Excelentă turnura serialului (Spartacus îşi omoară tracul din el). Filmul ăsta chiar are substanţă. Parcă ai citi o carte bună. Ajungi să te gîndeşti dacă Batiatus nu i-a făcut un bine omorîndu-i nevasta, dacă te gîndeşti ce i se întîmplă blondului în episodul ăsta.
Excelentă şi nevasta lui Glaber. Femeia asta spune mai multe cu mutrele pe care le face, decît cu ceea ce spune. Şi Lucy Lawless face un rol excelent în serialul ăsta.
Opinia Divei pe scurt: Exact asa ar trebui sa fie serialul asta, atunci cand producatorii nu insista sa freak us out. Desi apreciez intentia lor, dar povestile bune se nasc din character development nu din excese.
se pare ca au aparut si urmatoarele 2 episoade gratie unor indivizi nerabdatori:)) Acum ca se aduna episoadele, sa risc cu Spartacus : Grim and Dark sau sa revad Rome?:)
Nu am rezistat decat 20 de minute din primul episod al serialului astuia. Toata lumea il lauda, dar nu am inteles de ce. Sunt atatea nepotriviri in serial, chiar nu inteleg.
In primul rand de cand au DACII aceeasi stema pe steag ca TRACII ?
De cand pe pamantul dacilor cresteau portocale iarna ?
Cum e posibil ca la minus foarte multe grade tu sa fi imbracata cu o fusta, iar el cu un petec de blana ?
Si asta doar in primele 20 de minute.
aia era Tracia din partea grecilor, nu din partea noastra a dacilor, si dupa cum bine stii dacii, sau mai bine zis getii erau inruditi cu tracii pentru ca vorbeau aceeasi limba, si ca sa stii inceputul povestii din film, e mai mult fictiv decat adevar, nu prea se stie nimic despre Spartacus la inceput, inainte de a devenii gladiator, asa au facut si la filmul 300 de i-au imbracat asa, cei care au creat serialul s-au inspirat si dupa acel film. Si nu, nu suntem retardati asa cum ne crezi tu, desteptu’ lu Peste. Daca nu iti convine uite-te maica la Luna Noua, ca vad ca a aparut versiunea dvd pe net.
ca sa iti dai seama … care e faza cu dacii si tracii .. fii atent la vorbele lui herodot … care ziea de daci k sunt ” cei mai drepti si mai viteji dintre traci ”
@Traci,
Fii atent(ă) ce spune mai departe Herodot despre geţi:
- “îşi vînd copiii pentru a fi duşi peste hotare.”
- “pe fete nu le ţin din scurt, ci le lasă să trăiască cu bărbaţii pe care îi vor, dar pe femei le păzesc straşnic.”
- “îşi cumpără femeile de la părinţii lor pe bani grei.”
- “la ei, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului, îndeletnicirea cea mai umilitoare.”
- “a trăi de pe urma războiului şi a jafului este cel mai frumos fel de viaţă.”
Mai ales ultima propoziţie cam dă dreptate serialului.
Chiar e bun de tot serialul asta. Episodul pilot mi s-a parut cam plictisitor si din pura curiozitate m-am uitat la al 2-lea pe sarite. La miljocului episodului m-am trezit ca vreu sa vad ce se intampla…si asa ma uit acum la Spartacus. Imi plac mult de tot personajele feminine din acest serial, joaca foarte bine si au o constructie buna…
@ J.R. E un serial, in mare parte e fictiune. Nu e un documentar de pe Discovery Channel sau NG. Chillax.
Sau tu te uiti la ceva doar pentru a descoperi nepotrivirile ? Cam trista treaba. Cand si cum mai reusesti sa te bucuri de ceva ?
mult zgomot pentru nimic dupa parerea mea.mi se pare cam multa analiza istorica pentru un serial de fictiune.e un serial de televiziune care nu trebuie sa respecte adevarul istoric intocmai.mie mi se pare un serial extraordinar pe care-l urmaresc cu sufletul la gura de fiecare data.watch and enjoy!……sau nu…. daca nu va place
The old new bitch in town: blonda nevasta de ce-o fi barbat’su. Se plictiseste, si atunci baga bete in roata, sa nu stea degeaba. Nu-mi place rolul, insa i se potriveste de minune. Si am feeling-ul ca o sa mai auzim de ea, si nu neaparat de bine.
In rest … ce spuneam data trecuta?! Ca incepe Spartacus?! Poi … cam da!
