Episodul de astăzi nu a făcut altceva decât să îmi confirme o părere pe care o aveam mai de mult: scenariștii de la Sanctuary iau o vacanță cam pe la mijlocul sezonului și după asta încearcă să își spele păcatele la final. Funcționează oare cu adevărat manevra asta? Ei bine, după ce am văzut episodul de astăzi – care a fost mită totală din unele puncte de vedere, și nu îmi e frică să recunosc asta – trebuie să recunosc că are momente când funcționează din plin . Nu aș putea spune totuși că Sanctuary for None a fost cel mai bun episod de până acum. Dar a fost cel mai bun final de sezon de până acum, cu toate că sfârșitul este riscant. O să vedeți la ce mă refer mai încolo.

După ce săptămâna trecută Helen se dăduse de gol cu Sanctuary-ul, într-o încercare disperată de a-i opri pe cei de la SCIU, aceștia se decid să facă un genocid, omorându-i pe toți Anormalii care ieșiseră la suprafață, folosind o invenție de a lui Nikola. În apărarea lui, inițial tehnologia era folosită pentru a captura Anormalii, nu pentru a-i omorî. Dar hei, când au fost cei de la Guvern drăguți cu el dacă stăm să ne gândim?

Între timp, nici Caleb & co nu stau degeaba, ci plănuiesc să împrăștie un virus care să trezească genele mutante ale oamenilor, transformându-i pe toți în Anormali. (scuze Caleb, mi-a plăcut mai mult când Magneto a făcut asta, tu nu ești genul meu .) Cel care îl demască este Bigfoot, care se dovedește că a făcut pe cârtița toată vremea ca să își răscumpere păcatele din trecut – bănuisem asta ca să fiu sinceră.

Cât despre Will… în sfârșit descoperă ce a făcut Helen în acei 113 ani cât a stat pe tușă. Nu a stat degeaba (evident) ci a construit mai multe Sanctuare ca să le înlocuiască pe cele vechi/oficiale, folosindu-și numele de fată al mamei ei (clasic și puțin plictisitor da fie). Apropo, din câte știu eu pe maică-sa o chema Heathering și nu Banckroft- să spunem însă că a fost un mic lapsus din partea scenariștilor.

De aici încolo, lucrurile încep să intre în normal. Will se întoarce de partea lui Helen, convingându-l și pe Addison să îl ajute, dându-i codurile de care avea nevoie ca să îi elibereze pe Anormalii din Hollow Earth. Evident însă, Caleb nu se lasă așa ușor și se duce pe capul lui Helen cu câțiva bătăuși, după ce are grijă să i-l livreze pe Bigfoot bătut măr, poate chiar mort. (și iar vin și întreb- ce a făcut Heyerdahl de a ajuns să fie șutuit în halul acesta?). Aici însă Helen are o replică pe măsură: după ce îi pune pe Nikola și pe Henry să se bată cu gorilele lui Caleb (bun un vampir și un vârcolac la casa omului presupun .) întoarce Sanctuarul împotriva lui Caleb și a Anormalilor rămași, după care lasă Sanctuarul să se autodistrugă. Cu ea înăuntru, protejată doar de costumul pe care îl inventase Henry.

Cât despre sfârșit… tot ce pot spune e că mă îngrijorează puțin. Nu mă înțelegeți greșit, ideea e grozavă și în plus suntem în secolul 21, deci o schimbare de decor se impunea. Singura problemă e că acum nu avem un cliffhanger, ceea ce nu știu dacă e bine pentru viitorul serialului. Să sperăm că au făcut o mișcare înțeleaptă jucând totul pe o singură carte…

În orice caz, nu îmi fac griji pentru viitor momentan. Nu când am atâtea motive să îmi placă episodul acesta. Că tot veni vorba… presupun că este inutil să menționez care a fost faza mea preferată nu ? Nu o să intru prea mult în detalii, o să spun doar atât: ERA ȘI TIMPUL, HELEN! Normal că a trebuit să o facă pe ultima sută de metri și pe fugă, dar scopul scuză mijloacele până la urmă. Mai ales având în vedere că nu sunt de acord cu povestea cu „relațiile întemeiate pe baza unor situații de criză nu funcționează” .

În al doilea rând, nu pot să nu remarc faptul că în ultima vreme au început să bage referințe istorice, mai ales cu privire la Nikola. După ce data trecută au fost porumbeii și Edison, săptămâna asta au fost J.P.Morgan și Wardenclyffe. Nu o prea au ei cu anii exacți, dar intenția contează. Dacă tot îl au pe Nikola, niște săpături istorice nu strică niciodată, mai ales că tipul nu prea apare prin manualele de istorie. Sau prin cele de fizică. Sau prin orice manuale dacă este să o luăm așa.

Oricum, ca să revin la Sanctuary, trebuie să recunosc că îmi place că Nikola și Henry au început să se înțeleagă și să lucreze împreună. Fac o echipă bună și sunt simpatici când apar împreună, iar Nikola a început să treacă peste diferența de experiență care este între ei și chiar să îl lase pe Henry să îi scoată ochii din când în când. Până la urmă, dacă este să rămână la Sanctuary de tot, Nikola trebuie să aibă un loc și cum nu îl prea văd făcând muncă de teren, Henry pare o soluție bună.

Una peste alta, s-a mai terminat un sezon de Sanctuary și cu el un an care personal mi-a adus două lucruri pe care le sperasem dar pe care nu îndrăzneam să le cred posibile cu jumătate de an în urmă. Unul din ele este evident, iar celălalt este faptul că Helen l-a contactat pe Nikola în acei 113 ani de dispariție și au lucrat împreună o vreme. Se pare că până la urmă viitorul este mult mai luminos pentru ei doi decât credeam. Tot ce sper este ca acest viitor să existe. Ce pot spune? Un an nou fericit, la mulți ani și pe sezonul viitor !.

Recunosc, am avut îndoielile mele în legătură cu Sanctuary. Într-un fel, încă le mai am. O să mai dureze ceva până să îi iert pentru scăpările de le-au avut pe timpul sezonului, dar un lucru rămâne cert: cel mai bun mod să rămâi fan Sanctuary este să te uiți la episoadele de la începutul sezonului, la cele de la sfârșitul sezonului și la cele din timpul sezonului în care apare Nikola. Sanctuary for None face parte din ultimele două categorii, așa că înțelegeți de ce o să fiu drăguță săptămâna asta .

Dacă mai aveam vreo îndoială asupra faptului că lui Helen îi lipsește o doagă, ei bine, episodul acesta mi-a eliminat-o. După ce începe în forță prin a îl ruga pe bancherul ei să facă o mișcare care îngheață bursele de pe Wall Street pentru 12 minute (fără să menționeze de ce) , Helen continuă prin a colabora cu nimeni altul decât Caleb, capul teroriștilor din Hollow Earth.

Cel puțin în primă fază, Caleb se dovedește a fi mult mai pașnic decât îl credeau cei de la SCIU, salvându-l pe Will dintr-un atac și susținând că vrea să încheie pace cu cei de la suprafață și să construiască un adăpost pentru aceștia. Ofertă pe care Helen o acceptă cu poate prea multă ușurință.

Așa cum era normal, Addison aka marele șef de la SCIU nu înghite această mișcare și îl șantajează pe Will, obligându-l să lucreze pentru el și să o aresteze pe Helen. Drăguță primă misiune pentru Will, având în vedere că acesta eșuează lamentabil (chiar credea că Helen nu o să îl bată măr după patru ani în care a lucrat cu ea?).

Sfârșitul episodului trebuie să recunosc că m-a surprins. Addison face o mișcare îndrăzneață și transformă adăpostul pe care îl găsiseră Anormalii din Hollow Earth într-o închisoare și mușamalizează toată povestea printr-o presupusă scurgere de substanțe toxice care a determinat evacuarea zonei. Acest lucru ar fi însemnat sfârșitul cam pentru oricine. Nu însă și pentru Helen, care decide să se dea de gol cu Sanctuary și cu tot, spunând adevărul despre Anormali, precum și despre mușamalizarea lui Addison. Așa cum am zis, tipei îi lipsește o doagă. Dar trebuie să recunosc că are curaj.

