Pentru comentarii!

Want a piece of me, bitch?

Saptamana aceasta, House se bucura de nou-redescoperita libertate neingradita si vedem ca in SUA, pana si adolescentele fara casa traiesc mai bine decat oamenii cu facultate de la noi.

Un episod, cred, mai bun decat cel de saptamana trecuta care arata ca se poate, ca tendinta anilor trecuti nu simboliza adevarata valoare a lui House, si ca poate cineva acolo sus in birourile de la FOX se va gandi mai bine in privinta unui sezon 9. Avem parte, saptamana aceasta de o homeless care seamana putin cu o Cameron in tinerete. O adolescenta fugita de acasa care pare ca se descurca mai bine decat ar face-o cu un parinte pe langa ea. Si in fond de ce nu? A gasit o casa goala cu tot ce ii trebuie in ea: pat, frigider, aragaz, bere, ce altceva ai mai avea nevoie? Asa si eu m-as descurca, poate as fi chiar si capitanul echipei de volei… dar nuuu, ai mei trebuie sa imi dea de mancare, sa imi dea bani, sa ma sune in fiecare seara sa imi zica sa nu ma duc pe la Universitate si sa imi pun doua randuri de pantaloni. Parenting is overrated . Da, caci despre asta este vorba in episodul acesta: parenting (stiu ca se suceste Pruteanu in mormant, dar o traducere adecvata si succinta nu cred ca exista). Cand esti un parinte de c***t dar nu te duci catre zona de abuzuri, cel putin nu fizice, nici macar autoritatile de protectie a minorilor nu prea au ce face (chiar daca ar avea, optiunile nu sunt foarte imbucuratoare), asa ca de ce nu? De ce sa nu aiba copilul ocazia sa incerce sa se descurce singur, mai ales in cazurile cand, de facto el e adultul in casa? Si sunt destule cazuri cand se dovedeste ca cel matur este de fapt cel mai mic din familie. Ideal ar fi sa poti sa stai macar pana la o anumita varsta mai inaintata, sa poti sa te bucuri de paginile de sport alaturi de Taub, pana cat mai tarziu, insa nu cu riscul de a ramane  cu anumite sechele profunde. Totusi, in final cred ca toti suntem traumatizati intr-un fel sau altul de parinti, asa e traditia, si la ei a fost la fel probabil.

Gingrich si Romney, veniti din Florida

Lasand la o parte palavrajelile freudiene, episodul pare a se intoarce la origini, cu House avand cate un caz excentric pe la clinica, cu Wilson incercand sa ii atraga atentia ca face ceva pentru pacient fiindca a format o legatura cu ea, iar House negand vehement o asemenea blasfemie, cu Adams ca o Cameron de prin sezonul 1, cand era naiva si enervanta fiindca vroia sa faca totul la litera legii vrand cu disperare sa creada in oameni si in faptul ca se pot schimba in bine. People don’t change!! Tatoo it!! E esenta serialului, nu fiti naivi. Si House o dovedeste iar si iar. De exemplu el este acelasi personaj care a fost si in sezonul 1: ii place sa rezolve cazuri complicate, sa se bage in viata sefului si a subordonatilor, si sa faca cam tot ce ii trece prin cap, precum trasul cu arma ca Tiriac la vanat de mistreti sau participarea la cursele de testoase.

Hello, Dean Foreman!!

Vreau si eu sa mananc clatite la restaurantul recomandat de Chris Christie (guvernator al statului New Jersey, cel mai probabil a fi ales sa candideze pe biletul republican ca vicepresedinte, alaturi de cine o sa castige nominalizarea la republicani, ca tot am amintit de Romney si Gingrich mai sus). Cat despre Foreman, da, tinde sa devina noul House, oricat de mult s-ar impotrivi. House cand se baga in viata altuia cu bocancii cei mai cramponati si plini de noroi, nu o face doar sa poata sa se eschiveze de ore suplimentare la clinica, ci vrea sa scoata in evidenta un adevar pe care persoana in cauza il considera fundamental opus de principiile pe care si le asuma. In cazul de fata, lui Foreman ii place, in subconstient, sa fie o curva. Asta este, nu e nimic in neregula, pur si simplu lui ii place sa fie Undercover Brother, si nu concurentul principal la Big Brother. Prin asta dovedeste un pragmatism care il apropie foarte mult de House.

In final vreau sa spun ca astept cat mai multe astfel de episoade, si atata timp cat ele pastreaza gradul acesta de calitate, refuz sa cred orice zvon legat de anulare.

Ai se eu te pego!!!

Saptamana trecuta, in Two and a half men: Rose ajunge la spital cu inlocuitorul lui Charlie, un portughez care habar nu are cum de inca mai rezista TAHM cu Ashton Kutcher in rolul principal.