Echilibrat episodul, mai mult introspectiv, dar asa si trebuie. Un pic de pauza nu strica! In continuare scenariul de nota 10.
Inceputul luptei chiar a fost fantastic. Privirea lui dupa ce l-a ratat sulita chiar era de om posedat. Brrrrr.
@J.R.
Lasand la o parte ce-au zis cei dinaintea mea, chestia e ca nu poti sa judeci un film dupa doar 20 de minute. Nici pe mine nu prea m-au impresionat primele 2 episoade, insa filmul a crescut enorm de-atuncea. E pur si simplu epic.
atunci J.R. nu te mai lua dupa istorie, uitate la el ca la un serial de actiune care are loc in Roma antica, uita tot ce stii despre personaje si savureaza povestea, daca nu, nu, uita-te la altceva, la alt serial, are balta peste si ai de unde alege, si sa stii ca nu sunt pe langa, tracii erau dacii, asa ca steagul dacilor putea sa si steagul tracilor
@jack_sparrow – tot pe langa esti. Mai urmareste o data primul episod sa vezi la ce m-am referit.
Daca faci un serial care implica multa istorie, nu poti sa treci cu vederea pur si simplu peste anumite detalii. Chiar daca nu e un documentar de pe Discovery, dar cel putin ar trebui sa faca niste cercetari inainte sa pui pe hartie un scenariu care e pe langa tot ce s-a intamplat in trecut.
omule, nu conteaza, filmul e film, ce, crezi ca aia de la Hollywood atunci cand fac un film istoric, se inspira intru totu’ din realitate? mai baga si de la ei, sa para mai interesant, asa e si aici, uitate la interviurile actorilor din serial, care au zis ca a trebuit sa se mai bage si altceva, pentru ca sa aiba succes la public, personajele grotesti sunt inspirate si dupa filmul 300, de exemplu getii din primul episod, care arata mai degraba cu niste varcolaci decat cu niste oameni, s.a.m.d.
Fa-mi placerea si zi-mi showul tau preferat J.R. Nu de alta dar vreau si eu sa-l “distrug” prin rationamente de genul “uau, erau dezbracati la minus 20 de grade… cel mai nasol serial ever!”.
Cred ca ce apare aici e mult mai “grav” decat chestiile mentionate de tine despre Spartacus. Asta inseamna ca House e un serial prost ? Doamne fereste! Inseamna doar ca well, e un serial si nu real life, asa ca vor exista exagerari, simetrii ce nu ar aparea vreodata atat de des in viata reala, si tot felul de chestii man made.
Si ca tot te-ai luat de acuratetea istorica a lui Spartacus, sa fii convins de faptul ca si House forteaza de multe ori regulile medicinei pentru a crea cazuri mai interesante.
a ajuns un serial extraordinar, nu ma gandeam ca imi va place asa mult; e destul de aproape ca atmosfera de “Rome”; cum nu sunt atat de tare la istorie, nu ma deranjeaza nepotrivirile, pt ca nu le sesizez, astfel ca ramane povestea, personajele si atmosfera care sa ma impresioneze;ce ar fi enervant ar fi ca serialul sa se concentreze doar asupra vietii de gladiator a lui Spartacus si sa treaca in 5 episoade prin rascoala lui, asta m-ar durea
@Mynsc – dar nu am zis niciodata ca in House nu e ficiune, doar ca in House, Hugh Laurie face serialul sa fie atat de bun, felul lui de a fi, asta captiveaza milioane de oameni.
Pe mine ma deranjeaza ca in Spartacus, se fac niste greseli imense care implica istoria, plus ca nu imi place cum joaca actorii.
@J.R.
Hai ca deja nu mai are sens ce zici…
Spartacus e bazat pe istorie right ? Iar House e un show medical, right ? Daca te deranjeaza atat de mult ca scenariul Spartacus nu-i 100% fidel istoriei, de ce nu te deranjeaza ca in House cazurile nu respecta totdeauna stiinta medicinei ?
