderii si omuciderii unui frate biker, aceasi ancheta care l-a facut pe Otto sa tradeze clubul la care tinea mai mult ca la ochii din cap (literal si metaforic vorbind)! Amenintarea RICO exista, dar trece pe planul secund, atata timp cat Romeo isi va juca rolul de magician si pana cand cartelul Lobo Sonora va inceta sa mai existe ca amenintare.

Jobenul lui Sutter nu isi pune capac. Scenaristii tin cu dintii de Clay, nu-l omoara pentru ca au nevoie de el irlandezii si implicit mexicanii. Clay a fost villain-ul sezonului, cancerul clubului care trebuia extirpat, cel care a ucis si a ordonat sa fie altii ucisi, care a strans acorduri pentru beneficii personale si nu ale clubului, iar rasplata i-a fost pierderea patch-ului de presedinte si un scuipat intre ochi. Putin, muuuuult prea putin. Singura pedeapsa mai interesanta este un Clay in versiune Piney 2.0, tragand dupa el o butelie de oxigen (urmare a razbunarii lui Ope), un Clay castrat (din punct de vedere al puterii) care isi va pastra insa statusul de membru si dreptul de vot, umbra a celui care a fost mana forte a clubului pentru decenii.

Se tine si de Juice. Baiatul asta trebuia sa sfarseasca intr-un blaze of glory, nu la masa clubului, ca si cum ar fi trecut un burete imens si a sters urmele fratricidului. In schimb il pierd pe drum pe Opie. Opie care ar fi trebuit sa fie in stanga lui Jax, frate si vicepresedinte. Sper doar ca tipu sa fi intarziat la intalnire pentru ca s-a oprit sa puna benzina (dar stiu ca nu e asa).

A vrut Jax adevarul, dar cand l-a aflat n-a mai putut sa faca nimic. Adevarul l-a distrus. Acum ca stie tot, nu poate sa faca mai nimic. Clay i-a ucis tatal, a ordonat asasinarea sotiei, a distrus clubul, si el nu poate sa-l omoare. Cu ce carti avea in mana, Jax a ales cea mai buna iesire din criza. N-am sa mai adaug nimic la Jax, tot ce a facut si zis a avut un sens.

La fnal de sezon, la un asemenea final, ar trebui sa cam iau personajele la rand si sa le puricam. Acum n-ar avea sens, pentru ca a avut grija Kurt Sutter sa ne arate fiecare ce poate si sa ne explice totul. Singurele lucruri interesante care au ramas pentru la anul: pierderea aliantei cu Leroy si Niners iscat de nechibzuinta lui Tig, precum si amenintarea cu represalii a unui mare ganster; moralitatea lui Roosevelt, care va avea grija sa bage la zdup baietii rai; Bobby in parnaie, cu Otto langa el si la un pas de injectie.

In rest, dragii mei, ne vedem la anul!

Se spune ca atunci cand ai atins fundul, singura solutie este sa te ridici. Ceva in genul asta este si Dexter. Dupa episodul de saptamana trecuta era greu, daca nu foarte greu sa scoti un episod mai prost sau la fel de prost. Lasand linguselile deoparte, am avut parte de un episod interesant, cu ceva scapari, cu destule neconcordante, dar un episod bun per total. Chiar si colegul Mysnc zicea ceva de genul ca veteranul serialelor de calitate nu isi pierde vigoarea atat de usor. Nu pot decat sa-l sustin pentru ca chiar daca nu ti-a placut ceva la vreun episod, per total Dexter ramane unul dintre cele mai bune seriale in circulatie.

Acum ca am aflat adevarul despre Gellar, si Dexter odata cu noi, lucrurile tind sa fie mai de inteles, mai ales ca nu trebuie sa alergam dupa cai verzi si sa ne indoim de natura lui Gellar. Mai important este ca Travis scapa din mana lui Dexter, dar in acelasi timp isi paraseste si maestrul. Dupa ce fusese ucenic timp indelungat, vreo 3 ani, perioada in care nu si-a dat seama ca Pasagerul sau Intunecat nu exista in realitate, Travis a ajuns in momentul in care se declara independent si devine la randul sau maestru in cautare de discipoli.

E interesant modul prin care Travis se desparte de fantoma profesorului, dupa ce in episoadele trecute s-a luptat cu acea parte din personalitatea lui care il intruchipa pe Gellar – lucru absolut normal la persoanele afectate de personalitate multipla. Se desparte nu este cuvantul potrivit, mai degraba cele doua personalitati se contopesc, devin una singura, atunci cand Travis isi da seama ca profesorul nu l-a ajutat nici o clipa, cand isi da seama ca a facut totul singur. Din acest moment Travis nu mai are nevoie de el, este el cel care detine controlul, nu mai are nevoie de maestru, actiunile lui nu mai sunt vazute ca rezultatul cerintelor invatatorului. Acum are nevoie de un ucenic, nu doar ca sa-l ajute cu munca fizica, dar mai ales sa confirme noua pozitie dominanta. Nu este intamplator si faptul ca procesul de selectie al discipolului isi are baza in comentatorii de pe blogul lui Gellar, cineva care nu doar apreciaza munca lui, dar este si dispus sa accepte fara rezerve deciziile profesorului.

Dexter nu este la fel de bine construit de data asta. Chiar daca noi toti il vrem acelasi serial killer rece si fara mila (unde esti tu, serie intai?), in ultimul timp Dex ca intrebarile pe care si le-a pus in ultimul timp sunt cat se poate de legitime, daca luam in considerare ca cel din fata noastra este o fiinta omeneasca si nu un robot. Asa ca ii accept cearta cu Harry si eterna interogare cum ce s-ar fi intamplat cu el daca nu ar fi existat Codul. Daca pana acum punerea sub semnul intrebarii a regulilor insemna doar faptul ca vroia sa actioneze inafara Codului, acum incepe sa apara o alta intrebare: poate, fara Cod, nu as devenit un serial killer si cineva m-ar fi putut ajuta? Acel “I guess we’ll never know” referindu-se la destinul de killer cu sau fara Harry, dar si la intrebarea adresata lui Louis (“Who would choose to be a serial killer?”), isi au locul si sensul mai mult ca niciodata. Punctul slab al rationamentului, daca ne luam dupa Cod, este atunci cand se enerveaza ca nu l-a prins pe Travis, dar cu un minut inainte a ucis un nevinovat (nu avea nici o dovada ca tipul de yacht ar fi ucis pe cineva, el doar curata scena crimei). Sau unde ar trebui sa punem vointa de nezdruncinat a eroului nostru care vrea sa-l prinda de unul singur pe DDK, iar dupa o secunda pune mana pe telefon si chiama politia, si nici nu se oboseste sa-si mascheze vocea in vreun fel? Scena de pe yacht se termina cu un salvator sut in punga de gunoi din care ies cutiile cu substante chimice folosite de Travis pentru a intruchipa ultimul tableau.

Mai ramane Debra si psiholoaga ei. Cu amintirile ei din copilarie a deschis o adevarat cutie a Pandorei. Ma asteptam, mai astept inca, sa i se propuna o terapie prin hipnoza regresiva, in asa fel incat sa descopere cine stie ce, mai ales ca micul Dexter nici nu stia pe cine avea in camera. Oare ce isi va aduce aminte Debra, daca a incercat si reusit sa inchida intr-un colt al mintii atat amar de vreme? Pana atunci trebuie sa rezolve problema cu Matthews. Sunt doar curios cum o sa se termine, cad cei doi sefi ai ei sau o da la pace pentru un viitor mai lejer si fara sule-n coaste?

Laguerta isi face aparitia doar cat sa ne dam seama ca nu ne-a fost dor de ea iar Quinn a ajuns o caricatura de personaj. Se pare ca Louis este ceva mai inofensiv decat m-am asteptat, sau totul face parte din vreo tactica de invaluire? Saracul Batista a ajuns semnul destinului in viziunea lui Travis, dupa ce primeste o sanatoasa cruce pe scafarlie.