Asadar, saptamana trecuta House a revenit din vacanta incercand sa raspunda la intrebarea: va pastra trendul calitativ ascendent de dinainte de Craciun sau se va scufunda in mediocritatea mijlocului de sezon precum in anii recenti? Iar raspunsul este … la sfarsitul recenziei . Sa le luam pe rand. Mai intai cazul medical, unul relativ neimpresionant, caci cartea cu Alzheimer a fost jucata si tot rasjucata prin mai toate serialele medicale, iar episodul de fata nu aduce nimic nou si inovator. Adica, da este o boala cumplita, un destin mai rau probabil decat celelalte boli incurabile care iti ataca fizicul dar macar iti lasa personalitatea si ramai in esenta cine esti, iar soarta celor din jur este aproape la fel de dura fiindca ei trebuie sa indure cum incetul cu incetul involuezi catre o stare in care pur si simplu tot ceea ce te definea a disparut complet, insa… am mai vazut, mi-a mai parut rau, am trecut peste, nu ma mai impresioneaza (da, stiu, o sa ard in iad ). Si da, a mai fost si discutia despre ce pui pe primul loc: dragostea fata de persoana care se stinge sub ochii tai, si care te trage dupa el/ea, sau faptul ca insusi persoana respectiva, daca chiar tinea la tine pe cat tii tu la el/ea, ar fi vrut sa treci mai departe la un moment dat. Si raspunsul e clar: you don’t go down with the ship (daca nu ma credeti uitati-va la vasul Consordia de acum cateva saptamani ). Evident incerci sa fii pe cat posibil langa aceea persoana, dar nu rezolvi nimic daca la final cand el/ea nu o sa mai fie, tu nu vei fi nimic altceva decat o umbra a ceea ce ai fost.

Clear!!

Singurul aspect care a facut cazul medical a fost momentul cand pacientul a ales sa iasa pana afara, sa vada cum e vremea pe A2 si in Dobrogea. Problema aici a fost ca era destul de previzibil. Din momentul in care Chase i-a spus lui Rose: “When was the last time you had a good night’s sleep? Go home, he’ll be alright.” era clar ca he wasn’t gonna’ be alright

Interferenta lui Foreman a fost binevenita in sensul ca i-a dat ocazia lui House sa se mai joace cu el putin. Biletelele si in general modul cum a vrut sa il manipuleze aduce aminte de primele sezoane si de momente de genul celui in care House scapa un baros peste noua toaleta a lui Cuddy. Cat despre rezultatul final, vreau sa cred ca s-a terminat la egalitate: desi Foreman a rezolvat cazul, ceea ce dovedeste ca are capacitatea intelectuala de a fi acolo sus cu House, faptul ca i-a scos pana la urma dispozitivul de la picior, nu inseamna neaparat ca poate sa il stapaneasca, ci doar ca are nevoie de o provocare mai mare.

Like a boss!! :>

Cat despre House in special, imi place ca s-a intors la masinatiuni si manipulari palpabile si de termen scurt, precum in primele sezoane, si nu se mai preocupa de probleme existentiale, gen I’m gonna’ die miserable and alone. Iar acest lucru se vede si in calitatea episoadelor, a dialogurilor si a glumelor (I’ve got Taub in my backpack ). Si imi place ca s-a si intors la pariuri cu Wilson. Era clar ca ceva era in neregula cu aia, how can you not like sex? Desigur as putea intra din nou in discutia cate sacrifici pentru a fi alaturi de persoana la care tii, dar cum am zis si mai sus: cu cat mai putine probleme existentiale, cu atat mai bine.

In final pot spune ca raspunsul la intrebarea initiala este da, House pastreaza trendul ascendent, fiindca privit de-a intregul episodul a fost unul bun. La cat mai multe si poate la un sezon 9.

Bang!

Ca tot e concurs de editori pe blog, am zis sa ma pun pe treaba si imi castig painea, faurind aceasta recenzie, poate poate mai sare cate o nominalizare . Lasand gluma la o parte (Votati-ma!!), si cerandu-va iertare pentru intarzierea cu care apare acest review (sper sa ma ocup si de celelalte episoade acum ca voi avea mai mult timp liber), trecem la episodul in cauza, poate cel mai bun al sezonului pana acum, pentru ca se sprijina pe 3 elemente esentiale: arme, fete si referinte la Pokemon.

Asadar un episod cu o tema sexy, controversata si care atinge in mod direct toate personajele: GUNS. Nu Big ‘Uns, cum citea Al Bundy, ci pur si simplu guns: arme, pistoale, pusti, mitraliere si in general cam tot ce inseamna esenta filmelor cu Rambo (in ultimul Rambo, cel din 2008, mor 2,5 persoane pe minut ). Asadar avem una bucata pacient, procuror de succes, care ajunge la PPTH, si despre care se afla ca detine un mic arsenal in spatele bibliotecii de acasa, in caz ca maine vine sfarsitul lumii (sincer as fi preferat sa aiba cadavre acolo, insa asta sunt doar eu). De aici se porneste o intreaga discutie despre cine are si cine nu, o arma sub perna. Concluzia e toti au sau macar s-au gandit la asta, in afara de Taub si Wilson, cel din urma fiind prea ocupat sa incerce sa puna mana pe arma lui House. Dar asta putin mai incolo. Pregatiti-va, urmeaza filosofie:

“Guns don’t kill people, people kill people”, suna un motto republican, care ar cam vrea sa zica ca indiferent daca ai o arma de foc sau nu, esti la fel de inclinat sa omori pe cineva. Pentru a pune problema in perspectiva, in SUA (unde exista dezbatei adevarate) legi de gun control sunt obiect al dezbaterilor de foooarte multa vreme si traditional ei sunt impartiti in 2: democratii vor legi de de control mai stricte, republicanii nu, mergand pana acolo incat sa afirme ca dreptul lor de a purta arme purcede de la Dumnezeu (cei din Texas mai ales unde Walker, politist texan e considerat erou local:D). Problema e controversata si fiindca ei mai au si Al II-lea Amendament la Constitutie care dispune ca fiecare cetatean are un drept de purta arme liber. In fond problema e urmatoarea: daca ar fi mai putine arme pe strazi, ar fi si mai putine crime? Se poate argumenta ca pentru a te putea autoapara, ar trebui sa ai acces nelimitat la arme, insa in felul asta si criminalii ar avea acelasi acces liber. Din punct de vedere statistic, infractiunile in care este folosita o arma, intr-un an, sunt de doua ori mai multe in SUA, unde este cat de cat liber la arme, fata de Europa, Japonia si Australia la un loc, unde sunt legi mai stricte. In principiu, cred intr-un control mai strict al armelor, daca si numai pentru singurul motiv ca o arma ar facilita un jaf, un omor sau oricare alta infractiune, si astfel ar avea posibilitatea sa spulbere si farama de retinere a faptuitorului fara o astfel de arma. Cu toate astea, la un moment dat vreau si eu macar sa trag cu o arma .