Si Spartacus si House sunt fictiune. Sunt destul de sigur ca nu e niciunul documentar. Asa ca greselile gasite de tine nu prea conteaza deoarece nu prea sunt greseli. Poti sa zici ca nu-ti plac actorii, asta da. Dar sa discreditezi un serial fictiv (chiar daca abordeaza o particica de istorie) pentru faptul ca poate exagereaza un pic cu destrabalarea societatii romane sau cu alte lucruri, chiar nu are sens. Daca vreau sa vad cum era exact societatea romana o sa ma duc pe Discovery si o sa ma uit la un documentar… nu astept si nu vreau acelasi lucru de la un serial. Vreau Blood and Sand (and Tits ) !
legat de house…face uneori greseli flagrante….nimeni nu-si revine in 2 ore dupa antibiotic sau cortizon,cum poarta halatul..sau nu-l poarta,manusile…ignora niste chestii de baza in spital…chestii de zi cu zi si de finete pe care nu le observi din prima…decat daca la spital tu faci altfel.sa nu mai zic de saltul pacientilor spre bine sau spre rau….minute sau secunde…ma rog…dar astea sunt facute pt show.mie imi place sa vad chestii astea si sa ma amuz in sinea mea…”asta au scapat-o scenaristii din vedere”/”asta nu aveau cum sa o stie”…..presupun ca la fel si cu spartacus(desi istorie nu stiu si nu ma intereseaza sa stiu)…multe sunt facute pentru show…iar scenaristii chiar daca fac mult research mai scapa una alta din vedere/sau pe unele le fac intentionat pentru spectacol.
sa nu mai urmaresc unul din cele 2 showuri?de ce?pentru ca unul incalca reguli simple de medicina…si altul nu respecta adevarul istoric?ar insemna sa pierd din vedere faptul ca ambele sunt seriale de fictiune care ma tin cu sufletul la gura sa vad finalul.
daca nu va plac…uitati-va pe discovery sau history sau ce-o mai fi…si gata!
@MynscNo – parca ai inceput sa compari House cu Spartacus. Una e cand arunci istoria intr-un serial, alta e cand vorbesti de cai verzi pe pereti. Fac pariu ca aia de la Spartacus, nu au facut greselile doar pentru ca e fictiune, ci pentru ca nu s-au documentat.
House e House, HL face serialul extraordinar, nu prin cazurile prezentate ci prin felul lui de a fi. SBS e jalnic din toate punctele de vedere, daca nu ar avea actiunea bazata pe istoria facuta praf, ar fi in pom tot serialul, pe cand la House chiar daca ii iei cazurile medicale alea fictiune tot il urmaresti cu placere.
JR, este aiurea sa te iei de un show, care nu a sustinut nicunde ca respecta istoria, pe motiv ca nu o face. Daca scria pe el: “documentar istoric”, atunci poate ca ar fi fost vreun motiv. Asa?! Show, fictiune, sange, boobs, gladiatori, lupte etc.
Comparatie cu House? Poi istoria de atunci este bazata pe scrieri si descrieri, mai mult sau mai putin obiective, pentru ca asta e “best you can get’, pe cand House e bazat pe o stiinta ceva ma exacta, si tot are salturi cat casa. Insa asta nu impiedica show-ul sa fie unul extrem de reusit, iar personajele – cel putin mare parte dintre ele – sa fie interpretate excelent. E House, asa cum asta este Spartacus.
Daca ai o problema cu actorii, cu regizorii, cu modul in care este scris scenariul – aia da, poate fi o problema. Insa ca nu respecta istoria?! C’mon, cine a zis ca asta vrea sa faca?
PS: sunt medic, si totusi ma uit cu mare placere la House. Sunt sigur ca daca as fi fost istoric, tot cu mare placere m-as fi uitat si la House, si la Spartacus.
Excelentă turnura serialului (Spartacus îşi omoară tracul din el). Filmul ăsta chiar are substanţă. Parcă ai citi o carte bună. Ajungi să te gîndeşti dacă Batiatus nu i-a făcut un bine omorîndu-i nevasta, dacă te gîndeşti ce i se întîmplă blondului în episodul ăsta.
Excelentă şi nevasta lui Glaber. Femeia asta spune mai multe cu mutrele pe care le face, decît cu ceea ce spune. Şi Lucy Lawless face un rol excelent în serialul ăsta.
Abia asteptam sa apara. Genial serialul.
Sunt curios ce se va intampla cu Doctore, cand va incepe revolta.
Sper sa treaca de partea lui Spartacus.
Full review aici http://www.popcult.ro/2010/03/tv-review-spartacus-1×07-great-and-unfortunate-things.html
Opinia Divei pe scurt: Exact asa ar trebui sa fie serialul asta, atunci cand producatorii nu insista sa freak us out. Desi apreciez intentia lor, dar povestile bune se nasc din character development nu din excese.
tracul Spartacus a murit, gladiatorul Spartacus s-a nascut si odata cu el s-a nascut si legenda
se pare ca au aparut si urmatoarele 2 episoade gratie unor indivizi nerabdatori:)) Acum ca se aduna episoadele, sa risc cu Spartacus : Grim and Dark sau sa revad Rome?:)
Nu am rezistat decat 20 de minute din primul episod al serialului astuia. Toata lumea il lauda, dar nu am inteles de ce. Sunt atatea nepotriviri in serial, chiar nu inteleg.
