The Closer (2005)

The Closer
cel mai recent episod:
7x15 - Silent Partner (luni, 26 decembrie 2011)
Genul: mister, drama, crima
Brenda Leigh Johnson e un detectiv care se transfera de la sectia de politie din Atlanta la o unitate speciala a politiei din Los Angeles, care se ocupa cu cazuri importante de crima. In ciuda tenditei de a-i calca pe nervi pe toti, Brenda reuseste sa-i confrunte pe cei mai puternici adversari cu abilitatea ei unica de a "stoarce" marturii si de a rezolva toate cazurile care ii ajung pe mana. Brenda a fost numita pe post chiar de unul dintre fostii ei iubiti, Will Pope, care a angajat-o nu datorita relatiei pe care au avut-o, ci pentru priceperea de care da dovada. Initial aceasta nu s-a inteles foarte bine cu colegii, avand in vedere ca Cmd. Taylor trebuia sa primeasca postul pe care a fost numita ea. 

Ghidul finalurilor de toamna si al premierelor de iarna (UPDATED)

Stiti cum e cu serialele, sezonul incepe toamna, apoi se ia o pauza prin noiembrie sau decembrie si se revine in ianuarie sau februarie. Am intocmit mai jos o lista(mint, am copiat-o cu nesimtire :-) !) cu datele la care se vor termina serialele toamna asta si datele cand vor incepe la anul. Citeste mai departe…

Un articol de:

04.01.2012

Ratinguri TV – 12-18 septembrie 2011 (luni-duminica)

Duminica 18.09.2011

  • FOX, “EMMY’s 2011“: 12.4 mil, 4.2
  • ITV1 (UK), “Downton Abbey” (premiera seria 2): 9 mil, 34.6%
  • Lifetime, “Against the wall“: 1.88 mil, 0.5 ↓
  • AMC, “Breaking Bad“: 1.79 mil, 0.7 ↓
  • C7 (AUS), “Wild Boys” 1×03: 1.22 mil ↓
  • ProTv, “Transporter/Curierul“: 0.8 mil, 6.9 (urban, interval X-Factor)
  • Antena1, “X Factor“: 0.56 mil, 4.8 (urban) ↓

Sambata 17.09.2011

  • BBC1, “Doctor Who“: 5.2 mil, 23.8%
  • Antena1, “X Factor” (premiera): 0.65 mil, 5.6 (urban)
    - varf: 21:30, 1.05 mil, 9.0
    - vs premiera Romanii au talent: >2mil, 18.0
  • ProTv, “From Paris with love” (premiera): 0.58 mil, 5.0

Citeste mai departe…

Un articol de:

20.09.2011

Ratinguri TV – 05-11 septembrie 2011 (luni-duminica)

Duminica 11.09.2011
- HBO, “True Blood” (season finale): 5.05 mil, 2.8 (de la 4.39 mil, 2.4) ↑
- HBO, “Entourage” (series finale): 2.61 mil, 1.6 (de la 1.72 mil, 1.0) ↑
- HBO, “Curb your enthusiasm” (season finale): 2.04 mil, 1.0
- AMC, “Breaking Bad“: 1.89 mil, 0.9 (de la 1.97 mil, 0.8) ↑18-49
- Seven (AUS), “Wild Boys” 1×02: 1.4 mil (de la 1.67m) ↓

Vineri 09.09.2011
- NBC, “Friends with Benefits” (series finale): 2.28m, 0.7 si 1.9m, 0.7
- SyFy, “Haven“: 1.9 mil, 0.6 ↑

Joi 08.09.2011
- MTV, “Jersey Shore“: 6.8 mil, 3.9
- CBS, “CBS Fall Preview“: 5.83 mil, 1.7
- ABC, “Rookie Blue“: 4.5 mil, 1.0 si 5 mil, 1.2
- USA, “Burn Notice” (summer finale): 4.39 mil, 1.3 (de la 4.07 mil, 1.1) ↑
- USA, “Suits” (season finale): 3.46 mil, 1.1 (de la 3.96 mil, 1.2) ↓
Citeste mai departe…

Un articol de:

13.09.2011

Ratinguri TV – 29 august – 04 septembrie 2011 (luni-duminica)

Duminica 04.09.2011
- HBO, “True Blood“: 4.39 mil, 2.4 (de la 5.3 mil, 2.9) ↓
- AMC, “Breaking Bad“: 1.97 mil, 0.8 ~
- Lifetime, “Drop Dead Diva“: 1.92 mil, 0.5 (de la 2.53 mil, 0.8) ↓
- Lifetime, “Against the wall“: 1.75 mil, 0.4 (de la 1.86 mil, 0.6) ↓
- HBO, “Entourage“: 1.72 mil, 1.0 ↓
- Seven (AUS), “Wild Boys” (premiera): 1.67 mil (1st place for the evening)
Citeste mai departe…

Un articol de:

07.09.2011

Ratinguri TV – 22-28 august 2011 (luni-duminica)

Duminica 28.08.2011
- MTV, “2011 MTV Video Music Awards“: 12.4 mil, 6.2 ↑+8% vs2010 biggest audience in MTV’s history
- MTV, “Jersey Shore“: 8 mil, 4.4
- MTV, “VMA Preshow“: 7.3 mil, 3.6
- HBO, “True Blood“: 5.3 mil, 2.9 ↓
- TNT, “Leverage“: 3.21 mil, 0.9 ~
Citeste mai departe…

Un articol de:

30.08.2011

TNT prezintă orarul pentru toamnă-iarnă

… după cum urmează:

1. Leverage va continua sezonul 4 pe 27 noiembrie, cu 8 noi episoade.

2. 5 episoade noi din The Closer vor fi difuzate începând cu 28 noiembrie, dată la care va reîncepe şi Rizzoli & Isles (tot 5 episoade).

