Da-i o nota: (8 votes, average: 5.00 out of 5, rated)  Loading ...

Somnul natiunii naste monstri! Era un leit motiv in ziarele de imediat dupa revolutie. Cei foarte tineri poate nici macar nu au auzit de el, parafrazeaza o celebra expresie si, in cazul filmului de fata, e dureros de adevarat. Inca nu imi revin, atat de impresionant a fost sezonul asta din Torchwood. Si trebuie sa recunosc ca am plans. Ei da! Am plans si nu mi-e rusine sa o spun pentru ca a fost teribil. La un moment dat, am intrerupt ultimul episod pentru ca nu am mai putut sa suport tensiunea si tristetea actiunii. Mi-a dat un sentiment de deja vu si de repetitie a istoriei, a cat de lasi, meschini si egoisti noi, ca oameni, putem fi. Trebuie sa recunosc, cu mana pe inima, ca BBC-ul s-a intrecut pe sine insusi si ca a avut un curaj fantastic cu seria de fata.

Povestea incepe cu o mana de copii undeva in Scotia anului 1965 care dispar misterios intr-o lumina orbitoare. Pana aici nimic nou, aceeasi idee vehiculata de cei convinsi ca au fost rapiti de extraterestrii sau in filmele care trateaza ideea cu pricina. Actiunea se muta in prezent si totul incepe cu copiii care se manifesta ciudat, pe strada, in scoli. Din ce in ce mai ciudat. Cei trei ultimi mohicani ai Torchwood-ului realizeaza ca ceva nu e in regula, iar Jack face cunostiinta cu un doctoras super curios. Am crezut pe moment ca va fi un inlocuitor a lui Owen, dar nu a fost sa fie. Facem cunostiinta, rand pe rand cu un aparent functionar al guvernului John Frobisher, doua asistente personale, dintre care una Lois Habiba de-abia isi incepe serviciul. Cu o tanti ofiter anti-terorist pe numele ei Johnson, in piele de ticaloasa, cu sora lui Ianto si familia ei. Aflam ca Jack are o fiica si un nepot. Si mai apoi il cunoastem pe Mr. Dekker, un om de stiinta absolut nebun care ne face cunostiinta cu 456, specia de extraterestrii care mai vizitase odata pamantul cu 44 de ani in urma. Si, nu in ultimul rand cuu monstrul principal, domnul prim-ministru.

Copiii se manifesta din ce in ce mai ciudat, incepand sa repete la unison “Venim!” si odata cu ei, un barbat in varsta. “Venim!” care se transforma in “Venim maine”, iar mai apoi in “Suntem aici!”. Iar domnul Frobisher construieste ceva misterios conform unor planuri transmise de misteriosii 456.

Tante Johnson il atrage pe Jack intr-o cursa cu ajutorul doctorasului (care este si sacrificat de altfel), il “omoara” un pic si ii plaseaza o bomba in abdomen. Interesant. folosind aceeasi tehnologie pe care Torchwood o folosea. Gwen il viziteaza pe barbatul misterios care se comporta la fel ca si copiii si, in ciuda manifestarilor ciudate ale acestuia realizeaza ca barbatul, pe numele lui Clement McDonald nu minte, el chiar ii simte pe extraterestrii si incearca sa isi dea seama care este conexiunea dintre acesta si vizitatori.  Cand insa Clement ii spune ca este insarcinata se sperie si verifica in sediul Torchwood, Jack, care intre timp se “trezise” in cladirea goala, alaturi de doctorasul mort, o felicita, aseaza mana pe scaner, iar bomba se declanseaza. Gwen si Ianto reusesc sa supravietuiasca exploziei, dar Jack este facut bucatele. cei doi supravietuitori sunt vanati, dar ii evita in mod iteligent – cum altfel?! doar sunt Torchwood! – pe “vanatori”. Numai ca m-a distrat un pic cum fugea Ianto ca un iepuras in zig-zag sub ploaia de gloante ale lunetistului care trebuie sa fi fost unul care a stat prost la la trageri pentru ca prea nu avea tinta…. Mai ales pentru un tragator de elita. Mde, avea poate o scuza, in fond cam era noapte.

