Pentru comentarii.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

Pentru comentarii.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

”I’m not ready to die today.” – Olivia

Pornind de la posibilitatea transpunerii în viitor, episodul de săptămâna aceasta prezintă într-un mod interesant povestea unei persoane aflate într-o situaţie pe care Olivia o poate înţelege. O perspectivă mai întunecată ca de obicei, o nouă ocazie de a pregăti evenimentele viitoare.

Afectată de viziunile sumbre despre viitor, Emily Mallum este într-o continuă fugă către normalitate. Poate că viziunile ar fi putea fi controlate într-un fel sau altfel, dar problema cea mare este legată de încercarea celor de la Massive Dynamic de a o recruta. După cum observă Olivia în discuţia cu Nina Sharp, cineva cu o abilitate nativă este mult mai important decât cineva ”ajutat”. Chiar dacă este vorba de Cortexiphan.

Ca o dovadă cu abilitatea ei are până la urmă un scop, Emily îi ajută pe cei din Divizie să evite un atentat sângeros. Este până la urmă dovada că viitorul poate fi schimbat într-un fel sau altul. Probabil nu orice viitor, dar măcar o parte însemnată dintre ele. Ceea ce înseamnă destul de mult, luând ca referinţă ceva cel mai probabil infinit.

Schimbarea viitorului este însă destul de dificilă în situaţia Oliviei, luând în considerare afirmaţia Observatorului că sfârşitul ei este acelaşi indiferent de viitor. O situaţie care poate fi înţeleasă numai de cineva care este în afara timpului şi totuşi parte din el. Vorbesc de Observatori. Totuşi cum se face că Emily nu spune nimic de un posibil sfârşit al Oliviei. Sau poate că apariţia ei în viziunea finală este un indiciu asupra viitorului.

Deja convins că trebuie să îl ajute pe Peter, după atâţia ani de aparentă derivă, Walter începe să lucreze la o posibilitate de a-şi ajuta fiul. Fie el şi o instanţă a lui.

Alt lucru demn de menţionat în acest episod este jocul Ninei Sharp de mamă grijulie pentru Olivia. Ştiind că Nina se ocupă personal de injectarea Oliviei, apare încă o dată întrebarea legată de scopul urmărit. Ce se află dincolo de o mare explozie cu efecte catastrofale o să aflăm probabil peste ceva vreme.

Fiind vorba de un episod în care Olivia are un rol important, replicile pe care le-am ales îi aparţin. Prima se referă la ironia de a investiga moartea cuiva a cărui moarte a fost prezisă de cineva, în timp ce a doua este legată de Nina Sharp şi comportamentul ei faţă de Emily:

Olivia: ”How is it the day after a complete stranger tells me I’m going to die, I end up investigating a case where the victim’s death is predicted?”

Olivia: ”I don’t know how you could’ve raised me for so many years, and seen all the damage that was done to me, and pretend that there’s nothing wrong with what you just said.”

Privit în ansamblu, “Forced Perspective” este un episod care iese puţin din trendul de săptămâna trecută pentru a mai pregăti ceva, pentru a mai adăuga ceva la povestea generală. În obişnuitul stil Fringe.

Iar în acelaşi obişnuit stil, întotdeauna urmează surprize care merită să fie aşteptate.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“I lost an universe!” – Peter

După o serie lungă de ezitări şi pregătiri, momentul revenirii la o minimă normalitate vine aparent neaşteptat. Scriu despre normalitate, pentru că acest episod aduce o aşezare a situaţiei în nişte limite pe care le pot înţelege. Găsirea unui scop comun pentru cei din ambele universuri are în sfârşit un răspuns palpabil, un personaj pe care toţi îl pot avea ca inamic. Nemaivorbind de Peter care, printr-o ironie a timpului, ajunge să repare divizarea celor două lumi, când tocmai simpla lui dispariţie ar fi trebuit să fie suficientă pentru asta.

Un episod entuziasmant, alert, care aduce atât de multe situaţii interesante încât rar există momente de răgaz. Primul segment, cuprinzând prinderea voluntară a lui David Jones, jocul lui absolut incredibil, uşurinţa cu care controlează fiecare situaţie în care este pus, toate astea aduc un mare plus episodului. Replica lui, “Take me to your leader!”,  a fost pe măsura reputaţiei sale.

Aşadar David Jones urmăreşte distrugerea universului (indiferent care) prin folosirea, printre altele, a unui mineral aparent inofensiv în stare naturală. Şi, în procesul de rigoare, noua specie de metamorfi are un rol important. Devine evident la finalul episodului că David Jones vrea mai mult decât obţinerea unei mari explozii care să distrugă o lume. Este îndeajuns de orgolios încât să pună în aplicare un plan elaborat în care Nina Sharp este implicată… şi prin ea Olivia cu ale ei migrene.

Încercarea reuşită a lui Elizabeth (sau Elizabethei) de a-l convinge pe Walter că trebuie să îl ajute pe Peter este iarăşi un punct important al episodului. Încă o dată revine ideea de iertare şi, încă o dată, Walter este eliberat de povara vinei de a fi eşuat. Dacă toţi sunt preocupaţi de prinderea lui Jones, Walter aduce un strop de umanitate prin a lui discuţie cu Elizabeth. Plus ritualul cu ploaia în care Gene este, după mult timp, în prim-plan.

După vizionarea acestui episod pot spune că există 3 momente, 3 părţi esenţiale prezentate sumar în imaginile care însoţesc postarea: jocul lui Jones şi implicarea lui Peter în interogatoriu, prin mişcarea aceea a camerei dinspre oglindă, imaginea reflectată, spre imaginea reală, mişcare care aduce impresia trecerii dintr-o parte în cealaltă (sincer am tot revăzut partea aceea pentru că mi se pare interesantă din punctul de vedere al ideii de lumi ”în oglindă” la care s-a tot făcut referire); apariţia lui Elizabeth (sau a Elizabethei) şi lumina aceea care apare în spatele ei (posibil doar un amănunt neimportant, dar mi se pare demn de menţionat); şedinţa dintre cele două părţi cu Peter fiind moderatorul, într-un mod destul de ironic, dată fiind intenţia Observatorilor de a-l elimina complet.

Replicile pe care le-am ales din acest episod aparţin lui Walter şi Peter, parte a discuţiei lor din final:

Walter: “You should know that your mother was a wonderful woman… Every version of her.”

Peter: “I just spent the last several days with the other Walter. And I was very surprised to learn that he’s not the man that I thought he was. But I am not at all surprised to learn that you are.”
Walter: ”Is that a good thing?”
Peter: ”Yes, Walter. That is a very good thing.”

Unul dintre cele mai bune episoade din ultima vreme. După un şir de episoade care păreau să reducă totul la un ritm anost, săptămâna aceasta se revine la nivelul cu care Fringe ne-a obişnuit. Un sentiment extraordinar când totul se leagă.

Dacă Peter a ”pierdut” un univers, atunci tot el a câştigat alte două. Şi un nou scop pentru care poate să lupte, cu speranţa că la final totul va reveni la normal. Indiferent de felul în care ”normalul” este definit.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

”Not everything is as it seems.” - Walternate

Înapoi în lumea cu infinite posibilităţi şi doar o fărâmă de timp rămas pentru a înţelege şi aştepta. Fuga spre “acasă” îl aduce pe Peter în universul căruia ar fi putut să îi aparţină într-o instanţă sau alta, dacă numai o mică schimbare ar fi avut loc la momentul oportun. Singurul om care îl poate ajuta este şi singurul care nu îl poate ajuta, într-o opoziţie a două sau mai multe lumi care sunt doar într-o aparentă stare de pace.

Noua generaţie de metamorfi îşi face de cap şi de cealaltă parte a oglinzii, un motiv în plus de îngrijorare pentru Walternate. Şi pentru ca totul să fie perfect, Peter pune la cale un plan de a trece în celălalt univers împreună cu Lincoln Lee. Un fel de aventură de dragul vremurilor/episoadelor trecute cu scopul de a obţine ajutorul pe care Walter nu poate încă să i-l ofere lui Peter.

Incursiunea celor doi nu poate rămâne ascunsă, deşi Walternate este deja prins în propriile planuri de a demasca infiltrarea metamorfilor în rândul oamenilor săi. Nu este greu de înţeles, de la un punct, strategia pe care acesta o pune la cale. Pentru un moment (de fapt pentru mai multe episoade) chiar am crezut că este sincer în dorinţa lui de a face rău. Şi poate că, în ciuda aparenţelor, încă este varianta malefică a lui Walternate, dar încearcă să reuşească prin mijloacele care îi sunt la îndemână.

Interesantă este demonstraţia pe care Walternate o face în faţa lui Peter cu scopul de a-l convinge că nu el este în spatele infiltrării metamorfilor în cele două universuri. Se pare că Peter este condamnat să salveze situaţia indiferent de locul în care se află.

Două apariţii cu totul neaşteptate au loc în acest episod. Prima este cea a lui David Jones (evident o variantă a lui), cel care a făcut o mulţime de greutăţi Diviziei Fringe şi Oliviei în particular: evadarea lui din închisoarea din Germania (curată evaporare!), încercarea cu becurile etc.. Nici nu ştiu dacă ar trebui să cred că Jones este creatorul metamorfilor sau este doar un simplu pion într-un joc mai mare. În primele lui apariţii din serial cam asta îmi părea.

A doua situaţie care aduce o serie întreagă de întrebări este scena de final în care Observatorul îi vorbeşte Oliviei despre iminentul ei viitor. Trebuie să recunosc că este surprinzător să îl văd pe Observator într-o astfel de stare, deşi unul dintre ai lui (August) a avut probleme mai mari. Deci nici ei nu sunt atât de intangibili pe cât s-ar părea.

Replicile pe care le-am ales din acest episod aparţin lui Peter, în ambele cazuri, cu participarea lui Walternate în cel de-a doilea caz:

Peter: ”I have been separated from my family. And you of all people should understand how desperate I am to get back.”

Peter: “I was wrong about you. You’re not the man I thought you were.”
Walternate: ”You are exactly the man I thought you would be.”

Alte situaţii din acest episod demne de menţionat: întâlnirea dintre Lincoln şi Alt-Lincoln (replica “Agent Lee, I presume.” de nepreţuit, referinţă la Dr. Livingstone); Orla Brady într-o nouă apariţie mereu încântătoare; discuţia telefonică dintre col. Broyles şi David Jones şi imaginea metamorfilor în plin proces de creaţie şi, bineînţeles, rolul lui John Noble care este superb în dublu rol (am repetat asta, dar merită repetat cât mai mult).

