White Collar – 1×07 “Free Fall”

13 comentarii · Publicat de petrutdanut in Drama, petrutdanut, USA, White Collar

Da-i o nota: 18 votes, average: 4.78 out of 518 votes, average: 4.78 out of 518 votes, average: 4.78 out of 518 votes, average: 4.78 out of 518 votes, average: 4.78 out of 5 (18 votes, average: 4.78 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Loading ... Loading ...

WhiteCollar1x07-1

Aparentele inseala. Aceasta este concluzia ce reiese din episodul al 7 lea, ultimul din prima parte a primului sezon din White Collar.

Si ca sa nu o mai lungim aiurea, va voi spune din start ca barbatul cu inel, cel care a rapit-o si o tine captiva pe Kate este chiar nemesis-ul lui Neal, Peter Burke!

O presupusa disparitie a “celui mai exotic diamant din lume”, ii aduce pe cei din divizia FBI White Collar, la o expozitie organizata de cel mai fitos magazin din New York. Neal, Peter, Jones si Cruz sunt chemati personal sa verifice autenticitatea diamantului expus. Cu ajutorul inregistrarilor din seif si in urma unei analize foarte atente a lui Neal Caffrey :) , acesta da verdictul: diamantul expus este un simplu fals. Burke ia decizia sa inchida expozitia si sa pornesca o ancheta. Pentru ca doar cativa politisti si agenti FBI stiau unde va fi depozitat diamantul pe timpul noptii, la sediul FBI-ului isi face aparitia un agent de la Afaceri Interne (in versiunea FBI numindu-se Biroul pentru Raspunderea Profesionala). Se pare ca primul pe lista de suspecti a lui Fowler, agentul de la Biroul pentru Raspunderea Profesionala, este chiar colaboratorul FBI Neal Caffrey, cel putin asta a vrut sa-i dea de inteles lui Burke. Peter nu vrea sa-l ia in seama pe agentul Fowler si isi continua ancheta cum poate el mai bine. Neal pare a fi destul de sigur ca in spatele unui astfel de furt nu se poate afla decat o singura persoana: Adrian Tulane. Desi este un hot desavarsit, acest Tulane are un mic (mare?) defect, defect care se va dovedi fatal pentru el. Neal si Peter ii fac o vizita acasa, dar Tulane n-are nici o problema in a-i minti si a le oferi un alibi aproape perfect.

Cum investigatia avanseaza, Peter isi aduce aminte de povestioara lui Neal din prima lor misiune. Acesta a simtit nevoia sa se laude ca si-a semnat si el operele de arta falsificate. Peter trimite la analizat diamantul, iar in urma analizei sunt gasite initialele lui Neal Caffrey, initiale ce sunt identice cu cele de pe obligatiunile falsificate de aceasta in tinerete. Astfel, Burke este nevoit sa-l aresteze pe Neal si pentru a treia oara. Cu Mozzie pe post de avocat, Neal obtine acces la toate dosarele in care a fost implicat de-a lungul timpului. Pentru a nu se plictisi in inchisoare, Mozzie ii aduce lui Neal si niste fasii de hartie aruncate la cos de catre agentul Fowler. Pentru a-si dovedi nevinovatia, Neal este nevoit sa puna la cale o mica evadare. Astfel, Mozzie cauta si gaseste informatii despre judecatorul care urma sa se ocupe de audieri, strica un aer conditionat si face rost de o masina si un sofer, in timp ce Neal isi cumpara o brutarie. Pana la evadare, Neal reuseste sa puna cap la cap fasiile de hartie gasite de catre Mozzie, si se trezeste in fata cu stenogramele ultimei discutii telefonice dintre el si Peter.

In ziua audierilor, Neal ii spune judecatorului ca vrea sa marturiseasca si astfel audierea este mutata in cabinetul magistratului. Cum aerul conditionat nu functioneaza si geamul incaperii este deschis, Neal il saluta pe judecator si sare de la etajul 4, exact pe cortina brutariei pe care a cumparat-o din inchisoare. De acolo se duce direct la masina inchiriata de catre Mozzie si se face disparut. Toata evadarea s-a desfasurat chiar in fata unui Peter ramas incremenit.

WhiteCollar1x07-2

Dupa evadare, Neal ia legatura cu Elizabeth si se duce direct… la Peter acasa! Nu sta prea mult pe ganduri si ii povesteste lui Peter absolut tot ce a aflat despre inscenare.  Proasta idee? Neal este sigur ca in spatele inscenarii trebuie sa fie agentul Fowler. Cu ocazia aceasta Peter isi da seama ca nu Neal este obiectul investigatiei celor de la Afaceri Interne, ci chiar el!

Dupa ce scapa de cei de la Afaceri Interne, Peter se intalneste cu Neal si face o scurta vizita la seiful de unde a inceput toata nebunia. Dupa ce analizeaza atenti seiful, cei doi gasesc un tunel din perioada prohibitiei, tunel ce era legat direct de camera seifului. Si ca sa vedeti minune, la iesirea din tunelul minune se afla si o camera video. In urma vizionarii inregistrarii de pe alee, ei reusesc sa gaseasca adevaratul hot, nimeni altul decat Adrian Tulane.

