Tocmai la timp pentru Craciun, cand ai nevoie de un cadou pentru acel batran unchi ciudat care este suparat ca toata lumea primeste un trofeu la fotbalul pentru tineret, apare o noua carte de David Mamet. „Everywhere an Oink Oink: An Amarit, Dyspeptic and Accurate Report of Fourty Years in Hollywood” este o colectie de observatii, povesti si aforisme despre Hollywood de la unul dintre cei mai importanti scriitori si, in prezent, provocatori ai Americii. Este practic imposibil de citit.
Aceasta este o carte care seamana cu ratacirile inactiv de la un e-mail febril si nesolicitat blocat in dosarul tau de spam. Exista majuscule ciudate, concluzii neplacute si zgomotul de non-sequiturs, toate tinute impreuna de rea-credinta. Este ilustrat de desenele animate ale lui Mamet, care reflecta simtul umorului si maturitatea unui elev de gimnaziu.
In mod clar ii uraste pe producatorii de film – „Idiotii de sat” este cel mai frumos dintre adjective – dar uraste mai mult cultura PC. El critica „Diversity Porn”, argumentand ca extensia logica a casting-ului constient de culoare este o femeie asiatica care il interpreteaza pe Harry Truman. El crede ca cultura moderna a facut din oameni oi inspaimantate.
„Astazi, in Los Angeles, adolescentele se plimba practic goale, iar barbatii, in loc sa obtina un permis pentru distractia curata, sunt ingroziti chiar si de privirea neatentionata.” A castigat o data un premiu Pulitzer. Acum, practic, sustine concursurile de tricouri ude.
De-a lungul timpului este stringentul misoginism. Intr-un desen animat, Mamet intreaba „Cine a fost cea mai atractiva femeie din istoria filmului” pe un desen cu Lassie. El include glume de genul: „Ann-Margret este singura fata de la Hollywood care are inca cratima”. Din nou, acesta este un barbat care ii verifica numele lui Herodot si Kipling.
Intr-o sectiune, el incearca sa slabeasca subiecte intregi de gandire critica ca un proto-incel. „Inechitatea, politica de gen, feminismul si doctrine similare sunt ca arta moderna: o prima privire este suficienta. Nu exista informatii de obtinut dintr-un studiu aprofundat.”
Mamet este autorul apreciat al unor clasice ale teatrului precum „Glengarry Glen Ross”, „American Buffalo” si „Race”, toate lucrarile care se straduiesc sa-si gaseasca relevanta in epoca moderna. Contributia sa de la Hollywood include scenarii pentru „The Untouchables”, „Heist”, „Wag the Dog” si „The Edge”, toate glorioase.
Sectiunile din carte incep in mod neobisnuit cu o declaratie amarata, cum ar fi „Trivia este barfa fara rautate” sau „Oamenii infloresc in ierarhie”, si apoi se indreapta spre niste triviuri in culise despre Epoca de Aur a Hollywood-ului inainte de a se incheia cu ceva scandalos si fara legatura, adesea cu nazistii. Hitler apare pe pagina 8 si nu pleaca niciodata cu adevarat.
Pentru a fi corect, exista parti interesante, cum ar fi atunci cand discuta despre nucile si suruburile scenariului: „Dialogul este la fel de putin preocupat pentru un scenarist priceput, precum este vopseaua pentru mecanic.” Iar intalnirile cu Billy Wilder, Don Ameche, Sue Mengers si Bob Evans sunt distractive.
Dar „Everywhere an Oink Oink” este un proiect de vanitate: ii place sa-si schimbe veniturile, se lauda ca a fost concediat de la slujbe sau dat afara din locuri – a fost dat afara dintr-un Williams Sonoma pentru ca a gresit usa si, atunci cand a fost confruntat, a raspuns „Este in regula, sunt un imigrant ilegal.”
La un moment dat, editorul lui Mamet este obligat sa respinga intr-o nota de subsol unul dintre asa-zisele fapte ale scriitorului: „O nascocire completa”. Dar lucrul gresit ramane acolo. Peste tot, se repeta Mamet, inca o plangere pentru o carte care pare needitata. Concluziile sale individuale se pot detesta, dar a le obtine de doua ori il face pe autor si mai mic, meschin si dezorientat.
„Fie ei, fie eu marsam pe ritmul unui alt baterist. In acest caz, unul sau multi dintre noi trebuie sa fie decalati”, scrie el.
Da, intradevar.