In rest, dragii mei, enjoy!

Sons of Anarchy nu mai exista. Au ars. Iar focul a fost aprins de mainile lor. Se presupunea directia pe care o apucase sezonul patru, doar ca de data asta complotul oamenilor legii este doar un detaliu, aproape de neluat in seama. Sons sunt unul impotriva celuilalt, frate care nu mai are incredere in celalalt frate. Care mai de care prin inchisoare, care mai de care vrea sa moara mai repede, altii morti de mana fratelui, altii care o sa moara in curand. Greu de crezut ca legile clubului vor reusi sa reinstaureze ordinea, dificil de inchipuit cum va renaste clubul. Avea dreptate Tig: e presedintele lor care i-a adus in situatia asta, si pentru asta trebuie sa plateasca. Tig avea dreptate, Tig nebunul s-a dovedit a fi cel mai lucid dintre toti, pentru ca autodistrugerea clubului este rezultatul propriilor actiuni, ale secretelor, a conducerii lui Clay Morrow.

Episodul asta mi-a creat impresia ca majoritatea personajelor s-au miscat haotic, ceva in genul insectelor care simt ca in curand vor fi strivite de o forta superioara. Parca au pierdut uzul ratiunii, sau au prea multa, creandu-si iluzia de a avea situtia sub control. Gemma continua sa fie rece si metodica; si, totusi, in acelasi timp isi schimba ideile pe banda rulanta. Mai intai il vrea mort pe Clay, apoi il avertizeaza de furia lui Opie, ii spune ca-l iubeste si-l saruta – chiar daca sarutul ala are gust de Iuda, sau presupune ca nu o sa-l mai vada viu si este un ramas bun. Se pare ca Gemma a pierdut controlul, iar ceea ce a construit 20 de ani i se sfarma in palma. Ce pui la cale doamna draga? Oare avertizarea lui Clay face parte din plan (atat cat sa-si poata pune o vesta antiglont pe sub camasa), adica omul ei sa traiasca pana cand Gemma va avea banii de pensie si apoi Clay va muri asa cum vrea ea?

Acum il inteleg pe Sutter cand il tine in lesa pe Ryan Hurst. Pentru ca daca i-ar da drumul, asa cum a facut acum, Hurst interpreteaza un Opie cuprins de o furie apocaliptica, devine un imens magnet care eclipseaza cu usurinta orice alta actiune care se desfasoara in acelasi timp. Opie este ranit profund, tradat de persoanele pe care le-a iubit si in care s-a increzut cel mai mult pe lumea asta, de fratii sai, iar Hurst nu ezita nici o clipa in a-l arata pe Opie ca erou din mitologia nordica alimentat de o dorinta de razbunare ingrozitoare. Daca Clay va supravietui impuscaturilor lui Opie, luand si in calcul faptul ca nu va mai fi presedinte sau/si in inchisoare – deci fara putere in club – voi continua in a-mi face griji pentru Opie pentru ca cei doi au ajuns la acel punct in care nu pot sa mai stea la aceasi masa. Iar daca Opie va iesi din peisaj, atunci Sutter i-a oferit acestuia un mod memorabil de a-si lua la revedere – nu cred ca ca altcineva ar fi meritat sau ar fi fost mai potrivit decat Opie sa-l ucida pe Clay.

Juice si Bobby sunt atrasi de vartejul creat de Potter. Am sperat pana in ultima secunda ca Otto nu va semna acel act, dar si el a ajuns la final si trebuia sa-si semneze epilogul. In fondatitudinea sa este mai mult decat de inteles: de ce ar mai fi trebuit sa-i protejeze pe Sons dupa ce si-a dat viata pentru club iar in schimb a obtinut o mare minciuna si nimic? Scena semnarii documentului a avut efectul unui pumn in stomac, chiar mai rau decat scena finala. Lectura listei, calmul lui Otto, urletele lui Bobby – tortura in cel mai pur stat. Ce mi-a placut mai mult la Otto a fost faptul ca nu a aratat nici un moment satifactie pentru ce i-a facut lui Bobby, Otto l-a pedepsit pentru Luann, iar privirea (ce i-a mai ramas din ea) era plina de compatimire pentru ca stie cel asteapta pe Bobby acum cand a devenit noul om al clubului in puscarie.

Cam atat pentru episodul asta. Ultimile doua episoade vor avea o singura recenzie, pentru ca eu voi urmari cele doua episoade ca un intreg, asa cum cred ca ar fi vrut Kurt Sutter.

In rest, dragii mei, enjoy!

Mai sus il aveti pe Dexter in varianta Carrie by Stephen King. Sub o ploaie de sange, avem un Dexter nedumerit putin si mult furios, cat de tare imi place un Dexter suparat foarte pe cineva anume. Urmeaza, bineinteles, mare nedumerire din final. Cum adica? Pasagerul Intunecat al lui Travis e ca si al meu? Nu pot sa-l trag pe linie moarta doar asa cum vreau eu si sa aiba feciorasul asta o viata mai buna de trait si o paine mai alba de mancat? Vai, ce teapa enorma mi-am luat! Pai unde ne trezim domnilor, nu aveam eu exclusiva asta? Pasagerul Intunecat era al meu si gata, nu trebuia sa se mai bage si altcineva! Deocamdata sa iesim din hruba asta si sa-i dam de cap si in cap lu’ tipu’ asta cu personalitati multiple ca-n multe filme americane. Eu cam asa cred ca incepea monologul lui Dex cand a deschis cutia frigorifica in care salasluia profesorul Gellar, eu zic doar inceputul pentru ca restul monologului era format din blestematii si trimiteri putin cuviincioase la dulcea mamica a lui Travis.

V-a placut si voua episodul asta atat de mult incat a-ti incercat sa vomitati putin dupa? O imensa maree de clisee politiste si nu prea, care mi-au produs o greata cel putin egala cu rezultatul unei ingurgitari de juma’ de kil de bomboane fondante in 5 minute. Adica le-au trebuit noua (9!) episoade astora ca s-o dea pe sleau treaba cu Gellar (care pana mai de curand era Geller, cel putin in recenziile mele si comentariile voastre)! Acum stau si ma intreb, oare ce o sa mai toace in sezoanele 7 si 8, daca s-au apucat deja sa regurgiteze in sezonul 6? In sezoanele trecute asteptai sfarsitul, trageai linie si ieseai pe plus, adica erau defecte evidente dar compensate de un context general destul de solid si interesant, dar si de activitatea actoriceasca, uneori inumana, a lui Michael C. Hall. Acum, mai ramane doar domnul de mai sus si… atat.

N-are rost sa facem o lista cu indiciile care il dadeau pe Gellar mort in realitate si viu in constiinta lui Travis, mi-ar fi placut totusi sa vad scris – cu sange bineinteles, ca gloantele explozive se terminasera – in toaleta aia de motel al lui Travis: Gellar e mort! De mult!

Sa mai scoatem in evidenta inutilitatea intrigilor secundare, de tip Quinn si Batista. Cat de funny credeau scenaristii c-o sa fie astia doi in varianta de prieteni buni politisti, la mare cautare prin… anii ’80?! Norocul meu, de a nu vomita, a fost ca nu le-au pus in gura si expresia we are the police cand s-a luat tanti aia de peste drum cand baietii se cafteau pe rand dupa ce inutilul Quinn si-a tras-o cu o tanti scoasa din uz si si-a uitat pistolul + telefonul in masina lui tanti si dupa aia s-a luat si de viata privata + sora mai mica a lui Batista care nu a mai rezistat si s-au luat la tranta pe imasul ala verde. Va dati seama ca nu are nici un Dumnezeu fraza de mai sus? Ei bine, nici un sens n-au avut nici astia doi.