În puţine cuvinte, acesta este episodul de săptămâna aceasta. Mult mai închegat şi cu sens faţă de precedentul, în opinia mea. A doua jumătate a sezonului 4 a început bine. Deloc surprinzător aş mai putea adăuga.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

”Perhaps we’re looking for a ghost after all.” – Walter

“Blissful ignorance”. Nu stiu cât de bine caracterizează aceste două cuvinte episodul curent, dar au un “ceva” aparte care îmi face mintea să zburde aiurea. Mai aiurea ca de obicei, mai dornică de ignoranţă într-ale vieţii. Un episod interesant care se termină neaşteptat şi oarecum dezamăgitor pentru un final de ”semisezon”.

Nevăzut de cei din jur, Eugene Bryant face tot posibilul pentru a scăpa de maladia genetică cu care se născuse. Încercările lui sunt urmate de un şir de victime care atrag atenţia Diviziei. Aflăm că Bryant avusese până nu demult, statutul de cobai pentru experimente militare, dar scăpase în urma unui incendiu.

Aparent fără un motiv anume, Olivia se confruntă cu migrene care nu îi dau pace şi se gândeşte că problemele ar putea fi rezultatul experimentelor cu Cortexiphan din copilărie. Deznodământul nu este tocmai previzibil, din momente ce Nina Sharp pare a avea un rol important în apariţia problemelor Oliviei. Sincer vorbind nu m-aş fi aşteptat la un astfel de final. Mai degrabă aş fi văzut apariţia unor vizitatori dintr-un univers paralel care să complice îndeajuns de mult lucrurile pentru cealaltă parte a sezonului.

Din ordinul lui Broyles, Peter obţine permisiunea de a duce o viaţa normală, între anumite limite dictate de situaţia în care se află. Are chiar şi o sumă de bani alocată pentru cheltuielile săptămânale. Generoasă, nu glumă! Tot Peter este cel care încurajează relaţia dintre Olivia şi Lincoln, ca o dovadă că încă speră în revenirea lui acasă.

Situaţia tristă a lui Eugene şi eforturile pe care le face pentru a fi normal, pentru a fi văzut de cei din jur sunt, trebuie să recunosc, emoţionante. Este greu de înţeles situaţia lui, dar mă pot gândi la nesfârşta contradicţie între ”a fi normal” şi ” a fi diferit”. În cazul de faţă normalitatea este uşor de văzut (din perspectiva noastră şi a celorlalte personaje). Iar finalul din lift, în care Eugene îşi vede în sfârşit visul împlinit, este punctul central în acest episod. Nici nu mai contează ce s-a întâmplat pe parcurs şi câte greşeli a făcut.

Ce nu am înţeles în acest episod? Nu am înţeles finalul cu Nina Sharp conducând comandoul care o atacă pe Olivia la final. Cum se încadrează asta în povestea de până acum este greu de spus, cel puţin din perspectiva mea. De aceea mi se pare dezamăgitor episodul din perspectiva pauzei care urmează. Eram obişnuit să văd finaluri care să mă ţină conectat până la următoarea difuzare. Acum a fost ca şi cum nu ar urma nicio pauză.

Replicile care mi s-au părut interesante în acest episod aparţin lui Peter (referitor la situaţia în care se află) şi lui Eugene (care îi explică Oliviei dorinţa lui de a ”exista” şi de a fi văzut de cei din jur):

Peter: ”You know, I’ve been investigating fringe events for three years. I never thought I’d become one.”

Eugene Bryant: “All my life… I’ve been watching them live theirs. Watching them… fall in love. To be looked upon by the right person… To connect… And to see in their eyes kindness. Happiness. And… recognition. That’s when you exist.”

În linii mari episodul de săptămâna aceasta a avut destule părţi bune, cum am fost obişnuiţi de altfel, însă finalul a fost dezamăgitor. Aşteptam mai mult. Chiar şi aşa, sunt sigur că următorul episod o să vină cu ceva ieşit din comun care să compenseze.

Urmează o pauză nu foarte lungă şi cea mai frumoasă perioadă a anului, din câte am auzit. Cu lucruri frumoase pentru toată lumea, sper.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“Clearly, I’m in the wrong place.” – Peter

Ca o consecinţă firească a scurgerii timpului, întotdeauna rămân în urmă efecte dureroase ale neputinţelor noastre. Schimbarea trecutului ar fi o soluţie la îndemână pentru corectarea lor, însă, mereu încăpăţânat, timpul găseşte drumul revenirii spre calea-i obişnuită.

Ajuns într-o lume pe care nu o poate considera a lui, Peter încearcă să găsească drumul spre casă. Mai potrivit pentru a-l ajuta în demersul lui nu poate fi decât Walter. Problema este că acesta refuză cu obstinaţie să aibă de-a face cu ”apariţia” fiului său. Peter nu este altceva decât un ”Subiect” cu care este obligat să interacţioneze din raţiuni strict profesionale.

Nu este deloc o coincidenţă faptul că în ultimele trei zile de la apariţia lui Peter au loc o mulţime de evenimente legate de timp. Mai bine spus, timpul o ia razna aducând în prezent momente petrecute cu ani în urmă. Într-o primă fază Peter este absolvit de vina de a provoca evenimentele, dar într-un final devine evident că maşina construită de Raymond Green începuse să aibă rezultate cam de la momentul ”aterizării”lui Peter în Lacul Reiden.

Pentru că am amintit de Raymond Green, trebuie menţionat motivul pentru care construise maşina cu care putea manipula timpul. Pornind de la cercetările soţiei sale profesor de fizică teoretică (Kate Green) şi încercând să găsească o modalitate de a şterge cumva boala de care aceasta suferea, Raymond ajunge să perfecţioneze dispozitivul temporal. Singura problemă este că mai lipsesc doar câteva ecuaţii pentru ca procesul să devină permanent. Ceea ce nu ştie Raymond este că producerea bulelelor temporale vine cu un cost foarte mare pentru cei din jur, situaţie pe care Kate o prevăzuse.

Intuind locaţia de unde problemele temporale erau create, Peter se oferă voluntar pentru a cerceta situaţia. Urmează un şir de discuţii între cei doi soţi Green pe tema vieţii lor în actualele condiţii (Kate suferă în prezent de Alzheimer). Într-un final Kate reuşeşte să îşi convingă soţul de necesitatea renunţării la experimente. Peter are şi el un rol important deoarece obţine imunitate pentru Raymond.

Ca rezultat al eforturilor sale, Peter obţine o casă normală în care să locuiască. Cel puţin până când reuşeşte să găsească o soluţie pentru a ajunge acasă. Nici nu avea cum să îl refuze Broyles! Dacă nu mă înşel este casa în care locuia împreună cu Walter înainte de ”dispariţia” lui.

Am ales ca replici reprezentative pentru acest episod: una aparţinându-i lui Peter şi cealaltă lui Walter, ambele referitoare la timp şi efectele modificării lui:

Peter: ”I think this has something to do with time displacement. And I think that, when I came back here, I somehow damaged the space-time continuum. And, if that’s the case, there may not actually be any rules to it.”

Walter: ”This is a time bubble, and if we are right, and what’s happening is originating from there, it would be powerful, which is why the agent was obliterated. You can’t just walk from the present into the past. You’re shattering the laws of physics.”

Legătura făcută între acest episod şi ”White Tulip” pare a fi inevitabilă. Salturile în timp şi sfârşitul trist al ambelor episoade sunt un punct comun. Mi se pare totuşi că episodului de săptămâna aceasta îi lipseşte emoţia specială care însoţea “White Tulip”. ”And Those We’ve Left Behind” este un episod bun, dar parcă prea grăbit în a arăta lucruri şi mult prea previzibil. Din păcate previzibilitatea începe să devină tot mai prezentă în ultimele episoade. Mă tem să nu fi intrat în propria buclă temporală, din care vom ieşi mult prea târziu şi mult prea brusc.

Rămâne doar un episod înaintea pauzei de iarnă. Îmi menţin speranţa că noi lucruri interesante se vor întâmpla.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

”Walter, people from other universes
don’t just show up in your dreams.” – Olivia

Povestea nu ar mai fi la fel fără o conspiraţie care să complice lucrurile. Reapariţia lui Peter nu era de ajuns pentru Divizie, aşa că o nouă ”specie” de metamorfi încearcă prin orice mijloace să subjuge lumea. Sau măcar o parte din ea. Asta pentru că nimic nu este sigur în Fringe, deşi unele situaţii (uneori prea multe) sunt o continuă sursă de déjà vu.

Este evident deja pentru toată lumea că Peter a revenit printre ai lui. Nu se ştie cum şi, mai ales, de unde a revenit. Posibil ca Observatorii să aibă şi ei probleme în a găsi o soluţie la ”problema” Peter. O numesc aşa pentru că în mod sigur ultimele evenimente nu sunt conform planurilor Observatorilor de a readuce lumea pe făgaşul normal. Iar Peter îşi dă repede seama că locul în care a ajuns nu poate fi lumea căreia îi aparţine. Mai degrabă cred că este vorba de un nou univers creat din celălalt printr-un procedeu pe care Walter l-a explicat în urmă cu ceva episoade. Nu îmi mai amintesc care şi nici nu cred că este atât de relevant. Ideea este că o soluţie trebuie găsită cât mai rapid de către Observatori.

Pe lângă situaţia aiuritoare în care se găseşte Peter, Divizia se confruntă cu o nouă specie de metamorfi, mult mai greu de identificat faţă de vechile ”modele” cu care eram obişnuiţi. Bineînţeles că Massive Dynamic este implicată în afacerea asta şi, implicit, William Bell.

Problema cu noii metamorfi este că sunt la un pas distanţă de a reuşi să copieze perfect orice fiinţă umană, de unde problema unei înlocuiri în masă care să scape nedetectată. Ne aducem cu toţii aminte de senatorul Van Horn care fusese înlocuit cu un metamorf fără să stârnească vreo suspiciune (în ”Do Shapeshifters Dream Of Electric Sheep?”).

 Confruntat cu posibilitatea de a-şi revedea fiul pierdut cu ani în urmă, Walter are un moment de confuzie, dar reuşeşte să treacă de tentaţia oferită de un nou început. Destul de greu pentru el, după ce a pierdut doi fii (Peter şi celălalt Peter – în universul acesta, fireşte), să găsească puterea de a o lua de la capăt.

Soluţia găsită de Walter pentru a dormi este, trebuie să recunosc, genială. Mi-a stat inima în loc când Olivia l-a găsit. Nu credeam că mă mai poate surprinde cu altceva, după încercarea lui de a-şi face lobotomie, dar uite că se poate.

Alte chestii legate de acest episod: în acest univers Nina Sharp a fost mamă adoptivă pentru Olivia şi sora ei; William Bell a avut un moment de moralitate şi a oprit experimentele de care sunt interesaţi acum metamorfii…

 Pentru acest episod am ales următoarele replici aparţinându-i lui Peter. Asta pentru a păstra tradiţia ultimelor postări:

Peter: ”I need you to help me figure out why no one remembers me, why you don’t remember me.”