Si acum la partea fun! Sunt trei aspecte amuzante in acest episod: cum incearca (si reuseste) House sa bage strambe in legatura cu Park (“Looks like we got ourselfs a good ol’ fashion cat fight!”), concursul dintre Wilson si  House sa vada care e mai “devious” (cam naiv Wilson ) si referinta la Pokemon. POKEMON. Gotta’ catch them all!! Arceus, la care a facut referire House, ca fiind cel ce a creat cele trei stari de agregare, nu este vreun zeu al vreunei biserici pseudo-bizaro-mistica (cough*Scientology*cough) aparuta ca ciuperca dupa sex ploaie, ci este un Pokemon, primul Pokemon, care a dat nastere fiintelor vii, precum si altor trei Pokemoni, Dialga, Palkia si Giratina reprezentand, timpul, spatiul si respectiv antimateria. Cand ajunge House sa faca referire la Pokemon, oricat de cool ar fi, atunci iti dai seama ca serialul nu mai are mult de dus. Cand faci o astfel de referinta, pe care poate numai 5% din audienta o pricepe, iar acesti 5% neregasindu-se in publicul tinta, atunci stii ca oamenii cam fac orice vor ei, fara sa le pese de audiente, si numai un serial care isi cunoaste sfarsitul se comporta asa. Cat despre celelalte doua aspecte, trebuie spus doar ca House e The Man, indiferent ca Wilson i-a gasit pistolul tot l-a facut sa spuna ca el e cel mai “devious”, si respectiv la Park, daca la inceput era amuzant, spre sfarsit a devenit awkward, si sincer cred ca nici scenaristii nu stiu in ce directie sa o ia cu acest personaj. Mie mi se pare un Masrtha M Masters, reciclat si cu o nuanta diferita, insa are acelasi efect: de a lasa impresia de nuca in perete.

Si acum despre bunaciuni . Prima a fost cea  pe care a cautat-o House intens printre persoanele din clinica, cea care nu semana cu o persoana pe care sa o cheme Mariel (sunt aproape sigur ca nu asa se scrie numele, dar uitandu-ma din nou la ea, nu imi pasa:D). Apoi mai e bunaciune lui Foreman, despre care Taub si Chase cred ca i-ar trebui o prietena, primul implicandu-se activ in privinta asta. Problema cu bunaciunea lui Foreman e ca e cam casatorita si cu copil…. dar fiind bunaciune, lui Foreman nu ii pasa asa tare in final. Good for him!:D

John House scrie, in caz ca va intrebati.

In final pot spune ca a fost un episod bun spre foarte bun, chiar cel mai bun din actualul sezon, cel putin pana acum, insa putin cam light, in sensul ca nu a atins nimic esential, si in acelasi timp, insa, deschide potential pentru mai multe probleme: intalnirea dintre Chase si Park (really /:) ), Foreman si sotul bunaciunii, si nu in ultimul rand semnificatia sabiei inscriptionate cu numele tatalui (care de fapt nu era tatal) lui House. Ramane sa vedem ce ne aduce anul nou pentru House.

PS: Mergeti si nominalizati/votati editorii tvblog. Desi va apreciez considerarea, eu nu cred ca am facut ceva special anul asta (mai ales ca am ramas in urma la destul de multe recenzii) asa ca nominalizati-l pe Indru in locul meu, daca va gandeati la mine.

Pentru comentarii!

Pentru comentarii!

Trying to see if Lee Adama is a cylon…

Saptamana aceasta in Battlestar Galactica: Gaius Baltar, mai slabut si mai inalt, impreuna cu  Caprica 6 bruneta, Boomer, un Nr. 2, si un Gaeta mai chelios, mai evreu si cu doi copii, fac experimente pe Lee Adama. President Roslin si-a dat demisia si a plecat iar Admiral Adama s-a innegrit si a chelit de suparare dar tot a preluat conducerea. Iar Starbuck tot cauta calea spre Pamant. So say we all!

Pacientul de saptamana aceasta, Jamie Bamber, este, asa cum ne-a obisnuit, eroul local, cel ce face intotdeauna ceea ce e drept si bun, adica minte, fura, inseala si omoara. Cazul medical desi a plecat mai greu, mi s-a parut interesant, ceea ce e un lucru rar in ultimele sezoane si tocmai de-asta am fost oarecum impresionat. Momentul scos din Fringe cand i se dezlipeste pielea, trebuie sa recunoasteti, nu vedeti oriunde, si dovedeste faptul ca scenaristii mai au totusi in ei un strop de originalitate si inca ar putea sa vina cu ceva care sa ne faca sa vrem mai mult. Adaugand si elementul psihologic, tumoarea care il facea sa marturiseasca orice, de la acte de infidelitate la crime propriu-zise, si chiar la dezgustatoarea, imorala, insultatoare fapta de a-i fura un pantof lui Chase, putem spune ca a fost un caz medical pe care nu il uiti asa usor (cum au fost multe altele pana acum).

