Serialele toamnei, în premieră la HBO GO

Imperiul din Atlantic City IVBucurești, 2 septembrie – Primele episoade ale serialelor originale HBO din această toamnă vor putea fi urmărite gratuit pe www.hbogo.ro, înainte de premiera pe canal și imediat după premiera din Statele Unite ale Americii.

Înainte de difuzarea pe canalul HBO, Imperiul din Atlantic City/ Boardwalk Empire IV, ultimul sezon din Viața și apucăturile lui Kenny Powers / Eastbound and Down și noua productie originală HBO, Hello Ladies / Salutare, doamnelor! vor putea fi urmărite în premieră pe HBO GO.

Începând cu 9 septembrie, primul episod al celui de-al IV-lea sezon al serialului Imperiul din Atlantic City va fi disponibil gratuit pe HBO GO.

Sezonul al IV-lea din Imperiul din Atlantic City prezintă viaţa lui Enoch “Nucky” Thompson (Steve Buscemi), ”conducătorul” necontestat din Atlantic City, într-o perioadă în care Prohibiţia constituia un catalizator major în creşterea crimei organizate din SUA. Acţiunea sezonului 4 începe după opt luni de la finalul sezonului 3, în februarie 1924 – anul în care jazz-ul a căpătat notorietate, cu dansatori/ cântăreţi fictivi şi cu celebrul dans Charleston în plină expansiune. După ce a supravieţuit manevrei lui Gyp Rossetti în sezonul 3, Nucky Thompson se retrage din viața publică. Continuă să aibă conflicte cu primarul Bader ori cu fratele său, Eli, în legătură cu viitorul fiului său, Willie, şi pune ochii pe o afacere profitabilă cu droguri în Florida.

Hello Ladies

O nouă producție originală HBO, serialul Hello Ladies / Salutare, doamnelor! va avea premiera pe HBO GO în data de 30 septembrie. Primul episod va fi disponibil gratuit timp de o lună.

Comedia produsă de Stephen Merchant, Lee Eisenberg şi Gene Stupnitsky are în prim plan povestea unui tânăr englez care porneşte în căutarea femeii visurilor sale, în L.A. În primul său rol principal dintr-un serial, Stephen Merchant îl interpretează pe Stuart, un web designer care se mută din Anglia în Los Angeles cu speranţa că noul oraş îi va oferi o viaţă incitantă, relaţii romantice şi poate pe femeia visurilor sale. În afara orelor de serviciu, Stuart are o relaţie cu colega sa de cameră, atrăgătoarea Jessica (Christine Woods), deşi este clar că ea nu este îndrăgostită de el. Pe jumătate de fermecător pe cât crede că este – şi de două ori mai disperat – Stuart este obsedat să intre în cercurile oamenilor atrăgători și de succes. Stuart se lasă sedus de aspectul restaurantelor şi cluburilor de lux din oraş, însă zgârcenia şi meschinăria lui îl împing afară, pe uşile celor mai populare locale din L.A. În cele 8 episoade din primul sezon, Stuart se aventurează cu încăpăţânare pe scena socială din Los Angeles în căutare de femei frumoase, alături de Wade (Nate Torrence), care se află în pragul divorţului, şi de Kives (Kevin Weisman), un paraplegic carismatic care are mai mult succes cu sexul frumos decât Stuart şi Wade.

Viata si apucaturile lui Kenny Powers

Ultimul sezon al serialului de comedie Viaţa şi apucăturile lui Kenny Powers / Eastbound & Down va avea premiera pe 30 septembrie. Primul episod va putea fi urmărit gratuit pe www.hbogo.ro.

HBO prezintă premiera sezonului 4 din serialul de comedie despre Kenny Powers (Danny McBride), un fost jucător profesionist de baseball, care după ce revine pe teren la sfârşitul sezonului 3, îşi înscenează moartea şi se întoarce la iubita lui, April, şi la fiul său, Toby. Acţiunea din noul sezon începe câţiva ani mai târziu; Kenny s-a însurat cu April, au făcut încă un copil (o fetiţă pe nume Shayna, după numele prietenului său decedat Shane) şi a încercat să nu devieze de la cursul vieţii sale – după cum i-a promis lui April – deşi îşi urăşte postul de asistent manager la o firmă de închirieri de maşini din Carolina. Zilele astea, în loc să bea alcool şi să se drogheze, Kenny a început să scrie un scenariu, ”The Kenny Powers Saga”, iar serile le petrece alături de plictisitoarele cupluri Gene şi Dixie şi Tel şi Viv şi o însoţeşte pe April la galele de premiere ale agenţilor imobiliari. Viciile din zilele sale de glorie sunt de domeniul trecutului – până când Kenny îl întâlneşte pe Guy Young, un fost coleg de baseball şi gazda emisiunii sportive Sports Session. Guy îl convinge pe Kenny să renunţe la viaţa sa liniştită şi să revină în forţă – ca un ”titan” celebru care merită recunoştinţă şi un stil de viaţă demn de un jucător profesionist bogat, faimos şi arogant.

03.09.2013

4 raspunsuri la “Serialele toamnei, în premieră la HBO GO”

  1. De American Gods nu se mai aude nimic?

  2. @tudor: Şi eu mă gândeam zilele trecute la același lucru. :)
    Se pare că în cel mai bun caz serialul e la stadiul de proiect. Nu vreau să mă gândesc la cel mai rău caz… :(
    La un search rapid cam astea sunt ultimele vești: “American Gods on HBO Not Official… Yet” conform hbowatch.com (30 iunie a.c.)

  3. Cred ca deocamdata nu a trecut de faza script. Are multe proiecte HBO-ul in perioada asta.

  4. Pacat,eu (inca) nu am citit cartile,dar suna foarte bine,stiu ca sunt multe proiecte la HBO,doar ca multe din ce am auzit,nu imi plac.

Adaugati comentariu

Inainte de a adauga comentariul, te rugam sa citesti regulamentul!

Copyright © 2006-2014 TvBlog.ro - Toate drepturile rezervate
Contact/Reclamatii si sugestii | Termeni si conditii de utilizare a blog-ului