Peter: ”I was supposed to die that night in both universes, but when I didn’t, I became a paradox, and now, for the two worlds to heal, I had to be deleted. But if I’m already dead in both universes, then why am I here? How am I back?”

Nu pot spune că episodul de săptămâna aceasta a fost mai puţin interesant decât altele. Problema este că am tot mai des senzaţia că ar trebui să iasă din bucla asta cu noul univers. Este interesant, până la un punct, să vezi cum ar fi putut evolua universul fără Peter, dar asta nu trebuie şi sper că nici nu o să dureze prea mult.

În câteva fraze cam atâtea ar fi de spus despre acest episod. Probabil că ar mai fi fost lucruri de remarcat, dar timpul devine din ce în ce mai nerăbdător. Următoarea postare sper să fie cât mai curând.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“What’s best for whom, Agent Dunham?” – Walter

Un episod care aduce un singur lucru nou în prim-plan, printre întâmplări repovestite cu vreo câteva schimbări de suprafaţă şi în care cineva este prezent mai mereu, deşi agăţat printre universuri sau aiurea. Capitol nou din lungul drum scurt al revenirii lui Peter printre ai lui.

După finalul intens din capitolul trecut, situaţia se mai calmează puţin şi Walter obţine un moment de respiro. Este încă preocupat de posibila revenire la St. Claire’s, dar găseşte timp pentru a lucra la o modalitate de a ”capta” apariţiile bărbatului misterios care îl tot urmăreşte. Folosirea multelor aparate de fotografiat nu este nici pe departe menită a-i prinde sufletul vizitatorului inoportun, ci mai degrabă o încercare de a transpune în practică micile idei apărute după urmărirea unui film bun (din câte se pare Walter a fost puţin prins în ”matrice”).

Probleme are şi Olivia cu vizitele neaşteptate: este trezită de o apariţie energetică puternic magnetizată. O explicaţie pentru strania întâmplare o găseşte Walter: în urma experimentelor cu binecunoscutul Cortexiphan unul dintre subiecţi căpătase o abilitate asemănătoare celei cu care se confruntase Olivia.

După trei ani de recluziune în laboratorul său, Walter decide că este timpul să ia contact cu lumea şi porneşte alături de Olivia în căutarea vechiului coleg de suferinţă al acesteia, Cameron James (se pare că şi în această ”variantă” a universului existaseră experimente cu Cortexiphan, de unde se poate trage concluzia că şi ”această” Olivia are o mare parte, dacă nu toate, din abilităţile de dinainte de resetare).

Deloc surprinzător, urmăritorul Oliviei nu este James, ci personajul pe care toţi îl doream revenit: Peter în carne şi oase apărut în lacul Reiden şi recuperat de doi pescari aflaţi prin zonă. Dacă pentru mine, cel puţin, apariţia lui Peter era destul de previzibilă (nu se putea continua la nesfârşit povestea cu el dispărând şi apărând haotic), pentru Olivia este o mare nedumerire. Cum este şi pentru Broyles care nu înţelege cum o persoană căzută din cer, la propriu, poate să ştie atâtea lucruri considerate secrete.

Hotărârea lui Walter de abandonare a securităţii oferite de laboratorul său vine ca o modalitate de a demonstra că poate fi de ajutor Diviziei şi, în acest fel, că Olivia nu ar trebui să recomande retrimiterea lui la St. Claire’s. Evident că Walter obţine ce şi-a propus. Rămâne de admirat modul în care el se readaptează vieţii de afară şi cum reuşeşte să o convingă pe Olivia că poate fi util. Vina de a fi experimentat pe copii rămâne asupra lui Walter indiferent de variantă.

Am ales ca replici reprezentative ale acestui episod discuţia dintre Walter şi Astrid (încă unul din multele nume pe care Astrid le primeşte de la Walter) şi cea dintre Peter şi Olivia de la sfârşitul episodului (momentul cel mai important al episodului în opinia mea):

Walter: “Claire, will you please man the cameras in my absence.”
Astrid: “Really? Claire? That doesn’t even start with an A.”

Peter: “Olivia, thank God you’re here.”
Olivia: “Who are you?”

Nu este greu de remarcat că momentul central din acest episod îl constituie reapariţia lui Peter exact în locul unde s-au întâmplat evenimentele care au dus la schimbarea cursului firesc al timpului. Probabil că s-ar mai fi putut amâna evenimentul acesta câteva episoade, dar era evident pentru toată lumea că Peter trebuia să revină. Mai rămâne de văzut cum or să reacţioneze Observatorii în situaţia asta şi cum o să fie reintegrat Peter în actuala configuraţie temporală. O singură modificare şi atâtea bătăi de cap pentru ei.

Va mai trece o săptămâna până la difuzarea următorului episod, situaţie care s-a tot întâmplat de-a lungul sezoanelor din cauza competiţiilor sportive. Acum că Peter a revenit poate începe o nouă etapă în acest sezon.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“He must be real! And if he’s real,
 we have to find him.” – Walter

Suferinţa şi singurătatea cauzate de un şir îndelung de eşecuri devin tot mai greu de suportat pentru Walter. Se simte şi poate că este singur pe lume, condamnat să trăiască o viaţă gândindu-se la “ce ar fi fost dacă…”. De la începutul acestui sezon suntem puşi în situaţia de a vedea cum s-ar fi desfăşurat totul dacă Observatorul nu ar fi intervenit în desfăşurarea firească a lucrurilor. Ghninionul sau norocul, în funcţie de cum sunt privite lucrurile, este că nu poţi şterge pur şi simplu pe cineva din timp, cu atât mai puţin din inimile celor din jur. Un episod care continuă să impresioneze prin fiecare clipă în care Walter îşi (re)trăieşte durerea.

În noua lume, cea ”resetată”, cazurile inexplicabile continuă să apară. De data asta personajul central este Aaron Sneddon, un elev care dezvoltă o relaţie strânsă cu un Organism nu tocmai prietenos cu restul lumii. Walter îl recunoaşte în Aaron pe fiul său şi de aceea încearcă totul pentru a nu mai repeta, peste ani, tragedia de din trecut. Referitor la asemănarea dintre Peter şi Aaron, mi s-a părut interesantă o replică a lui Broyles legată de posibilitatea salvării unui singur om cu preţul dispariţiei multor altora: “I’m sorry, but you know as well as I do we can’t sacrifice countless other lives to save one boy.”. Este o modalitate prin care Walter retrăieşte situaţia din trecut când a riscat distrugerea celor două universuri pentru a-şi salva fiul.

Sentimentul că lipseşte ceva sau cineva din propria-i viaţă îl are şi Olivia. De câteva săptămâni este urmărită de imaginea unui bărbat pe care, deşi nu îl cunoaşte, simte că l-a mai văzut undeva, într-o altă viaţă demult uitată. Mărturisirea Oliviei legată de apariţiile acestui bărbat sunt un argument important pentru ca Walter să nu se declare învins de nebunie. Din câte se pare, Walter a fost internat la St. Claire’s şi în această nouă lume, o dovadă în plus că nu foarte multe lucruri s-au schimbat.

Un aspect pozitiv al acestui sezon este cooptarea lui Lincoln Lee ca partener al Oliviei. Cei doi fac o echipă interesantă iar Olivia pare a fi mai hotărâtă în ceea ce face. Dovadă este ideea de a folosi aruncătoarele de flăcări pentru a-l distruge pe Gus (Organismul periculos). A spus-o cu o naturaleţe şi cu o nonşalanţă pe care numai ea le putea avea.

Partea care m-a impresionat cel mai mult a fost cea în care Walter se pregăteşte minuţios pentru a-şi face o lobotomie, pentru a fi oprit la timp de Olivia. Nu ştiu dacă termenul este cel corect (nu sunt specialist în domeniul acesta), dar mie mi s-a părut că asta a încercat să facă. Plus că a propus aceeaşi soluţie pentru a-l vindeca pe Aaron. M-am gândit imediat la multele eşecuri rezultate în urma folosirii acestei proceduri.

Ultimele momente ale episodului au fost atât de triste, geniale şi nebune (toate în aceeaşi măsură) că le-am tot revăzut în ultimele zile. Părea că Walter începe să se închidă treptat în laboratorul său, dar la momentul potrivit a revenit în centrul atenţiei. M-am tot gândit cum să scriu despre partea aceasta a episodului şi uite că nu-mi găsesc cuvintele potrivite. Cred că aţi trăit la fel de intens ca şi mine acele minute. Un mare actor John Noble! Reuşeşte să intre în pielea personajului său atât de bine încât uiţi că este vorba de o ficţiune.

Am ales ca replici reprezentative pentru acest episod: un scurt dialog dintre Olivia şi Broyles (genial răspuns al Oliviei!) şi o replică a lui Walter, legată de posibilitatea salvării lui Aaron (ceva asemănător cu ce m-am referit la începutul postării):

Olivia: “I’m not convinced that UV is the most efficient way to destroy it.”
Broyles: ”You have something else in mind?”
Olivia: “I’m thinking flamethrowers.”

Walter: “I have to save his life. Whatever it takes.”

Alte lucruri legate de acest episod: Peter îşi face tot mai simţită prezenţa şi cred că nu o să mai dureze mult până o să revină – nu văd cum ar putea să continue un sezon întreg cu el pe post de apariţie întâmplătoare; ar fi interesant de aflat cum s-a desfăşurat prima întâlnire dintre Walternate şi Walter în această nouă variantă – Walternate este suspect de absent până acum, deşi ar putea avea un rol mai important.

Până la urmă a fost un episod foarte bun. Ca de obicei cred că următorul ne rezervă lucruri şi mai interesante.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“People make different choices and
therefore end up in different places.” – Olivia

Un episod întreg care încearcă să arate importanţa deciziilor pe care le facem în viaţă şi, mai ales, felul în care anumite persoane pot lăsa urme de neşters asupra noastră. Melancolic cât să ajungă pentru o toamnă care îndeamnă ea însăşi la melancolie şi aparent detaşat de Walter cât să ne facă să uităm de încercările prin care trece… dar numai aparent, pentru că la momentul oportun totul revine la el şi la suferinţa lui.

De cinci ani Divizia Fringe din celălalt univers încearcă fără succes să îl captureze pe John McClennan, un criminal în serie cu un IQ ridicat. O ultimă soluţie pentru prinderea acestuia presupune folosirea omologului său din primul univers. Până la urmă cei doi au acelaşi ADN, deci ar trebui să fie destul de asemănători. Numai că între cei doi există o diferenţă cel puţin surprinzătoare: în timp ce McClennan din al doilea univers este un criminal în serie, omologul său din primul univers este un respectabil profesor universitar specializat în studiul criminalilor în serie.

Aducerea profesorului de cealaltă parte a oglinzii nu se desfăşoară conform planului, totul transformându-se într-o încercare a individului ”bun” de a-l salva pe omologul său ”rău”. Împărţirea în cele două categorii nu este tocmai fericită, dar de dragul convenţiei cred că merită folosită. Apropo de acest fapt, a mai existat, printre multe altele, o situaţie similară în care un personaj ”negativ” ajunge să conştientizeze răul făcut: Dr. Silva în ”Immortality”.