În altă ordine de idei, Bigfoot nu ți-a revenit încă din povestea cu spălatul creierului. Ceea ce se pare că îi dă dreptul să fie nesimțit cu Kate și să îi spună că nu are ce căuta printre Anormali, deși este logodită cu unul dintre ei. Oricum, uriașul în cauză decide să părăsească Refugiul și să stea în tabăra de Anormali a celor din Hollow Earth (o fi acesta un semn că Heyerdahl vrea să o șteargă de tot din serial? Pentru că dacă este… sunt puține lucruri care mă opresc să zic „drum bun și cale bătută” ca să fiu sinceră).

Cât despre părțile mele preferate din episod… ei bine, Nikola a devenit un fel de fan-service. Pe stil de „hai să îl mai băgăm puțin în episod să aibă și fanele de ce să se bucure”. Și trebuie să recunosc, cred că sunt ultima persoană care să se plângă de asta. Nu știu dacă cei de la Sanctuary au vrut să vadă dacă Nikola reușește să atragă atenția asupra lui dacă apare pentru mai puțin de zece minute, dar oricum răspunsul la această întrebare este clar da J. După ce este dat afară de la SCIU pentru că este prins furând fonduri și pentru că „inima lui nu era exact acolo” (prea subtil, Nikola, data viitoare asigură-te că Helen înțelege mesajul totuși), Tesla se întoarce la Sanctuary ca să facă ce știe el mai bine, adică să golească rezerva de vin a lui Helen. Helen tot Helen, susține că nu îi pasă că Nikola a fost concediat și că are treburi mai importante de făcut, lăsându-l pe Nikola să se plângă că toată lumea îl părăsește, până și porumbeii. (trăiască referințele istorice, de când așteptam să aducă vorba de porumbei J).

Even the pigeons left me. In New York, 1943. The white dove.
I loved her. More than the hottie at SCIU.

În altă ordine de idei, trebuie să recunosc că singura care se bate cu Nikola pentru postul de personajul meu preferat din Sanctuary este Helen. Da, tipa este în mod clar dusă cu pluta. Dar totuși, e o nebună simpatică dacă vreți. Și oricât de țicnite ar putea părea acțiunile ei, sunt convinsă că totul face parte dintr-un mare plan pe care nu o să îl aflăm decât săptămâna viitoare, la sfârșitul sezonului.

Una peste alta, se pare că piesele de șah se așează pentru bătălia de la sfârșitul sezonului. Mă bucur că Nikola a ajuns în sfârșit oficial de partea lui Helen, pentru că nu se știe niciodată când o să fie nevoie de el. Personal, profesional sau amândouă. Trebuie să recunosc că am păreri împărțite despre acest final. Pe de o parte, mă bucur că se termină și mă bucur pentru unele faze care vor fi din câte am aflat din spoilere (nu o să spun nimic despre ele aici însă). Pe de altă parte însă, nu știu dacă vreau să se termine, mai ales având în vedere că am o bănuială cum o să iasă Helen din chestia asta în care s-a băgat (episodul se numește până la urmă Sanctuary for None). Dar presupun că doar timpul va arăta dacă mă înșel sau nu… Pe săptămâna viitoare! A și până atunci Sărbători Fericite alături de cei dragi și sper că o să primiți ceea ce vă dorițiJ.

Speram ca n-am uitat niciun vampir important (daca da, ne semnalati repede in comentarii si-l bagam repede in poll). Vote, mortals !

Partea proastă cu cei de la Sanctuary este că au tradiții. În fiecare sezon au episoade care se înscriu în anumite tipare. Episoade gen „hai să mai pierdem ceva timp cu copiii”, „hai să îi mai dăm Amandei ceva de regizat” (astea de obicei merg mai bine, recunosc) și, nu în ultimul rând, episoade gen „hai să îi băgăm pe Will și pe Helen la apă, să îi lăsăm să se certe puțin și să le dăm ceva apă la moară celor care îi văd împreună”. (este inutil să spun că eu nu intru la categoria asta, nu-i așa? )

Oricum, un astfel de episod a fost și The Depths, care pleacă de la premiza că atât cei de la Sanctuary, cât și cei de la SCIU (SCIU însemnând din păcate doar o blondă enervantă pe nume Michelle) sunt în căutarea unui șarpe cu pene, numitul Quetzalcoatl din mitologia aztecă.

Deși cei de la SCIU ajunseseră primii, Helen și Will încearcă să le fure șarpele de sub nas, mișcare evident lipsită de succes, având în vedere inferioritatea numerică. Nu că asta ar fi o problemă, întrucât se scapă rapid de cei de la SCIU, șarpele atacându-i pe aceștia după ce –ați ghicit – Helen îi avertizează să îl lase în pace.

Șarpele nu se mulțumește însă să scape, ci devastează și peștera în care erau, omorându-i pe cei de la SCIU și îngropându-i pe Helen și pe Will (care mai fusese și împușcat pe deasupra) într-un morman de dărâmături. Urmează o operație destul de neplăcut de privit în care Helen scoate glonțul din burta lui Will, care urlă ca o fetiță tot timpul și apoi îi dă să bea niște apă pe care o găsise în peșteră.

La sugestia lui Helen, cei doi străbat un tunel destul de strâmt și încearcă să ajungă la suprafață, spre nemulțumirea lui Will, care începe să îi scoată ochii. Că mereu face cum vrea ea, că el s-a săturat să fie omul de care se poate lipsi toată lumea, bla, bla, bla. Parțial adevărat, dar nu era nici timpul și nici locul pentru o astfel de discuție.

Mai târziu, se descoperă că apa pe care Will o băuse avea puteri miraculoase, că accelera vindecarea rănilor (evident, pentru că nu se putea să umble Will cu o gaură în burtă prea mult timp) și care îmbunătățește memoria. Cei doi își dau seama că de fapt apa era responsabilă pentru așa zisele puteri pe care aztecii credeau că le primesc de la zeul lor. Partea proastă cu apa e că dă dependență, și că dacă nu o bei regulat ajungi într-un sevraj de toată frumusețea, care poate să te și omoare până la urmă.

Expediția de ieșit din peșteră continuă, la fel ca și nervii lui Will, care acum spune că Helen se debarasează de toți cei care nu se ridică la standardele ei și îi bagă o listă lungă de persoane pe care se presupune că le-a folosit doar cât a avut nevoie de ele și apoi le-a aruncat la gunoi. În capul listei fiind John Druitt. Nu o să încep acum să spun de ce mi se pare că asta este o tâmpenie, pentru că o să ia multă vreme și sincer nu sunt în starea potrivită pentru așa ceva. În schimb, o să pun nervii lui Will pe seama sevrajului și o să încerc să nu mă supăr prea tare pe el.

Oricum, după ceva vreme, cei doi dau peste șerpălăul cu pene (nu credeați că am scăpat de el, nu-i așa?), care îi atacă. Așa află cei doi că numitul șarpe nu suporta lumina solară, ceea ce le permite să scape o vreme de el, stând în ochiurile de lumină care pătrundeau în peșteră.

Acesta este momentul în care Will face o mișcare destul de idioată, în sensul că bea toată apa magică pe care o mai aveau. Cu simțurile îmbunătățite, reușește să scape de șarpe, făcând niște găuri în tavanul peșterii prin care să pătrundă lumina și ajunge la adăpost împreună cu Helen. Numai că sevrajul nu întârzie să apară, iar Will ajunge să fie pe moarte. Moment în care Helen se hotărăște să se întoarcă să își refacă proviziile de apă magică, spre supărarea lui Will care nu vrea ca ea să își riște viața. Dar evident, ea nu îl ascultă și pleacă totuși, după ce îl sărută pe obraz ( am zis doar de datul apei la moară, nu?).