Busted…

Si avand in vedere cazul medical destul de interesant, scenaristii nu au facut exces de zel, si episodul a esuat tocmai la componenta care de obicei mergea bine: dezbaterea problemei centrale si anume: cat de multe chiar vrei sa stii despre cei la care tii. Am avut impresia ca a fost tratata in viteza si superficial. La o extrema il avem pe Cpt. Adama care simte nevoia sa isi descarce sufletul de toate pacatele, reale sau nu, iar la extrema cealalta il avem pe Taub, care nu vrea sa stie deloc daca “gemenii” sunt ai lui sau nu. Asadar cat de multe vrei sa stii cu adevarat despre cei dragi? Este conditionata afectiunea fata de ei de un element subiectiv precum un pas gresit din partea lor, o slabiciune de moment intr-un motel, sau de un fapt obiectiv, asupra careia ei nu au nici cel mai mic control, precum un ADN contrar asteptarilor? Pe de o parte un aspect emotional ce tine de alegere, alegerea de a fi cu persoana iubita si numai cu ea, iar pe de alta parte, o formalitate imuabila asupra careia nu ai nici o vina, dar care poate fi esentiala pentru persoana la care tii. Iar raspunsul ce reiese din episod: Ignorance is bliss. Da, asa este, complet contrar esentei serialului, insa in unele cazuri e mai bine sa stii mai putin, decat mai mult. Atata timp cat nu vei trai constant cu intrebarea dar daca….

Reactiile tipice dupa finalul de sezon de la Lost, de la st. la dr.: I think I got it, WTF?, No way!!, I wonder if Prison Break is still on?

Ma bucur ca s-a intors Chase. Am luat la cunostina ca s-a intors si Taub, impreuna cu problemele lui, doua la numar. Mi s-a parut ca s-au reintegrat bine, si ca se poate dezvolta o echipa acceptabila, insa mai e mult de munca. Inca lipseste chimia. Momentan practic sunt doua echipe: fetele noi si baietii vechi. Si da, Chase cam a facut jumate din episod. E bine sa ai pe cineva care stie cum merg lucurile si care sa ii zica lui Foreman ca e fraierit de House si ca nu prea are rost sa incerce: House tot va face ce vrea el si cum crede el ca e mai bine. Ii inteleg rostul lui Foreman si ce vor scenaristii sa faca cu personajul lui, insa momentan nu e nimic altceva decat Cuddy 2.0. As fi vrut sa ii gaseasca o alta modalitate de a-l tine pe House in frau, mai inteligenta, care sa arate ca totusi timp timp de 7 sezoane Foreman a invatat ceva cu adevarat de la House, si sa inceteze sa il priveasca ca pe fostul sef care o sa faca ce il taie capul, si sa il trateze ca pe un angajat valoros insa fata de care trebuie sa ai o anumita atitudine.

Outer Office 2.0

Outer Office 2.0 practic, e The Batcave. Acum Batman si Robin pot comunica mai facil. Trebuie sa recunosc ca ma asteptam la ceva mai mult… o celula din Fox River in caz ca il lovea nostalgia din parnaie, un cylon in forma de Cuddy… sau altceva… Si nici nu prea inteleg ce s-a schimbat asa radical, de ce Everything has changed doar fiindca il putem vedea pe Wilson cand trage o basina sau se scarpina in nas. Nici dezamagit nu pot sa zic ca am fost caci potential, recunosc, are, insa ramane de vazut pe saptamana viitoare ce vor face cu acest potential.

So say we all!

Pentru comentarii!

Wanna see my tattoos?

Saptamana asta in Prison Break: un doctor nebun incerca sa ii fure banii lui Michael, Sarah si-a schimbat numele in Dr. Addams iar T-Bag s-a deghizat intr-o coreeanca mica si invidioasa.

Ar fi fost interesant un crossover House – Prison Break. Totusi avem parte de acest episod, cu guest star Wenthworth Miller in rolul bolnavului de serviciu. Cred insa ca au cam incurcat episoadele producatorii, caci W. M. ar fi trebuit sa fie guest star in primul episod din acest sezon, cand House era la bulau, sa ii dea niste sfaturi gen: cum sa apuci buzunarul lui T-Bag, ce tatuaje misto sa iti faci, sa nu crezi in capete ale prietenelor din cutii, si sa nu lungesti un serial bazat pe o evadare mai mult de 2 sezoane. Ceea ce e de remarcat totusi in acest episod este talentul actoricesc al lui W.M., personajul interesant portretizat de W.M., aportul esential adus de W.M. la firul narativ, cat de mult continua sa se ingrase W.M. (seriously, google it, before and after ).

Hello Angels!