In sfarsit Debra ajunge la un psiholog, nu doar din obligatie ci din nevoie. De abia acum s-au apucat sa mulga si ideea asta. Dupa ce i-a murit mama cand era adolescenta, tatal ceva mai tarziu, apoi s-a pricopsit cu un logodnic serial killer si frate de sange cu fratele ei adoptiv, apoi s-a mai lipit de un tip father figure respectand canoanele freudiene, care moare si el de mana unui alt serial killer, si stati asa ca tipa inca n-are 30 de ani. Va dati seama cat or sa mai traga spuza si de turta asta? Iar pana la sfarsitul sezonului o sa-i mai bage la inaintare si pe Laguerta cu Matthews in cazul prostituatei moarte de supradoza accidentala si cu sternul rupt, asa ca mai aiba ce face si Debra in urmatoarele sezoane. Cand o sa-i ia locul lui Laguerta, care ii va lua locul lui Matthews, care in locul lui Debra va veni Batista.

Masuka si Louis. Masuka era piticul porno al seriei, care mai nou s-a apucat sa-i dea indicatii lu’ ala micu (adica Louis) cum trebuie sa se comporte in mod corect un tip cu o tipa cand intre cei doi se baga un altul care e frate cu tipa si mai are si un pistol mare. Ce s-a intamplat cu Masuka cel libidos si cu experiente sexuale ciudate? A ajuns o autoritate morala si nu stim noi Singura idee interesanta ramane pustiul cel nou, Louis, si ultimul sau trofeu sub forma de pasarica cubaneza sora cu Batista prezentati amandoi la pielea goala (ca doar suntem pe canalul lui Hank Moody) ca fundal la mana lui ITK in vitrina.

In rest, dragii mei, enjoy!

Pentru comentarii!

Unul dintre punctele forte ale serialului este relatia pe care Dexter o are cu sora vitrega Debra, un element important doar si pentru evolutia narativa. Desi cunoaste modul prin care Dexter a ajuns in familie sau/si faptul ca stia de legatura de sange dintre el si Rudy/Brian, Debra nu reuseste sa-l revaluteze, macar un pic asa, pe Dexter – un tip cu multe secrete si putin vorbaret, care are o relatie maniacala cu sangele si o legatura constanta cu moartea.

Avand in vedere cele mai de sus, cateodata iti vine sa-ti iei lumea in cap cand vezi cat de “oarba” este Debra, ca nu reuseste sa vada ceea ce este la o palma de nasul ei. Sa suspectezi persoana care iti este cea mai draga pe lumea asta nu este un lucru atat de usor de facut; in multe cazuri chiar se prefera sa inchizi un ochi sau poate pe amandoi. Cam asta este tema de saptamana asta, scoaterea in evidenta a relatiei dintre cei doi, pe langa cele lansate la inceputul sezonului: procesul de umanizare al lui Dexter, raportul cu micul Harrison, dar si relatia cu Intunecimea Sa – adanc analizata in episodul trecut prin aparitia lui Brian, dar si de-alungul celorlalte episoade prin paralelismul construit cu ajutorul lui Travis si Pasagerul sau Intunecat care are forma lui Gellar.

Frate – sora, Dexter – Debra, Travis – Lisa. Dexter incearca sa-si obtina iertarea mituind-o pe Debra cu cafea si gogosi, scuzandu-se pentru cele 5 zile de concediu neasteptat. Dar in momentul in care Debra da peste pixul din Nebraska, isi da seama ca a fost mintita, iar problema de comunicare devine apasatoare, impingand-o chiar a se destainui psiholoagei de la sectie. Sfatul obtinut este gasirea unei modalitati de restabilire a comunicari printr-un dialog cu Dexter, un dialog bazat pe probleme lui Dex si nu ale Debrei. Momentul cinei este prost ales pentru ca Dexter are de rezolvat problema Travis – Gellar, asa totul se cam duce pe apa Sambetei.

Intre timp Travis incearca sa-si protejeze sora propunand varianta favorita a scenaristilor cu Disneyland, dar in final Gellar invinge, Lisa devenind personajul principal in ultima “opera de arta” a celor doi Doomsday Killers.

In afara faptului ca ni s-a mai oferit o alta dovada a faptului ca Gellar nu exista decat in mintea lui Travis – Gellar “se fereste” in mod abil de Dexter – cel mai interesant lucru este ca Gellar “l-a vazut” pe Dexter, iar Travis a devenit aliatul sau. Cum vor evolua lucrurile acum, cand o parte a mintii lui Travis este de partea lui Dexter iar cealalalta este impotriva celor doi? Presupun doar ca in valtoarea asta va fi prinsa si Debra, poate si doar pentru ca a fost vazuta de Travis in jurul casei Lisei.

Batista ultraprotectiv se aseaza destul de bine in tema episodului. Laguerta politically correct nu prea tine, bine ca apelul ala misterios a venit destul de repede ca sa ne intrebam pe cine protejeaza tipa.

In rest, dragii mei, enjoy!

In ultimile episoade am observat o evolutie a personajului lui Ron Perlman, Clay, iar aceasta linie ma duce pe undeva unde nu prea imi place. Mai ales dupa ce s-a intamplat in acest episod. Chiar de la inceputul sezonului s-a insistat pe schimbarea negativa, pe pierderea suportului prietenilor, a celorlalti motociclisti, chiar si a sotiei, iar logica urmare ar fi moartea. Pentru ca asta ar merita cineva care ucide cu sange rece un membru al SAMCRO, nu conteaza daca asta se intampla acum 20 de ani sau 2 zile, care ordona uciderea unui membru SAMCRO sau a femeii acestuia, care manipuleaza clubul si-l implica intr-o afacere in care si-au pierdut viata mai multi membri SAMCRO si SoA. Dar chiar daca s-a insistat pe eliminarea lui Clay de mana unui fiu (Son) si nu s-a luat in calcul exilarea acestuia, ma tem ca Sutter ne-a pregatit o surpriza. Anume aceea ca presedintele SoA va intra la inchisoare sau, in cel mai bun caz, in Programul de Protectie al Martorilor, daca va depune marturie in cazul pregatit de Potter impotriva Real IRA si al cartelului Galindo. Pentru ca Potter a spus tot timpul ca se foloseste de Sons ca sa obtina acuzarea irlandezilor si mexicanilor. In acest moment lista celor care il vor departe sau in groapa pe Clay s-a marit: Gemma, Unser, Opie, Jax sunt doar o parte dintre cei indreptatiti sa se afle pe aceasta lista.

Incep sa cred ca Juice va gasi o metoda de a iesi din plasa procurorului, poate chiar va muri dar o va face intr-un mod care ii va aduce respectul fratilor pe care a crezut ca i-a tradat. Daca initial Lincoln Potter a incercat sa-l corupa pe Otto, iata ca atunci cand apele se limpezesc in oala lui Luann, Otto este la un foarte mic pas de a da clubul pe mana procuraturii. Chiar daca acest lucru nu se va intampla, faptul ca Otto doar s-a gandit la asa ceva i va zdruncina profund modul in care va privi lucrurile de acum incolo. Otto s-a sacrificat pentru binele clubului, i-ar acesta l-a mintit in legatura cu putinele lucruri care mai aveau valoare pentru el. Imi place sa cred ca la sfarsit clubul il va ierta si-l va intelege, pentru ca asa stau lucrurile.

Call of duty a fost un episod cu multe momente interesante care au contribuit la dezvoltarea tramei principale, dar niciunul nu atat de tragic ca moartea lui Kozik. Si totusi sunt unele scene care puteau astepta un alt episod, nu ca n-ar fi avut loc acum, dar si asa a fost un episod dens. Am sa enumar acele scena care mi-au atras atentia, nu conteaza daca meritau sau nu sa fie prezentate acum: aparitia lui Wendy, sfarsitul lui Georgie (poate si a intentiei lui Clay de a opri construirea zonei rezidentiale in Charming), Otto acceptand (partial) oferta lui Potter, Juice confesandu-se (partial, si el) lui Chibs, Clay pierzand un alt aliat (sa-ti pierzi sprijinul propriului Sgt. In Arms e grav intr-un MC), Gemma incercand sa-i tina sub control pe Unser si Jax in a-l scoate in decor pe Clay, Unser lansandu-l pe Opie pe o orbita sangeroasa.