Acum o să fiu răutăcioasă și o să spun că momentul în care Magnus ajunge la apă este cel mai interesant din tot episodul. Motivul fiind că se pare că în apă erau niște roci care îi dau peste cap ceasul lui Helen. Cu aceleași pietre Helen reușește să pornească lanterna care se oprise a lui Will și cei doi scapă în final din peșteră. Cum? Bună întrebare, pentru că nu ni se arată nimic și suntem lăsați doar să ne dăm cu presupusul.

În final, cei doi sunt înapoi la Refugiu, iar Will îi cere lui Helen să nu îl mai considere protejat, ci partener și să îi spună ce a făcut în cei 113 ani de absență. Sigur, Will, când o zbura porcul. Totuși, Helen îi promite că o să afle atunci când va fi nevoie să știe, dar nu mai devreme. Probleme în Paradis pentru cei doi, se pare – de-abia aștept momentul în care Will o să îi dea papucii lui Helen și o să treacă de partea SCIU.

Cât despre povestea din planul secund al episodului… care poveste, mai exact? Doar Henry care înregistrează niște scrisori video pentru viitorul lui copil. Trebuie să recunosc, a fost simpatic să se înregistreze cum se chinuia cu construirea unui fel de armură, dar atât. Nici un pic de acțiune.

Pe scurt, episodul acesta are șanse să îți placă numai dacă îi vezi pe Helen și pe Will ca un cuplu. Și, deși trebuie să recunosc că la începutul serialului (mai exact până când au apărut și alte… alternative în afară de Druitt) făceam parte din această categorie, mi-a trecut faza asta. Motivul fiind că tipul e prea mic pentru ea. Plus că Helen l-a crescut practic (am aflat în episodul acesta că i-a plătit bursa la Harvard), așa că Will e mai degrabă un copil adoptat pentru ea decât orice altceva.

În plus, nu cred că o să îi iert vreodată pentru că nu au explicat ce era cu rocile alea. Părerea mea personală este că pietrele în cauză emanau un câmp electromagnetic, având în vedere că asta ar explica atât interferențele ceasului lui Helen, cât și faptul că a pornit lanterna lui Will care rămăsese fără baterii. Din păcate însă, asta nu prea explică puterile miraculoase ale apei. Știu că se spune că apa magnetizată este mai sănătoasă decât cea normală, dar asta e deja cam prea exagerat…

Oricum, lăsând la o parte pietrele și faptul că sunt puțin obsedată de cam tot ce este/ pare a fi magnetic (wonder why? ), episodul de astăzi mi s-a părut destul de plictisitor. O parte din mine abia așteaptă sfârșitul sezonului, pentru că sper ca măcar atunci să își revină scenariștii și să facă totul puțin mai interesant. Pe săptămâna viitoare!

Și uite așa a mai trecut un episod din Sanctuary… Se pare că în ultima vreme cei de la Sanctuary și-au mai revenit și aproape că îmi vine să ii iert pentru scăpările pe care le-au avut pe la mijlocul sezonului. Aproape. Detaliile se vor discuta la sfârșitul sezonului .

Oricum, episodul de astăzi a marcat întoarcerea lui Kate din Hollow Earth. Sinceră să fiu, mi-a lăsat impresia că s-a înmuiat destul cât a stat pe acolo. Desigur, între timp s-a și logodit cu Garris, așa cum aflăm în Acolyte, așa că presupun că asta ar putea fi o explicație.

Desigur însă, Kate nu se întoarce pentru o vizită de curtoazie, ci pentru că are informații cu privire la un atac terorist pe care îl plănuiesc cei din Hollow Earth la adresa celor de la suprafață. Un fel de Al-Quaida pe stil Anormal. Sinceră să fiu, cam tot episodul a avut un oarecare iz de NCIS. Dar poate că e doar părerea mea.

Cum era și normal, cei de la Sanctuary se apucă să cerceteze și, după ce încearcă fără succes să obțină informații de la un Anormal care are o gură mult mai mare decât cantitatea de informații pe care o deține, descind într-o locație care se presupune că era ascunzătoarea teroriștilor Anormali. Din păcate însă, cum toate detaliile atacului fuseseră deja stabilite, tipii răi hotărâseră să se debaraseze de toți Anormalii care erau inutili, așa că tot ce găsesc Will și gașca sunt o droaie de Anormali morți și o bucățică arsă de hârtie pe care sunt înscrise câteva litere. Folosind indiciul găsit, Helen deduce că atacul va fi dat la Lisabona (dășteaptă mai e tipa lately). După alte câteva săpături, Henry află că acolo o să se desfășoare o întâlnire la nivel înalt între membrii SCIU. Ciudat însă, Tesla nu apare pe lista participanților, deși este unul din șefii de la SCIU – oare cei de la SCIU s-au prins că tipu are niște relații pe la concurență și d-asta îl țin pe dinafară?

Cu oarecare rețineri, Helen decide să îl avertizeze pe chelosul enervant numărul 2 aka capul de la SCIU aka Addison că e în pericol. Evident, pe stil propriu, mai exact prin caftirea tuturor paznicilor care nu o lasă să ajungă la sus numitul personaj. Așa află că de fapt conducătorul teroriștilor era nimeni altul decât propriul ei Sasquatch.

Refuzând să creadă acest lucru la început, Helen se convinge de adevăr atunci când Henry îi arată o înregistrare în care Bigfoot jură credință grupului de Anormali. Înregistrare aflată în mod convenabil pe un stick din camera acestuia. Totuși, Helen refuză să creadă că a fost trădată și își dă seama că lui Bigfoot i-a fost spălat creierul de către Anormalul telepat pe care îl salvase din mâinile SCIU în episodul 3.

Cu ajutorul lui Henry, Helen își dă seama că toată povestea cu Lisabona fusese o înscenare și că de fapt întâlnirea era programată în altă parte. Așa că decide să îl amenințe pe Anormalul telepat cu o operație pe creier care l-ar fi determinat să își piardă puterile ca să scoată informații de la el. Oricât de neortodoxă ar fi putut părea metoda asta pentru Helen înainte de cei 113 ani de izolare, cert este că acum ea se dovedește a fi funcțională.

Helen decide să îl avertizeze încă o dată pe Addison că e în pericol, dar bate tot drumul până în Argentina de pomană, pentru că acesta evident refuză să o asculte. Așa că totul se desfășoară pe stil Magnus de aici încolo, aka intrat peste paznici împreună cu Kate și încercat să oprească atacul de una singură. Așa află că Biggie s-a transformat într-un fel de kamikaze, având o bombă atașată de el. După ce Helen încearcă să îl ducă pe acesta cu zăhărelul, ceea ce nu funcționează, Kate îl lovește, lăsându-l inconștient și cei trei pleacă de la locul atacului exact la timp ca să scape de explozie. Între timp, și Addison revenise la sentimente mai bune și evacuase hotelul, așa că singurele victime sunt teroriștii.

Întorși la Sanctuary, Helen încearcă să îi repare creierul lui Bigfoot cu ajutorul sirenei din dotare și se pare că are succes – asta până la sfârșitul episodului când Biggie pleacă la cumpărături și profită de ocazie pentru a se întâlni cu prietenii lui teroriști.