(from left to right: Cato, hot new chick, si tipa de pe Tron)

Esential la acest episod a fost procesul de reformare a echipei. Unii vin, altii pleaca, si altii nu vor sa mai plece. Sa le luam pe rand: mai intai partea neplacuta si anume Mandark in varianta feminina. Este practic noua Masters. Daca i-am inteles si tolerat rolul saptamana trecuta, acum deja a inceput sa ma enerveze. Nu e nimic rational la acest personaj, de la felul cum se imbraca ( desi e mica in unele scene parea ca aveam pantalonii mai scurti cu 2 numere) pana la felul cum reactioneaza la cafeaua de la Addams. Poate nu m-as fi suparat asa tare daca ii creau o poveste cat de cat veridica. Au incercat sa o spele spre sfarsit cand au aratat-o ca fiind mana in mana cu House, dar cred ca numai pentru reparatul masinii, nu si in rest. Dovada e faptul ca s-a simtit intimidata nu numai de Addams ci si de 13 cand s-a intors. Si avea si motive: nu a adus nici o contributie efectiva la caz. In singurul moment cand a nimerit-o si ea, nu a stiut sa isi sustina punctul de vedere, iar asta, asa cum zicea si House, doesn’t count for shit.

I would hold your shoes if you would masturbate!

In completa opozitie este Dr. Addams, sau Hot Prison Lady Doctor. Smart, eficienta, machiavelica, manipulatoare, cu o fascinatie pentru cazuri ciudate ca si a lui House, si arata bine, aproape rivalizand cu 13. Dar mai mult decat atat a fost aleasa de House, nu i-a fost atribuita fiindca nimeni altcineva nu o mai vroia, precum Jackie Chan cand era mic. In  concluzie imi place.

Goodbye 13!

Dupa Cameron si Cuddy, acum si ultima prezenta feminina cat de cat constanta din House si-a spus ultima replica. Poate ca multi veti spune ca nu fost tocmai cel mai interesant personaj, sau cea mai buna interpretare, insa in umila mea parere a fost cel fascinant personaj feminin din serial. Poate sunt corupt de aspectul fizic ( cine nu ar fi? ) insa alaturi de House a fost unul din motivele pentru care continuam sa ma uit la show, mai ales in ultimele sezoane in care calitatea a cam lasat de dorit. Mai mult decat atat cred ca a fost singura care a putut sa relationeze cu el, in momente in care nici Wilson nu il intelegea si asta spune multe despre personaj. In final nu putem decat sa ii uram cariera fructuoasa in continuare si la cat mai multi Cowboys and Aliens. Goodbye 13! Goodbye Olivia!

Pentru comentarii!

Dupa 7 sezoane ce au inceput cu House in variate ipostze, de la House fara baston, aparent vindecat, la House indoliat (in stilul propriu) de moartea lui Amber sau a lui Kutner, de la House la nebuni dornic sa se indrepte, la House in bratele lui Cuddy avand practic tot ce si-a dorit. In acest al 8-lea sezon House se intoarce la originea Fox-ului si il vedem la bulau. House la mititica, House printre Sisu, Wesley Snipes si Lindsey Lohan Michael Scofield.

Asadar acest sezon debuteaza la 1 an de la evenimentele din precedentul sezon, iar House pare ca plateste pentru ca si-a parcat masina up Cuddy’s ass, sau oricum destul de aproape. 12 luni de inchisoare dintr-un maxim posibil de 16, si se pregateste sa iasa prin eliberare conditionata, dar numai daca reuseste sa fie baiat cuminte pentru 5 zile. Ceea ce, evident nu se si intampla, doar vorbim de House. Cu toate acestea am avut totusi cateva indoieli pe parcursul episodului, caci in anumite momente parea infrant, parea doborat de ordinea sociala din bulau, si parea supus, acceptandu-si pozitia in ordinea ierarhica darwiniana dominata de principiul survival of the strongest, atat de bine creionata in inchisoare. S-a incercat in acest episod o imbinare a cam tuturor stereotipurilor referitoare la parnaie. Asadar avem o puscarie in care il avem pe Directorul cel Dur care incearca sa scape de House (intalnit in Lock Up), il avem pe capul arienilor impreuna cu gasca lui mai alba ca varul care simte nevoie sa se impuna asupra tuturor si mai ales asupra protagonistului sfidator (vazut si in Oz), il avem pe bff-ul (best friend forever pentru cei mai amatori de Spartacus decat de Gossip Girl) care se apropie de nivelul intelectual al lui eroului ( luat din Shawshank Redemption ), mai este negrul care iti poate face rost de orice, de la hartie igienica parfumata la dildo-uri in forma de Lindsey Lohan neon purpuriu, apoi doctorita sexy careia ii place de baiatul rau cu suflet de aur (negrul si doctorita luate din Prison Break, specialitatea casei) si nu in ultimul rand colegul de celula psihopat, cu un cap mai mare decat orice alt detinut si care are scopul de a dovedi ca karma functioneaza, in sensul ca bine faci, bine primesti, sau … ma rog…, in cazul arienilor primesti un cos in cap. Desigur la toate acestea se adauga specificul serialului si anume: cazul medical (si inside joke-ul de la inceput cum ca ar fi lupus ).

It’s raining… pills

Cat despre House in concret, nu pare sa se fi schimbat in vreun mod esential. Daca pana acum fiecare sezon incerca sa ne arate ca House macar facea eforturi sa se schimbe, acum ne arata doar ca si-a acceptat situatia si ca isi ispaseste pedeapsa. A avut, intr-adevar, la un moment dat, o zvacnire conform careia dupa ce iesea intentiona sa se preocupe de orice altceva decat de medicina, insa doctorita sexy si cazul medical i-au dovedit, si ne-au dovedit ca people don’t change. Poate nu ati sesizat: PEOPLE DON’T CHANGE. Este premiza pe care s-a bazat serialul inca de la inceput, este motto-ul si principiul director al intregii serii. Astfel ca House a facut ce stie el mai bine: a rezolvat cazul indiferent de consecinte.

Hello, new 13!