Si la sfarsit de drama, un pic de umor: Tig si Real Doll, Wendy care a trecut in tabara femeilor si a proprietarilor de buldogi francezi care se chiama Ramon, ultimile cuvinte ale lui Kozik – You gotta be shitting me (una dintre frazele favorite ale lui Dutch din The Shield).

In rest, dragii mei, enjoy!

Cat de inutil a fost episodul asta? S-a vrut un episod tip bottle-show si a iesit o carpitura la un petic, o carpitura care mai mult a largit decat a acoperit. Daca vroiau cel mai bun exemplu de bottle-show trebuiau sa se uite la Breaking bad, episodul 10 din sezonul 3 The Fly. Poate ca vroiau sa exploateze cat mai mult filonul cu fratele Brian dupa ce l-au ascuns p-ala cu Fratele Sam. Sau a fost vreun fel de publicitate la acelasi frate Brian care joaca un rol intr-un film care e pe ecrane in aceste zile. Na ca am cazut si eu in capcana asta, pentru ca am dat un search pe tipul asta si mi-a iesit un film pe care vreau neaparat sa-l vad!

Ma intorc la Dexter. Nebraska este un fel de road episode, un road movie la scara mult mai mica, pastrand proportiile. Partener de drum este Brian, cea mai noua fantoma in lumea lui Dexter. Sau poate ca Brian apare ori de cate ori Dexter pleaca in misiune peste hotarele Miami-lui, vazandu-l pe Harry ca il astepta la intoarcere la buza orasului. Dupa primul episod al sezonului, in care Dexter isi face de cap avand statutul de vedeta, acesta este singura oara cand se continua intr-un fel actiunea ramasa undeva… acolo. Un fel de intoarcere la origini, o intoarcere la anarhie, la a ucide fara resentimente sau a respecta Codul lui Harry, un strigat de libertate al naturii asasine a lui Dexter. O demonstreaza aventura sexuala din benzinarie (si cat fugea de sex in primele sezoane!), pistolul furat (lasam deoparte posibilele videocamere), impuscaturile in panourile publicitare de pe strada, scurta manie a vitezei.

Motivul expeditie punitive este Jonah, fiul defunctului Trinity. Aparentele par sa-l indice ca posibil asasin al surorii si al mamei, iar Dexter trebuie sa-l opreasca in a deveni urmatorul Trinity, mai ales ca politia ii atribuie acestuia cele doua victime. Stiind doar el ca Trinity este mort, vina cade, evident, pe pusti. Dexter jongleaza cu impulsurile omicide trimise de catre Brian pe de o parte, si cu responsabilitatile sale de tata, frate si criminalist de cealalalta parte, intr-un vartej de emotii si instincte primordiale de care nu reuseste sa scape. Asa ca, prada impulsivitatii, Dexter intra in casa lui Jonah cautand probele vinovatiei, il infrunta pe pusti confesand uciderea lui Trinity, dar si faptul ca stie ca el este cel care si-a ucis mama si sora. In momentul decisiv, cand baiatul este in mainile sale il lasa sa scape, pentru ca intr-un moment de sinceritate Jonah marturiste uciderea mamei ca razbunare pentru sinuciderea surorii dar si a vietii pe care o dusese pana in acel moment. Viata lui Jonah este pretul pe care Dexter trebuie sa-l plateasca ca sa isi recastige echilibrul, pentru ca este prima oara cand se afla in fata cuiva care isi cerseste moartea. Jonah trebuie sa-si ierte singur pacatele pentru ca doar asa isi va da seama ca ceea ce a facut e gresit, dar nu prea. In felul asta Dex vrea sa-i demonstreze baiatului ca in viata poti sa alegi, asa cum face el gandindu-se la Harrison si la viitorul sau, criminal sau nu.

Dexter lasa in viata una dintre putinele persoane care ii cunosc adevarata fata si in acelasi timp se elibereaza de Brian si indoielile sale: la urma urmei ucide un tip care devenea prea curios (un fel de victima colaterala) dar lasa in viata un altul care si-a ucis mama ca razbunare intr-un act de furie oarba.

Libertatea recastigata de Dexter este dublata de cea a lui Travis. Se pare ca tanarul este intr-o criza profunda si decis sa renunte la ultimul capitol delirant din imaginatia lui Gellar. Este din ce in ce mai evident ca Gellar face parte doar din imaginatia lui Travis, chiar daca el atinge obiecte sau cine stie ce mai face – a se vedea si Brian care mananca, sau ii pune furca in maini lui Dexter. Intr-unul dintre monologurile de la inceput Dexter zice ca nu exista intuneric fara lumina. Oare lumina din viata lui Travis sa fie sora-sa, care il primeste in casa ei fara sa priceapa adevaratul motiv al vizitei? Sau sa fie Dexter cel care il va ajuta sa se elibereze?

Ce se intampla pe langa, mai putin interesant. Doar daca Quinn sau noul detectiv sau video game master-ul (fan Dexter, de altfel) sa se apuce sa se intrebe pe unde fuse Dexter si ce facu?

Acum ca i-au mai dat 2 sezoane oare ce o sa-i mai dea de facut?

In rest, dragii mei, enjoy!

Trebuie sa recunoasteti ca au fost cele mai… 50 de minute din tot serialul, nu doar din sezonul asta. Un episod care respecta linia curajoasa a seriei, fara jumatati de masura, nimic luat din alta parte, nimic reciclat, un episod in care gasim performante actoricesti deosebite ale lui Charlie Hunnam, Maggie Stiff si Ryan Hurst, ca sa enumar doar cativa dintre cei perindati prin fata ochilor. Un episod in care se vorbeste de maini: cele ale Tarei care nu va mai opera niciodata sau prea curand, mainile lui Clay pline de sangele fratilor ucisi care o desfigureaza pe Gemma, mainile tremurande ale lui Juice cand il suna pe Potter, mainile care il vor ucide pe Clay (Jax sau Opie, lasam la latitudinea Gemmei). Dar cele mai importante maini sunt cele ale lui Kurt Sutter care a scris un scenariu extrem de important intr-un mod admirabil si cele ale lui Peter Weller (regizor) care a reusit sa dirijeze totul intr-o liniste colosala, aproape fara atat de la moda montaje muzicale, multe prim planuri, tensiune la limita imposibilului.

Multi (si eu in recenzia trecuta) s-au intrebat cum ar fi fost viata lui Jax in afara clubului? Iata ca acum avem o bucata de viata de familie, fara vesta cu culorile clubului, cantand cu copiii in masina, sporovaind politicos cu fortele de ordine despre motoare, facand un picnic cu familia in parc. Poate sa-si lase vesta de biker acasa, dar Jax ramane intotdeauna un biker, el apartine clubului, orasului Charming, poate sa incerce ori de cate ori vrea, dar nu va reusi, asta este realitatea, si nu cea care si-a imaginat-o sau ne-am imaginat-o noi pentru el.

La sfarsitul episodului trecut Clay il suna pe killer-ul mexicanilor. Desi ii promisese Gemmei ca Tara nu este amenintata, ordinul este dat si pus in practica. Se incearca rapirea Tarei, si doar determinarea ei si a lui Jax face ca totul sa se termine “doar” cu oribilele fracturi la mana dreapta. Singurul avantaj al Tarei in “evadarea din Charming” este facut bucatele. Odata cu pierderea abilitatii la mana dreapta, Tara pierde si speranta, iar Jax nu poate sa faca nimic pentru a o face sa se simta mai bine. Dialogul din spital te lasa fara cuvinte, Maggie Stiff e perfecta, iar ceea ce zice este la fel de rau ca si pumnii primiti de Gemma. Un lucru e sigur: Tara, asa cum o stiam noi, “a murit” in acel atentat.