In primul rand de cand au DACII aceeasi stema pe steag ca TRACII ?
De cand pe pamantul dacilor cresteau portocale iarna ?
Cum e posibil ca la minus foarte multe grade tu sa fi imbracata cu o fusta, iar el cu un petec de blana ?
Si asta doar in primele 20 de minute.
aia era Tracia din partea grecilor, nu din partea noastra a dacilor, si dupa cum bine stii dacii, sau mai bine zis getii erau inruditi cu tracii pentru ca vorbeau aceeasi limba, si ca sa stii inceputul povestii din film, e mai mult fictiv decat adevar, nu prea se stie nimic despre Spartacus la inceput, inainte de a devenii gladiator, asa au facut si la filmul 300 de i-au imbracat asa, cei care au creat serialul s-au inspirat si dupa acel film. Si nu, nu suntem retardati asa cum ne crezi tu, desteptu’ lu Peste. Daca nu iti convine uite-te maica la Luna Noua, ca vad ca a aparut versiunea dvd pe net.
ca sa iti dai seama … care e faza cu dacii si tracii .. fii atent la vorbele lui herodot … care ziea de daci k sunt ” cei mai drepti si mai viteji dintre traci ”
@Traci,
Fii atent(ă) ce spune mai departe Herodot despre geţi:
- “îşi vînd copiii pentru a fi duşi peste hotare.”
- “pe fete nu le ţin din scurt, ci le lasă să trăiască cu bărbaţii pe care îi vor, dar pe femei le păzesc straşnic.”
- “îşi cumpără femeile de la părinţii lor pe bani grei.”
- “la ei, trîndăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca cîmpului, îndeletnicirea cea mai umilitoare.”
- “a trăi de pe urma războiului şi a jafului este cel mai frumos fel de viaţă.”
Mai ales ultima propoziţie cam dă dreptate serialului.
Chiar e bun de tot serialul asta. Episodul pilot mi s-a parut cam plictisitor si din pura curiozitate m-am uitat la al 2-lea pe sarite. La miljocului episodului m-am trezit ca vreu sa vad ce se intampla…si asa ma uit acum la Spartacus. Imi plac mult de tot personajele feminine din acest serial, joaca foarte bine si au o constructie buna…
is pur si simplu superbe scenele de lupta, inceputul si sfarsitul luptei au fost priceless…they’ve created a monster
@jack_sparrow – esti pe langa.
@ J.R. E un serial, in mare parte e fictiune. Nu e un documentar de pe Discovery Channel sau NG. Chillax.
Sau tu te uiti la ceva doar pentru a descoperi nepotrivirile ? Cam trista treaba. Cand si cum mai reusesti sa te bucuri de ceva ?
mult zgomot pentru nimic dupa parerea mea.mi se pare cam multa analiza istorica pentru un serial de fictiune.e un serial de televiziune care nu trebuie sa respecte adevarul istoric intocmai.mie mi se pare un serial extraordinar pe care-l urmaresc cu sufletul la gura de fiecare data.watch and enjoy!……sau nu…. daca nu va place
adevarat, e superb, si…. aceeasi melodie la incinerarea surei… ma inebuneste melodia…:(
The old new bitch in town: blonda nevasta de ce-o fi barbat’su. Se plictiseste, si atunci baga bete in roata, sa nu stea degeaba. Nu-mi place rolul, insa i se potriveste de minune. Si am feeling-ul ca o sa mai auzim de ea, si nu neaparat de bine.
In rest … ce spuneam data trecuta?! Ca incepe Spartacus?! Poi … cam da!
Echilibrat episodul, mai mult introspectiv, dar asa si trebuie. Un pic de pauza nu strica! In continuare scenariul de nota 10.
5/5
He…is…Spartaaacuuuuus!!!
Inceputul luptei chiar a fost fantastic. Privirea lui dupa ce l-a ratat sulita chiar era de om posedat. Brrrrr.
@J.R.