Si astfel ajungem la Lois Habiba pe care Gwen o convinge sa ii ajute. Lois reuseste sa inregistreze toate “tratativele” cu celebrii 456 cu ajutorul lentilelor de contact si sa le dea un ultimatum celor din guvern. Tot ea este cea care citeste ordinul de lichidare dat de catre Frobisher  a lui Jack si a altor trei persoane si o informeaza pe Gwen.

Intre timp, Jack se regenereaza. Tante Johnson ii aduna bucatele de corp si le mai si pune impreuna, dupa care asista uimita cum mai intai se pune scheletul la un loc si mai apoi apar muschii ca intr-un final sa avem un Jack nou-nout. Pe care, se gandeste ea sa il “ingroape” in ciment. Ea si cu mafia italiana, ce sa mai! Numai ca Gwen, Rhys si Ianto afla (in mod separat, fiecare pe cont propriu) unde este Jack si il salveaza. Cu tot cu blocul de ciment! Trebuie sa recunosc ca a fost geniala toata chestia cu inviatul. mai ceva ca Lazar.

Una peste alta, incet-incet se face lumina in misterul extraterestrilor. Un cameraman este “invitat” in cusca in care secretosul extraterestru se teleportase initial (cusca construita in conformitate cu planurile transmise si umpluta cu un gaz otravitor) si observa uimit si oripilat cum un copil este atasat de monstrul cu pricina. Este extras din cusca, iar extraterestrul isi manifesta dorinta de a primii in dar, nici mai mult nici mai putin, decat… 10% din copiii omenirii. Alternativa. intreaga rasa umana va fi staersa de pe suprafata pamantului.

Gwen ii povesteste lui Jack despre ordinul de lichidare, iar acesta face legatura intre ceilalti trei si situatie, dupa ce le vede pozele din trecut. Dispare in mod subit, fara un cuvant, lasand in urma un Ianto confuz.

Frobisher da ordin ca fiica si nepotul lui Jack sa fie arestati si inchisi. Polita de asigurare impotriva lui Jack. Care patrunde in casa respectivului, sterpeleste telefonul nevestei si il ameninta cu rapirea acesteia.

Interesanta este povestea ce se tese in jurul prim ministrului, un om lipsit de orice fel de scrupule si a echipei ministeriale. Discutiile despre cum sa “selecteze” copiii mi-au ridicat parul la ceafa. Asistam parca la o discutie intre Hitler, Himmler si Goebels in care se hotara care erau copiii “buni” si aia care trebuia serviti pe tava extraterestrilor. M-a uimit sangele rece cu care cucoana aceea (caruia nu am reusit sa ii retin numele) sugereaza cum ca ar trebui luati copiii din scolile “proaste” nu din cele “cu renume” care pregatesc copii ce “merita”, copii care vor avea o “contributie” in viitor. Sau a idiotului care sugereaza ca oricum populatia pamantului va creste prea mult in viitor si ca aceast sacrificiu ar putea fi privit cu “ochii buni” de catre populatie, daca este prezentata “corespunzator”. Ideile lor despre cartierele sarace aproape ca mi-au adus aminte de inghesuirea evreilor in ghetouri. Mi s-a facut pielea gaina, pur si simplu de cat de terifiant de adevarat o astfel de situatie poate fi. Privind scenele respective am simtit ca adevaratiimonstrii erau asezati la masa de discutii si nu in cusca anti-glont.

Bineinteles ca celor prezenti la discutie le sunt crutati copiii, aparent. Iar pe domnul prim-ministru il doare fix in cot pentru ca ai lui sunt deja maturi.  Am vazut vechiul sistem de clase al englezilor, eticheta pe care cei fara prea multe posibilitati o primeau automat si de care nu se puteau scutura intreaga viata. Totul mi-a revocat un soi de epurare sociala, atat de moda in razboaiele trecute si cele moderne. S-a intamplat in Germania anilor 30, s-a intamplat in Iugoslavia anilor ‘90 ´si se va mai intampla. Pentru ca suntem cruzi si ne place sa dam cu piatra fara sa ne gandim la defectele noastre proprii si personale.