Clay nu a reusit sa faca un lucru bun de cand a iesit din inchisoare, iar acest lucru l-a facut sa-si piarda mare parte din puterea pe care o avea in club. Putini sunt aceia care ii mai stau alaturi in aceste momente. In Hands pierde si ultimul, si cel mai important, sustinator al sau: increderea Gemmei. Confruntarea dintre cei doi este inevitabila: pe de o parte Gemma nu-l mai recunoaste pe Clay, care in ciuda promisiunilor da ordinul de asasinare al Tarei, punand in pericol viata fiului si a nepotilor ei; pe de alta parte Clay ii arata si latura plina de pacate si o acuza de manipulare cu scopul eliminarii lui JT (cunoscand-o pe Gemma trebuie sa dmitem ca aceasta posibilitate exista). Incaierarea are loc, castiga Clay prin forta bruta, fiecare pumn luat de Gemma in fata il simtim si noi, dar forza Gemmei nu sta in bicepsi (iar Clay ar trebui sa stie asta) asa ca razboiul doar ce a inceput, chiar daca Clay a castigat prima batalie. In curand Clay isi va pierde puterea sau/si viata, va fi exilat sau va ajunge in inchisoare fara sprijinul SAMCRO, sunt cele mai plauzibile scenarii.

Poveste lui Juice nu pare pe aceasi lungime de unda cu ceea ce se intampla in jur, dar nu este deloc mai putin importanta: intr-un context diferit oricine si-ar fi dat seama ce se petrece intre el si politie, daca nu si-au dat deja seama este pentru ca Sons sunt prea adanc bagati in rezolvarea problemelor mai urgente (si ma gandesc eu, nici nu vor sa vada ce se petrece intr-adevar cu Juice). Raul este facut. Juice a semnat acordul cu Potter (care se dovedeste un manipulator fara scrupule, pana si seriful luand distanta fata de actiunile lui) si nu cred ca se mai poate razgandi: cand clubul isi va da seama va fi prea tarziu.

In rest, dragii mei, enjoy!

Frate, ia zi cum e cu luminita de la capatul tunelului?

Sper sa fie loc pentru toata lumea acum. Dupa Obi Wan, Yoda, Harry, vine si randul lui Brian The Ice Truck Killer. Eu zic ca si Gellar tot pe acolo o arde, in curand vine si Fratele Sam, si sa vezi tu petrecere… Lasand, putin, mistoul la o parte cred ca sunt cam multe aparitii onirice in acest sezon Dexter. Nu ca n-ar fi binevenite, dar sa nu o dam in povesti cu fantome ca mi-l iau pe Casper si ii chem pe Ghostbusters sa rezolve situatia.

Pasagerul Intunecat a fost mai tot timpul descris ca fiind un fel de oaspete – urmare a unei puternice traume infantile – adanc inradacinat in subconstient si aproape separat de psiche-ul lui Dexter. Codul lui Harry a reusit sa canalizeze aceasta sete de sange intr-o maniera ceva mai acceptabila, Dexter devenind un fel de justitiar, chiar un fel de erou-anierou – chiar il numeam la un moment dat Justitiarul Nocturn, parca – un killer de monstrii cu fata umana, un cod destul de precis – desi multe ori incalcat si remodelat – ce a reusit cu destul succes sa limiteze pulsiunile violente.

Fratele Sam este impuscat si in coma lansand un Dexter furios pe urmele asasinului, care isi indreapta mai toate banuielile catre Leo Hernandez – noul sef de banda locala – care ajunge sa fie ucis intr-un schimb de focuri cu politia. Inainte sa dea ortu’ popii, Sam iese din coma (cat de convenabil) si ii spune, tocmai, lui Dexter numele ucigasului si ultima sa dorinta, acea ca chiar el Dexter sa fie cel care ii va transmite iertarea. Asa ca, dupa ultima suflare a lui Mos Def/Yasiin Bey/Dante Terrel Smith/Dante Beze (frate, cred ca asta era in anturajul lui P. Diddy, etc), Dex il ia pe Nick ucigasul si-l duce la o plimbare pe plaja unde a fost botezat. Bineinteles ca in sufletul lui Dexter este mare lupta: chiar daca Fratele Sam i-a demonstrat ca se poate sa apuci si alta strada decat cea a Pasagerului Intunecat, nu reuseste sa inteleaga motivele lui Nick si, intial, chiar il lasa in pace. Dar Nick nici macar nu are vreo remuscare pentru ceea ce a facut, chiar rade de faptul ca totul a reusit atat de bine si ultimul martor a murit, deci e liber.

Si uite asa se explica toate chestiile legate de Ice Truck Killer din toate episoadele acestui sezon. Pentru ca Dexter nu reuseste sa duca la bun sfarsit misiunea data de Fratele Sam, ba chiar il ucide pe Nick in urma unui acces de furie oarba, obtinand aplauze de la Pasagerul Intunecat aparut sub forma de fantoma lui Brian, fratele de si intru sange.

In alt plan de actiune, Travis pare destabilizat de intalnirea cu Dexter si incepe sa aiba dubii serioase in privinta misiunii lui Gellar – ce pare sa consiste intr-un fel de ritual, care printr-o serie de omucideri “cheie” sa porneasca Apocalipsa. In final, Travis decide sa elibereze femeia rapita in episodul precedent, candidata sa reprezinte “tarfa din Babilonia” in ultima lucrare a lui Gellar. Oare ce va face profesorul?

Dexter si Travis se indreapta in doua directii diametral opuse: Dexter pare ca vrea sa se apropie de subconstientul obscur (pierzand un frate si recastigand un altul), in timp ce Travis alege eliberarea femeii.

Psihiatra si party-ul lui Deb, asistentul programator de videojocuri al lui Masuka si Jamie, Batista si pumnul sau in nasul unui Quinn beat, Laguerta si tot ce a mai miscat prin episod nu merita decat mentionati in treacat in josul paginii.

In rest, dragii mei, enjoy!

Intarzierea recenziei are un motiv. Eram indecis asupra tonului. Acum stiu. Azi o sa ma iau putin de Dexter. A fost o… vreme cand exista un serial killer la care noi, umili fani, aveam un nebanuit acces la procesul sau cognitiv, la monologurile interioare, la gandurile cele mai intime, la viziunea inedita asupra unei lumi vazute de la fereastra unui monstru fara sentimente. Dar ambiguitatea morala a acelor timpuri ne-au facut pa, pa cu manuta, iar monstrul a devenit un prietenos serial killer de cartier care elimina personaje nu cu mult diverse fata de el, o adorabila canalie care in marea parte a timpului are acest simt civic sa curete orasul de rai, nu ca sa-si inabuse pulsiunile homicide innascute.

Poate ca Dexter a fost tot timpul asa, poate ca am gresit eu ca nu m-am prins mai devreme. Poate doar si pentru ca avem o tendinta sa privim cu nostalgie primi ani de viata ai seriei, tendinta normala pentru lucrurile placute ramase in trecut. Episodul trecut era un mic pas inainte, tinand cont de ultimile scene plasate strategic la final, pe cand The angel of death este un episod de doi pasi clari inapoi, cu aceleasi cinci minute interesante la final, dar care nu reuseste sa aduca mai nimic nou.

De acum exista doar Dexter, superpolitistul dintr-un departament de incompetenti, care rezolva un caz de omucidere/sinucidere in 15 secunde pentru ca el se grabeste sa se intoarca la propria ancheta asupra lui Doomsday killer, unde va descoperi cu aceasi usurinta cu ajutorul unor coincidente sau/si noroace ca tipul pe care la vazut la scena crimei din episodul trecut nu este altul decat Travis Marshal, restaurator de carti vechi intr-un muzeu, si chiar tovaras cu profesorul Gellar pe care il cauta restul de oameni din acelasi faimos departament. Care Travis incearca fara succes sa rapeasca o tarfa babiloniana pentru noul proiect al lui Gellar, si primeste vizita Pasagerului Intunecat care il lasa sa plece pentru ca suntem de abia la episodul 5 nu este el autorul material al crimelor, dupa spusele lui fiind profesorul Gellar – dar sa nu uitam ca Dexter si Partenerul sau nu si-au facut prea multe scrupule cand au trebuit sa elimine partenerii de crime, care nu aveau legatura cu crimele, ai lui Jordan Chase din sezonul trecut – dar putand a avea sens daca se vede din perspectiva strategica, Travis ducandu-l la Gellar.

