In timpul pe care si-l petrecuse lnga Moise fiind martor al minunilor pe care Dumnezeu le facuse prin el, Iosua invatase un lucru esential: credinta intrece ratiunea, indiferent de evidente sau previziuni omenesti.

Daca la inceput Iosua ezita sa preia conducerea evreilor, incuviintarea divina i da puterea necesara de a trece peste toate obstacolele: Scoala dar si treci Iordanul tu si tot poporul acesta, in tara pe care o voi da fiilor lui Israel. Precum am fost cu Moise, asa voi fi si cu tine; nu Ma voi departa de tine si nu te voi parasi (cap. 1).

Poporul lui Dumnezeu

Doar Iordanul ii desparte in aceste momente pe israeliti de tara promisa. Frumosul Canaan nu este un imperiu compact. Divizat in cetati ntarite cu fortificatii, pare usor de cucerit. Religia este politeista, principalul zeu fiind Baal, caruia i se aduc jertfe omenesti, mai ales copii. Peste ru se afla Ierihonul, una dintre cele mai puternice cetati din Canaan. Iscoadele lui Iosua aduc un raport complet asupra a ceea ce se afla dincolo de ziduri: o armata de temut, cai si care de lupta. Ca sa cucereasca Ierihonul, care, de altfel, reprezinta cheia intregului tinut, evreii trebuie sa treaca raul. Din cauza precipitatiilor abundente, apele sunt revarsate peste maluri. Insa ce poate sta in calea unui popor pe care insusi Dumnezeu il conduce? Convoiul evreilor porneste. Mai inti, preotii care duc pe umeri chivotul legamntului cu tablele legii. Israelitii ii urmeaza la distanta.

Cand picioarele preotilor ating apa Iordanului, se ntmpla un miracol: apa care vine de sus se opreste, formnd un perete, iar cea care curge spre mare se scurge pna ce albia ramne uscata. Preotii care duceau chivotul legamntului Domnului stateau ca pe uscat n mijlocul Iordanului, cu picioarele neudate; iar fiii lui Israel au mers ca pe uscat, pna ce tot poporul a trecut si, cum au iesit din Iordan preotii, apa a pornit pe albia sa si a curs ca mai nainte, pna peste maluri (cap. 3-4). In amintirea acestei zile, Iosua ridica un monument la Ghilgal din 12 pietre de ru. Vestea ca Dumnezeu secase apa Iordanului ca sa-si treaca poporul n Canaan i ngrozeste teribil pe regii din mprejurimi. Acest Dumnezeu care si scosese poporul din Egipt era acum prea aproape de ei

Strigati, ca v-a dat Domnul cetatea!

Israelitii sarbatoresc primul Paste pe pamntul fagaduintei. Din aceasta zi, mana nu mai cade, poporul hranindu-se din roadele tarii. Dupa sarbatoare, Iosua se retrage pentru a se ruga. Stie ca trecerea rului fusese doar primul pas si ca pana la cucerirea tinutului mai e un drum destul de greu. Scrierile sfinte spun ca Iosua intlneste un barbat neobisnuit, cu sabia scoasa din teaca: Eu sunt capetenia ostirii Domnului! Scoate-ti ncaltamintea din picioare, ca locul pe care stai tu acum este sfant (cap. 5). Planul de a cuceri Ierihonul i este dezvaluit liderului evreu pas cu pas.

Iosua mobilizeaza toata ostirea lui Israel: timp de sase zile, o data pe zi, ei nconjoara zidurile cetatii ntr-o procesiune enigmatica n fruntea careia se afla luptatori narmati, urmati de sapte preoti cu trmbite din coarne de berbec, apoi chivotul legamntului purtat de alti preoti, iar ceilalti, ncolonati dupa cele 12 semintii, urmeaza convoiul. Ziua a saptea este decisiva: alaiul marsaluieste in jurul cetatii de sapte ori. Apoi procesiunea se opreste. La un semn, trmbitele scot un zgomot asurzitor. Glasul lui Iosua rasuna: Strigati, ca v-a dat Domnul cetatea!. Strigatul israelitilor amplificat de sunetul trmbitelor provoaca un zgomot atat de mare, incat zidurile masive se prabusesc cu un trosnet nfiorator, prefacndu-se n ruine.

Soarele n-a apus pana la victorie 

In privinta cetatii Ai, iscoadele raporteaza lui Iosua ca, fiind mica, nu va fi nevoie de multi viteji ca s-o supuna. Fara sa aiba asigurarea ca Dumnezeu este cu ei, israelitii pornesc la lupta. Dar se ntorc nfrnti, descurajati de esec. Domnul i aduce la cunostinta liderului ca n tabara se comisese un pacat: Au furat din lucrurile date spre nimicire, au mintit si le-au pus printre lucrurile lor De aceea tu nu poti sa stai mpotriva vrajmasilor tai, pna nu vei ndeparta din mijlocul tau blestemul (cap. 7). Dupa ce faptasul este descoperit, Domnul l ajuta pe Iosua sa cucereasca cetatea. Speriati de victoriile poporului ales, regii Canaanului se unesc, formnd o coalitie. Insa evreii, ajutati de Domnul, ii inafranga intr-un chip minunat. In acea lupta, Domnul a aruncat din cer asupra lor grindina mare si cei ce au murit de grindina au fost mai multi dect cei ucisi de fiii lui Israel cu sabia in lupta.

Ziua aceea este martora unui eveniment remarcabil. La rugamintea lui Iosua, Dumnezeu face ca soarele sa se opreasca si sa nu apuna pna la victoria finala: Si n-a mai fost nici nainte, nici dupa aceea, o astfel de zi n care Domnul sa asculte asa glasul omului (cap. 10). Credinta n Dumnezeu face ca poporul ales sa cucereasca cetate dupa cetate. Minunile dumnezeiesti care au loc n mijlocul acestui popor i fac pe dusmani sa tremure.

Nu va parasiti Dumnezeul

Iosua, ajutat de Eleazar, fiul lui Aaron, mparte pamntul ntre cele 12 triburi ale lui Israel, prin tragere la sorti. Semintia lui Levi, consacrata slujbelor de la sanctuar, primeste 48 de cetati n toate regiunile tarii. Sunt, de asemenea, stabilite si cele trei cetati de scapare, unde pot fugi cei care ucid din greseala. Simtind ca sfrsitul vietii sale pe pamnt este aproape, Iosua aduna poporul, ii aminteste minunile pe care Dumnezeu le facuse n mijlocul lui, le da sfaturi si porunci ca sa nu se abata de la credinta. Pericolul cel mai mare este idolatria. Cu amaraciune, Iosua rosteste averizarea: Daca voi veti parasi pe Domnul si veti sluji la dumnezei straini, atunci El va aduce asupra voastra raul si va va strpi, dupa ce v-a facut bine (cap. 24).

Iosua moare la vrsta de 110 ani, din care n ultimii 25 fusese conducatorul poporului ales. A fost iubit de Dumnezeu si Scripturile spun ca Israel a slujit Domnului n toate zilele lui Iosua. Moartea acestui conducator incheia o pagina dureroasa pe drumul mantuirii. Experienta credintei intiparise cu litere de foc legea Lui Dumnezeu in inimile tuturor.