Una peste alta, vine si nenea americanu’ (se putea poveste cu extraterestrii si fara americani!) care cam da cu nenea prim-ministrul de pamant. Se afla cum ca Marea Britanie mai avusese de-a face cu misteriosii 456 in 1965 si ca atunci fusesera oferiti 12 copii in “dar”. Copii orfani a caror lipsa “nu ar fi simtit-o” nimeni. Si aflam, stupefiati ca Jack a fost cel care i-a dat pe copii  Clement il recunoaste, el fiind copilul care reusise sa fuga si sa se ascunda mai bine de 40 de ani. Jack este torturat de remuscari si isi da seama ca a fost naiv si a inchis ochii la momentul respectiv fara sa isi puna prea multe intrebari. Nu am inteles de ce l-au pus pe Jack in situatia asta, poate pentru a justifica alegerea pe care acesta va trebui sa o faca in finalul serialului. Eye for eye, life for a life – toate se platesc in viata, cu alte cuvinte.

Clement este ucis de 456 care il simt. Propria lui existenta ii faceau pe astia sa sufere, nu prea am inteles cum, asta fiind unul dintre cele cateva FOARTE mici lipsuri pe care sezonul  de fata l-a avut. Rhys este trimis undeva cu inregistrarile facute de Lois, ca o garantie pentru Gwen si Jack, iar Gwen ii dezvaluie unei Johnson siderate planurile guvernului vis-a-vis de copii, facand-o sa “intoarca” armele si explicandu-i ca vor fi date publicitatii toate inregistrarile daca nu sunt lasati in pace.

Jack si Ianto se duc sa il infrunte pe ET… aaa, pardon! 456, numai ca baiatul nu reactioneaza bine la amenintari, elibereaza un virus si ii ucide aproape pe toti cei existenti in cladire. Sobolanul Decker scapa imbracandu-se intr-un costum Hazmat (nu prea am inteles cum, ca doar virusul fusese eliberat deja in atmosfera), iar Ianto moare in bratele lui Jack. Trebuie sa recunosc ca mi-a placut povestea dintre ei, Ianto, cel putin, mi s-a parut un om foarte sensibil si bun, iar Jack isi gasise o “bucatica” de fericire si liniste pentru sufletul lui atat de torturat. Moartea lui Ianto m-a intristat, dar ar fi fost prea imposibil si prea ridicol sa supravietuiasca. Dar trebuie sa recunosc ca John Barrowman este un actor foarte bun, care reuseste sa sensibilieze publicul, in ciuda unei oarescari infatuari de care cam sufera. Si sa nu imi criticati poza, scena a fost pur si simplu sfasietoare.

In orice caz, lovitura de teatru se da atunci cand toti cei implicati afla, cu uimire, cum ca copiii erau utilizati de fapt, drept … droguri de catre extraterestrii. Chimicalele “eliberate” de acestia ii faceau pe 456 sa se simta “bine”. Pur si simplu oribil de socant!

Guvernului nu i se ofera alta posibilitate decat sa puna in aplicare planul de “colectare” a copiilor, sub pretextul unei “inoculari”. Prim-ministrul nostru fara suflet ii informeaza pe Frobisher cum ca fetele lui vor fi si ele “inoculate” pentru a “adormi” opinia publica si a face din guvern o “victima”. La scena respectiva aproape ca am inchis playerul. Nu imi venea a crede lipsa de orice sentiment cu care scarbosul respectiv il informa. Frumoasa rasplata pentru loialitatea acestuia! Frobisher ajunge acasa, isi imbratiseaza familia, scoate un pistol si isi impusca sotia, fetele si se sinucide. Mi s-a parut trist, teribil, terifiant desi, intr-un fel, loialitatea lui l-a adus in situatia cu pricina. Unii poate vor spune ca si-a meritat soarta. El poate ca da, familia lui nu, cine sunt eu sa il judec? Desi razbunarea lui de dincolo de moarte a fost pur si simplu demna.

Gwen si Rhys incearca sa ii salveze nepotii lui Ianto. Multe dintre familiile sarace neavand incredere in guvern nu si-au trimis copiii la scoala si familia Davies (sora si cumnatul lui Ianto) organizasera un “after-school” ad-hoc adunand 19 copiii de prin vecini.  Gwen le spune de moartea lui Ianto, iar Johhny (cumnatul lui ianto) nu gaseste altceva de intrebat decat daca i-au vazut masina!!