Una peste alta, a fost un episod interesant. Singurul lucru care nu îmi place este că Declan a început să fie băgat pe gâtul telespectatorilor. Nu mă înțelegeți greșit, îmi place tipul, dar de multe ori apare în episoade în care nu e logic să apară. Este cazul episodului de azi și al lui Fugue. De ce a trebuit Kate să apară la Sanctuarul din Anglia și nu a venit direct acasă numai cei de la Sanctuary pot ști. Dar oricum, se pare că în ultima vreme și-au făcut un obicei din a se juca puțin cu soarta personajelor fără să dea vreo explicație oficială. Druitt a cam fost opusul lui Declan, în sensul că după ce la sfârșitul sezonului trei s-a lăsat electrocutat ca să o ajute pe Helen și peștera în care era a explodat, după care nu am mai auzit nimic de el, acum vine Heyerdahl și spune că Druitt e mort. Sinceră să fiu, nu mă așteptam să moară din atâta lucru. Am presupus că s-a teleportat înainte să fie prins de explozie, așa cum a făcut de o mie de ori înainte. Și, în ciuda faptului că personal nu pot să îl sufăr pe tip, din motive… evidente, trebuie să recunosc că dacă povestea cu moartea e adevărată, a fost o greșeală să o facă pe stilul acesta. Poate însă nu e mort și se va întoarce în sezonul 5 ca personaj negativ. O parte din mine speră să se întâmple acest lucru, pentru că moartea lui Druitt m-a lăsat cu un sentiment ciudat. Cam același sentiment pe care îl are o stelistă atunci când află că Dinamo s-a desființat…

Oricum, în altă ordine de idei, se cam simte sfârșitul sezonului la Sanctuary. Nu știu încă dacă Biggie a rămas rău sau pur și simplu se preface ca să își îndrepte greșeala, dar cert este că va avea loc un atac al celor din Hollow Earth. De asemenea, SCIU sunt menționați din ce în ce mai des așa că mai mult ca sigur că vor avea și ei un rol destul de important în final. Dacă va fi o alianță între ei și cei de la Sanctuary, asta doar viitorul o va decide. Pe săptămâna viitoare!

Nu ştiu cum să o spun elegant aşa că o să fiu directă. Sunt într-o relaţie de love-hate cu cei de la Sanctuary. După ce ultimele episoade au fost… cum au fost, episodul de astăzi ar putea să fie numit foarte bine „mită” din punctul meu de vedere. Cert este că a funcţionat, cel puţin în cazul meu. Recunosc, cu o floare nu se face primăvară, dar de când e Nikola prin preajmă, se pare că temperatura a crescut cu câteva grade şi parcă e şi puţin mai însorit .

Lăsând gluma la o parte, episodul de astăzi a fost unul din cele mai bune din sezonul acesta şi chiar din tot serialul. Tema a fost tratată şi răs-tratată de multe seriale SF, dar cei de la Sanctuary au folosit o abordare puţin diferită.

Totul începe când păianjenul electronic trimis să îi sugă creierul lui Will în sezonul trei evadează şi începe să facă vizite nocturne tuturor celor de la Sanctuary. Evident, singura care se prinde de fază e Helen, care îl pune pe Henry să cerceteze ce s-a întâmplat. Aşa se descoperă că păianjenul a evadat după ce calculatorul i-a dat drumul şi că în serverul Sanctuary-ului este un sector secret, pe care nu se ştie cine l-a creat.

Misterul sectorului fantomă este dezvăluit când la uşă apare nimeni altcineva decât… Nikola Tesla, care recunoaşte că el este cel care a creat sectorul, cu scopul de a închide în el un nanit care ameninţa să preia controlul asupra reţelei. Evident, amănunt pe care Nikola uitase să îl menţioneze, ca de obicei.

Nu fără puţină reticenţă, Helen recunoaşte că nanitul a scăpat din vina ei, întrucât dezactivase preţ de o nanosecundă firewallurile Sanctuary-ului, iar naitul profitase de această scăpare.

Singura soluţie pe care o găsesc Nikola şi Helen este ca ei să intre în calculator, folosind un dispozitiv praxian şi să recupereze nanitul pierdut. Inutil să spun că singurii entuziasmaţi de idee sunt ei doi şi că restul nu au prea înţeles nici măcar care era ideea de bază. (Ca să vezi, pofta de aventură vine de-abia după ce treci de suta de ani ). Aşa că Helen şi Nikola sunt proiectaţi într-o realitate virtuală, care le foloseşte memoriile pentru a se dezvolta.

Interfaţa cu utilizatorul a acestui program este însă nimeni altcineva decât Adam Worth, sau cel puţin o versiune virtuală a sa. (Trebuie să recunosc, mult mai original să aduci un personaj înapoi din morţi decât prin mijloace gen „nu murise de fapt, nu i-am găsit cadavrul etc. ”).  Din fericire, Adam nu îşi mai aduce aminte, cel puţin iniţial, totul. Aşa că este foarte serviabil cu cei doi, până realizează că se simte singur şi că nu i-ar strica puţină companie. (Ţi se rupe inima, nu-i aşa?).

Din acest imbold de a nu fi singur, Adam încearcă toate trucurile posibile, de la a-i păcăli pe cei doi că s-au întors în lumea reală (fanii Stargate vor recunoaşte probabil o idee din Gamekeeper aici) la a o tortura pe Helen, aducându-i aminte de Ashley, în timp ce Nikola era legat şi se chinuia să scape. Dincolo de faptul că sunt puţin obsedată de ideea ca Helen şi Nikola să ajungă împreună, scena a fost emoţionantă. Poate că nu a fost clar că Nikola e îndrăgostit de Helen, dar e genul de scenă din care îţi dai seama că între ei doi e cel puţin o prietenie foarte evoluată dacă nu ceva mai serios de atât.

Cu puţin ajutor din afară (Will îi injectează adrenalină lui Helen, ceea ce o face să capete super-puteri pentru o secundă) cei doi reuşesc să transmită un mesaj în afară, prin intermediul magnetismului lui Nikola. După ce Henry traduce acest mesaj, Will intră şi el în realitatea virtuală, numai pentru a fi prins de Adam, care îşi dorea un corp ca să poată evada în exterior.

Ca un personaj negativ care se respectă, Adam o pune pe Helen să aleagă care dintre cei doi ar trebui să îi fie gazdă. Iar Helen face o mişcare logică, alegându-l pe Will, pentru că, aşa cum spune şi ea, nu trebuie să lase sentimentele să decidă pentru ea. Evident, faptul că l-a salvat pe Nikola cu preţul pierderii lui Will înseamnă că a reacţionat complet împotriva a ceea ce i-a dictat inima…

Până la urmă, se dovedeşte că totul fusese o înscenare şi că Will nu era în întregime în realitatea virtuală, având în vedere că intrase numai cu ajutorul păianjenului metalic şi nu cu acelaşi dispozitiv pe care îl folosiseră ceilalţi doi. Aşa că Adam muşcă momeala, pierde controlul şi Helen şi Nikola se întorc acasă, după ce capturează versiunea virtuală a lui Adam în interiorul sus-numitului păianjen. Sfârşitul episodului sugerează şi că baza de date praxiană a supravieţuit în interiorul acelei realităţi şi că va putea fi folosită de Kate la reconstrucţia Praxisului, iar Bigfoot se oferă voluntar să îi ducă hardul extern pe care era realitatea virtuală cu pricina.

În ceea ce priveşte lucrurile care mi-au plăcut la acest episod… Mai e nevoie să o spun? Nikola a fost pur şi simplu genial, ca întotdeauna. Dacă ar fi să spun ce îmi place cel mai mult la el, cred că ar trebui să menţionez faptul că este un personaj foarte schimbător. Desigur, în 90% din timp este arogant şi foarte sigur pe sine şi nu pierde nicio ocazie pentru a flirta cu Helen – chiar a recunoscut în episodul de astăzi că a ajuns să facă asta din reflex.

Helen: How’s your magnetism in here?
Nikola: You tell me.
Helen: Really? Even now?!
Nikola: Sorry. It’s… It’s automatic.