Cateva cuvinte si despre doctorita sexy, care se pare ca deveni series regular. Imi place. Lasand la o parte, aspectul fizic comparabil cu al Oliviei (yey ), cel mai mult cred ca imi place faptul ca este noua si ca “tine la gluma”. Ceea ce vreau sa zic este ca ea este o noua oportunitate pentru ca House sa faca inca o data ceea ce face cel mai bine, si anume sa disece viata cuiva, sa o citeasca si sa o descifreze, iar cel mai important este ca pare a fi un personaj interesant de disecat, spre deosebire de ceea ce a fost Masters sezonul trecut.

In final pot spune ca a fost un episod bun, promitator, insa simt nevoia de mai mult, simt nevoia de ceva nou, diferit, interesant, caci in caz contrar imi este teama ca zvonurile tot mai multe si mai accentuate cum ca ar fi ultimul sezon, se vor adeveri. Ceea ce se stie sigur despre acest sezon, este ca Olivia Wilde va un numar mic de episoade, si ca va pleca personajul ei la un moment dat, episodul fiind deja filmat. In rest probabil se va urmari foarte indeaproape ranting-ul, cautandu-se o crestere semnificativa… in caz contrar… prefer sa nu ma gandesc pana acolo. Asadar ramane de vazut daca scenaristii vor mai gasi in ei ceva originaliate creativa suficienta pentru a revitaliza serialul.

Vogler… still an asshole..

Iata ca a venit si finalul de sezon, mult prea devreme, si in consecinta va trebui sa asteptam pentru sezonul 2 pana vara viitoare, mult prea tarziu. Asadar avem parte de un caz important, un caz penal (cum altfel?) , o rezolvare a unor subploturi si un cliffhanger care sa dea tonul pentru sezonul 2.

Continuare a episodului trecut, Harvey incearca sa indrepte anumite nereguli ce s-au petrecut cat era procuror, si in mod special sa scoata un om nevinovat, dar condamnat de el, din inchisoare. Problema e noul procuror-sef, fostul  Vogler din House, care trebuie sa apere integritatea biroului sau.  In fapt el nu face altceva decat sa priveasca imaginea de ansamblu: da, sistemul nu e perfect, erori se mai comit, oameni nevinovati ajung dupa gratii, insa majoritatea detinutilor sunt acolo, totusi, pe drept, si a lasa pe unul sa scape ar avea potentialul de a deschide torentul (nu, nu ala de pe www) si sa dea posibilitatea celor cu adevarat vinovati de a scapa de pedeapsa. Cu toate acestea, cu dovezi solide , nu doar indoilei, sistemul ar trebui sa poata fi ajustat, astfel incat sa poata fi reglate orice … imprecizii. Fara a lungi vorba, Harvey castiga (se putea altfel?) si astfel omul nevinovat scapa, vinovatul e identificat si, se presupune, pedepsit.

Si acum la partea de telenovela. Eu am o problema. Nu stiu altii cum sunt, dar eu daca nu imi simt telefonul in buzunar, ma simt dezechilibrat. e ca si cum as merge pe un drum inclinat, daca ar bate vantul din directia potrivita m-as rasturna. In consecinta daca nu am telefonul la mine, e ca si cum mi-ar lipsi hainele, ceva nu e in regula. Asa ca, cum se poate sa tot iti lasi telefonul pe unde apuci, sa il uiti si sa nu iti dai seama decat cand esti foarte departe de el. Mai mult decat atat, nu stiu altii cum sunt, dar eu am obiceiul sa astept sa imi raspunda  persoana pe care o sun, inainte sa incep sa ii zic cat de mult o iubesc, urasc, sau ca am uitat telefonul la ea. Deci de obicei zic alo!, astept sa imi zica da, buna, sal, sunt pe WC si nu pot sa vorbesc, sau orice alta formula lingvistica care sa imi dea de inteles ca nu mi-a raspuns la telefon prietenul cel mai bun, al carei foste prietene o devastez in dimineata, la pranz si seara dupa ce ii recit cifrele de pe card invers ( apropo, pentru amatori de fraude, aveti toate datele in acea scena pentru a vedea daca are si bani blonda pe cardul respectiv ). Urmarea era previzibila: Trevor se supara si se duce la boss-lady sa ii zica: Tanti Jessica, vezi ca Harvey te-a aburit si Mike nu a fost la scoala de fitze.

Bilete la Otelul – Manchester United?

Mi-au placut insa scenele cu Donna, sicele cu Louis. Astfel este dezvoltat personajul secretarei loiale a lui Harvey, si pot sa zic ca imi place mult, iar Louis este pus la punct de doua ori de Jessica, confirmand faptul ca este doar o nevastuica fara coloana vertebrala. Ramane de vazut daca va face ceva in acest sens, sau chiar va ajunge la Louis, Nothing and Nobody.

Per total a fost un episod bun, care a incheiat un sezon foarte bun, al unui nou serial cu potential foarte mare care deja a confirmat in mare parte. Acum tot ce putem face e sa asteptam pana vara viitoare pentru a avea parte din nou de Harvey Specter.

P.S.: O apreciere speciala merge catre Mr. Scrooge, pentru munca depusa pentru playlist-ul fiecarui episod.

The Young and The Restless Harvey Specter

Bad day. Bad week, de fapt. Se mai intampla. Nu se poate tot timpul numai succesuri…aaa…succese. Astfel ca Harvey ne arata ca se si implica in unele cazuri, ca exista unele limite pe care nu le intrece si ca se si enerveaza din cand in cand, iar Mike dovedeste ca totusi Louis nu e degeaba un fel de sefut pe acolo.

