In ultimii ani am citit/rasfoit cateva zeci de carți despre internet, comunicare, creativitate și despre orice subiect care m-ar putea ajuta in social media. Cele mai multe nu au schimbat mare lucru, nu m-au ajutat, prea mult zgomot pentru nimic, dar sunt și cateva titluri pe care le-aș recomanda oricarui pasionat sau practician.
Tribes by Seth Godin (cumpara)Despre comunitați online (triburi), despre influențatori și despre cum poți construi o comunitate online formata din oameni cu aceleași interese. Un fel de abecedar pentru orice pasionat de comunicarea online dominata de rețele sociale.
Purple Cow by Seth Godin (cumpara)Nu e o poveste despre ciocolata Milka. Pe scurt, o vaca poate fi memorabila doar daca e mov, sau roz, sau verde. Seth Godin merge pe mov. Nu culoarea e importanta, ci felul in care alegi sa ieși in evidența prin ce spui și ce faci, astfel incat oamenii sa-și aminteasca de tine.
Winning the Story Wars by Jonah Sachs (cumpara)Despre marketing și comunicare prin povești. Se tot vorbește despre storytelling, dar prea puține companii au povești in spatele produselor și serviciilor pe care le ofera. Sachs crede ca despre asta e vorba in social media și are cateva sfaturi foarte utile in acest context.
Trust me, I’m Lying by Ryan Holiday (cumpara)Ryan Holiday, director de marketing de la American Apparel și unul dintre cei mai cunoscuți oameni de marketing din lume, a dezvaluit in aceasta carte un subiect destul de greu de digerat despre cat de ușor pot fi manipulați utilizatorii de internet. „..an astonishing, disturbing book” – Financial Times
Jab, Jab, Jab, Right Hook by Gary Vaynerchuk (cumpara)Vaynerchuk e un tip foarte pragmatic și direct, iar cartea conține o serie de sfaturi foarte utile despre cum sa-ți spui povestea eficient in social media, adaptandu-ți mesajele la fiecare rețea sociala in parte, experimentand și invațand din fiecare experiment cum sa construiești o strategie care vinde.
Flip the Funnel by Joseph Jaffe (cumpara)Nu e o carte excepționala, dar mi-a placut mult aceasta noua perspectiva a unui funnel de vanzari, perspectiva adusa in peisaj prin prisma social media și a influențatorilor din mediului online, care pot transmite mesaje mai departe catre comunitațile lor. Se leaga cu Tribes, prima carte recomandata.