Şi totuşi, Nikola are şi momente când este şocant de nesigur pe sine. Acest lucru s-a văzut la sfârşitul episodului, când o întreabă pe Helen dacă l-ar alege pe el în locul lui Will şi într-o situaţie reală, iar Helen afirmă că era inutil să întrebe asta. Această scenă de final este încă unul din punctele tari ale episodului, din punctul meu de vedere. Dacă până acum scenariştii aveau un obicei nesănătos de a ne lăsa în ceaţă în ceea ce îi priveşte pe Nikola şi pe Helen, se pare că au ajuns la concluzia că mai este nevoie şi de scene din acestea, în care să permită relaţiei dintre cei doi să evolueze. În ciuda vitezei de melc cu care se desfăşoară această evoluţie, este clar că ea se întâmplă. Lucru care nu poate decât să mă bucure, pentru că adevărul este că amândoi au nevoie de celălalt. Nikola pentru a deveni mai… uman –nu ştiu dacă acesta este un cuvânt potrivit 100%, dar ceea ce ştiu este că îmi place mai mult de el când e nesigur pe sine decât atunci când crede că are lumea la picioare- iar Helen pentru că şi aşa a cam rămas fără opţiuni, iar Nikola e unul dintre puţinii, dacă nu chiar singurul, care poate să ţină asul cu ea. Profesional şi personal vorbind.

În afară de asta, am apreciat şi întoarcerea lui Adam. Deşi nu este un personaj după care să am o obsesie, este un personaj complicat şi nu e rău să existe şi un personaj negativ mai de soi decât monster of the week. Şi, aşa cum am mai spus, scenariştii au avut bunul simţ să nu ne vândă o poveste stil „a stai să vezi că moartea lui a fost o înscenare” şi să vină cu ideea realităţii virtuale ca o alternativă. Iniţiativă care nu poate fi decât lăudabilă.

Cam asta ar fi cu episodul de astăzi. Nu vreau să mă pripesc şi să zic că Sanctuary s-a întors din moartea clinică în care era pentru că nu vreau să fiu dezamăgită, dar cert este că pentru episodul acesta le iert cam 90% din păcatele pe care şi le-au făcut sezonul acesta. Pentru restul de 10%… mai vorbim în săptămânile ce urmează.

Sinceră să fiu, Fugue e genul de episod pe care fie îl urăşti din toată inima, fie îl iubeşti. Şi trebuie să recunosc, eu fac parte din ultima categorie. Când am auzit că Sanctuary o să facă un episod muzical, am crezut că voi avea iar parte de un episod super sentimental gen Homecoming, în care muzica o să fie ceva forţat sau de umplutură.  Ei bine, trebuie să recunosc cu plăcere că m-am înşelat.

Ceea ce au reuşit să facă cei de la Sanctuary a fost un episod mai bun decât cele din ultima vreme, în care muzica a fost inserată plauzibil şi în care mai toţi actorii au făcut o treabă bună cântând. Preferaţii mei u fost Abby (Pascale Hutton)- cine ar fi zis că o mironosiţă ca ea poate să cânte chiar bine?- Ryan Robbins şi Jim Byrnes, cel care îl joacă pe Gregory Magnus.

Premiza episodului a fost că Abby este infectată de un parazit care îi modifică ADN-ul, astfel încât ea nu mai este capabilă să comunice decât prin intermediul muzicii. Drept pentru care atât Helen cât şi Will sunt nevoiţi să îi cânte ca să se înţeleagă cu ea. Idee care la început merge bine, cu singura excepţie că parazitul preia în final controlul asupra fetei. Şi acum o să fiu rea şi o să zic că e bine că asta se întâmplă pentru că I am the thing you fear the most e cântecul meu preferat din tot episodul. Se pare că a fi infectat de un parazit e o cale destul de bună să mai scapi de imaginea de personaj slab pe care o ai. Păcat că nu a durat…

I’m the thing you fear the most!

Cea care o salvează în final pe Abby este în mod evident Helen, căreia îi vine ideea să implanteze altă formă de viaţă în corpul fetei, pentru a atrage creatura care o infectase să îşi aleagă noul parazit pe post de gazdă, întrucât acesta ar fi mai uşor de controlat. Idee cu care Will nu este de acord, pentru că Helen recunoaşte că noua creatură va părăsi corpul lui Abby într-un mod foarte violent. Moment în care Helen decide să se comporte puţin despotic, adică să îl închidă pe Will până termină operaţia lui Abby. Mişcare puţin exagerată, dar totuşi îndreptăţită dacă mă întrebaţi pe mine. Până la urmă Will trebuie să înţeleagă că nu el e şeful şi că Helen are vreo 200 şi ceva de ani de experienţă în plus faţă de el.

Cât despre Gavin sau cum l-o chema pe noul partener al lui Abby… la fel de enervant ca prima dată. Mi-a plăcut însă că Henry a avut grijă să îl ia peste picior şi să îl sperie – după părerea mea cineva care nu e în stare să facă diferenţa între un vârcolac periculos şi… ei bine, Henry, nu are ce căuta în branşă.

Una peste alta, totul e bine când se termină cu bine, chiar dacă unuia dintre personaje îi explodează stomacul, Abby e salvată şi toată lumea se opreşte din cântat. Finalul episodului m-a pus însă puţin pe gânduri. Will în mod clar mai are resentimente faţă de Helen pentru ce a făcut şi nu cred că o să o lase să scape aşa de uşor. Cred că Will nu mai e atât de dispus să o asculte orbeşte şi probabil că asta se va vedea spre sfârşitul sezonului.

Una peste alta, sper că episodul acesta înseamnă că Sanctuary a început să se întoarcă pe drumul cel bun. Musicalul de săptămâna asta nu a fost rău, dar cred că se poate mult mai mult de atât. Deşi trebuie să recunosc că Henry şi tatăl lui Helen au fost o mişcare inspirată. Desigur, Gregory a fost forţat în episod – faza cu viziunea lui Helen nu a fost prea plauzibilă şi a părut că au făcut-o doar de dragul de a avea un cântăreţ profesionist în poveste – dar până la urmă scopul scuză mijloacele. Cert este că o să dureze ceva până să îmi scot cântecele astea din cap. Şi dacă tot e mai nou moda cu cântatul, permiteţi-mi să intru şi eu în rândul lumii şi să o citez pe Bonie Tyler cu al ei I need a hero (pentru  a salva Sanctuary definitiv, evident.) Nu de alta dar faza cu musicalul este clar că o să ţină doar o săptămână. Sanctuary are nevoie de mult mai mult. Şi ceva îmi spune că săptămâna viitoare o să obţină acel ceva  de care are nevoie .  În plus, cei de la Syfy au decis să nu mai prelungească aşteptarea fanilor şi să dea episodul următor marţi, aşa că am avut parte (şi) de veşti bune în weekendul acesta J.

Sincer, încep să îmi pierd răbdarea cu Sanctuary. După ce săptămâna trecută a fost un episod mai bun pentru un serial dramatic decât pentru un SF, în episodul de azi au reciclat pur şi simplu o idee din sezonul 1. Vă mai aduceţi aminte de Kush?

Totul începe când o echipă de la Refugiul din Marea Britanie, împreună cu Henry, merge să cerceteze un vapor eşuat pe un gheţar în Marea Bering, care se presupune că transporta Anormali de pe Lista Roşie. (Altă poveste de care am început să mă satur, sincer- de ce echipa de la Sanctuary nu găseşte ceva mai interesant de vânat decât traficanţii de Anormali în ultima vreme?)

Evident, nimic nu e aşa simplu cum părea la prima vedere şi se descoperă că toţi cei de la bord, traficanţi şi Anormali deopotrivă, se omorâseră între ei, dintr-un motiv iniţial necunoscut. Aflaţi în pericol, copiii o cheamă pe mămica să îi scape, mai exact pe Helen, care apare suspect de repede, zburând cu un avion pe care îl prăbuşise şi care nu mai era funcţional. Da, iar.

Urmează o expediţie de explorare a vaporului, în decursul căreia sunt descoperiţi mai mulţi Anormali îngheţaţi, iar Helen evident că insistă să dezgheţe unul. Mişcare cum nu se poate mai proastă, pentru că Anormalii cu pricina erau magoi, mai exact nişte creaturi care pot lua orice formă şi pot înşela oamenii până, când aceştia încep să se omoare între ei, nemaiştiind în cine pot avea încredere. Mai mult, se pare că în contact cu apa de mare, aceşti Anormali devin mai puternici.  O veste foarte bună având în vedere că un boiler explodează şi vaporul începe să se umple cu apă… Aşa că o mişcare logică este să mute blocurile de gheaţă în care erau prinşi restul Anormalilor departe de zona inundată.