WhiteCollar1x07-3

Cu ajutorul inregistrarii, agentii FBI fac rost si de un mandat de perchezitie. In urma verificarilor, acestia reusesc sa gaseasca si colierul furat. Neal este exonerat si Peter ajunge sa-l interogheze pe Tulane. Desi ii ofera imunitate, Tulane nu vrea sa divulge numele celui care a pus la cale furtul si i-a inscenat totul lui Neal. Totusi, ne sunt conturate doua nume: Burke sau Fowler.

Si acum ajungem la partea care ne-a lasat pe toti cu gura cascata. In timp ce se uita prin dosare, Mozzie gaseste o adresa dubioasa. Neal merge intr-un suflet acolo, dar nu o gaseste pe Kate, ci da peste Fowler. Cu ocazia aceasta, Fowler ii deschide ochii lui Neal. Nu el era urmarit de cei de la Afaceri Interne, ci Mentorul, alias Peter Burke! Sunt destul de sigur ca cei de la Biroul pentru Raspunderea Profesionala nu-l tineau sub observatie pe agentul Burke deoarece a fost un agent model :) .

In paralel cu scena de mai sus, Kate isi face si ea intrarea intr-o camera de hotel. Si da, ati vazut bine! Barbatul cu inel care o astepta pe Kate se dovedeste a fi Peter Burke! O fi aceasta sfarsitul frumoasei colaborari dintre Neal si Peter? Ramane sa aflam in ianuarie 2010.

WhiteCollar1x07-4

WhiteCollar1x07-5

12.12.2009

13 raspunsuri la “White Collar – 1×07 “Free Fall””

  1. Wow, nice one… Asa da, episod. Lucrurile devin cu adevarat interesante. De-abia astept continuarea, sper sa nu dureze prea mult pauza.

  2. Oh, la asta chiar nu ma asteptam. Adica m-am gandit ca ar fi asa, dar am refuzat sa cred.. abia astept sa reinceapa!

    @M&M – pauza tine “doar” pana pe 28 ianuarie.. avem ceva de asteptat..

  3. pff, chiar nu ma asteptam, desi spre sfarsitul episodului mi-a trecut scenariul asta prin minte. ce ma enerveaza e doar pauza asta lunga. pff

  4. Deci… Cum poate sa fie el… Cum poate sa fie pauza 2 luni? I hate it! NU ma asteptam la final… m-a intors pe dos! Sunt in aer!

  5. interesant finalul :D nu ma asteptam ca peter sa fie corupt…cine stie ce vrea de la neal

  6. Un pic dezamagitoare directia in care se indreapta. Chiar daca intr-un final probabil ca se va dovedi ca Peter avea motivele lui ca sa faca asta (nobile, of course), tot au stricat ceva din chimia acestei relatii. Daca au vrut sa socheze lumea, au reusit, dar nu neaparat in sensul bun. C’mon, Peter inainte sa se duca la nevasta trecea nitel pe la Kate si o astepta CU INELUL PE DEGET ?

  7. ce draguta e domnisoara din prima poza :D

  8. foarte frumoasa domnisoara din poza :X

  9. a fost mortal episodul asta! Mi-a placut conversatia lui Neal cu fata asta cand vroia sa o ia la sectie pentru intrebari:)) Si Burke sa o aiba pe Kate? M-a lasat masca……………

  10. wazz si andy5, o domnisoara ca asta merita INTOTDEAUNA sa fie cap de afis :) .

    gabip, tare am eu impresia ca scenaristii ne rezerva ceva cu totul special. Sigur o sa ramanem cu gura cascata :D .

  11. _godfather_No Gravatar says:

    Da s-a gandit cineva ca poate nu e chiar Peter…poate e cineva care a facut o operatie estetica,de schimbare de fata sau cum s-o numi,pt a arata la fel ca peter…se practica asta prin filme…nu prea are el fata de om rau(peter),sincer…eu asta cred,si ar fi ceva interesant sa fie adevarat…

  12. GhothikaNo Gravatar says:

    Peter care la sf ne ofera o ditamai surpriza :) )… arata marfa in scaunu de la hotel. Pare un mafiot din filmele lui Al Pacino de prin anii 60 :P

    sunt tare curioasa care e vinovatu in toata povestea asta si care sunt motivatiile lui Peter de a o rapi practic pe Kate :)

  13. Vezi cand apare urmatorul episod din White Collar » Orar seriale

    Descarca cele mai recente subtitrari White Collar » Subtitrari White Collar

Adaugati comentariu

Inainte de a adauga comentariul, te rugam sa citesti regulamentul!

Copyright © 2006-2012 TvBlog.ro - Toate drepturile rezervate
Contact/Reclamatii si sugestii | Termeni si conditii de utilizare a blog-ului