Aceste vremuri sunt intunecate: razboaie dezlantuite; o pandemie care, desi s-a diminuat, inca ii are pe toti confuzi si speriati; postari monstruoase, pline de ura, pe retelele de socializare, care se raspandesc ca focul. Poetii au scris despre toate acestea in timp real, si-au postat si publicand poeziile, iar acum le aduna in carti.
Iata trei dintre primele colectii de poezie care au inregistrat consecintele sociale si fizice care inca se desfasoara ale pandemiei si ale politicii din epoca Trump.
Engleza ca a doua limba de Jaswinder Bolina
Cu cea de-a treia colectie, Jaswinder Bolina isi da pasul, imbinand politica acerba si franta cu inima zdrobita cu dorinta de a portretiza America in chinurile pandemiei – si patata zilnic de expresii indraznete de rasism si sentiment anti-imigranti in anii care au urmat lui Trump. crestere spre putere. Este o tara in care cineva este abordat constant de mesaje urgente, in afara contextului in salile de asteptare; „in barurile hotelurilor care odinioara erau/ atat de bine privite cand albii purtau cele mai fine// rufele lor si mancau melci acolo”; si imprastiat pe produsele de larg consum: „DACA NU ESTI SUPERAT NU PATESTI/ATENTIE, a strigat o geanta de tote care trece”.
Aceste poezii sunt strans impachetate, o tesatura capricioasa impletita cu fragmente de sunet si fraze graitoare adunate de o ureche extrem de alerta. Nu vreau sa spun deloc ca aceasta este poezie gasita, ci ca poeziile lui Bolina sunt tocmai in acord cu prostia, bigotismul si ignoranta voita codificate in engleza americana. Exista intotdeauna aceasta „a doua limba” sub cea pe care o auzim – este ceea ce oamenii nu spun sau nu spun chiar, dar, desigur, o spun de fapt.
Umorul ironic al lui Bolina se simte ca vehiculul inevitabil al acestei intuitii, iar aceste poezii sunt adesea amuzante, intunecate, de ras in hohote. Cartea este configurata pentru a fi citita fie din fata, fie din spate, completata cu un cuprins inversat la sfarsit. Citita din fata, este o carte despre rasismul american si experienta imigrantilor. Din spate, in imagine este un bebelus si se intampla o pandemie: „Ma dezbat cu mine insumi daca ar fi mai bine/ sa mor de ciuma sau sa mor de altceva decat/ de ciuma in timpul unei ciuma”.
Cinismul acestor poezii poate fi uneori prea mare. Desigur, nu este chiar cinism, este reportaj. Chiar si „Vestile Abominabile”, asa cum o numeste Bolina, i se atribuie un fel sinistru de simtire: „Vestile Proaste trage buzzerul,/ se invita cu buchetul sau de salbatice/ anevrisme si embolii cazute”. Viziunea lui Bolina asupra parintelui este la fel de surprinzatoare si politizata, un prilej pentru comentarii sociale. „Sarmanul baiat, coborat/ in ceea ce nu stie ca este America”.
Regatul suprafetelor de Sally Wen Mao
In poemele si secventele meditative si uneori eseistice din Regatul suprafetelor , Sally Wen Mao viziteaza galerii de arta reale si imaginare si alte locuri de productie si expozitie culturala, navalind impotriva reprezentarilor stereotipate si reductive ale femeilor chineze in arenele artei plastice, pop. cultura si politica. Ea viziteaza Wuhan, China, si isi descrie oamenii cu un fel de compasiune care a lipsit cu desavarsire. Suprafetele elegante ale acestor poezii le dezminta furia interioara: „E pacat/ cum mor oamenii ca animalele lor”.
Intr-o serie de poezii concrete in forma de vaze, Mao excaveaza partea de jos a istoriei lungi a portelanului si a fetisizarii pentru acesta. In alta parte, ea povesteste tirania lui Karens („O femeie alba pretinde suferinta,/ cheama politistii/ Pe un negru, un pasari/ observator”); expune faptele intunecate ale modului in care este fabricata si comercializata matasea; si, cel mai urgent, isi revine amintirile din copilarie despre orasul Wuhan („locul meu de nastere”) si isi aminteste de valurile de rasism indreptate catre chinezii in anii pandemiei: „inregistrarile camerei de securitate au aratat o femeie in varsta de saizeci si cinci de ani. impins, lovit cu pumnii si cu picioarele in fata 360 West 43rd Street.” O poezie despre o agresiune sexuala de demult se alatura unui cor de plangere care indurereaza milenii de jefuiri: „sentimentele mele au fost frunze/ care i-au ocolit pe toata lumea si m-au ingropat”.