Ce urmează e demn de un film horror de categoria B: membrii echipei mor pe capete, omorându-se între ei, până când singurii rămaşi sunt Helen, Will, Henry şi Declan.

Sfârşitul a reuşit să mai salveze puţin onoarea episodului, dar oricum, acesta nu este altceva decât Kush 2. Kush 2, Kush *2, tot pe acolo. În afară de asta, mi-a mai plăcut de Henry, care a avut unele replici amuzante. Mai ales la începutul episodului, când a spus că probabil Will a plâns ca o fetiţă tot timpul zborului cu Helen. Ştiind-o pe Helen, nu prea îl pot învinui…

Cât despre Declan şi restul echipei de la Refugiul englez… mi s-au părut îngrozitor de şterşi. Partea bună a fost că am aflat ce s-a mai ales de prietenul vârcolac al lui Henry din Animus. Asta desigur, înainte ca acesta să fie omorât. Iar dacă scenariştii de la Sanctuary cred că Declan ud poate să salveze un episod destul de prostişor din punctul de vedere al scriptului… Nu şi-au găsit omul cu mine.

Acum, ce să spun? Sper din tot sufletul că o să îşi revină. Până la urmă, am învăţat de-a lungul anilor că Sanctuary e un serial cu care trebuie să ai răbdare. Şi sezonul trecut au fost nişte episoade mai slăbuţe înainte de Awakening, aşa că sunt tentată să cred că istoria o să se repete şi anul acesta. Dacă se va repeta de săptămâna viitoare sau mai avem ceva de îndurat, rămâne de văzut.

Ce pot să spun despre episodul de azi din Sanctuary? Ca să o citez pe Helen, a fost plin de „momente Hallmark”. Sau, ca să folosesc ceva mai de pe la noi, Andreea Marin ar fi invidioasă. Ambele poveşti au fost emoţionante, dar la capitolul acţiune au scârţâit serios. Până la urmă Sanctuary e un serial SF şi nu o dramă.

Anunţat cu surle şi trâmbiţe ca debutul regizoral al lui Robin Dunne, care s-a plâns puţin că a trebuit să şi joace să şi regizeze – de fapt mai mult a regizat decât a jucat – fără supărare dar dacă vrea să vadă cum se regizează şi se joacă în acelaşi timp să ia lecţii de la colega Tapping – episodul s-a concentrat pe trecutul acestuia. Aflat într-o misiune în Liberia, Will este rănit la ochi, fiind în pericol să orbească şi intră într-o serie de flashbackuri.

Aşa am aflat că după ce mama lui a fost ucisă de un Anormal, tatăl lui a avut grijă mai mult din datorie de el şi s-a băgat în tot felul de încurcături legale ca să facă rost de bani. Ceea ce, evident, mai devreme sau mai târziu, a dus la o ceartă între el şi Will. Singurul moment în care cei doi puteau să se împace ar fi putut fi acela în care Will a încercat să îl scoată pe tatăl său de la închisoare trăgând nişte sfori nelegale, dar tatăl său a refuzat, nevrând să îşi bage fiul în bucluc. (Ce ziceam de Andreea Marin?)

Sfârşitul episodului ar face-o invidioasă pe Raluca Moianu: după ce se vindecă de povestea cu ochii (cu timpul, fără niciun tratament şi nicio complicaţie! ) Will se reîntâlneşte cu tatăl său, ieşit între timp din închisoare,  după ce Helen trage nişte sfori.

A doua poveste a episodului a mai salvat puţin onoarea serialului. Am făcut cunoştinţă cu un cuplu de… oameni- lilieci, care trebuie să recunosc au fost amuzanţi. Bruno e genul care se crede mare crai ( genială abordare cu Helen Magnus nu-i aşa ? ), iar Sheila… să spunem că e genul de femeie cicălitoare cu o gură mult mai mare decât creierul.

Liliecii în cauză au încercat să o tragă pe sfoară pe Helen, susţinând că au informaţii în legătură cu un transport de Anormali de pe Lista Roşie. Informaţie parţial adevărată, numai că au omis să menţioneze că pe lângă Anormali, transportul mai implica şi câteva diamante. Pietrele preţioase trebuiau să fie folosite pentru a cumpăra arme pe care cei doi le-ar fi vândut ca să facă rost de bani pentru a răscumpăra nişte orfani care urmau să fie vânduţi ca sclavi.

Trebuie să recunosc că reacţia lui Helen m-a surprins. Acum ceva vreme, dacă ar fi aflat că a fost trasă pe sfoară, ar fi refuzat să mai asculte orice explicaţie. Dar se pare că în cei 113 ani de izolare, Helen a învăţat că lumea nu se împarte în alb şi negru şi că mai există şi unele nuanţe de gri. Aşa că a decis să verifice povestea celor doi în legătură cu orfanii şi să îi ajute. Ajutor care a constat într-o operaţiune de tip „intră, împuşcă tipul rău care prinsese şi liliecii şi orfanii şi ieşi”. Din nou, cam prea lipsit de complicaţii pentru gustul meu. Finalul poveştii a constat într-o îmbrăţişare de grup cu orfanii de-abia eliberaţi care s-au dovedit a fi şi ei pe jumătate lilieci în care nici măcar Henry nu şi-a putut reţine lacrimile (nu o mai aduc pe Andreea în discuţie încă o dată că ziceţi că îi fac reclamă mascată).

Chiar şi Bigfoot a avut parte de un moment semi-lacrimogen în care Sheila i-a reproşat că a uitat-o pe o… fostă iubită de a lui care încă mai păstrează o şuviţă din blana lui. Discuţia a durat însă mai puţin de un minut, aşa că iar am rămas pe dinafară cu privire la viaţa amoroasă a sus-numitului personaj. Se pare că altceva în afară de mici indicii din an în Paște nu o să primim prea curând.

Deci, cam asta a fost cu Sanctuary pe săptămâna aceasta. Multe emoţii, câteva lacrimi, dar acţiune mai puţin. Sper doar că a fost o simplă scăpare care nu se va mai repeta  pentru că ar fi păcat ca după primele episoade să intrăm într-o plictiseală totală. Numiţi-mă insensibilă dacă vreţi, dar, aşa cum am mai spus, Sanctuary e un serial SF şi nu o dramă şi aştept să se comporte în consecinţă. Pe săptămâna viitoare!

Având în vedere că Nikola Tesla este personajul meu preferat din Sanctuary, vă avertizez că această recenzie s-ar putea sa fie puţin subiectivă şi/sau incoerentă pe alocuri .

Acestea fiind zise, “He’s back baby!”. Şi, ca de fiecare dată când Nikola e prin preajmă, calitatea episodului creşte exponenţial, laolaltă cu pulsul fanelor ( da, recunosc,  şi eu intru la categoria asta ).

Sătulă probabil de agenţiile guvernamentale care îi tot suflă în ceafă,  Helen “plantează” un dispozitiv de urmărire într-un Anormal şi descoperă că noua unitate de cercetare a Anormalilor îşi are sediul… unde altundeva decât în Zona 51! Helen tot Helen, nu găseşte altceva mai bun de făcut decât să îl ia pe Henry şi să se ducă la sus-numitul sediu pentru a fura date. (sinceră să fiu mi s-a părut o mişcare destul de pripită dar hei, nu mă plâng). Ajunsă acolo, este prinsă în 5 secunde şi dusă în biroul directorului. Director care, în mod ciudat, pare să aibă o pasiune pentru vinurile fine. (sounds familiar, right? ) Aşa cum va deduce şi Helen în nu mai mult de 10 secunde, directorul agenţiei este nimeni altcineva decât Nikola Tesla. Care, odată prins cu mâţa în sac, îi goneşte pe cei doi, susţinând că Guvernul i-a oferit o sumă importantă de bani şi că e mai mult decât mulţumit de locul în care se află. Gogoaşă pe care Helen în mod evident nu o înghite, iar presupunerile îi sunt confirmate atunci când apare de nicăieri o creatură plină de tentacule care îl papă pe unul din agenţii de pază. Ca să o citez pe Helen, Nikola avea necazuri şi era prea încăpăţânat ca să ceară ajutorul… (bărbaţii ăştia, I know.)

