“In ciuda primului cuvant din titlu, volumul de fata nu este un manual cu instructiuni utile care sa te invete cum sa fii fericit”, tine sa fie foarte limpede Daniel Gilbert, profesor de psihologie la Harvard.
“In cautarea fericirii” a castigat in 2007 premiul Aventis acordat de Royal Society Prizes for Science Books pentru cea mai buna
de stiinta ce se adreseaza unui public nespecialist. Apeland la teorii si cercetari din domenii precum psihologia, neurostiinta cognitiva, filosofia si stiinta comportamentala, intr-un limbaj accesibil, cu o argumentare bine construita si cu mult umor, cartea urmareste sa ne faca constienti de capcanele pe care experienta ni le intinde atunci cand incercam sa obtinem acele lucruri care ne fac fericiti.
Este vorba despre acele capcane de care este responsabil propriul creier – “un falsificator talentat”. Ceea ce ne e propriu printre atatea altele si ne deosebeste de lumea animala este si capacitatea noastra de a ne gandi la viitor. Prezentul poate sau nu sa ne ofere motive de a fi fericiti, insa viitorul pe care il construim cu totii la nivel proiectiv trebuie sa ne rezerve ceva fericire. Cu ajutorul imaginatiei, construim viitoare situatii fericite si luam acele decizii care sa ne conduca la ele. Pana aici nimic neobisnuit. Gilbert investigheaza tocmai “modul in care procedeaza creierul uman ca sa-si imagineze propriul viitor, cum anume si cat de bine poate el anticipa care dintre situatiile de perspectiva ne bucura cel mai mult”.
Si descoperirile sunt… neasteptate. Analizand unele instrumente de lucru ale masinariei cerebrale – memoria, perceptia si imaginatia –, descoperim ca acestea, din ratiuni de “economie”, triseaza si ne ofera constructii mentale iluzorii. Numeroase experimente au dovedit, de exemplu, ca “memoria nu este un scrib constiincios care tine un jurnal complet al experientelor noastre, ci un
rafinat care selecteaza si salveaza elementele-cheie ale unei povestiri“, iar rememorarea este de fapt o fabricare, o completare a spatiilor goale cu toate detaliile pe care memoria nu le-a putut inmagazina intocmai. Creierul “ghiceste si el cat se poate de bine de ce natura o fi informatia lipsa si trece la completarea scenei“. Tot astfel se intampla si cu imaginatia care la randul sau ne ofera prospectiv iluzia realitatii. Procesului imaginativ i se pot imputa mai multe “metehne”.
Actioneaza asa de rapid si eficient, incat “nu ne putem abtine sa ne asteptam ca viitorul se va realiza conform detaliilor pe care ni le inchipuim”. In generarea perspectivelor fericite se strecoara adesea erori de care nu suntem constienti. Citind aceasta carte veti intelege mai bine de ce fericirea uneori “nu este nici ceea ce ne-am imaginat si nici nu se afla acolo unde am crezut c-o vom gasi”. Trebuie sa vi se fi intamplat…