Harvey face orice sa castige un caz. Harvey face orice pentru a castiga un caz, dar fara a incalca legea. Desi pare ca ar apela la orice truc pentru a a avea castig de cauza, in acest episod , dovedeste ca are anumite principii ferme, in care crede cu adevarat, printre care si faptul ca nu ii place sa triseze. Nu ii place si nu accepta sa calce cu cate un pas din cand in cand dincolo de linia de demarcatie dintre legal si mai putin legal, spre ilicit.  Si asta desi are acel killer instinct, acea nevoie, dependenta, de a castiga, mai ales cand acest lucru insemna un criminal periculos dupa gratii. Problema aici este ca nu toata lumea are acelasi respect fata de lege, fata de reguli. Pe principiul scopul scuza mijloacele, Harvey realizeaza ca totusi poate nu a fost atat de tare pe cat credea, si ca unele cazuri le-a castigat cu putin “ajutor” mai putin legal. Si ca in in general asa era practica la procuratura condusa de fostul sau mentor. Iar cand latul se strange in jurul acestuia, e nevoie de interventia noului mentor pentru ca Harvey sa nu cada tap ispasitor si in acelasi timp sa nu isi incalce principiile.

Blonde…

Cat despre Mike, el e lasat sa se ocupe de un caz in timp ce Harvey isi cerceteaza vechile de dosare pentru…. impuritati, in opozitie cu Louis. Si desi toti ne asteptam ca Louis sa piarda in fata lui Mike, din nou, sceneta de la copiator a fost mai mult decat evidenta, chiar si pentru Lousi, si era oarecum de asteptat ca acesta sa castige, mai ales ca era mai interesant in acest fel, daca el castiga pariul si Mike trebuia sa lucreze pentru el o saptamana. Dar nu s-a abtinut sa nu fie Louis si a trebuit sa fie cocos si sa il si umileasca, astfel incat l-a refuzat chiar daca l-a castigat, motivand ca nu vrea un loser.

… brunette…

Cat despre telenovela, nu vreau sa intru prea mult in amanunte, voi zice doar ceea ce am zis si data trecuta: trebuie sa aleaga. Si nu, acum nu a ales, desi asa a parut. Acum a cedat unui ultimatum de la Jenny si incercat sa sa o rupa cu  Rachel. Insa la prima interactie mai intensa, va avea loc urmatorul sarut. Iar lipsa de profesionalism ma uimeste. Inteleg ca se intampla lucruri pe plan personal, dar sa ii zici sa nu mai apeleze la tine, fiindca nu te-a ales pe tine, ci a ales blonda, mi se pare sub standardul de la firma respectiva. Oricum ar fi, nu imi place.

… or redhead?

Poate ca a parut un episod mai slab, insa asta probabil doar fiinsca lucrurile nu au mers prea bine pentru Harvey si Mike. Insa cred totusi ca este nevoie si de un astfel de episod din cand in cand pentru a arata ca nu intotdeauna lucurile merg cum trebuie. Ramanem cu concluzia ca exista motive intemeiate pentru care nu poti incalca regulile pentru a atinge un scop, indiferent cat de nobil ar fi acesta, pentru ca automat se produc si abuzuri. Iar in episoadele viitoare vom vedea cum va incerca Harvey sa corecteze un astfel de abuz.

Atat de mare e…

Desi as putea invoca faptul ca am fost plecat, ca am fost in vacanta, ca efectiv nu am avut timp nici sa ma uit la fiecare episod, cu atat mai putin sa le fac si recenzia, adevarul este ca nu am nici o scuza. Asa ca pentru a arunca cu oua

In episodul de saptamana aceasta avem parte de un sneak-preview la cum ar putea decurge cariera lui Mike. Astfel dupa ani de munca excelenta, loiala si eficienta , Mike ar putea ajunge in strada daca se va descoperi faptul ca si-a cam falsificat CV-ul. Problema esentiala ce reiese de aici este cat de mult accent se pune pe forma in detrimentul fondului. Adica cat de mult conteaza aparenta in relatie cu esenta, in sensul ca oricat de bun ai fi la ceea ce faci daca se dovedeste ca nu ai urmat aceeasi pregatire ca si restul colegilor tai, desi poate esti mult mai bun ca ei, ar trebui sa fii sanctionat?

Pe de o parte excelenta in orice ar trebui recunoscuta si apreciata. De ce sa conteze o diploma ce atesta ca stii sa faci ceea ce deja indeplinesti in mod formidabil cand intregul tau dosar de performanata nu releva nimic altceva in neregula, ba mai mult decat atat, scoate in evidenta ca esti o piesa importanta si aproape de neinlocuit in cadrul firmei.

Pe de alta parte, daca esti atat de bun de ce nu ai indeplinit ceea ce ar fi o formalitate pentru tine si anume sa absolvi o facultate. Cat de corect este fata de colegii tai care s-au stresat sa termine o facultate si sa obtina o diploma si care isi indeplinesc in mod acceptabil sarcinile, acceptabil nu exeptional, caci nu toata lumea este geniu.

Desigur in cazul de fata concedierea contabilului nu a avut la baza neaparat neconcordanta dintre forma si fond cat mai ales frauda ce se petrecea in cadrul firmei. Astfel se poate trage concluzia ca ar avea prioritate fondul, atata timp cat nu descoperi afacerile necurate ale angajatorului. Insa pe final chiar si in urma sanctionarii fraudei, tot nu este reangajat contabilul, ceea ce inseamna ca traim totusi intr-o lume in care forma trebuie sa se aplice chiar si celor ce exceleaza.