Strâns cu uşa, Nikola recunoaşte că de fapt ceea ce făcea era să fure banii guvernului pentru a-şi finanţa propriile cercetări, care, surpriză, nu aveau nimic de a face cu Anormalii, ci cu electricitatea wireless. (old habits die hard I guess – fanii Tesla ştiu la ce mă refer). Electricitate pe care reuşise să o obţină, însă cu preţul deschiderii unui rift interdimensional prin care drăguţa creatură tentaculară pătrunsese în lumea noastră. După puţină muncă de convingere, care implică renunţarea lui Nikola la Premiul Nobel şi la “Teslatricity” aşa cum o numeşte (da, da, ştiu, Nikola şi numitul lucrurilor – deşi trebuie să recunosc că de data asta it has a certain ring to it) Helen îl determină pe Nikola să renunţe la munca lui de 6 luni şi să închidă riftul intrerdimensional. Numai că, ghinion, riftul nu cooperează şi  mai mult, se dovedeşte că este capabil să sugă energie pentru a se întreţine singur.

După o sesiune de fugărit creatura pe coridoare, în care Nikola nu se poate abţine să nu flirteze puţin cu Helen, sugerând să îl lase baltă pe Henry şi să îşi găsească o debara (pentru îndeplinirea unor… activităţi ştiinţifice probabil) şi în care facem cunoştinţă cu o blondă care îi sare de gât lui Nikola şi îi spune Nicky (?!) – este inutil să spun că Helen este mai mult decât încântată de povestea asta – Henry ajunge să fie şutit de creatură, care dispare în rift împreună cu el – motiv pentru altă sesiune de morală a la Magnus evident.

Nikola: “What do you say we ditch the kid and find an intimate supply closet somewhere?”

Helen: “What say we find the deadly creature that’s been terrorizing your staff before it decides to strike again?”

Presat de situaţie, Nikola găseşte o soluţie pentru a îl recupera pe Henry, care constă în călătoria lui prin unul din acele rifturi. Având în vedere că Helen o mai păţise o dată cu rifturile – vă amintiţi de povestea cu Adam Worth şi radiaţiile – Nikola se oferă să fie cel care îl recuperează pe Henry, având în vedere că  radiaţiile nu îl pot afecta. (a fi vampir are şi avantaje) Recuperarea vârcolacului decurge bine, iar riftul este închis în ultima clipă, dar Nikola refuză să renunţe la agenţia lui. Aşa că Nikola şi Helen se despart, teoretic pregătindu-se să lucreze unul împotriva celuilalt. Dar până la urmă se dovedeşte că dracul poate nu e chiar atât de negru. (sincer Nikola merită titlul de sexiest mole alive – dar aşa cum am zis, poate sunt subiectivă) .

“Oh Nikola… You are full of surprises.”

Cât despre cealaltă parte a episodului, care îi implică pe Will şi pe Biggie… Îmi pare rău pentru ei, dar din punctul meu de vedere, Nikola are talentul să fure scena de fiecare dată când apare în vreun episod. Aşa că partea lui Will nu mi s-a părut aşa bună. În principiu cei doi se trezesc pe cap cu un… pitic să îi zicem (Amanda Tapping l-a numit versiunea Chucky a lui Dobby) care cauzează numai probleme, defecând pe unde nimereşte şi râgâind cu fiecare ocazie, şi care nu vrea altceva decât să se întoarcă în Hollow Earth (right, şi porcii zboară).

De bună credinţă, sau mai degrabă din simpla dorinţă de a scăpa de el, cei doi încearcă să îl ajute să îşi găsească prietenii Anormali, numai că spiriduşul malefic sfârşeşte prin a îşi omorî presupuşii prieteni, declarând că erau prea slabi şi că nu luptaseră pentru a prelua Pământul sub control. Motiv pentru Biggie să se îndoiască de instinctele lui şi pentru Will să susţină că acum totul e schimbat şi că va fi din ce în ce mai rău (pesimism inutil dacă mă întrebaţi pe mine).

În ceea ce priveşte plusurile şi minusurile acestui episod… Evident că primul pe care trebuie să îl menţionez la capitolul plusuri e Nikola. Nu ştiu voi, dar mie îmi place să văd o alternativă la restul vampirilor care mişună prin alte seriale sau cărţi. Tipul are stil, inteligenţă şi un talent absolut adorabil de a se băga în belele. Iar episodul acesta… să spunem că a făcut puţină dreptate şi din punct de vedere istoric. Având în vedere că visul de o viaţă al lui Tesla a fost energia liberă, să ştii că a obţinut-o, fie şi într-un serial şi fie şi nu permanent, te încălzeşte puţin la suflet.

Un alt plus este şi interacţiunea dintre Nikola şi Henry. (Ca să vezi, un vârcolac şi un vampir chiar pot lucra împreună). Deşi iniţial nu se puteau suferi şi deşi Nikola pare să îşi fi făcut o misiune din a nu se ataşa de nimeni, “puştiul” i-a cam intrat pe sub piele. (Evident că ar fi ultimul care ar recunoaşte asta). Iar replica apropo de al 8-lea semn al Apocalipsei mi s-a părut genială.

Tot la capitolul plusuri cred că intră şi noua direcţie Doctor Who pe care pare să o abordeze serialul. (Sunt singura căreia doctoriţa blondă îi aminteşte de Sarah Jane?)

Iar în ceea ce priveşte minusurile… Cu tot regretul, Will şi în general partea lui de poveste. Iarăşi, s-ar putea să fiu subiectivă, dar mi s-a părut cam de umplutură. Toată povestea aceasta cu Anormalii ieşiţi de sub pământ ar putea fi mai bine realizată, cu condiţia să găsească pe cineva interesant. Un pitic enervant şi malefic… not so much. Până acum, singura parte bună a acestei poveşti  pare să fie noua direcţie pe care a abordat-o  Sanctuary-ul, mai exact despărţirea de Guvern. Le face bine să fie mai puţini oficiali şi să lucreze din umbră.

Acestea fiind zise, una peste alta a  fost un episod bun (până la urmă ce poate să nu îţi placă dacă e Nikola prin preajmă? ) şi se pare că în sfârşit Sanctuary şi-a găsit un drum propriu şi că se ţine de el, indiferent cât de ciudăţel ar putea părea. Sper doar ca episodul de săptămâna viitoare să fie la fel de bun ca şi acesta. Pe săptămâna viitoare!

Se pare că de când a luat pauza de 113 ani, Helen s-a schimbat destul de mult. După ce în episodul trecut a sfârşit prin a le spune guvernelor lumii să se ducă într-un loc unde este extrem de cald, în Monsoon o vedem făcând pe eroul şi salvând (aproape) de una singură ostaticii unor Anormali. Cât despre sfârşit… dar ajung şi acolo.

Evident, ultimul episod nu putea să nu aibă repercusiuni. Drept pentru care în Monsoon ne trezim cu un Refugiu care are probleme de finanţare (inclusiv cu plata facturii la electricitate) şi cu cam toate agenţiile gen FBI, CIA etc având o divizie nou înfiinţată de capturare a Anormalilor.

