-> 20:20, TVR 1, Corul (Les Choristes) (2004, dramă romantică, R: Christophe Barratier, Distribuţia: Gérard Jugnot (Clément Mathieu), François Berléand (Rachin), Jean-Baptiste Maunier (tânărul Pierre Morhange), Jacques Perrin (bătrânul Pierre Morhange))

Avem multă afecţiune cu toţii faţă de imaginile copilăriei, faţă de primele emoţii de care ne amintim. De-abia mult mai târziu amintirea acestor evenimente care ne-au creat capătă importanţă. Nimic nu a fost atunci anodin.
Bucurii fugitive, dureri incontrolabile, totul trece, dar nu se şterge nimic.
Şi, dacă o notă muzicală, un cântec, o corală sunt legate de aceste îndepărtate evocări, amprenta lor este cu atât mai puternică.
În 1948, Mathieu, profesor de muzică şomer acceptă un post de supraveghetor la internatul unei şcoli de corecţie. Dar sistemul represiv aplicat de director copiilor îl şochează. Iniţiindu-i pe aceşti copii cu probleme în muzică şi cor, Mathieu va reuşi să le transforme viaţa.

-> 23:00, Antena1, Şapte ani în Tibet (Seven Years in Tibet) (1997, dramă, R: Jean-Jacques Annaud, Distribuţia: Brad Pitt (Heinrich Harrer), David Thewlis (Peter Aufschnaiter), B. D. Wong (Ngawang Jigme), Mako (Tsarong))

În pragul celui de-al doilea război mondial, alpinistul austriac Heinrich Harrer părăseşte Viena şi pleacă împreună cu Peter Aufschnaiter în Himalaia, cu ambiţia de a escalada vârful Nanga Parbat.Cei doi au personalităţi total diferite, Harrer este omul preocupat de glorie şi faimă, în timp ce Aufschnaiter este prevăzător şi echilibrat. Izbucnirea războiului îi prinde acolo şi cad prizonieri în mâinile englezilor. După ce petrec câţiva ani într-un lagăr britanic, reuşesc să evadeze şi să-şi piardă urma în Tibet. Norocul face ca cei doi să descopere Lhasa, oraşul sfânt al tibetanilor, în care nu mai pătrunsese nici un străin. Dalai Lama, conducător şi lider spiritual al tibetanilor, pe atunci în vârstă de numai 14 ani, e foarte interesat de cei doi, dar mai ales de Harrer cu părul lui “de aur”, şi îi invită să-i facă o vizită. Aşa încep pentru Harrer cei şapte ani petrecuţi în Tibet, perioadă în care devine mentorul lui Dalai Lama. Între cei doi se naşte o relaţie cu totul deosebită, din care fiecare va trage învăţăminte. Harrer îl învaţă istoria europeană şi în general a lumii de dincolo de graniţele Tibetului, iar Dalai Lama îi transformă sufletul şi îl învaţă ce înseamnă adevărata umilinţă. După 7 ani, Harrer se hotărăşte să se întoarcă acasă şi să repare greşelile din trecut. Un film dramatic, de o frumuseţe aparte, despre destin, curaj şi evenimente care pot schimba o viaţă. O poveste reală, adaptare a cărţii omonime scrise de însuşi Harrer.

-> 23:20, TVR 1, Povestea vieţii mele (Angela’s Ashes) (1999, dramă, R: Alan Parker, Distribuţia: Emily Watson (Angela McCourt), Robert Carlyle (Malachy McCourt), Joe Breen (copilul Frank), Ciaran Owens (Tânărul Frank), Michael Legge (Frank))

Filmul începe cu o tragedie: moartea unui bebeluş de numai două zile. Era prima fetiţă a unei familii cu patru băieţi. Dar moartea ei nu este sfârşitul, ci abia începutul unei poveşti triste, care se desfăşoară într-o Irlandă neospitalieră, poveste în care personajele principale sunt boala şi sărăcia.
Părinţii celor patru băieţi sunt Angela (Emily Watson) şi Malachy McCourt (Robert Carlyle). După ce şi-au încercat norocul în New York, ei se întorc în Limmerick, în Irlanda natală, dar aici realitatea e şi mai neagră decât peste ocean. Toţi cei şase membri ai familiei McCourt dorm în acelaşi pat, într-o casă sordidă, atacată de carii, ameninţată cu prăbuşirea. Tatăl, fost luptător în IRA, nu-şi găseşte de lucru şi atunci când îşi găseşte, cheltuieşte toţi banii pe băutură, chiar dacă familia lui se zbate în sărăcie.
Dar în tot acest purgatoriu există un supravieţuitor. Este Frank McCourt, favoritul sorţii, singurul care reuşeşte să se împace cumva cu cruda realitate şi s-o depăşească. După ce se zbate zece ani în mizeria din Limmerick, el reuşeşte să se întoarcă în New York (unde se născuse) şi să ne spună, peste ani, povestea sa, cu tristeţe, dar şi cu nostalgie şi umor.

-> 0:30, PRO TV, Patimile lui Hristos (The passion of the Christ) (2004, dramă, R: Mel Gibson, Distribuţia: James Caviezel (Isus), Maia Morgenstern (Maria), Monica Bellucci (Maria Magdalena), Hristo Jivkov (Ioan Botezătorul), Hristo Shopov (Pilat din Pont), Rosalinda Celentano (Satan))

Lung-metrajul acesta despre ultimele 12 de ore din viaţa lui Iisus din Nazaret începe în Grădina Ghetsimani. Retras pentru a se ruga, după Cina cea de Taină, Iisus rezistă ispitelor Satanei. Trădat de Iuda Iscarioteanul, Hristos este arestat şi dus în cetatea Ierusalimului, unde preoţii farisei Îl învinuiesc de blasfemie, acuzaţii care Îi vor aduce condamnarea la moarte. Povestea este spartă cu amintiri din vremea copilăriei sau a momentelor biblice cunoscute.
Ce aduce nou filmul de faţă? În primul rând este un film modern, care nu se mai mulţumeşte cu o desfăşurare calmă de tablouri “în poză” cu momentele arhicunoscute. Are ritm, efecte speciale, început de spectacol hollywoodian. Minim trei momente înduioşătoare până la lacrimi (unul datorându-se actriţei românce). O foarte specială relaţie mamă-fiu, mama fiind cea care îl susţine cu dragostea şi credinţa ei pe drumul îndeplinirii misiunii asumate. Primul film religios din 1895 până acum în care nu se ţipă. Ba, din contră, durerea e reţinută cu decenţă şi curaj. Şi tot pentru prima dată, puterea răului e prezentă şi poate fi văzută.
Actorul australian Mel Gibson porneşte ca regizor pe gheaţa subţire a filmului religios, stârnind şi el furia criticii ca altădată Scorsese, acuzat de blasfemie cu al său “Ultima tentaţie a lui Christos”. Filmul are deja biciul sunător al publicităţii negative pe spate, acuze de antisemitism, violenţa la paroxism în momentele crucificării. Dar, ca şi în “Ben Hur”, lungul şir al ecranizărilor cu “Quo Vadis”, “Regele Regilor”, “Cea mai mare poveste care s-a povestit”, “Evanghelia după Matei”, “Iisus”, “Iisus din Nazareth” sau “Iisus din Montreal”, ceea ce contează este lecţia de morală şi iubire. Filmul este obligatoriu de văzut.