Propozitiile lui Mao de aici sunt mai directe decat in cele doua carti anterioare ale ei, pe care le-am iubit pentru privirea lor atenta si agitatia lor linistita. In Regatul suprafetelor , mania baloneaza peste tot, este evidenta peste tot si, totusi, aceste poezii au un fel de intimitate conversationala care este noua pentru Mao, de parca evenimentele recente au determinat-o sa renunte la pretentia si protectia stilului. Ea distileaza toata uratenia din acesti ani si multi ani inainte, pana la esenta sa sumbra: „ Dar frumusetea este politica. Dar frumusetea este politica. Dar frumusetea este politica ”.
Porc de Sam Sax
Pentru evrei, carnea de porc este terefah, mancare interzisa – si, in aceasta carte, cu o atingere surprinzator de usoara, Sam Sax face din porc un simbol puternic, universal. Devine o ordonanta de a cauta singuri, in termeni mai degraba informali si conversationali, pentru a acoperi caile de urmat: „fa-ti munca cu grija, asa cum am incercat si am esuat aici”.
Desi fiecare poezie implica intr-un fel un porc (ca hrana, ca insulta, ca un colocvial pentru un ofiter de politie, ca un fascist al Fermei de animale , ca un animal de ferma nedumerit, ca Wilbur, porcul salvat de limbaj), aceasta menajerie cu o singura specie. nu se simte ca o vanitare. Uneori, porcul este subiectul declarat al poeziei, dar cel mai adesea se zvacneste din lateral, o capusa verbala, o amintire ca un set comun de preocupari trage asupra acestor poezii. Fiecare poezie are nevoie de porcul sau si fiecare porc este diferit, astfel incat fiecare poezie este diferita. Intr-un fel, Sax ar putea scrie aceasta carte despre orice si chiar spune la fel de mult: „ce as invata daca as scrie/ aceasta carte pe un subiect cu totul diferit:/ repararea ceasurilor antice, viata sexuala a astronomilor, bucuria. „
S-ar putea crede ca vorbareala lui Sax ar diminua cumva gravitatea poemelor, dar Sax spune din nou si din nou lucruri profunde foarte informal. Simt ca vorbesc cu un prieten foarte articulat si inteligent, care intelege ca sunt lucruri serioase spuse cel mai bine cu umor. Si are un mod cu o propozitie, pronuntata in mod neplacut, tonal precis, capabil sa spuna ceea ce nu spune. Sax desfasoara un fel de sarcasm serios care nu este ironie – este o recunoastere tonala ca lucrurile sunt prea incurcate pentru a se intalni direct, dar nici nu sunt amuzante si nu pot fi ignorate: „Tot ce se intampla pe pamant se intampla pretutindeni.”
Limbajul este unguentul sau arma impotriva unei lumi dezordonate: „frazele fie fac dragoste, fie stabilesc o granita”, scrie Sax in „Este un pic nerabdator sa fii un animal foarte mic”, o poezie care destul de remarcabil. impleteste traditiile de Paste, biografia lui Karl Marx, genetica, strangerea de fonduri si mitul lui Daphne pentru a vorbi din incertitudinea pe care atat de multi o simt in american din atat de multe motive diferite.
Ca tovaras evreu, aceasta carte loveste puternic in acest moment, desi, desigur, a fost scrisa cu mult inainte de inceperea razboiului actual dintre Israel si Hamas. Sax inregistreaza faptul ca, in ultimii ani, America a ajuns sa se simta mai putin in siguranta pentru evrei, acea limba, pe care o vede drept adevarata patrie evreiasca, a devenit mai putin ospitaliera:
in interiorul pielii dar
doar exista in limbaj. lasa-ma sa explic. Oamenii mei
carti de saruturi ca forma de rugaciune. daca am scapat noi
Ridica-le la buze si la gura, un cinstit si
scuze simple –
nicaieri pe pamant nu ne apartine .
Miza este mare — aceasta carte este despre nimic mai putin decat supravietuire si de ce sa supravietuiesti, pentru ce merita sa traiesti atunci cand atat de mult este atat de evident atat de gresit: „ce va ramane dupa ce vom pleca// Nu indraznesc sa o consider/ / in schimb danseaza cu mine o clipa/ tarziu in aceasta extinctie tarzie// ca citesti asta// trebuie sa fie de ajuns.”