Mi-am adus aminte de acea situaţie datorită unei replici a lui AltLincoln din acest episod: “Charlie’s on a beach sipping mai-tais with the bug lady. I’m sorry, Mrs. bug lady.”. Deci AltCharlie a reuşit până la urmă să fie cu Mona Foster. Sau a fost invers? Cine îşi aminteşte episodul acela cred că recunoaşte ironia lui AltLincoln referitoare la subiectul “bug lady”.

În noua desfăşurarea a evenimentelor de după ”ştergerea” lui Peter există o serie de schimbări de care aflăm pe măsură ce sezonul este difuzat. Una dintre ele ar fi soarta copilului pe care Altlivia şi Peter l-au avut. Dispariţia lui Peter duce la o situaţie paradoxală: dacă Peter nu a mai supravieţuit bolii din copilărie, atunci copilul celor doi nu mai are cum să existe, deci despărţirea Altliviei de Frank Stanton nu mai are nici ea de ce să se întâmple. Din câte se pare cei doi sunt încă împreună sau cel puţin asta deduc din discuţia Altliviei cu AltLincoln pe tema culorii părului: “Lucky Frank likes the red, huh?”. S-ar putea să mă înşel, dar asta ar fi o posibilitate pe care eu o găsesc la momentul acesta.

O altă informaţie legată de noile evenimente: Altlivia i-a luat locul Oliviei in primul univers deci, din câte se pare, nu ar fi prea mari diferenţe faţă de ce ştiam înainte. Mă gândesc că Walternate a încercat să se răzbune pentru răpirea fiului său şi în noua situaţie. Mă întreb dacă soarta tatălui vitreg al Oliviei a fost la fel în ambele situaţii. Destul de neaşteptată dezvăluirea ei.

Printre evenimentele care se desfăşoară în jurul său, Walter se autoizolează în propriul laborator de teama vocii bărbatului care îl tot urmăreşte. Ajunge să acopere toate obiectele care ar putea să găzduiască imaginea lui Peter şi încearcă să îi acopere vocea cu Requiem-ul lui Mozart. Până la urmă toate încercările sale sunt în zadar, deoarece vocea lui Peter se face iarăşi auzită. Sunt de acord că Peter o să reapară până la urmă. Este destul de greu de văzut Fringe fără el.

Replicile pe care le-am ales din acest episod aparţin lui John McClennan (John Pyper-Ferguson face un rol remarcabil), respectiv lui Broyles. Cel din urmă are o replică superbă… Broyles este aproape de nerecunoscut:

John McClennan: “You know what they say. That even when it’s the darkest, we can step into the light.”

Phillip Broyles: “At the risk of sounding sentimental, I’ve always thought there were people who leave an indelible mark on your soul, that can never be erased.”

Am evitat să scriu prea mult despre cazul din acest episod pentru că mi se pare mai important modul în care fiecare înţelege şi trăieşte experienţa personajelor. Micile schimbări, zâmbete, nebunii care transformă Fringe în altceva decât un serial în care se întâmplă chestii ciudate.

Interesant felul în care totul aminteşte de Peter, deşi nimeni nu şi-l mai aminteşte. Paradoxul acesta o să mai dureze, cred, destule episoade.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“Peope die. It happens. Sometimes
they even die twice.” – Walter

Un episod fără unul din personajele principale poate fi acceptabil în condiţii normale. Nu este însă cazul celui de săptămâna aceasta. După un final de sezon care a lăsat o mulţime de întrebări şi a creat nenumărate posibilităţi, “Neither Here Nor There” încearcă un soi de “resetare” a lucrurilor pornind de la dispariţia lui Peter. Şi pentru că este vorba o lume total diferită, creatorii s-au gândit să marcheze situaţia printr-un nou segment de început. Personajele rămase nu sunt nici aici, nici acolo… mai degrabă într-un colţişor intermediar în care ambele universuri pot să-şi rezolve problemele.

Cum ştiam deja din finalul episodului trecut, Peter a dispărut şi odată cu el orice fel de amintire a evenimentelor de după 1985. Asta nu înseamnă că şi evenimentele stranii au dispărut: Divizia Fringe există, doar că acţionează mai discret faţă de cum eram obişnuiţi.

Planul Observatorilor de a reface linia temporară nu s-a desfăşurat întocmai conform planului, astfel că Peter a rămas cumva prins încă în urma tatălui său. Iar Walter este înspăimântat de imaginea bărbatului pe care nu îl mai recunoaşte. Tocmai de aceea Observatorii încearcă să repare mica problemă apărută prin metode numai de ei înţelese.

Un nou model de metamorfi le dă mari bătăi de cap celor de la Divizia Fringe şi, ca urmare firească a ultimelor episoade, Lincon Lee este acceptat în echipă. Bineînţeles că niciun personaj nu îşi mai aminteşte de vechile întâlniri (Observatorii au grijă să remarce şi acest fapt). Apropo de metamorfi, nu pot rata ocazia de a mă referi la Thomas Newton. Am tot scris despre acest lucru, dar episoadele în care a apărut el au avut ceva în plus. Metamorfii din acest episod sunt parcă mai şterşi.

Cele două Divizii încearcă să coopereze, însă lipsa de încredere între Olivia şi Altlivia îşi spune cuvântul. Deşi cele două nu mai sunt despărţite de pasiunea comună pentru Peter, neîncrederea persistă. Deocamdată îmi pot doar imagina cum a decurs prima întâlnire dintre cele două, în situaţia în care Peter nu a mai fost salvat în 1985. Din acest motiv mă gândesc că putem vorbi de un nou univers (de fapt două) apărut ca urmare a unei mici modificări apărute atunci, modificare amplificată odată cu trecerea timpului.

Referinţe la Peter sunt pe parcursul întregului episod, una dintre ele fiind cea legată de cei care pot muri de două ori. Cred că e o referire la Peter care a murit în ambele universuri în ciuda încercărilor lui Walter de a-i salva pe amândoi. Mai sunt încă două replici care merită a fi menţionate (una din partea lui Walter care mă duce cu gândul la relaţia dintre Peter şi Olivia iar a doua, cu un sens asemănător, venind din partea Oliviei):

Walter: ”I don’t think there’s anything sadder than when two people are meant to be together and something intervenes.”

Olivia: “I know what it’s like to have a hole in my life. It’s been there as long as I can remember.”

Alte gânduri legate de acest episod: îmi place ideea prezentării unui univers în care lucrurile au evoluat altfel decât am fost obişnuiţi, sper doar să nu se transforma în ceva permanent – până la urmă Peter trebuie să revină; de unde vin noile modele de metamorfi şi care este rostul lor rămâne de văzut – nu sunt încă sigur că este mâna lui Walternate pentru că ar fi prea evident; am apreciat replica Oliviei cu răspunsurile care duc la mai multe întrebări – Peter a avut la un moment dat o replică de genul “Welcome to the Fringe Division. Every answer you get just leads you to more questions.”; Walter este ca întotdeauna genial în orice univers şi orice variantă.

Un episod interesant care promite destule pentru sezonul următor. Treptat sper să intru iarăşi în starea Fringe.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“There’s no way of telling
what the cost might be.” – Walter

Ziua în care au înţeles că viitorul le este doar o posibilitate trădată de greşeli cu început incert, ziua în care n-au murit şi poate el nici n-a existat, ziua în care a apărut ca o soluţie şi a dispărut ca o altă amintire… sfârşitul nebun al unui sezon extraordinar în câteva cuvinte. O mulţime de posibilităţi şi paradoxuri cât să ajungă până la toamnă.

Viitorul în care Peter este proiectat printr-un un salt al propriei conştiinţe este unul afectat de activarea Maşinii. Din confruntarea celor două universuri a ieşit învingător cel albastru, însă această victorie nu este nici pe departe una fericită. Numărul evenimentelor este în creştere şi, pentru ca situaţia să fie şi mai rea, există o grupare teroristă care încearcă să grăbească sfârşitul universului prim. Asta pentru că în urma distrugerii universului roşu lumea rămasă nu poate avea decât o singură soartă: dispariţia.

Aflăm că Walter a fost închis pentru rolul său în provocarea evenimentelor, fiind acum cel mai detestat om din univers (cel puţin asta spune el şi trebuie crezut pe cuvânt). Într-o situaţie care aminteşte de eliberarea lui iniţială din spitalul St. Claire’s, Peter obţine acordul senatorului Broyles pentru ca Walter să poată studia în laboratorul de la Harvard provenienţa dispozitivelor folosite de organizaţia teroristă.

În spatele atentatelor nu putea fi decât o singură persoană îndeajuns de genială pentru a putea construi echipamentele: Walternate. El supravieţuise trecând în primul univers pentru a încerca să îşi salveze lumea. Evident că nu a reuşit, dorinţa lui de răzbunare transformându-se într-o cursă de distrugere a lumii pe care o consideră vinovată pentru toate câte s-au întâmplat.

Deloc surprinzător, Olivia şi Peter s-au căsătorit şi sunt fericiţi împreună… cât se poate în condiţiile date. Dar Walternate reuşeşte să mai distrugă ceva în drumul său către obiectivul final: o elimină pe Olivia.

Partea finală a episodului se leagă de o revelaţie a lui Walter în ceea ce priveşte Maşina şi posibilitatea ca viitorul să fie schimbat. Într-un fel sau altul, Walter a reuşit să trimită în trecut părţile care compun Maşina printr-o gaură de vierme deschisă în Central Park. Astfel se explică motivul pentru care Peter este legat de Maşină şi, în acelaşi timp, de ce Olivia poate manipula dispozitivul cu ajutorul minţii (cu timpul a reuşit să îşi controleze abilitatea). Saltul lui Peter în viitor îi permite să îşi dea seama de posibilitatea salvării celor două universuri printr-un sacrificiu personal… aşa că până la dispariţia lui nu mai e decât un pas.

Replicile pe care le-am ales din acest episod se leagă de observaţia lui Walter legată de soarta inevitabilă a universului în condiţiile date, respectiv de revelaţia aceluiaşi Walter despre posibilitatea unei alte alegeri:

Walter: “Our destiny was set the day we triggered the machine. I didn’t understand it until it was too late that our two worlds were inextricably liked. Without one, we simply cannot exist. When their world was destroyed, that was the day we sealed our fate. For all intent and purposes, that was the day we died.”

Walter: “I can’t change what happens because it’s already happened. But you can make a different choice within what happened.”

Marea enigmă pe care o oferă finalul acestui episod este legată de dispariţia lui Peter. Dacă el nu mai există nici ca amintire, atunci cum rezolvăm partea cu răzbunarea lui Walternate? Ştim deja că Peter din primul univers a murit. Dacă Walter nu îl salva pe fiul lui Walternate, nu ar fi existat situaţia din 1985 care a însemnat începutul sfârşitului pentru ambele universuri, deci tot ce s-a întâmplat în cele trei sezoane ar fi fost cu totul altfel.