The Kiss

Pe plan personal din triunghiul Mike – Jenny – Trevor ajungem in cel Jenny – Mike – Rachel. Nu imi place. Prea o telenovelizeaza. Daca vreau asta ma uit la Grey’s. Si spun asta pentru ca eu consider serialul, unul inteligent, care nu are nevoie de astfel de plot twist-uri si care are personaje inteligente care ar trebui sa realizeze foarte usor si repede ca trebuie sa aleaga. Ori una ori alta si sa o informeze pe cealalta in consecinta.  Ori ceea ce fac Mike si Rachel, din punct de vedere al plotului mi se pare cliseic si previzibl. Adica pot sa anticipez in mare cum va decurge actiunea: Jenny o sa afle si o sa se supere, e posibil chiar sa trimita un pont anonim la firma despre Mike, Rachel si  Mike vor incerca sa faca relatia sa mearga, dar cand va afla Rachel ca el nu a facut facultatea deci este cam la fel ca ea, dar pe o pozitie mai buna, se va supara si ea, iar Mike va trebui sa faca un gest romantico-cliseic ca sa o recucereasca si vor trai fericiti pana la adanci….aaa… pana la sezonul 3 cand se va intoarce Trevor suparat ca Mke a combinat-o pe Jenny, care de suparare si remuscare se va fi apucat de droguri/prostitutie. Nu imi place. Fumat. Facut. Cliseic. Neinteligent. Telenovela.

In final pot totusi sa spun ca a fost un episod bun, interactiv, dialoguri bune, Louis pe post de amuzamentul episodului si Harvey mereu la inaltime. Mai sunt doua episoade si astept ca pe final de sezona sa iasa la iveala toata treaba cu Harvard-ul si sa vedem cu se vor descurca Harvey si Mike.

Pentru comentarii!

Pentru comentarii!

Pentru comentarii!

Pentru comentarii!

Pentru comentarii!

You never forget your first!

Primul caz sustinut singur in instanta, primul pas serios catre Rachel si prima informatie care tinde sa dezvolte personajul Jessica. Cam acestea sunt punctele cheie ale episodului de saptamana aceasta.

Asadar avem parte de primul caz sustinut de Mike singur, caz pe care l-a primit dupa un trivia de Harvard organizat de Louis, si pe care Mike l-a castigat fiindca mintea lui e ca un aparat foto: ce vede retine din prima. Dar mai mult decat, mintea lui nu se rezuma la a fi un simplu hard-disk ce aduna informatii ci observam ca exista pe acolo si un procesor, care sa lege toate informatiile si sa le prelucreze. Totusi sunt unele chestii pe care nu le poti citi de nicaieri, pe care nu le poti invata din nici o carte, si pe care trebuie sa le experimentezi pe propria piele pentru a le sti. Ca de exemplu cand stai pana seara tarziu, intr-o camera slab iluminata doar de o veioza, sau poate de niste lumanari, impreuna cu o colega, si amandoi aveti nevoie sa va satisfaceti… foamea, astfel incat in campus la Harvard poti comanda pizza numai dintr-un anumit loc. Acest mic detaliu a fost de ajuns sa il faca pe Louis suspicios si sunt sigur ca in episoadele viitoare, Louis va afla ce ascund Harvey si Mike.

Specter. Harvey Specter, miss Moneypenny!

Un alt lucru pe care nu il poti invata din nici o carte  se refera la sedinta de judecata, si la faptul ca experienta se aduna numai din a participa efectiv la procese. Un lucru adevarat de altfel si pe la noi, si care il costa pe Mike primul sau proces, unul pe care toti i-au spus ca pana si bunca-sa l-ar castiga. Tocmai de aceasta eram sigur ca o sa il piarda. Desigur pana la sfarsit, isi dovedeste din nou abilitatea de a gasi cele mai mici detalii si chichite, si cu putina indrumare de la Harvey si ajutor de la Rachel reuseste nu numai sa castige cazul pro bono dar sa si aduca la firma inca 15 noi clienti. Iar ca multumire pentru ajutor o intreaba pe Rachel la sfarsit daca ar vrea sa mearga la intalnire adevarata, si ca orice cliseu bun, ea il refuza, cel putin acum. Mai incolo sunt sigur ca o sa se ajunga la ceva mai mult. Mi-a placut insa melodia pe care a fost refuzat. Nu stiu exact daca se potrivea cu contextul, dar melodia in sine suna bine.

Mommy and Daddy are fighting…

Cat despre Harvey, el trebuie sa castige un caz refuzat de aproape toate celelalte mari firme din oras, caz in care este implicat fostul sot al Jessicai. Despre aceasta aflam ca si-a cam sacrificat viata personala pentru cea profesionala, si ca totusi inca mai tine si mai are incredere in fost, acum, bolnav de ALS. Intr-un final harvey castiga cazul ( se putea altfel) tot printr-o sclipire, insa nu inainte sa intervina in caz de foarte multe ori Jessica desi promisese ca nu se va baga.

In final pot spune ca a fost un episod bun, imi place cum este construita pas cu pas ascendenta profesionala a lui Mike, si ca au inceput cat de cat sa deszvolte si celelalte personaje, desi tot nu iese nici unu in evidenta prea mult. Cine stie, poate saptamana viitoare.