Armata intra in forta in cartierele sarace incepand sa adune copiii. Cei patru reusesc sa ii scoata pe nevazute din casa si ii ascund intr-un grajd parasit dar sunt descoperiti de catre soldati, alergati si, intr-un final, capturati. Nu am inteles-o insa pe femeia care le-a aratat unde se ascund. Oare unde i-or fi fost argintii?

Intre timp, Johanson ii elibereaza pe Alice, fata lui Jack si pe fiul acesteia, mai apoi pe Jack. Il rapeste pe Mr. Dekker. Si astfel se ajunge la concluzia ca extraterestrul poate fi omorat in acelasi mod in care Clement fusese omorat. Cu o transmisie  pe o anumita frecventa, numai ca au nevoie de un copil iar Jack este pus sa faca o alegere pe care nimeni, vreodata, nu ar trebui sa o faca. Sa isi ucida propriul nepot pentru a salva milioane de copii sau sa ii lase pe toti sa moara. Sfasiat accepta, soldatii tarasc afara o Alice disperata, care nu poate sa creada ce face tatal sau. Iar cel mic este folosit pe post de transmitator. Extraterestrul este omorat. Mi s-a parut ingrozitor cum Alice a trebuit sa priveasca cum propriul copil este ucis in fata ei. M-am intrebat unde este puterea noastra de compasiune, unde este umanitatea cu care ne laudam. Si nu ma refer aici la Jack care a trebuit sa aleaga si sa sacrifice, ci la cei care creasera situatia respectiva.

Nu mi-a placut atat de mult sfarsitul, nu mi-a placut ca nazista care a stabilit criteriile de “selectare” ajunge sa faca pe lupul moralist si sa cada in picioare. Mi-a placut insa ca Bridget a luat pozitie si ca prim-ministrul a trebuit sa suporte consecintele, dupa ce a incercat, mai intai, sa isi traga turta pe spuza lui. Ar fi trebuit toti adunati, pusi la zid si omorati precum sobolanii. Pentru orice situatie exista o iesire, ei au ales-o pe cea mai comoda. Am inteles-o pe Alice care nu isi va ierta in veci tatal si am inteles si dorinta lui Jack de a pleca de pe Terra. Dezamagirea sa fata de sine si fata de oameni in general, faptul ca simte ca ii are pe constiinta pe toti cei morti. Si mi-a placut ideea ca viata merge inainte pentru Gwen si Rhys in ciuda a tot ceea ce s-a intamplat si a destramarii vechii echipe.

Una peste alta, a fost absolut extraordinar. De mult nu am mai vazut un film atat de incarcat de emotie, de tristete si durere. Un film care, mi-a speriat si ultimul neuron sanatos. Mi-a aratat ce pot face din noi cei pe care ii alegem sa ne reprezinte, cata putere de viata sau moarte pot sa isi asume unii oameni numai daca se vad ajunsi in anumite pozitii. Cat de inumani putem fi daca trebuie sa ne salvam propria piele. M-a lasat cu un amestec de sentimente contradictorii si cu un respect profund pentru BBC si scenaristii englezi. Au ridicat niste probleme sensibile cu care societatea engleza se confrunta de multi ani. Sistemul de clase care inca functioneaza, in mod tacit si nu chiar pe fata, dar functioneaza. Problemele sociale cu care Marea Britanie inca se confrunta, saracia omului de rand, infractionalitatea (faza cu furatul masinii lui Ianto, de exemplu, in ciuda faptului ca avea “triple lock”) scapata de sub control. Filmul acesta implica mult mai mult sub aparenta unui film sf. Nu am avut insa ce sa ii reprosez. A fost socant, dramatic, interesant si captivant. Si m-a lasat cu un gust amar.

Ne trebuie cat mai multe filme care sa ne faca sa simtim ceva, sa ne punem intrebari. Si care sa ne arate cat de usor ii judecam pe cei din jur fara sa ne vedem pe noi insine. Egoisti, carcotasi, meschini si interesati. Nu ma contraziceti, eu m-am privit astazi in oglinda si asa m-am vazut!

PS. pentru cine e interesat , sunt niste wallpapere super pe situl BBC Drama: http://www.bbc.co.uk/torchwood/gallery/