Si mai apoi mai este si Fratele Sam, care inchide episodul cu un atentat la viata sa (inca nu stim daca a supravietutit) si cu trei gloante in burta. Nu prea sunt un fan al discursurilor spirituale ale lui Sam, nici al personajului in sine, care si-a depasit deja conditia in ecuatia Dexter. A ajuns sa fie doar acel tip de personaj pus in sezon doar pentru a sustine pana la final tema religioasa din acest an, sa-l conduca pe Dex pe cararile pseudo-spirituale si fie paratrasnet pozitiv al unui Gellar religios carismatic. E, totusi, de apreciat ca cel care ii cere prietenia lui Dexter este un personaj fara intentii ascunse, doar manat de sentimente de prietenie, si nu are legatura cu Deb.

Lasand deoparte cele 5 minute, ramane cam putin. Mai avem acea omucidere/sinucidere care este pus in scena doar pentru ca Debra sa-si gaseasca o casa draguta, la malul marii si cu chirie ieftina, dar si pentru ca tipa si-a dat seama ca are nevoie de spatiul personal. Mai e si Masuka cu noul stagiar care, nici sa-i fi cerut, este un expert IT care ajunge la momentul potrivit sa elimine orice urma virtuala a mainii furate de catre cealalta stagiara. Mai e si noul cuplu de politisti simpatici, Quinn si Batista, care se duc sa interogheze o profesoara de universitate, fosta eleva si amanta a lui Gellar, cu care Quinn si-o trage ignorand faptul ca tipa poate sa mai fie prinsa in mrejele lui Gellar (spoiler alert: asa e), ignorand consecintele asupra anchetei (spoiler alert: o sa fie), ignorand sfaturile lui Angel (spoiler alert: avea dreptate Angel).

Putea sa fie si mai rau, putea sa fie si Laguerta.

In rest, dragii mei, enjoy!

Pentru cine suna telefonul, Clay? Tara sau Jax?

Sa incepem cu vestea cea buna, si anume ca vor 14 episoade si nu 13 cum era programat initial. Kurt Sutter s-a lamentat indelung de faptul ca nu putea sa faca un season finale al sezonului 4 asa cum vroia el, chiar daca il facea de 90 de minute. Asa ca FX s-a induplecat si i-a mai dat un episod, care va fi difuzat pe 6 decembrie. Deci, mai mult inseamna mai bine.

Sa continuam cu treaba noastra. Clay cannot be saved. Cat de credul poti sa fii, incat sa crezi ca lucrurile chiar se pot rezolva atat de usor? Juice, Unser, Gemma, doar cateva din personaje care din dorinta de a face ceva bun au ajuns sa creada ca tot ce zboara se si poate manca. Ideea este ca se poate manca, doar daca este pe gustul lui Clay sau Lincoln Potter. Pentru ca ei sunt cei ce vor beneficia de pe urma prostiei sau/si naivitatii.

La scena din cabana lui Piney, dintre Gemma si Unser, am vrut sa cred ca Gemma este un fel de vaduva neagra sau mai degraba o dark lady. Vaduva neagra ar putea fi pentru ca deja la ingropat pe JT, mai ramane sa-l ingroape si pe Clay – sotul – dar si pe amantul platonic din totdeauna – Unser. Dar poate fi considerata si o dark lady pentru sa foloseste de dragoste sau sex pentru ai manipula pe cei din jurul sau. Pe Unser il vrajeste pur si simplu cu un sarut, cati ani oare a asteptat Wayne un astfel de sarut? Pe Clay il crede prin ascunderea unor secrete ce vor intari relatia dintre ei si va rezolva problemele interne ale clubului. Finalul episodului mi-a aratat cat am gresit, dar cat a gresit si Gemma cand l-a crezut pe Clay. Dar ar trebui sa ne punem putin si in locul ei pentru a vedea lucrurile cum stau din punctul ei de vedere. Dupa o intreaga viata dedicata lui Clay (chiar daca a stiut ca el a fost cel care l-a ucis pe JT sau nu), in bratele cui s-a refugiat dupa ce i-a murit unul dintre baieti, dupa ce si-a construit personalitatea crezand orbeste in SAMCRO si liderul sau, dupa toate astea cat de usor credeti ca ii poate fi sa se lepede? Pe cand o nominalizare la Emmy pentru doamna Sutter aka Katey Sagal?

Gemma si Clay i-au construit lui Jax o realitate paralela, o realitate in care tatal sau moare intr-un accident de motocicleta, in care mama lui ramane vaduva ceva timp dupa care se casatoreste cu cel mai bun prieten al tatalui sau, o realitate in care Piney este ucis de Cartel, o realitate in care Tara poate fi indepartata de pericolul mexican doar printr-o calatorie de cateva zile in Oregon. Dar daca ai fi stiut cum este adevarata realitate cum ai fi reactionat. Daca in realitatea creata JT este un tata care si-a parasit copiii si sotia dragastoasa pentru a se baga in scutece cu o pustoaica de peste ocean, daca ti s-ar spune ca era un tip care nu putea sa conduca un club pentru nu avea curajul necesar, poate ca si tu ai fi ales aceasi cale si te-ai fi disociat de el. Dar daca… dar daca ai afla ca mama ta il insela cu cel mai bun prieten al sau, ca a fost asasinat de acelasi prieten cu binecuvantarea mamei tale, ca a prevazut ruina motoclubului in momentul in care a acceptat sa faca trafic cu arme, cum ai alege? Altfel, cu siguranta altfel.

Nu vreau sa ma lungesc, vreau doar sa risipesc niste cuvinte pentru Otto. Personaj tragic ce a avut de pierdut cel mai mult prin fidelitatea fata de club: este in inchisoare, sotia i-a fost ucisa, si-a pierdut vederea aproape total, iar acum vine Potter si ii arunca in fata ca acest devotament ii este platit cu nimic plus tradare si minciuna. Presupusul asasin al lui Luann se plimba nestingherit si are un alibi de toate frumusetea, Bobby l-a mintit pentru ca poate el este vinovatul, cam asta insinueaza Potter si eu daca as fi in locul lui Otto as incepe sa-l cred. Schema a mai fost pusa in functiune in sezonul 2 de catre Stahl care a reusit sa convinga clubul ca Opie este un tradator. Dar Potter lucreaza la un nivel superior, la un nivel in care pagubele sunt imense, pentru ca daca Stahl era o psihopatica furioasa ce nu reusea sa vada mai departe de propriul nas, Potter pare unul dintre cruciatii devotati cauzei pana la moarte, pentru care nu conteaza numarul de cadavre lasat in urma lor. Ca si acei “manati de sfanta menire”, nimic nu pare sa-l tulbure pe Potter, iar acea atitudine Zen e a dracului de angoasanta.

In rest, dragii mei, enjoy!

Red, Hot, Chilli, Choppers

Pentru intarzierea recenziei o sa dau vina pe Halloween si motoare. Ce bine se potriveste! Sa imi intarzii recenzia la un serial cu motociclisti pentru imi recontruiesc unul dintre motoare. Numa’ bine!