Lasand la o parte ce-au zis cei dinaintea mea, chestia e ca nu poti sa judeci un film dupa doar 20 de minute. Nici pe mine nu prea m-au impresionat primele 2 episoade, insa filmul a crescut enorm de-atuncea. E pur si simplu epic.
atunci J.R. nu te mai lua dupa istorie, uitate la el ca la un serial de actiune care are loc in Roma antica, uita tot ce stii despre personaje si savureaza povestea, daca nu, nu, uita-te la altceva, la alt serial, are balta peste si ai de unde alege, si sa stii ca nu sunt pe langa, tracii erau dacii, asa ca steagul dacilor putea sa si steagul tracilor
ii un altfel de istorie, care place la multi
@jack_sparrow – tot pe langa esti. Mai urmareste o data primul episod sa vezi la ce m-am referit.
Daca faci un serial care implica multa istorie, nu poti sa treci cu vederea pur si simplu peste anumite detalii. Chiar daca nu e un documentar de pe Discovery, dar cel putin ar trebui sa faca niste cercetari inainte sa pui pe hartie un scenariu care e pe langa tot ce s-a intamplat in trecut.
cui ii pasa?
) serial bun!
omule, nu conteaza, filmul e film, ce, crezi ca aia de la Hollywood atunci cand fac un film istoric, se inspira intru totu’ din realitate? mai baga si de la ei, sa para mai interesant, asa e si aici, uitate la interviurile actorilor din serial, care au zis ca a trebuit sa se mai bage si altceva, pentru ca sa aiba succes la public, personajele grotesti sunt inspirate si dupa filmul 300, de exemplu getii din primul episod, care arata mai degraba cu niste varcolaci decat cu niste oameni, s.a.m.d.
Fa-mi placerea si zi-mi showul tau preferat J.R. Nu de alta dar vreau si eu sa-l “distrug” prin rationamente de genul “uau, erau dezbracati la minus 20 de grade… cel mai nasol serial ever!”.
“Dallas”
Si daca nu este, sa-i inghete lui Sparty la -20 de grade acoperita doar de un petec de blanita
P.S., revin maine cu comment on-topic, dupa ce vad episodul sau episoadele.
superb!
@Mynsc – ia de aici, distruge-l pe HOUSE.
@J.R.
Foarte buna alegere!
Insa n-o sa indraznesc eu sa iau in deradere un asa gigant, o sa-i las pe cei de la Cracked sa faca asta.
http://www.cracked.com/blog/write-your-own-house-episode
Cred ca ce apare aici e mult mai “grav” decat chestiile mentionate de tine despre Spartacus.
Asta inseamna ca House e un serial prost ? Doamne fereste! Inseamna doar ca well, e un serial si nu real life, asa ca vor exista exagerari, simetrii ce nu ar aparea vreodata atat de des in viata reala, si tot felul de chestii man made.
Si ca tot te-ai luat de acuratetea istorica a lui Spartacus, sa fii convins de faptul ca si House forteaza de multe ori regulile medicinei pentru a crea cazuri mai interesante.
P.S. Ia si un link despre ce-am zis in ultimul paragraf. Recenziile cazurilor medicale din toate episoadele House:
http://www.politedissent.com/house_pd.html
a ajuns un serial extraordinar, nu ma gandeam ca imi va place asa mult; e destul de aproape ca atmosfera de “Rome”; cum nu sunt atat de tare la istorie, nu ma deranjeaza nepotrivirile, pt ca nu le sesizez, astfel ca ramane povestea, personajele si atmosfera care sa ma impresioneze;ce ar fi enervant ar fi ca serialul sa se concentreze doar asupra vietii de gladiator a lui Spartacus si sa treaca in 5 episoade prin rascoala lui, asta m-ar durea
@Mynsc – dar nu am zis niciodata ca in House nu e ficiune, doar ca in House, Hugh Laurie face serialul sa fie atat de bun, felul lui de a fi, asta captiveaza milioane de oameni.
Pe mine ma deranjeaza ca in Spartacus, se fac niste greseli imense care implica istoria, plus ca nu imi place cum joaca actorii.
@J.R.
Hai ca deja nu mai are sens ce zici…
Spartacus e bazat pe istorie right ? Iar House e un show medical, right ? Daca te deranjeaza atat de mult ca scenariul Spartacus nu-i 100% fidel istoriei, de ce nu te deranjeaza ca in House cazurile nu respecta totdeauna stiinta medicinei ?