3. Sezonul cu numărul 4 din Southland va debuta pe 17 ianuarie 2012, şi va consta în 10 episoade noi-nouţe.

4. Noul serial Mystery Movie Night va avea premiera pe 29 noiembrie. Cast-ul îi cuprinde pe  Bill Pullman (Torchwood), Marcia Gay Harden (Damages), precum şi pe Alfred Molina.

Păreri? :D

Sursa

Un articol de:

23.08.2011

Ratinguri TV – 15-21 august 2011 (luni-duminica)

Duminica 21.08.2011
- HBO, “True Blood“: 5.52 mil, 3.1 ~ series high (total)
- TNT, “Leverage“: 3.03 mil, 0.9 ↓
- A&E, “The Glades“: 2.63 mil, 0.7 ~
- HBO, “Entourage“: 2.52 mil, 1.5 ↑
- Lifetime, “Drop Dead Diva“: 2.23 mil, 0.7 ~
Citeste mai departe…

Un articol de:

23.08.2011

Ratinguri TV – 08-14 august 2011 (luni-duminica)

Duminica 14.08.2011
- HBO, “True Blood“: 5.3 mil, 3.1 (de la 5.14 mil, 2.9) ↑
- TNT, “Leverage“: 3.3 mil, 0.9 si 3.3 mil, 1.0
- A&E, “The Glades“: 2.88 mil, 0.7 ↑18-49
- HBO, “Entourage“: 2.46 mil, 1.4 ↑
- Lifetime, “Drop Dead Diva“: 2.39 mil, 0.7 !
Citeste mai departe…

Un articol de:

16.08.2011

Ratinguri TV – 01-07 august 2011 (luni-duminica)

Duminica 07.08.2011
- TNT, “Falling Skies” (season finale): 5.6 mil, 1.9 ↑ series high
- HBO, “True Blood“: 5.14 mil, 2.9 ↑18-49
- USA, “In Plain Sight“: 4.08 mil, 0.9 ↓18-49
- HBO, “Entourage“: 2.36 mil, 1.3 ↑
- Lifetime, “Drop Dead Diva“: 2.36 mil, 0.7
Citeste mai departe…

Un articol de:

09.08.2011

Ratinguri TV – 25-31 iulie 2011 (luni-duminica)

Duminica 31.07.2011
- HBO, “True Blood“: 5.18 mil, 2.8 ~
- TNT, “Falling Skies“: 4.3 mil, 1.5 (de la 4.06m/1.4) ↑
- USA, “In Plain Sight“: 3.93 mil, 1.0 ↑
- TNT, “Leverage“: 3.37 mil, 1.0 ↑
Citeste mai departe…

Un articol de:

02.08.2011

Ratinguri TV – 18-24 iulie 2011 (luni-duminica)

Duminica 24.07.2011
- CBS, “Same Name” (premiera): 5.27 mil, 1.5)
- HBO, “True Blood“: 5.26 mil, 2.8 (de la 5.1 mil, 2.7) ↑
- TNT, “Falling Skies“: 4.06 mil, 1.4 (de la 4.26 mil, 1.4) ~
- USA, “In Plain Sight“: 3.34 mil, 0.8 (de la 3.7 mil, 1.0) ↓
- TNT, “Leverage“: 3.24 mil, 0.8 (de la 4.06 mil, 1.1) ↓
- HBO, “Entourage” (premiera sezon): 2.49 mil, 1.4
Citeste mai departe…

Un articol de:

26.07.2011

Ratinguri TV – 11-17 iulie 2011 (luni-duminica)

Duminica 17.07.2011
- HBO, “True Blood“: 5.1 mil, 2.7 ↓18-49
- TNT, “Falling Skies“: 4.26 mil, 1.4 ~
- TNT, “Leverage“: 4.06 mil, 1.1 (de la 3.32m/0.8) ↑
- USA, “In Plain Sight“: 3.7 mil, 1.0 ~
- AMC, “Breaking Bad” (premiera S4): 2.57 mil, 1.1 &uarr+30% vs premiera S3
Citeste mai departe…

Un articol de:

19.07.2011

Programul TNT pentru vara lui 2011

TNT a anuntat programul pentru vara lui 2011.

N-o sa ne plictisim, o sa avem parte de foarte multe seriale bune. Pe langa serialele deja consacrate, avem parte si de doua premiere: Falling Skies si Franklin & Bash.

Falling Skies cred ca e cel mai astept serial din vara lui 2011. :-)

Iata programul complet:

Miercuri, 1 iunie
- Franklin & Bash (10 episoade) – premiera
- Men of a Certain Age – revine cu ultimele sase episoade ale sezonului 2 Citeste mai departe…

Un articol de:

10.03.2011

The Closer continua… cu Major Crimes

TNT-ul se va desparti de The Closer si de Kyra Sedgwick dupa sezonul 7 al serialului, dar continua ideea de succes cu un spinoff, al carui titlu provizoriu este Major Crimes.

TNT a decis sa mai comande sase episoade pentru ultimul sezon din The Closer, pentru a putea introduce personajul principal din spinoff. Astfel, ultimul sezon din The Closer va fi difuzat in 3 parti: 10 epsioade in vara lui 2011, 5 in iarna lui 2011, iar ultimele 6 episoade in vara lui 2012.

Sursa

Un articol de:

30.01.2011
Pagina 1 din 41234»
Copyright © 2006-2012 TvBlog.ro - Toate drepturile rezervate
Contact/Reclamatii si sugestii | Termeni si conditii de utilizare a blog-ului