Da-i o nota: (4 votes, average: 3.75 out of 5, rated)  Loading ...

Previzibil. Cam asta ar fi cuvantul care descrie cel mai bine episodul. De fapt, descrie tot sezonul. Dintre toate sezoanele, asta a fost cel mai slab. Si e frustrant cand astepti atat sa il vezi, dar se dovedeste a fi o mare dezamagire.

So, Effy… Dupa ce a innebunit acum doua episoade, au internat-o si, evident, merge la un psiholog, John Foster. El are o tehnica foarte asemanatoare cu spalatul creierului : ii spune sa reia amintirile neplacute si sa le schimbe… Sa modifice realitatea (that’s sick).

Metoda pare sa functioneze, Effy este externata si se intoarce acasa. Merge la Freddie, el e foarte fericit sa o vada (stiu ca era mai logic sa nu o mai primeasca inapoi dupa evenimentele de acu doua episoade, dar se pare ca dragostea le invinge pe toate ) ). Ea ii spune ca si-a sters din minte toate amintirile neplacute, inclusiv cele cu el, iar ca acum i-a ramas numai dragostea (yeah, right…).

Urmeaza revederea cu Pandora, care e agitata, ca de obicei (“I’m useless” ) si merge cu ea la colegiu sa isi ia rezultatele la examen. Effy nu le daduse, pentru ca innebunise prea devreme, asa ca Mr. Blood, directorul, o cheama la el in birou. Si cum toti elevii luasera note de la A la C, nu putea sa o uite pe ea si ii inmaneaza foaia cu rezultatele : trei de A.

Effy dramatizeaza, ca nu e correct si ca se simte ca si cand ar trisa, asa ca merge la Foster, care ii spune : “There are bigger things happening here, bigger than school, bigger than friends, even bigger than love.” Asta ii da de gandit si se duce la reuniunea gastii, care dadea « exam result party ». Aici se bea, se rade, ca in vremurile bune si frumoase. Si se trezeste nebuna sa strice toata atmosfera, spunandu-le : “You’re all great. You’re all great people. But I think… I think I’m finished.” Prin urmare, se desparte de toti, inclusiv de Freddie (pentru a doua oara).

Freddie sarmanul normal ca nu mai intelege nimic… Cu o zi inainte ii spune ca il iubeste si ca « we’re good », iar apoi ii spune ca s-a terminat. Asa ca vine la ea sa ii ceara o explicatie, iar ea ii spune ca a innebunit atunci cand a fost cu el, asa ca nu mai vrea sa se intample acelasi lucru.

Apare si Cook. Mai intai se reintalnesc cand ea mai era cat de cat normala dupa tratamentul special al lui John, iar el ii spune ca o iubeste. A doua oara, insa, se intalnesc in parc, iar ea era si mai nebuna decat inainte, numai ca de data asta era mai calma (prea calma). Nu isi mai aminteste de el si nici nu mai raspunde la numele de Effy, acu era Elizabeth (mda…). El a crezut ca glumeste si ca e vreun joc de-al ei, asa ca se prezinta si el ‘James’ si se poarta ca si cand abia s-ar fi intalnit.

Din parc ajung direct in club, unde nu se intampla mare lucru, doar danseaza… Cand pleaca, pe strada Effy are un déjà vu al accidentului pe care Tony il avusese cu cativa ani in urma. Amintirea accidentului si faptul ca Cook ii spune ca se cunosc deja fac ca toate celelalte amintiri sa revina, ducandu-se astfel pe apa sambetei toate orele de terapie pe care le facuse.

Fuge si ajunge pe o autostrada si se aseaza in mijlocul ei, urland « I’m not scared of anything » (cliseu). Bineinteles, Cook o salveaza exact in momentul cand o masina era gata sa o loveasca (alt cliseu – apropo, de unde atatea clisee intr-un singur episod?!). Il saruta, apoi ii spune sa o duca la Freddie (care-i logica in cronologia faptelor, a inteles careva?) si apoi lesina.

Ajunge inapoi la spital. Dupa ce se trezeste, isi da seama ca s-a intors de unde plecase, in sensul ca aude din nou voci… Ii cere scuze lui Freddie si ii spune lui Foster ca nu il mai vrea ca psiholog (o alegere inteleapta), iar el pleaca cu o privire amenintatoare…

Dar evident ca treaba lui Foster nu e incheiata. Il suna pe Freddie si il cheama la el acasa, unde ii spune ca stie ca a exagerat, ca poate sa incerce si alte metode si ca ii pasa prea mult… Freddie ii spune sa stea departe de ea si se ridica sa plece, dar usa era inchisa. Si in timp ce se zbatea sa iasa, Foster vine prin spatele lui cu o bata si il loveste pana cand il omoara… (oarecum ironic, avand in vedere ca tocmai spusese mai devreme “I’m too human”).

Si asa se termina penultimul episod al seriei 4 din Skins… Cum am mai spus, a fost plin de clisee si previzibil, dar trebuie sa recunosc ca eu nu ma asteptam sa moara Freddie (si nici nu citisem nicaieri ca o sa se intample asta). Presupuneam ca o sa moara cineva, ca sa pastreze dramatismul caracteristic, dar ma gandeam ca o sa aleaga un personaj mai important… Oricum, mi-a parut rau pentru el. Eu pun la suflet orice, asa ca faza de la sfarsit si urletele, loviturile de bata si sangele sarind pe geam mi s-a parut destul de expresiva…

Episodul urmator o sa trebuiasca sa rezolve toate problemele si conflictele, pentru ca momentan totul e in aer. Sper ca macar ultimul episod sa fie mai reusit, cu toate ca un sezon asa slab nu poate sa se termine decat cu un episod la fel de slab. Asadar, data viitoare : Everyone.