Si Spartacus si House sunt fictiune. Sunt destul de sigur ca nu e niciunul documentar. Asa ca greselile gasite de tine nu prea conteaza deoarece nu prea sunt greseli. Poti sa zici ca nu-ti plac actorii, asta da. Dar sa discreditezi un serial fictiv (chiar daca abordeaza o particica de istorie) pentru faptul ca poate exagereaza un pic cu destrabalarea societatii romane sau cu alte lucruri, chiar nu are sens. Daca vreau sa vad cum era exact societatea romana o sa ma duc pe Discovery si o sa ma uit la un documentar… nu astept si nu vreau acelasi lucru de la un serial. Vreau Blood and Sand (and Tits
) !
ca bine zici! mynsc
eh, cam la fel se va discuta peste 5-600 de ani despre Star Trek
Sa mai zic de StarGate?! :peace:
J.R. nu te uita frate ca nu te obliga nimeni
legat de house…face uneori greseli flagrante….nimeni nu-si revine in 2 ore dupa antibiotic sau cortizon,cum poarta halatul..sau nu-l poarta,manusile…ignora niste chestii de baza in spital…chestii de zi cu zi si de finete pe care nu le observi din prima…decat daca la spital tu faci altfel.sa nu mai zic de saltul pacientilor spre bine sau spre rau….minute sau secunde…ma rog…dar astea sunt facute pt show.mie imi place sa vad chestii astea si sa ma amuz in sinea mea…”asta au scapat-o scenaristii din vedere”/”asta nu aveau cum sa o stie”…..presupun ca la fel si cu spartacus(desi istorie nu stiu si nu ma intereseaza sa stiu)…multe sunt facute pentru show…iar scenaristii chiar daca fac mult research mai scapa una alta din vedere/sau pe unele le fac intentionat pentru spectacol.
sa nu mai urmaresc unul din cele 2 showuri?de ce?pentru ca unul incalca reguli simple de medicina…si altul nu respecta adevarul istoric?ar insemna sa pierd din vedere faptul ca ambele sunt seriale de fictiune care ma tin cu sufletul la gura sa vad finalul.
daca nu va plac…uitati-va pe discovery sau history sau ce-o mai fi…si gata!
@MynscNo – parca ai inceput sa compari House cu Spartacus. Una e cand arunci istoria intr-un serial, alta e cand vorbesti de cai verzi pe pereti. Fac pariu ca aia de la Spartacus, nu au facut greselile doar pentru ca e fictiune, ci pentru ca nu s-au documentat.
House e House, HL face serialul extraordinar, nu prin cazurile prezentate ci prin felul lui de a fi. SBS e jalnic din toate punctele de vedere, daca nu ar avea actiunea bazata pe istoria facuta praf, ar fi in pom tot serialul, pe cand la House chiar daca ii iei cazurile medicale alea fictiune tot il urmaresti cu placere.
@aliccia – de tine ma ocup in alta parte
)
JR, si Spartacus noi urmarim cu placere. Repet ce au spus si colegii de mai sus: nu-ti place, nu te uita. Simplu.
@tyby – pai nu ma mai uit. Eu am spus parerea despre Spartacus si am semnalat niste greseli legate de istorie, atat ( kill me ).
why kill you, when we can lock you up in a room with nothing but a tv and spartacus?this could be fun….:)
JR, este aiurea sa te iei de un show, care nu a sustinut nicunde ca respecta istoria, pe motiv ca nu o face. Daca scria pe el: “documentar istoric”, atunci poate ca ar fi fost vreun motiv. Asa?! Show, fictiune, sange, boobs, gladiatori, lupte etc.
Comparatie cu House? Poi istoria de atunci este bazata pe scrieri si descrieri, mai mult sau mai putin obiective, pentru ca asta e “best you can get’, pe cand House e bazat pe o stiinta ceva ma exacta, si tot are salturi cat casa. Insa asta nu impiedica show-ul sa fie unul extrem de reusit, iar personajele – cel putin mare parte dintre ele – sa fie interpretate excelent. E House, asa cum asta este Spartacus.
Daca ai o problema cu actorii, cu regizorii, cu modul in care este scris scenariul – aia da, poate fi o problema. Insa ca nu respecta istoria?! C’mon, cine a zis ca asta vrea sa faca?
PS: sunt medic, si totusi ma uit cu mare placere la House. Sunt sigur ca daca as fi fost istoric, tot cu mare placere m-as fi uitat si la House, si la Spartacus.
PPS: nu glumeam chiar de tot mai sus cu SG1.
eu zic ca filmul intr-adevar respecta istoria, mai ales daca vom vedea revolta sclavilor condusi de gladiatori care-i bat mar pe romani
Vezi cand apare urmatorul episod din Spartacus » Orar seriale
Descarca cele mai recente subtitrari Spartacus » Subtitrari Spartacus