Walter spune că tot ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat şi asta mă aruncă definitiv în ceaţă. Îmi amintesc că Walter vorbea odată despre modul în care fiecare alegere pe care o facem se leagă de existenţa altor posibilităţi şi, implicit, altor universuri. Dacă numărul acestora este infinit şi fiecare se desfăşoară pe o cale bine aleasă, atunci mă gândesc că Peter ar putea dispărea din aceste două universuri pentru a se putea realiza echilibrul general. Asta neexcluzând alte posibilităţi.

Aşa mi-aş putea explica existenţa Observatorilor care au rolul de a monitoriza eventualele alunecări către un drum diferit de cel care asigură echilibrul. Trimiterea Maşinii în trecut a reprezentat o astfel de alunecare şi Observatorii trebuie să se asigure că evenimentele se întâmplă în aşa fel încât situaţia să revină la normal. Cum se face că un posibil viitor afectează trecutul care la rândul lui afectează viitorul într-un soi de buclă infinită? Dacă echilibrul presupune existenţa unei ”foi de parcurs”, atunci liberul arbitru este reprezentat şi de neimplicarea Observatorilor? Sincer nu ştiu şi, după cum se vede în ultimele rânduri, încercarea de a explica paradoxurile existente duce la o mulţime de speculaţii.

M-am gândit destul de mult la semnificaţiile acestui episod, l-am revăzut de câteva ori, am citit comentariile voastre şi am văzut că sunteţi la fel de prinşi de final. Nici eu nu cred că Peter va ieşi definitiv din serial pentru că nu ar avea sens după atâtea episoade în care s-a construit o întreagă mitologie legată de el. Am încercat mai sus să fac un fel de enumerare a gândurilor legate de acest episod… posibil să fie greşite, posbil să fie absurde. Important la acest serial este modul în care mereu apar lucruri noi, în timp ce altele îşi găsesc răspunsul.

Va fi o perioadă destul de grea până la începerea unui nou sezon, dar există siguranţa că sezonul acela o să vină. Şi să nu uit: vă mulţumesc şi eu tuturor pentru comentarii şi, mai ales, pentru răbdare.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“In case of emergency
brake the glass.” – Sam Weiss

Dificil, dacă nu imposibil, de găsit vreun defect acestui episod şi nici ar avea sens să îmi propun acest lucru. Avem câteva momente geniale din partea lui Walter, informaţii noi despre Sam Weiss şi înaintaşii săi, o revelaţie importantă despre felul în care Olivia este legată de Peter şi, peste orice aşteptare, primim un punct de plecare superb pentru finalul de sezon. Furtuna atât de mult anunţată este în plină desfăşurare.

Cel de la care Olivia aşteaptă răspunsuri rapide pentru situaţia existentă, Sam Weiss, se arată uluit de pornirea Maşinii fără prezenţa lui Peter. Aflăm că există un şir întreg de oameni care s-au ocupat de transmiterea informaţiilor despre primii oameni şi Weiss este ultimul dintr-o familie care trebuie să se asigure că istoria îşi urmează cursul firesc. După atâtea speculaţii legate de intenţiile lui Sam Weiss, aflăm că un străbun de-ai săi găsise manuscrisele pe baza cărora al cincilea Sam Weiss a scris cartea despre primii oameni.

Între timp Peter îşi revine după căzătura din episodul trecut şi, aflat într-un soi de transă cauzată de ”întâlnirea” cu Maşina, porneşte către Liberty Island pentru a vorbi cu tatăl său… Walternate. Până la întâlnirea cu Walter şi Olivia rămâne cu impresia că se află în celălalt univers. Posibil să fie o simplă reacţie apărută în urma unei lovituri la cap sau poate influenţa Maşinii asupra lui Peter. Nu ştiu dacă am mai scris despre asta, dar am impresia că Maşina (cu majusculă) este un personaj în adevăratul sens al cuvântului… plus că mai este şi indestructibilă, conform spuselor lui Weiss.

Aflat în faţa unei furtuni care se dezlănţuie tot mai puternic, Walter îşi pierde iarăşi speranţa. Dar nu poate rezista unei budinci oferite de Astrid şi, aşa cum este normal, Walter redevine optimist şi plin de idei. Experimentul pe care-l desfăşoară împreuna cu asistenta lui (referinţă la încercările lui Benjamin Franklin în domeniul electricităţii) arată că se poate limita temporar numărul fenomenelor dacă cele două Maşini sunt puse în acelaşi loc: Liberty Island. Un moment genial cu Walter în toiul unei nebunii cu fulgere care lovesc de două sau mai multe ori în acelaşi loc, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare.

O soluţie pentru oprirea Maşinii este dată de un document pe care Sam Weiss şi Olivia îl obţin după o căutare nu foarte uşoară. Respectivul document o arată pe Olivia controlând Maşina prin puterea minţii, ca o variantă la puterile lui Peter. Oprirea Maşinii nu este foarte uşoară, însă Olivia reuşeşte într-un final… ca o dovadă că povestea cu manipularea beculeţelor prin puterea minţii din primul sezon nu a fost o simplă coincidenţă (alături de multe altele). Reacţia lui Astrid când maşina de scris începe să funcţioneze singură este de nepreţuit!

De îndată ce situaţia îi permite, Peter urcă în Maşină într-o scenă emoţionantă. Urmează un salt în viitor către momentul din care va începe ultimul episod al sezonului.

Au existat câteva replici amuzante din partea lui Sam Weiss, dar mi se par mai importante discuţia dintre Walter şi Astrid despre Divinitate (ca un răspuns pentru vorbele lui Walter din episodul trecut) şi cea dintre Peter şi Olivia care este pe cât de simplă pe atât de cuprinzătoare:

Walter: “I too have tried. I went so far as to ask God for help. How did he respond? Nothing.”
Astrid: “That’s your excuse? Come on now. What have you done, Walter? God helps those who help themselves.”

Peter: “You ready?”
Olivia: “No. You?”
Peter: “No. Don’t say I never took you anywhere.”

După cum am scris anterior, nu sunt lucruri negative pe care le-aş putea menţiona despre acest episod. Este o evoluţie normală către următorul episod care, după cum am văzut în promouri, va fi cu siguranţă foarte bun. Ce mai este de scris: suprinzătoarea descoperire a documentului despre Olivia şi felul în care ea şi Peter par a fi destinaţi să fie împreună; Sam Weiss a dezvăluit câteva despre trecutul său, dar rămâne senzaţia că mai sunt destule pe care le ascunde… până la urmă mi se pare destul de simplistă ideea că Weiss este doar un om care a fost învăţat foarte multe lucruri despre primii oameni; Walter continuă în ipostaza de om de ştiinţă care îşi caută latura spirituală când este pus în faţa unei probleme – până la urmă este uman; rămâne de văzut ce o să aducă saltul lui Peter în viitor (cel puţin asta înţeleg din placa aceea comemorativă).

Urmează episodul “The Day We Died”. Pentru cei interesaţi am scris despre “6:02 AM EST” aici.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“…and if it’s the end of the world,
this is just the beginning.” – Walter

O perioadă lungă de planuri şi aşteptare se apropie de un final care nu este foarte uşor de prevăzut, deşi Walternate aşteaptă încrezător şansa de a schimba istoria şi de a salva o lume în defavoarea alteia. Episodul acesta anunţă desfăşurarea impresionantă de forţe din finalul acestui sezon… în timp ce trecutul îl ajunge iar din urmă pe Walter.

Dis de dimineaţă, la ora 6:02, Walternate pune în funcţiune Maşina cu scopul declarat de a-şi salva universul. Lipsa lui Peter este rezolvată prin folosirea unei părţi din materialul genetic transmis fiului său, dovedindu-se că accelerarea sarcinii în cazul Altliviei avusese un motiv bine stabilit. Deşi efectele folosirii Maşinii se lasă aşteptate în universul ”roşu”, de cealaltă parte a oglinzii apar tot mai multe vortexuri cu efect devastator. Şi pentru ca situaţia să fie şi mai complicată, Maşina din primul univers porneşte şi ea din motive aparent necunoscute (mai târziu devine evidentă funcţionarea simultană a celor două Maşini peste limita dintre cele două universuri).

Deloc surprinzător, Sam Weiss este şi el îngrijorat de apariţia vortexurilor. Olivia porneşte în căutarea acestuia la sugestia Ninei Sharp, dar omul este de negăsit fiind preocupat cu studiul fenomenelor nou apărute. Între timp Peter îl convinge pe Walter că numai el poate controla Maşina, dar situaţia stă cu totul altfel: Peter este respins, la propriu, de Maşină şi ajunge într-un spital.

În celălalt univers Altlivia încearcă să treacă în partea ”albastră”, însă este prinsă şi încarcerată de Walternate care, deşi îi admiră idealurile, îi explică necesitatea sacrificării unei lumi pentru salvarea alteia. De data asta Altlivia pare mult prea naivă pentru cineva care se presupune a fi un bun agent… opinia mea.

Confruntat cu perspectiva sumbră a pierderii propriului fiu, Walter se îndreaptă către Divinitate rememorând episodul cu primirea lalelei ca semn al unei posibile iertări. Chiar dacă şi Walternate are propriile mustrări de conştiinţă legate de distrugerea celuilalt univers, acestea sunt bine acoperite cu o dorinţă nemărginită de răzbunare mascată abil de un normal simţ al datoriei. Oricum Walter mi se pare cel mai sincer dintre cei doi. Privite din perspectiva acestui episod, “White Tulip” şi “Firefly” par a avea şi mai mult sens… atât pentru noi cât şi pentru Walter.

Finalul episodului este plasat la începutul unei noi zile care aduce întâlnirea cu Sam Weiss (pentru Olivia răsăritul este momentul în care lumea este plină de promisiuni).

Replicile pe care le-am ales din acest episod se leagă de trăirile celor două personaje puse în faţa unei alegeri care va avea efecte serioase asupra celorlalţi. Walternate se referă la începuturile erei nucleare, în timp ce Walter se îndepărtează puţin de latura sa ştiinţifică pentru a comunica cu Divinitatea:

Walternate: “Oppenheimer saved us too. But at what cost? He couldn’t bear the nightmares, the screams of all the innocents he had killed. ‘Now, I am become death, the destroyer of worlds’. Only in our case, that really is true. We destroyed their world to save ours. May God have mercy on us.”

Walter: “I asked you for a sign, and you sent it to me. A white tulip. And I was so grateful. Since then, in moments of deep despair, I have found solace in believing that you had forgiven me. I was willing to let him go. I was willing to let Peter die. I’ve changed. That should matter. God, I know my crimes are unforgivable. So punish me. Do what you want to me. But I beg you, spare our world.”