Ca sa nu va tin pe jar va spun ca Juice nu a murit. Neimportant avand in vedere ca cine citeste recenzia se si uita la episod. Si totusi este important aceste lucru pentru ca n-ar fi fost in spiritul serialului o astfel de moarte pentru unul dintre personajele principale, ar fi fost prea ieftin, sa zicem, sa moara spanzurat. Ar fi fost un moment crucial in economia serialului, dar in acest fel Potter nu ar fi mai avut vreo sursa din cadrul clubului pe care sa o poata manipula. Ar mai fost solutia Otto, dar nu cred ca omul isi poate trada fratii, dar nimic nu e batut in cuie… vezi Juice. Intrebarea care mi se naste in creierasi este: oare ce a inteles sau cat a inteles Chibs cand si-a dat seama ca Juice a avut tentativa de suicid? Si tind sa cred ca Juice va muri pana la sfarsitul sezonului, o moarte glorioasa pentru club si fratii sai…

Initial am vrut sa numar momentele principale ale episodului, dar m-am oprit pentru ca nu ar fi avut sens. O sa incerc sa le prezint asa cum le-am inteles eu. Dupa esecul lui Juice avem parte de moartea unui membru SAMCRO, ultimul dintre Original 9, Piney. Asta da moarte ca la carte! Este prima iesire din scena a unui personaj principal dictata de economia seriei – moartea lui Half Sack nu se pune pentru ca actorul avea alte planuri si a cerut sa iasa din serial. Piney a avut trei momente importante in episod: cand s-a impacat cu Opie, discutia cu Jax si moartea de mana celui pe care l-a sponsorizat la intrarea in club, Clay. Ma bucur ca avut cum sa-si ia adio de la fiu si sa se si impace cu el si ca a avut mult dorita discutie cu Jax (dar nu ia zis nimic de scrisori – ciudat, nu?) pentru ca simtea in toate oscioarele ca va muri in curand. Imi pare rau ca nu a avut posibilitatea de a vota pentru schimbarea liderului si ca nu a fost cu adevarat pregatit de vizita lui Clay. Singura greseala a lui Clay in uciderea lui Piney a fost prea putina violenta cu care s-a savarsit – luand in calcul capetele taiate ale membrilor SAMTAZ si ale celorlalti – doar o impuscatura in piept de la mica distanta plus un LS scris cu sange pe fotografia vechilor membrii SAMCRO?

Jax si discutiile tete-a-tete cu diversi. Cea cu Opie inainte de votare, cand inca il sustine pe Clay. A doua cu Tara si dramatica decizie de a o lasa sa plece impreuna cu baietii (nu-i cam aproape Oregon, luand in calcul mana lunga si razbunatoare a cartelului Lobo Sonora?) cand isi da seama ca treburile au luat o intorsatura extrem de urata si nu reuseste sa faca fata. Ultima este cea cu Piney. Emotionanta dar nu elocventa sau/si cu urmari interesante pentru viitor.

Votul neterminat. Nu vreau sa trec prin aritmetica, dar inainte de atentatul asupra clubhouse-ului SoA sansele ca noul lider sa fie Bobby erau cam mici. Dupa moartea lui Piney, adversar fatis al lui Clay dar si influenta pe care ar fi putut sa o aiba asupra votului lui Opie, sansele ca Bobby sa fie noul prez scad. Poate daca Jax se razgandeste si voteaza imediat dupa Clay, balanta se poate inclina decisiv.

Clay. Lacomia si instinctul de supravietuire, prin orice mijloace, pun clubul intr-o situatie extrem de nefericita. Poate ca acesta este momentul in care Clay poate sa iasa din scena, poate sa nu moara dar sa nu aiba atata putere. De-alungul timpului Clay a fost un interesant personaj de o culoare incerta, un gri sa zicem, dar in ultimile episoade sau mai bine din sezonul patru, s-a transformat intr-un perfect personaj negativ care cere o rezolvare. N-ar fi deplasat ca Jax si Opie sa ajunga, in sfarsit, la putere, cu un Clay marginalizat sau eliminat, sa inceapa munca de reformare a clubului si sa vada cat de greu este. Cu sau fara un adversar ca si Clay.

Atentatul. Declaratia de razboi a cartelului Lobo Sonora. Daca in episodul trecut Mayans aveau probleme cu LS, acum in aceasi oala se afla si SoA. Si, asa cum zicea si Jax catre adjunctul lui Romeo: We’re not exactly soldiers!

Interesanta reteta de chilli – ce poti sa faci cand iti spune cineva ca acum 2 zile ai mancat o tocanita in care a fiert si un cap de om – dar si numele garajului de armeni – cel folosit de Sutter cand l-a jucat pe armeanul asasin din The Shield.

In rest, dragii mei, enjoy!

De departe cel mai bun episod de pana acum. O mica schimbare de directie face toti banii. Adica se lasa deoparte plot-uri secundare sau reduse la minim si se pune accentul pe trama principala – intrebarile cu/fara raspuns ale lui Dexter asupra credintei si noile crime ale celor doi Doomsday killers cu tema de mare actualitate Apocalipsa dupa/lui Ioan.

Totul are un inceput. Iar la inceput erau corpurile dezmembrate. Autor: Ice Truck killer = Rudy = Brian = fratele lui Dexter. De ajuns pentru Dexter si Debra sa traiasca un deja vù un pic ciudat pebtru ei dar extrem de rivigorant pentru noi, mai ales pentru reactiile Intunericimii Sale. In fata Calaretilor Apocalipsei, facuti din bucati de manechine si parti umane, Dexter nu poate fi decat uimit de admiratie, terminand in gand fraza inceputa de sora sa cu acea ironie macabra devenita marca registrata a serialului. Isi da seama imediat ca cel care a facut asta face parte din tribul sau, dar calareste un cal de o culoare diversa – serial killer, serial killer, dar motivatia cu apocalipsa nu tine la Pasagerul Intunecat. Nu este decat o scurta invitatie la masa, la masa pe care anti-eroul nostru isi desavarseste menirea.

Apoi a venit ingerul mortii. Tipa, foarte in viata la inceput, dar cu putin ajutor din partea incompetentilor, ajunge model al profanarii care trebuie purificat cu propriul sange pe cruce, asa cum a facut un evreu acum vreo doua mii de ani. Pentru fanii genului, astia doi Doomsday au facut un mic copy/paste dupa doctorul Hannibal Lecter din The silence of the lambs. Iar la sfarsit au navalit si lacustele. Moment in care Dexter vede cu ochii Intunericimii Sale pe unul dintre asasini, Travis.

Doua cuvinte, scurte, despre Travis. Este a doua oara cand apare o bresa in relatia cu Gellar: tanarul pare sa aiba in continuare dubii asupra aplicarii atat de riguroase a versetelor biblice. Credinta se clatina? Ar putea avea si dreptate, vazand ca cel care pierde este mai tot timpul el sau dorinta (sfanta) sa de a-si trai viata. Clasicul criminal care se intoarce la locul crimei este greseala care o comite, aproape ca o miorita necoapta, neluand in calcul prezenta lupului.

Debra a avut tot timpul o alergie la reguli si mai ales la politica, iar noul rol de conducator cu aparitii live la TV ai crede ca nu o prinde. Mai ales ca draguta de ea a trebuit sa renunte la jeansi si menboots. Dar chiar daca Matthews a pus-o sefa la Miami Metro Homicide doar pentru ai pune piedica lui Laguerta, incep sa cred ca fatuca Morgan poate sa faca treaba buna si sa schimbe lucrurile. Aparitia la TV are initial acelasi efect ca si noile haine si pantofi, arata bine dar nu se simte bine, asa ca isi da drumul la gurita aia spurcata si drege lucrurile in felul ei. 2-0 pentru Debra.

Dupa faptele de vitejie ale Debrei, vine si jointul lui Batista cu momente de ilaritate si trimiteri la serialele politiste din anii 80. Masuka si blonda se despart. De ce nu cred ca totul se va opri aici?

Mai ramane Brother Sam si Harrison. Primul vine ca suport moral la operatia de apendicita care a dat in peritonita a celui de-al doilea. Sam, desi se deschide in fata lui Dexter, inca mai cred ca are ceva de ascuns. Vreau sa cred ca instinctul criminal al Pasagerului Intunecat poate fi adormit de noua provocare, credinta, dar nu inselat desi i se aduc dovezi contrarii.

In rest, dragii mei, enjoy!