Aşa că Helen nu are altceva de făcut decât să apeleze la surse de finanţare mai puţin oficiale. Sursa pe care o găseşte este un bogătaş care aparent trăieşte în avionul său personal şi cu care işi dă întâlnire pe o insulă. Dar, evident, lucrurile nu merg cum plănuise şi se trezeşte luată ostatică de un grup de Anormali pe care guvernul îi “concediase” împreună cu un miliardar rus, un biolog pe nume Charlotte care este aparent ocupată cu studiul lemurilor [siguuuuur] şi un jucător de poker.

Desigur, nimic nu este ce pare a fi şi descoperim că jucătorul de poker e agent CIA, tipa cu lemurii este purtătoarea unui virus care poate să distrugă jumătate din Africa si că amândoi au treabă cu acelaşi bogătaş cu care trebuia să se întâlnească şi Helen. Bogătaş care nu este altcineva decât presupusul milionar rus.

In a completely Magnus fashion, Helen reuşeşte să scape şi să le dejoace planurile răufăcătorilor, ajutată şi de tipa cu lemurii. Deşi ultima pare a fi depăşită de situaţie in cea mai mare parte a timpului, face o echipă destul de bună cu Magnus. În final, tipii răi se urcă într-un avion, cu virus cu tot, plănuind să îl arunce din avion pe insulă. Dar surpriză, se dovedeşte că au încurcat borcanele şi că in loc să ia virusul au luat nitroglicerină. Care, dusă la altitudine mare, într-un avion nepresurizat are nefericita tendinţă de a exploda. Una peste alta, all is well that ends well, Helen îl demască pe presupusul rus şi obţine de la acesta promisiunea că pe viitor îi va finanta Refugiul (cred şi eu, tipa până la urmă îi salvase viaţa).

Finalul episodului a şocat pe multi. Asta pentru că Charlotte îi multumeşte lui Helen şi sfârşeşte prin a o săruta. Fază de care Magnus nu pare prea supărată ba chiar îi răspunde cu aceeaşi monedă. De ce au făcut cei de la Sanctuary faza asta e discutabil. Cert este că personal nu îi înţeleg pe fanii care au declarat că o să se oprească să se uite pentru asta. Nu spun că ar trebui să transforme Sanctuary într-o telenovelă, dar puţin romance nu strică. Şi doar pentru că a fost o tipă implicată nu înseamnă că e rău din start. Nu neg că a fost cel mai probabil un truc pentru audienţă dar până la urmă Amanda şi Lauren au avut destulă chimie şi indiferent de ce spun unii, personal nu mi s-a părut o fază forţată.

Cât despre cealaltă poveste a episodului… mai puţin bună din punctul meu de vedere. Probleme în paradis pentru Will şi Abby, după ce Will află că noua promovare a lui Abby înseamnă că lucrează la una din acele divizii de vânat Anormali de care vorbeam la început. Lucru pe care evident Abby a omis să îl menţioneze. Şi nu numai că lucrează acolo, dar are şi un partener mai mult decât inteligent care nu reuşeşte sa facă altceva decât să se bage în belele (cine ar fi ghicit că vânatul anormalilor presupune ceva experienţă, pe care Gavin clar nu o are?). Will se poartă absolut copilăreşte şi le vinde un pont fals, care îl aduce pe Gavin în stadiul de a fi atacat de nişte anormali nu chiar atâta de inofensivi, motiv de despărţire pentru Will şi Abby. Totuşi, nici cinci minute mai tarziu, când se întâlnesc în misiune, ajung la concluzia că trebuie să conlucreze pentru că Gavin tocmai făcuse o gafă care putea să îi coste viaţa. Dacă e să vorbim de ce a fost forţat în episodul asta, personal mi se pare că împăcarea “copiilor” a fost mult mai forţată decât sărutul lui Helen. But hey, that’s just me.

Truc de audienţă sau nu, Monsoon a reuşit să devină un subiect de discutie pentru fani şi probabil va rămâne ceva vreme. Aştept comentariile voastre!

Sneak Peek

Cable US

• Starz, “Boss” (premiera): 0.66 mil (1.72m incl reluarile din weekend

Romania

• ProTV, “Dansez pentru tine” (premiera sezon): 0.75 mil, 7.1, 22.8% (urban)
• Antena1, “Shepherd Border Patrol/In Puii Mei“: 0.34 mil, 3.2, 10.2% (urban, interval DPT)

Broadcast US
08-09PM

• CBS, “A Gifted Man“: 8.65 mil, 1.2 (de la 7.71 mil, 1.2) ~
• CW, “Nikita“: 1.7 mil, 0.6 (de la 1.65 mil, 0.5) ↑

09-10PM

• CBS, “CSI NY“: 10.7 mil, 1.8 (de la 10 mil, 1.7) ↑
• CW, “Supernatural“: 1.92 mil, 0.8 ↑

10-11PM

• CBS, “Blue Bloods“: 10.9 mil, 1.7 (de la 11.2 mil, 1.8) ↓

Legenda
- prima cifra (cea in milioane) reprezinta numarul total de telespectatori live, plus cei care urmaresc o inregistrare (pe DVDR) in aceeasi zi.
- a doua cifra (cea cu zecimala) reprezinta punctele de rating* obtinute pe segmentul de populatie “adulti 18-49″ (prestabilit ca fiind target-ul celor care cumpara publicitate si, implicit, al majoritatii serialelor).
- comparatiile gen ↓, ↑, ↓-20% (procente sau puncte) se refera in general la rating-ul 18-49 (daca nu se specifica altceva)
* un punct de rating (1.0) = 1,279,000 milioane telespectatori (pt sezonul 2011-2012). Adica 1% din cei 127.86 mil telespectatori adulti 18-49 din SUA.
- series low, series high = cel mai mic, respectiv cel mai mare rating obtinut de serial de cand a fost lansat
- season low, season high = cel mai mic, respectiv cel mai mare rating obtinut de serial pe parcursul actualului sezon
Mai multe informatii despre masurarea audientelor TV gasiti in acest articol sau pe principala sursa a articolelor.

Pentru comentarii.

Cable US

• TOON, “Star Wars Clone Wars“: 1.66 mil, 0.5 ↑
• SyFy, “Sanctuary“: 1.32 mil, 0.4

Broadcast US
08-09PM

• CBS, “A Gifted Man“: 7.71 mil, 1.2 (de la 7.5 mil, 1.2) ~
• CW, “Nikita“: 1.65 mil, 0.5 (de la 1.6 mil, 0.5) ~

09-10PM

• CBS, “CSI NY“: 10 mil, 1.7 (de la 9.75 mil, 1.6) ↑
• FOX, “Fringe“: 3.16 mil, 1.2 (de la 3.2 mil, 1.3) ↓
• CW, “Supernatural“: 1.6 mil, 0.7 ~

10-11PM

• CBS, “Blue Bloods“: 11.2 mil, 1.8 (de la 11.3 mil, 1.9) ↓

Legenda
- prima cifra (cea in milioane) reprezinta numarul total de telespectatori live, plus cei care urmaresc o inregistrare (pe DVDR) in aceeasi zi.
- a doua cifra (cea cu zecimala) reprezinta punctele de rating* obtinute pe segmentul de populatie “adulti 18-49″ (prestabilit ca fiind target-ul celor care cumpara publicitate si, implicit, al majoritatii serialelor).
- comparatiile gen ↓, ↑, ↓-20% (procente sau puncte) se refera in general la rating-ul 18-49 (daca nu se specifica altceva)
* un punct de rating (1.0) = 1,279,000 milioane telespectatori (pt sezonul 2011-2012). Adica 1% din cei 127.86 mil telespectatori adulti 18-49 din SUA.
- series low, series high = cel mai mic, respectiv cel mai mare rating obtinut de serial de cand a fost lansat
- season low, season high = cel mai mic, respectiv cel mai mare rating obtinut de serial pe parcursul actualului sezon
Mai multe informatii despre masurarea audientelor TV gasiti in acest articol sau pe principala sursa a articolelor.

Sneak Peek

Pentru comentarii!

Promo

Pentru comentarii!