Episodul de săptămâna aceasta nu poate fi văzut decât ca parte a finalului acestui sezon, ca pregătire pentru surprizele care urmează să vină. Sunt de menţionat referinţele la câteva episoade anterioare: laleaua albă din “White Tulip” ca semn al iertării primit de Walter de la un Alistair Peck care încearcă disperat să schimbe trecutul (viitorul nu este nici el foarte departe!), testul din “Firefly” la care îl supune Observatorul pe Walter cu scopul de a-l pregăti pentru o eventuală pierdere (Walter se referă la acel moment), dispariţia oilor din cauza unui vortex mă duce cu gândul la disperarea lui Armand Silva din “Immortality” care îşi pierduse subiecţii iniţiali (oile) din cauza evenimentelor începute după 1985… probabil că mai sunt multe, dar astea mi-au venit în minte la momentul acesta. Şi mai trebuie să amintesc de Walter şi Walternate care, deşi par a avea aceleaşi trăsături, se tot apropie şi se tot depărtează într-un mod care îi face cinste lui John Noble.

Rămâne să aşteptăm următorul episod pentru a vedea ce ne rezervă Sam Weiss… poate aflăm mai multe despre trecutul lui, motivul pentru care toate versiunile cărţii despre primii oameni duc către el, cum au fost scrise şi ce-o mai fi.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“I’m pretty sure there’s a reason why we
can’t enter each other’s minds. What if
we kick something loose in there?” – Peter

Dacă totul este permis în vis şi subconştientul unui om este locul în care se ascund o mulţime de lucruri mai mult sau mai puţin absurde, atunci este normal ca episodul de săptămâna asta să fie la fel de ieşit din comun şi, pe alocuri, mai greu de ”digerat”. Pierdută în ascunzişurile minţii sale, Olivia trebuie să fie regăsită şi, prin urmare, ajutată să treacă peste propriile spaime.

Termenul limită primit de William Bell pentru a-şi găsi o nouă gazdă se apropie iar Peter este tot mai neliniştit de eventualele planuri ascunse pe care le-ar putea avea ”ocupantul”. Motive sunt destule iar criza Oliviei de după încă o încercare nereuşită nu face decât să complice situaţia. Soluţia găsită de Walter şi de vechiul său prieten (uimitor cât de bine se completează cei doi) presupune ”intrarea” în mintea Oliviei şi transferul conştiinţei lui Bell într-un calculator de îndată ce gazda este gata să-şi reia locul. În fapt nu este ceva nou pentru Olivia: ea a mai avut o experienţă similară pe la începutul serialului cu John Scott, prietenul ei de atunci.

Situaţia de acum este complicată de faptul că trecerea timpului nu este în favoarea Oliviei. Pentru ca experimentul să reuşească, creierele celor trei participanţi trebuie să fie stimulate cu LSD plus o mică surpriză din partea lui Walter pentru un răspuns cât mai rapid. În laborator este prezent şi Broyles, îngrijorat pentru soarta agentului său. Din neatenţie reuşeşte ”performanţa” de a lua o doză de LSD şi de aici posibilităţile devin nelimitate pentru el.

Ajunşi în mintea Oliviei cei trei se confruntă cu o lume întreagă întoarsă împotriva lor, un fel de reacţie a creierului la prezenţa unei conştiinţe străine. Cu ajutorul unui dirijabil cei trei pornesc spre Jacksonville, locul în care Peter crede că Olivia s-ar fi refugiat. Şi are dreptate: reuşeşte să o găsească pe Olivia, însă rolul de a o face să realizeze cât este de puternică îi revine lui Bell, singurul rămas alături de ea.

Experimentul reuşeşte în parte, pentru că Olivia îşi reia corpul, însă conştiinţa lui Bell nu este transferată într-un calculator cum ar fi trebuit… bineînţeles că Walter este cel mai afectat de dispariţia prietenului său, dar o să treacă şi peste asta deoarece are o groază de probleme pe cap în următoarea perioadă. Deşi la câte ascunde Bell nu m-ar mira să reapară mai târziu… dacă situaţia o cere. Zic şi eu.

Finalul episodului aduce încă un mister legat de identitatea tipului din dirijabil pe care Olivia nu-l cunoaşte, deşi este prezent în subconştientul ei. Apropo de asta: mă gândesc că Olivia a rămas cu resturi de memorie de la experimentul cu John Scott şi de la cel în care i-au fost implantate amintirile Altliviei. Părţi din memoriile celor doi au rămas ascunse undeva în subconştient alături de propriile spaime şi de aici apariţia tipului din dirijabilul specific celuilalt univers. Cred că s-a mai discutat ipoteza asta şi mi se pare plauzibilă.

Mai trebuie menţionat Broyles şi prestaţia lui din acest episod: a fost genial, haotic şi de neînţeles, adorabil pe alocuri, desfăşurându-se în toată splendoarea în timp ce lumea din jurul lui este preocupată de chestii importante. O ipostază în care nu cred că o să-l mai vedem prea curând, el om serios şi mereu ocupat… nici nu are rost să scriu mai multe, fiecare se poate bucura în felul său de micile bucurii ale episodului acesta.

Mă gândesc că replicile lui Bell sunt foarte importante pentru redescoperirea Oliviei, la fel cum este interesant de văzut cum a ales să meargă mai departe cu un experiment chiar dacă ştia că rezultatul nu o să-i fie favorabil. Dacă tot ce a făcut Bell a urmat un plan început cu vizita Oliviei în celălalt univers, atunci el trebuie apreciat:

William Bell: “You are your own worst enemy, Olivia. You took the opportunity to let your fears overwhelm you, but you just fought back. In the end, you are as strong as Walter and I always believed you were. And now you know it too.”

William Bell: “Please tell Walter that I knew the dog wouldn’t hunt.”

Episodul de săptămâna asta poate fi greu de apreciat, după cum la fel de dificil de apreciat a fost şi “Brown Betty”. Dar asta nu înseamnă că inovaţiile şi micile nebunii nu sunt binevenite. De fiecare dată serialul acesta îmi demonstrează că este loc de mai mult. Ce mai este de menţionat despre acest episod: Astrid este şi de această dată persoana cu capul pe umeri, Broyles demonstrează că este uman dincolo de tipul serios pe care l-am tot văzut, Olivia este mai puternică după ce şi-a învins propriile spaime, Walter este din nou singur în faţa furtunii care se apropie iar Peter… pe el îl aşteaptă destule probleme.

Urmează încă trei episoade din acest sezon, episoade care or să fie foarte interesante… nici nu ar putea fi altfel.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“Makes you wonder what
else we don’t know.” – Lincoln

Sunt destule lucruri pe care nu le ştim despre acest serial, dar ceva este sigur: o să mai existe cel puţin un sezon în care putem să aflăm mai multe. Nu prea multe pentru că necunoscutul trebuie să rămână parte a nebuniei numită Fringe. “Nebunie” este cuvântul potrivit şi pentru acest episod, în opinia mea, o nebunie frumoasă care m-a ţinut cu sufletul la gură până la final. Asta pentru că îmi doream să văd ce o să se întâmple cu Altlivia până la urmă, dacă Walternate rămâne la fel de indecis cum îl ştiam. Şi alte câteva amănunte la care o să mă refer în continuare.

Săptămâna aceasta acţiunea revine în cealaltă parte a “oglinzii”, după o serie de patru episoade plasate în primul univers (exceptând un scurt moment din “6B”). După cum ştiam deja, Altlivia este însărcinată şi, pe cale de consecinţă, Walternate urmează să devină bunic. Problema este că Altlivia ar putea suferi de o boală care i-ar pune viaţa în pericol atât ei cât şi copilului. Aflăm că sora ei avusese aceeaşi boală şi nu rezistase unei naşteri, de unde îngrijorarea că şi ea ar putea avea aceleaşi probleme.

Din motive necunoscute, Altlivia este răpită şi dusă într-o clădire în care nişte persoane având o evidentă pregătire medicală îi accelerează sarcina. Pe lângă pregătirea medicală, respectivii par a avea cunoştinţe despre protocoalele Diviziei şi modul în care se face identificarea persoanelor prin intermediul dispozitivelor biometrice. Walternate pare îngrijorat de situaţie şi alege să îi spună lui Lincoln Lee despre vechea misiune a Altliviei în celălalt univers. Suspiciunile lui Lee privind răpirea Altliviei sunt stârnite de întâlnirea cu Henry Higgins, taximetristul care o ajutase pe Olivia să scape din mâinile lui Walternate. Până la urmă este destul de ciudat că un taximetrist ştie atâtea informaţii clasificate, în timp ce şeful Diviziei nu are habar de planurile superiorului său.

Între timp Altlivia încearcă să evadeze şi reuşeşte până la urmă, la fel cum reuşeşte să îl contacteze pe prietenul Lee. Cu ajutorul acestuia şi a lui Henry Higgins, Altlivia reuşeşte să nască un băiat sănătos. Asta în ciuda faptului că boala de care suferea, confirmată în urma analizelor, ar fi trebuit să complice lucrurile. Lucrurile sunt totuşi complicate de atitudinea de final a lui Walternate care nu încetează să mă surprindă.

“If You Meet The Buddha On The Road...”

Acest episod o are în prim-plan pe Altlivia, însă trebuie menţionat şi rolul lui Lincoln Lee, acesta fiind foarte prezent şi foarte important în desfăşurarea evenimentelor. Devine clar că interesul acestuia pentru Altlivia nu este exclusiv profesional. În acelaşi timp, Lee află o parte din istoria legată de planul lui Walternate şi începe să îşi pună câteva întrebări (normale) despre intenţiile superiorului său şi, printre altele, de legătura existentă între întoarcerea Altliviei şi dispariţia col. Broyles. Walternate este de părere că informaţiile pe care i le-a dat lui Lee sunt puţin importante, însă rămâne de văzut ce or să facă în continuare Charlie şi Lincoln, mai ales acum că şi-au dat seama de existenţa multor lucruri care le sunt ascunse. Cum am scris şi în cazul episodului trecut, Lincoln Lee devine un personaj tot mai interesant, de aceea sper să apară mai des şi în primul univers. Apropo de asta, rămân la opinia că Lee din primul univers este cel de acolo, asta dacă nu e vreun metamorf implicat (sper că nu). Până la urmă ştim că “there’s more than one of everything”. Şi încă ceva (dacă nu am pierdut eu ceva până acum): unde e ”versiunea” lui William Bell din al doilea univers?

În privinţa schimburilor de replici din acest episod am ales două momente care mi s-au părut relevante: primul moment este cel al reţinerii lui Henry Higgins, taximetristul care nu ştie ce să mai facă atunci când Divizia vine peste el; al doilea moment este cel al naşterii, când Lincoln trebuie să o susţină pe Altlivia… Henry este şi el prezent:

Charlie: “Fringe Division! Hands on the wheel!”
Lincoln: “Get out of the car!”
Henry: “Which one is it?”