Faptul ca FX si-a dat acordul pentru sezonul 5 – avand in vedere ratingurile bune de pana acum – nu cred ca ceva ii mai poate sta in cale lui Kurt Sutter sa-si duca la bun sfarsit cele 7 sezoane de SoA, asa cum a declarat de mai multe ori.

Fruit for the crows este pur si simplu un episod extrem de intens si dur, care te cam lasa fara suflu, eu cel putin nu l-am vazut, l-am trait. Incep cu finalul. Juice s-a sinucis. Sau nu, craca care se rupe si sunetul ca si o cazatura lasa o bruma de speranta. Tig si Chibs or sa ajunga la timp? Poate ca nu, nici nu ma intereseaza si nici nu vreau sa vad vreun preview sau sa caut interviuri sau informatii care sa ma lamureasca. Vreau sa traiesc o saptamana in suspans, sa astept urmatorul episod, pentru ca imi place prea mult senzatia care mi-o ofera serialul asta.

Mort sau nu, Juice iese la iveala, gestul sau lasand mari semne de intrebare si punand si mai mari probleme. Theo Rossi si-a facut treaba, a reusit sa ne transmita propriul sens de vina, propria frica, dar nu ne-a dezamagit cand s-a decis sa moara. Santajul rasial facut de cuplul Roosevelt – Potter si tradarea fata de clubul pe care l-a iubit / il iubeste mai presus decat viata nu i-au lasat nici o alternativa, doar streangul pe care l-a ales chiar el. Chibs isi da seama ca ceva este in neregula cu el si ii spune lui Clay, care nu face cea mai stralucita alegere si ii ofera patch-ul de Men of Mayhem, adica cineva care a ucis pentru binele clubului. Pana la urma Juice isi merita patch-ul, ucide pe cineva, pe el insusi. Un final care are sens pentru rugaciunea spusa la inceput de Juice sub copac.

Dupa zile pline de minciuni, dupa doar doua saptamani de alianta cu cartelul, incep sa se vada cartile. Juice a facut-o in stilul sau. O face si Bobby, in celalalt moment cheie al episodului, atunci cand cere in plina sedinta un Officer Challenge, un fel de vot de neincrederesupra modului in care Clay conduce clubul. Ca sa aiba loc votarea nu trebuie decat ca inca un membru sa-l sustina. Chibs nu sta pe ganduri si iese si el la inaintare. Care vor fi consecintele daca va trece sau nu “neincrederea”, pentru cei care au propus-o sau pentru cel care o va suporta. Gestul lui Juice nu va face nimic altceva decat sa grabeasca incheierea socotelilor.

Piney era deja la inaintare, acum nu face decat sa amplifice contrastul din sanul clubului. Scena in care isi incarca shotgun-ul – singura in care apare, de altfel – si in care nu vorbeste, mi-a provocat niste fiori…

Pe langa Piney il mai avem si pe Unser. Si el iese la inaintare prin biletul (fals) continand amenintarea cu moartea (adevarata), bilet care pana la urma se pare ca ii va salva viata Tarei. Doar ca Unser este pus imediat la colt de Clay, dar cine stie ce urmari va avea intalnirea dintre Unser si administratoarea spitalului unde lucreaza Tara.

Alt personaj care alege sa-si arate cartile este Lyla. La tensiunile cu Opie din episodul trecut se adauga amenintarile din acest episod. Poate prea mult. Reactia este simpla. Fuga.

Lincoln Potter confirma a fi un personaj la fel de neplacut ca si Stahl. Doar ca acum o stim in mod clar, o afla si Roosevelt, mai ramane sa vedem cand o afla si SAMCRO de el si ce vrea de la ei.

Clay si Jax se inteapa de la distanta, cel putin pana acum. In curand vor fi obligati sa-si arate si ei cartile fortati de imprejurari: amenintarea Tarei, gestul lui Juice, votul de neincredere, modul in care este gestionata relatia cu cartelul.

Nu v-am spus pana acum, dar cu mexicanii din cartel nu e loc de joaca, nici cu aia aliati – care si-au dovedit forta cu rusii – nici cu rivalii – aia care au trimis o echipa sa-l elimine pe Alvarez.

In rest, dragii mei, enjoy!

Nu prea stiu ce sa zic de episodul asta. Ce a avut mai bun l-a varsat la final, si aici bag scenele cu lamele cu sange din colectia personala si cea cu Apocalipsa pe cai. In rest, parca n-a avut zvac, parca i-a lipsit o viteza sau nu s-a calcat bine ambreiajul.

Aflandu-ne la al treilea episod ma asteptam sa zica ceva de Lumen sau / si de Astor si Cody. Poate de ultimi doi o sa avem ceva pana la sfarsitul sezonului, poate chiar o sa-i vedem, dar chiar asa, nimic despre Lumen, cea care i-a cam frant inima? Dexter pare ca si-a revenit, si-a revenit de vreo trei episoade, are clienti importanti pe masa de lucru, dar se pare ca acest echilibru nu e facut sa reziste. Situatia in care se afla Intunericimea Sa incepe sa fie combatuta de noua criza, cea religioasa, poate si cea mai profunda a existentei sale.

Clientul de saptamana aceasta este un idol al adolescentei lui Dexter: Zana (sau Zanul) Maseluta sau varianta The Tooth Fairy Killer; un serial killer de prin anii 80, care a lasat o dara de cadavre in urma, unul dintre ele chiar in fata casei serifului, si care a reusit sa nu fie prins. Pana cand? Pana cand Dexter da peste ultima isprava a Maselutei si-l identifica pe tip a fi un pensionar irascibil si rautacios, pasionat de golf, rezident intr-casa de odihna din zona. Dupa ce isi confirma ipoteza privind identitatea Zanului, Dexter – dezamagit profund de felul in care a ajuns idolul sau – il elimina schimband, iarasi, modus operandi. Il pedepseste, negandu-i cutitul in inima si oferindu-i o moarte comuna – un stop cardiac prin sufocare – o chestie extrem de banala si obisnuita in comunitatea pensionarilor.

Monologul privitor la imbatranire pare sa nu-l afecteze prea tare pe Dexter. El spera doar sa nu fie ca Zanul Maselut cand o iesi la pensie. De-alungul vremii, Dexter a avut ocazia sa se priveasca intr-un fel de oglinda: cu Rudy a experimentat ideea de a avea un frate la fel de tulbure ca si el, cu Trinity s-a pus problema unei familii, cu Tooth Fairy si-a vazut batranetea. Ne oprim aici sau o sa mai avem ceva de genul: ce face un serial killer dupa ce moare?

In paralel continua munca celor doi dezichilibrati mintali, al tanar si al batran. Dupa reteta: se rapeste si sechestreaza un tip normal, fara nici o particularitate, adica la intamplare, se tine bine la pastrare pana cand cere indurare maxima, apoi se ucide si se face bucatele, iar partile detasate se cos la diferite manechine si se pun pe cai. Foarte important, numarul de cai trebuie sa fie exact patru, pentru a nu crea confuzii. Pana acum, ancheta politiei merge cam incet, sunt curios undesi cand o sa fie punctul de intalnire cu Dexter / Pasagerul Intunecat si Harry.

Plot-uri secundare: trioul amoros si nu prea – Debra, Quinn, LaGuerta. De cand la lasat balta pe Quinn, Debra si-a gasit de lucru cu LaGuerta. Care mai de care isi baga bete-n roate, ramane de vazut cine ramane in picioare. Sper doar ca Debra sa nu si-o traga cu noul detectiv, ar fi prea… Cand e vorba de tras, Quinn e pe primul loc – cu aceasta ocazie multumesc Showtime pentru secventa de nuditate gratuita.

Mai ramane blonda lui Masuka. Care blonda am impresia ca o sa-l lase peMasuka cu buza umflata si biscuitul neinmuiat. Care blonda are, pana acum, avantajul ca a scos de la naftalina cazul cu Ice Truck Killer.

In rest, dragii mei, enjoy!