Albert Camus – in randul laureaților Premiului Nobel pentru Literatura

Autor francez de origine algeriana, Albert Camus s-a remarcat in primul rand ca filozof, romancier, dramaturg și jurnalist, intrand in anul 1957 in randul laureaților Premiului Nobel pentru Literatura.

Nascut pe data de 7 noiembrie 1913, Albert Camus a fost un celebru filozof al secolului al XX-lea, numele sau impunandu-se in istoria literara prin intermediul operei „L’Etranger”.

In 1949, Albert Camus a fondat in cadrul Mișcarii Uniunii Revoluționare, Grupul pentru Legaturi Internaționale, grup care se opunea tendințelor mișcarii suprarealiste promovate de Andre Breton.

Albert Camus a fost al doilea autor care a primit Premiul Nobel, dupa Rudyard Kipling, devenind totodata primul autor de origine africana caruia i s-a oferit aceasta inalta distincție.

Din pacate, scriitorul nu a mai apucat sa se bucure cu adevarat de prestigiul pe care i l-ar fi putut aduce acest premiu, murind doi ani mai tarziu, la varsta de numai 46 de ani, intr-un tragic accident rutier.

Citat deseori ca un reprezentant al existențialismului, cu a carui ideologie a fost asociat pe parcursul intregii sale vieți, autorul a negat totuși apartenența la acest curent, declarand, intr-un interviu acordat in 1945 unei publicații locale, ca nu este existențialist și ca atat el cat și Sartre sunt uimiți de fiecare data cand iși regasesc numele in articole care susțin ca amandoi ar fi susținatorii și reprezentanții de marca ai acestui curent. El a negat vehement orice asociere ideologica cu opera lui Sartre.

Pornind de la declarația sa, critica literara a vremii a incercat sa incadreze volumele lui Albert Camus in randul unui alt curent filozofic, recunoscut sub denumirea de „absurdism”.

Albert Camus a scris in eseul sau, „Rebelul”, ca intreaga sa viața a fost dedicata combaterii filozofiei nihiliste, sondand in continuare limitele libertații individuale.

Nascut in zona Drean, Albert Camus a fost fiul unei familii de coloniști din Algeria, care era sub colonie franceza pana in momentul 1962, cand Algeria și-a proclamat independența.

Lucien, tatal scriitorului, un sarac agricultor, a murit in batalia de la Marne, din anul 1914, luptand in regimentul de infanterie din Zouave.

Dupa moartea tatalui sau, Camus a trait o copilarie plina de neajunsuri materiale, fiind primit in 1923 la liceu și ulterior urmand cursurile Facultații de Filozofie.

In anul 1930, Albert Camus s-a imbolnavit de tuberculoza, acest eveniment nefericit obligandu-l sa renunțe la fotbal, continuandu-și studiile la frecvența redusa și lucrand in același timp.

In anul 1934, autorul s-a casatorit cu Simone Hie, o dependenta de morfina, dar mariajul lor s-a sfarșit in scurt timp, ca urmare a infidelitaților ambilor parteneri.

In 1935, tanarul Camus și-a finalizat studiile, luandu-și diploma de licența in filozofie. Incepand din primavara acestui an, Albert Camus incepe sa se implice in politica, alegand sa susțina partidul comunist francez in defavoarea celorlalte ideologii politice promovate in epoca, vazand comunismul ca o modalitate de combatere a inegalitaților existente intre europeni și nativii din Algeria.

Un an mai tarziu a fost fondat și un partid comunist algerian, pe care Albert Camus l-a susținut, ajungand in situația de a fi sancționat de colegii sai de partid, fiind expulzat din randul acestora in anul 1937, fapt care l-a facut pe autor sa se alature mișcarii anarhiste franceze.

In 1940, autorul s-a recasatorit, alegand-o de aceasta data ca partenera de viața pe Francine Faure, o pianista și matematiciana, care a dat naștere pe data de 5 septembrie 1945 primilor copii ai autorului, gemenii Catherine și Jean.

Dupa anul 1948, cand Camus a fost oficial integrat in mișcarea anarhista franceza, a inceput și cariera jurnalistica a acestuia, el publicand numeroase articole in publicațiile „Le Libertaire”, „La revolution Proletarienne” și „Solidaridad Obrera”.

In ceea ce privește creația artistico-literara a acestui scriitor, printre operele sale cele mai cunoscute se numara romanele „Strainul”, „Ciuma” și „Caderea”, care propuneau doua atitudini existentiale numite explicit si in eseuri: constatarea absurdului existentei, care dizolva vointa, si lupta, care anuleaza temporar lipsa de sens a vietii, și piesele de teatru „Caligula”, „Neințelegerea”, „Starea de asediu” și „Cei drepți”, care formeaza dramaturgia camusiana care reia in forma dramatizata idei din romanele si eseurile acestui autor.