Lincoln: “You just look at me. You don’t think about an hour from now. You don’t think about a minute. We’re gonna focus on this moment, okay? It’s you and me.”
Altlivia: “God, I’m scared.”

Spuneam că Walternate este indecis. Într-o primă fază am vrut să spun că e haotic, dar mi-am dat seama că nu este deloc aşa. El este cel care se opune experimentelor pe copii, dar tot el este cel este cel care dă de înţeles, în discuţia cu Brandon Fayette, că ştia de răpirea Oliviei şi de accelerarea sarcinii. Eu ce să mai înţeleg de aici? Posibil/probabil pentru că ştia de istoricul medical al Altliviei (chestie normală în cazul cuiva care lucrează pentru Departamentul Apărării) a vrut să evite eventualele probleme prin accelerarea sarcinii. Şi atunci de ce a mai jucat teatrul cu îngrijorarea şi opoziţia faţă de experimentele pe copii? Posibil/probabil pentru că nu vrea ca subordonaţii din Departament să afle de planul său (adevăratul său plan). O altă posibilitate: acum că Walternate are un nepot i-ar putea accelera creşterea şi ar putea avea un înlocuitor pentru Peter pe care să îl folosească la conducerea maşinii. Destule posibilităţi… opiniile voastre sunt binevenite.

A fost un episod foarte bun şi, ca întotdeauna, cred că or să urmeze şi altele, mai ales că rămân doar patru episoade până la finalul sezonului acesta. Plus că mai există cel puţin încă un sezon… trebuia să mai scriu asta o dată.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“Welcome to the Fringe Division. Every answer
you get just leads you to more questions.” – Peter

Un episod care face referire la un subiect complicat, realizat însă într-un mod care lasă loc şi pentru momente amuzante. Nu lipseşte nici senzaţia că întotdeauna este loc de mai mult şi că uneori un plan este preferabil întâmplării… iar William Bell ştie cel mai bine acest lucru. Cu toate astea speranţa continuă să existe chiar şi în fiecare picătură de ploaie.

Acţiunea se reia de la momentul revenirii lui Bell, în finalul episodului trecut, punct dintr-un plan bine gândit de către el. De ce devine Olivia gazdă temporară pentru sufletul lui? Pentru că în urmă cu ceva timp, când l-a vizitat, ea a primit o doză de “magneţi pentru suflet” într-o ceaşcă de ceai. Acum că toată lumea ştie de păţania Oliviei (când spun toată lumea mă refer la echipa restrânsă) trebuie pus la punct un plan care să rezolve situaţia, adică găsirea unei gazde potrivite pentru Bell. Pentru că nu se poate accepta o separare rapidă şi cu efecte grave pentru integritatea energetică a lui Bell, Broyles este de acord cu acordarea unui răgaz de 48 de ore în care să fie găsită o soluţie rezonabilă.

Căutarea lor este depăşită ca urgenţă de disperarea cu care o femeie, Dana Gray, încearcă să îşi regăsească familia. Problema este că, printr-o glumă proastă a sorţii (sau nu) rămâne blocată în propriul trup, fiind imună la orice fel de lovitură. O încercare în plus de a scăpa atrage atenţia Diviziei, alături de ei venind şi Lincoln Lee, omologul din acest univers al celui care i-a luat locul col. Broyles în celălalt univers (complicată chestia cu omologii!). Ipoteza iniţială pentru supravieţuirea femeii după aruncarea în gol de pe o clădire (un nou incident dintr-o serie de mai multe) este că ia energie de la cei care se sinucid în preajma ei, ca un fel de ”vampir energetic”.

Cercetările ulterioare demonstrează însă că situaţia este diametral opusă, adică Dana Gray încearcă să se ”agăţe”, ca un fel de pasager clandestin, de cei care aleg să se sinucidă. Rezistenţa ei la orice fel de lovitură (şi nu numai) a apărut în urma a două incidente îndeajuns de puternice cât să o încarce energetic peste măsură: Gray fusese lovită de două ori de fulger, motiv pentru care moleculele corpului ei deveniseră încărcate peste măsură cu energie. Asta pentru că, după cum Dr. Bell îi spune lui Lee, totul este energie. Până la urmă Dana reuşeşte ce şi-a propus, salvându-le viaţa celor din trenul în care călătorea.

Trecând peste cazul de care se ocupă Divizia săptămâna asta, trebuie să remarc prestaţia lui William Bell… prin intermediul Oliviei. Trebuie să spun că de data asta nu mi s-a mai părut chiar atât de forţată prestaţia ei în rol de William Bell. Adică îmi sună artificial accentul, dar nu pot să nu apreciez încercarea. E probabil singura soluţie acceptabilă în lipsa lui Leonard Nimoy.

În altă ordine de idei, Walter şi Belly se descurcă foarte bine împreună, poate prea relaxaţi în condiţiile în care Walter ar avea câteva lucruri de reproşat (partea cu extragerea părţilor de creier ar fi prima pe listă). O explicaţie normală ar fi că Walter vede în prietenul lui singura modalitate de a se descurca în faţa lui Walternate şi a răzbunării acestuia. ”Victimă” a tachinărilor lui Bell este Astrid, puţin copleşită de viaţa alături de doi savanţi excentrici (unul este totuşi de ajuns). Mă gândesc cât de tari trebuie să fi fost experimentele lor pe vremea când erau mai tineri şi nu aveau atâtea pe cap!

Încă un lucru bun în acest episod a fost apariţia lui Lincoln Lee, chestie normală gândindu-ne că omologul lui este foarte prezent în episoadele plasate în celălalt univers şi trebuie să existe o corespondenţă între cele două părţi. El şi Peter s-au descurcat foarte bine împreună, de aceea sper că introducerea lui în acest episod o să se materializeze şi în alte apariţii pe parcurs. Speranţa rămâne, chiar dacă veştile legate de continuarea serialului nu sunt foarte bune.

Schimburile de replici pe care le-am ales din acest episod:

Lincoln Lee: “What is this place exactly?”
Peter: “This is the place where the mysteries of the universe get answered. And congratulations, whatever your security clearance was, it just got about seven levels deeper.”

Walter: “Even if we were able to transfer your consciousness safely inside Gene, there are other matters to consider.”
Bell: “Well, we would communicate through my brainwaves. You would hook me up to an EEG machine and decipher my thoughts.”
Walter: “That may work, but still… I’d have to milk you.”
Bell: “Well, we could assign Astrid.”

Privit în ansamblu, “Stowaway” este un episod peste medie şi mai bine legat faţă de cel anterior. Abordarea unui subiect precum suicidul este dificilă, însă trebuie apreciat faptul că nu se încearcă stabilirea unei concluzii care să susţină o parte sau alta şi nici nu se exagerează. Evit să mă gândesc la eventualele semnificaţii religioase sau de altă natură pe care le-ar putea avea episodul… îl văd ca atare.

Există multe momente foarte bune, pornind de la scena de început când Bell reuşeşte să îl convingă pe Broyles de necesitatea folosirii Oliviei ca gazdă temporară, continuând cu replicile mereu surprinsului Lincoln Lee şi interacţiunea lui cu Peter (în special), discuţiile relaxate dintre Walter şi Bell (schimbul de replici legat de posibilitatea folosirii lui Gene pe post de gazdă este superb), Astrid cu mâinile ei catifelate şi, nu în ultimul rând, prestaţia foarte bună a Paulei Malcomson în rolul Danei Gray. Eu mi-o amintesc din Caprica în rolul Amanda Graystone. Încă o surpriză plăcută după cea de săptămâna trecută.

Rămâne să vedem ce o să se întâmple în continuare cu Bell, care e treaba cu “alunecarea” din final. Poate Bell spune în sfârşit mai multe lucruri despre Maşină şi tot ce pare că ascunde. Dar astea poate în următorul episod, “Bloodline”.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“It’s about trust. So it’s a great game
if two people are playing.” – Olivia

Ciudăţenile continuă, ca dovadă că mereu este loc de mai mult când ”aici” devine tot mai mult ca ”acolo”. Sinceritatea îşi face loc, cel puţin la nivel declarativ, între Olivia şi Peter, în timp ce un vechi prieten reapare (”ding!”) ca de nicăieri. Un episod plat, fără prea multe evenimente demne de menţionat, cu excepţia finalului care, după o reţetă binecunoscută, anunţă ceva… rămâne de văzut ce.

Încă un caz de investigat pentru Divizie, de data asta unul care implică gravitaţia. Sau mai degrabă lipsa ei în cazul unui individ care încercase subtilizarea unei cantităţi oarecare de osmiu, însă avusese ghinionul de a fi împuşcat de un agent de pază. Ce se întâmplă după asta: individul rămâne suspendat în aer, în timp ce partenerul lui într-ale jafurilor reuşeşte să scape. Apare firesc o primă întrebare legată de motivaţia furtului: de ce ar vrea cineva să ia osmiu, fie el şi un element foarte greu, când sunt alte elemente mai scumpe? După ce efectul ”plutirii” dispare, Walter şi Astrid îşi dau seama că individul are o greutate ieşită din comun.

Situaţia este complicată de găsirea unui laborator cu mai multe cadavre injectate cu osmiu. De fapt nu este vorba de un singur element, ci de un amestec de osmiu şi luteţiu, două dintre elementele cele mai grele din tabelul periodic. Nu este greu de realizat că un nou jaf urmează să aibă loc la muzeul de ştiinţă, unde se pot găsi noi cantităţi din cele două elemente. După cum aflăm de la Walter, luteţiul se găseşte în meteoriţi, printre altele… de unde alegerea muzeului ca ţintă.

În spatele jafurilor este Dr. Krick, cercetător în domeniul aeronautic. Printr-o întâmplare acesta combină două din elementele cele mai dense întâlnite în natură şi obţine o moleculă mai uşoară ca aerul. Dorind să perfecţioneze substanţa pentru a-şi vindeca fiul de o problemă locomotorie, convinge alte persoane aflate într-o situaţie similară să îi obţină elementele necesare. Problema este că efectele secundare se dovedesc de nerezolvat. Walter realizează că descoperirea lui Krick este de fapt o consecinţă a schimbărilor pe care le suferă universul.

Acelaşi Walter continuă să fie îngrijorat de soarta universului şi se gândeşte la o modalitate de a-l contacta pe Bell. În timpul unei discuţii relaxante cu Kevin (Jorge Garcia pentru câteva minute ”uşoare”), responsabilul cu supravegherea video a companiei, Walter descoperă biroul lui Bell şi multele documente ale acestuia. O  idee a vechiului prieten referitoare la ”magneţii pentru suflet” îi oferă lui Walter o modalitate de a-l contacta. Clopoţelul (coincidenţă de nume!) pe care Bell îl lăsase Ninei prin testament este folosit ca declanşator pentru întoarcerea lui, probabil temporară (un clopoţel similar, posibil acelaşi, apare şi în debutul sezonului 2 când Olivia se întâneşte cu Bell).

Hotărâţi să meargă mai departe cu relaţia lor, Olivia şi Peter vor să nu-şi mai ascundă nimic. În realitate Peter are ceva probleme cu sinceritatea, mă refer aici la încercările lui ascunse de a descifra discul de memorie al unui shapeshifter (despre schimbarea lui Peter şi eliminarea shapeshifterilor  de acum ceva timp nu se mai aude nimic). E foarte bine că ei doi sunt iar împreună. Walter este fericit din motivul acesta, Astrid la fel, Nina este şi mai fericită (ea ştiind de la Sam Weiss că de alegerea lui Peter depinde salvarea universului). Este bine că ei doi se comportă ca doi adolescenţi… sau în fine, măcar de dragul convenţiei e bine.

Replicile care mi s-au părut interesante în acest episod sunt următoarele:

Walter: “When your mother and I were courting, we used to take long walks in the park. But I can see for your generation that a drive to a warehouse would be just as enchanting.”

Nina: “Walter, it was never your intellect that made you exceptional. You’re brilliant, of course. But it was your imagination, your boundless creativity. Yes, you’re not quite whole, Walter. But the best parts of you remain. So focus on that.”

Cum am scris în introducere, nu sunt multe lucruri de menţionat despre acest episod care mi s-a părut bun şi atât, din categoria celor care menţin interesul viu, fără a aduce lucruri noi. Probabil că ar fi putut şi mai bun, însă accept că trebuie să existe şi momente mai puţin entuziasmante între multele momente extraordinare. Din categoria lucrurilor bune: apariţia lui Jorge Garcia din debutul episodului (cei care au văzut şi un alt serial creat de JJ Abrams au avut parte de o surpriză plăcută), efectele speciale (incluzând aici scena cu tipul plutind în aer şi replicile aferente ale lui Walter) au fost la înălţime (la propriu), Walter e la fel de bun ca întotdeauna şi Nina îl completează foarte bine. Din categoria lucrurilor mai puţin bune: ”apariţia” lui Bell este neobişnuită (deşi Olivia vorbind cu accentul lui este… să zicem amuzantă), dar m-aş fi aşteptat la ceva mai inteligent şi nu la o chestie devenită comună gen posedare; Olivia şi Peter… e foarte bine că sunt în sfârşit împreună, dar parcă e nevoie de mai multă seriozitate într-un serial de genul acesta; zic şi eu. Sunt curios ce o să mai zică Bell şi cât o să rămână ”prins” în trupul Oliviei.

Urmează în scurt timp episodul cu numărul 17, “Stowaway”.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici

“The beguiling Olivia Dunham beguiles.” – Walter

O poveste bine spusă, cu o atenţie acordată detaliilor ce merge către extrem şi întoarcerea către evenimentele de la care a început totul. Peter nu este singurul personaj important în desfăşurarea evenimentelor. Vedem că Olivia are un rol la fel de important, manifestat însă doar în momentele importante, pentru a fi apoi ascunsă sub straturile opace ale normalităţii şi uitării. Cum se face că ei, tocmai ei se întâlnesc când este nevoie, cine stabileşte asta, este totul deja planificat sau orice poate fi schimbat… episodul de săptămâna aceasta răspunde, dar şi aduce o mulţime de întrebări, în buna tradiţie Fringe.

Acţiunea continuă în 1986, după ce Peter a fost adus în acest univers şi vindecat de boala care ameninţa să îl ucidă. Walter este preocupat de găsirea unei modalităţi de înapoiere a băiatului către universul natal, dar lucrurile nu sunt atât de simple. Vedem cum Walter conduce experimentele cu Cortexiphan asupra unor copii, Olivia aflându-se printre aceştia. Rezultatele nu par a duce la un rezultat concret până când Olivia reuşeşte, accidental, să treacă în celălalt univers, speriată fiind de tatăl vitreg care nu ratează niciun moment să o lovească. Walter îşi dă seama că Olivia este cheia către celălalt univers când vede un desen realizat de ea (cu dirijabile întâlnite doar dincolo).

Urmează o serie de experimente cu Olivia pe post de cobai, însă efectele sunt neconcludente… cu excepţia unui incendiu provocat de aceeaşi Olivia care este închisă într-o cameră întunecată şi este lăsată să creadă că Nick Lane (pe care l-am mai văzut în “Bad Dreams” şi în “Over There, Part 1”) este mort. De fapt totul fusese o punere în scenă regizată de Walter, încă un moment în care acesta îşi dă seama că a mers prea departe. Apropo de incendii, ştim că a mai existat un incendiu provocat de Olivia, însă în imaginile acelea părea să aibă o vârstă mai mică. Dacă acel incendiu este anterior evenimentelor din acest episod atunci Walter ar fi trebuit să ştie deja că Olivia are abilităţi ce pot fi activate când este speriată. Sau poate că fac legătura între două evenimente ce nu se leagă între ele.

La rândul lui, Peter este tot mai nerăbdător să revină acasă. Nu a fost foarte greu să îşi dea seama că nu este acasă, că Walter îl furase din lumea pe care copilul o crede ascunsă pe fundul lacului Reiden. Este mereu surprinzător să vezi cum mintea unui copil poate simplifica, fără a pierde din esenţă, o chestie complicată cum este călătoria între universuri. Poate din acest motiv Bell a considerat că mintea copiilor este infinită. Problema este că apoi se ajunge într-un punct din care nu se poate merge decât în jos. Peter încearcă să ajungă acasă aruncându-se în lacul îngheţat, dar Elizabeth reuşeşte să îl salveze în ultimul moment.

Ca o modalitate de adaptare la noua lume în care se află, Peter dezvoltă o relaţie specială cu Olivia. Amândoi au probleme, amândoi nu-şi găsesc locul într-o lume care le-a rezervat destule probleme, şi de-asta probabil se simt legaţi. Cei doi stând în mijlocul unui câmp cu lalele albe, pe care Walter le va considera un semn al iertării (episodul “White Tulip”), este una din imaginile care impresionează. Rămâne totuşi o întrebare: cum se face că nimeni nu-şi aminteşte nimic din acea perioadă? Walter are lipsă bucăţi de materie cenuşie, deci ar fi normal să îşi amintească doar fragmente. Dar nici Olivia, nici Peter nu-şi mai amintesc nimic. Ca şi cum cineva ar fi hotărât să şteargă orice urmă a evenimentelor de atunci. Cine ar fi acel cineva şi care este explicaţia pentru care totul a fost îngropat timp de atâta timp rămân întrebări pentru care eu nu am încă un răspuns.

De partea cealaltă a oglinzii, Walternate îşi îneacă în băutură durerea pierderii singurului fiu. Îşi imaginează tot felul de scenarii care să explice cum a putut cineva identic cu el să o păcălească pe Elizabeth. Într-o scenă superb filmată, vedem cum Olivia trece în celălalt univers şi, crezând că vorbeşte cu Walter, îi spune lui Walternate totul despre călătoriile inter-universuri şi comportamentul tatălui ei vitreg. Recunosc că nu mi-am dat seama din prima că Olivia trecuse dincolo… a fost atât de bine gândită toată scena. De aici începe, în opinia mea, cursa lui Walternate de a se răzbuna şi de a-şi recupera fiul, aici intrând infiltrarea shapeshifterilor şi toate cele.

Mai trebuie menţionată relaţia pe care Peter o are cu mama lui adoptivă (nici nu ştiu dacă e cel mai bun termen). Rămăsesem cu impresia că Elizabeth nu o să mai accepte vreodată înapoierea lui Peter (cel puţin aşa am înţeles eu din “Peter”), dar acum văd că timpul a făcut-o să îşi dea seama că băiatul trebuie să se întoarcă acasă (o idee temporară ce-i drept). Spre finalul episodului Elizabeth îşi dă seama că Peter o să rămână şi îi promite că o să facă tot posibilul pentru a fi o mamă bună. Exceptând-o pe Olivia, Elizabeth este singura persoană cu care Peter poate relaţiona. Walter este mult prea ocupat cu ştiinţa, pierdut în cursa nebună de a obţine rezultate indiferent de modalităţi şi consecinţe.

Câteva lucruri legate de Walternate: este proprietarul unei companii, Bishop Dynamic, implicate în dezvoltarea sistemului de apărare Star Wars, probabil după modelul aceluiaşi program propus de Reagan în anii ’80 şi neimplementat până la capăt (oare acolo a existat un Război Rece?);  şi o chestie de geografie, din biroul lui Walternate se vede un centru spaţial după modelul Cape Canaveral… deci acolo există un centru spaţial (şi) în Jacksonville, în nordul statului Florida, asta pentru a mai da un exemplu de pasiune pentru detalii.

Am ales ca replici reprezentative pentru acest episod discuţia dintre Peter şi Olivia, respectiv discursul lui Elizabeth despre imaginaţie şi modul în care ne putem adapta unei lumi pe care nu o simţim a noastră:

Olivia: “But… How’d you know I’d come here?”
Peter: “Because it’s the only drawing that looked happy.”

Elizabeth: “Sometimes the world we have is not the world we want. But we have our hearts and our imaginations to make the best of it. I will promise you this. I will be the best mother I possibly can be to you. I’ll take care of you. I’ll protect you. And I’ll never let anyone take you away from me… No one…”

Începând cu scena din debutul episodului când Peter încearcă să se întoarcă acasă (surprinzătoare prin rapiditatea de desfăşurare… pentru o clipă am crezut că o să fie vorba de o nouă salvare a lui Peter după modelul celei cu Observatorul), continuând cu întâlnirea dintre Peter şi Olivia pe câmpul acela cu lalele albe şi terminând cu momentul în care Olivia îi spune totul lui Walternate (cum am mai scris, mi se pare scena cea mai importantă a episodului pentru că de aici începe totul) avem un episod perfect. Nu mă pot gândi la nimic care să nu fie bine la acest episod (ştiu că tind să scriu la fel pentru toate episodele, dar acum chiar e ceva extraordinar). Am văzut legătura care exista între Olivia şi Nick Lane, am văzut o parte din motivul pentru care Walter a continuat experimentele cu Cortexiphan, am văzut cum Walternate află de modul în care fiul i-a fost răpit. În afara acestor răspunsuri mai există o mulţime de întrebări care îşi aşteaptă răspunsul, cea mai importantă fiind legată de modul în care toţi cei implicaţi în evenimente au uitat tot. Trebuie să existe un moment în care să se fi petrecut ceva important în acest sens, probabil un nou episod plasat în trecut o să facă lumină în acest caz.

Ce urmează? Evident că o să fie un nou episod Fringe, nu înainte de o scurtă pauză… să crească interesul, probabil.

Promo:
Vezi ultimele noutati video legate de serialul tau preferat aici